ICCJ. Decizia nr. 195/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 195/2011
Dosar nr. 944/59/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 206/PI din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C.V. împotriva rezoluţiei din 22 februarie 2010 dată în dosarul nr. 44/P/2010, respectiv rezoluţia din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 885/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care le-a menţinut ca fiind temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia din 22 februarie 2010 dată în dosarul nr. 44/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul A.G., director al Penitenciarului Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că petentul C.V., deţinut în cadrul Penitenciarului Timişoara, a solicitat cercetarea directorului unităţii de reţinere pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 247 C. pen., acesta plângându-se de încălcarea drepturilor sale (la vizită, la muncă, la tratarea sa potrivit regimului de penitenciar la care se clasifica).
Procurorul a arătat că din ansamblul actelor premergătoare administrate în acest dosar, nu s-a constatat existenţa unor date sau indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana împotriva căreia se îndreaptă plângerea penală ar fi săvârşit în materialitatea ei vreo faptă care ar putea constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 247 C. pen., fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul făcând o analiză pertinentă a situaţiei persoanei private de libertate C.V., sub aspectul drepturilor de care beneficiază în cadrul Penitenciarului Timişoara sub aspectul clasificării regimului de penitenciar, al locului de cazare, a drepturilor sale la vizite, la muncă, la petiţii, la audienţe şi a sancţiunilor disciplinare aplicate.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 885/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere petentul, solicitând tragerea la răspundere penală a directorului Penitenciarului Timişoara, pentru nerespectarea drepturilor sale.
Examinând plângerea formulată de petentul C.V., instanţa a apreciat că aceasta este neîntemeiată ca urmare a analizării întregului material probator existent în cauză.
Astfel, s-a observat că petentul C.V. este o persoană privată de libertate, deţinută în Penitenciarul Timişoara, unde beneficiază de un regim semi-deschis de penitenciar, se află cazat în Secţia de deţinere nr. 8, camera 71, unde mai sunt cazate încă 6 persoane private de libertate, i se asigură un spaţiu legal de deţinere, la cererile sale de a fi vizitat de diferite persoane a primit un răspuns favorabil, cu excepţia uneia când s-a dorit stoparea acţiunilor de eludare a normelor legale în vigoare, a participat la activităţi lucrative productive la punctul de lucru S.C. A.E.M. S.A., însă după un scurt timp, la solicitarea reprezentantului beneficiarului, deţinutul a încetat să-şi desfăşoare activitatea în acel loc datorită reducerii personalului solicitat, petentul fiind ales în acest sens datorită nerealizării normelor de producţie, acesta fiind de asemenea beneficiarul unor audienţe la directorul unităţii sau la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara.
S-a mai observat că petentul a fost sancţionat o singură dată disciplinar pentru atitudine necuviincioasă manifestată faţă de organele de judecată, sancţiune care însă a fost ridicată ulterior.
Din examinarea situaţiei petentului s-a observat că nu există nici un element care să conducă la ideea existenţei unor date sau a unor indicii temeinice că intimatul A.G. ar fi săvârşit o faptă cu caracter penal care să constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petiţionarul C.V., invocând aceleaşi motive menţionate şi în plângerea adresată procurorului.
La termenul din 21 ianuarie 2011, petiţionarul a înaintat Înaltei Curţi o cerere prin care solicita a se lua act că înţelege să-şi retragă recursul declarat împotriva sentinţei penale nr. 206/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat.
Având în vedere aceste dispoziţiile legale care dau posibilitatea oricărei părţi de a renunţa la calea de atac promovată, ca şi manifestarea de voinţă a recurentului petiţionar concretizată în cererea adresată Înaltei Curţi în care specifica faptul că îşi retrage recursul, Înalta Curte urmează a lua act de această manifestare de voinţă a petiţionarului.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., să ia act de retragerea recursului declarat de petiţionar.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 206/PI din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1934/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1957/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
