ICCJ. Decizia nr. 1957/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1957/2011
Dosar nr. 8211/2/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 370/F din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 8211/II/2/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluţiei din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 1199/P/2010 şi a rezoluţiei din 27 august 2010 a procurorului general de la acelaşi parchet, în dosarul nr. 1659/II-2/2010.
Petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la 22 septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, formulată de petentul P.G., în temeiul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei din 19 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dată în dosarul nr. 1199/P/2010, menţinută prin rezoluţia din 27august 2010 a procurorului general al aceluiaşi parchet în dosarul nr. 1659/11-2/2010.
În motivarea plângerii petentul a arătat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorul T.F., avocat în Baroul Teleorman, este greşită, fiind pe deplin întrunite în drept elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 259 C. proc. pen. Au fost efectuate denunţuri de către făptuitor, acestea au produs consecinţe juridice grave faţă de petent, inclusiv prin ticluirea unor probe mincinoase, astfel încât soluţia legală în cauză este cea a trimiterii în judecată.
A fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 1199/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inclusiv rezoluţiile atacate.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti a cauzei nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.
Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul plângerii formulate, Curtea a reţinut următoarele:
Petentul s-a adresat organelor de urmărire penală, arătând că după desecretizarea dosarelor întocmite de securitate a aflat că între anii 1983-1989 a fost urmărit şi că în perioada respectivă numitul T.F., actualmente avocat în, Baroul Teleorman, a formulat în scris acuzaţii cu caracter politic la adresa sa. Aceste învinuiri au fost furnizate organelor securităţii, ele l-au prejudiciat grav pe petent, astfel încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen. În informări se susţinea că P.G. comentează răuvoitor şi tendenţios politica PCR şi a statului, spune bancuri cu conţinut politic şi face aprecieri calomnioase la adresa conducerii de partid şi de stat.
În susţinerea plângerii, petentul a depus în copie adresa cu nr. P 3615 din 12 mai 2010 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prin care i se aducea la cunoştinţă că informatorul cu nume conspirativ „F." este numitul T.F., nota informatică cu nr. 4974/002 din 1 iunie 1983, primită de lt. S.I. de la informatorul „F.", precum şi un proces-verbal de constatare a unor acte premergătoare, cu nr. 0075 din 10 decembrie 1984, întocmit de un ofiţer al UM 0860, Alexandria.
Rezoluţia parchetului, astfel cum a fost confirmată de Procurorul general prin respingerea plângerii, a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă, astfel încât s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
În motivarea acestei soluţii s-au adus două argumente principale:
- pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 259 C. pen. este necesar, în primul rând, să existe o învinuire nedreaptă, făcută prin denunţ sau plângere, în sensul că o anumită persoană s-ar face vinovată de săvârşirea infracţiunii;
- pe de altă parte, ticluirea de probe mincinoase în sprijinul învinuirii nedrepte trebuie să se facă în faţa unui organ judiciar.
Or, s-a conchis prin cele două rezoluţii, o notă informativă adresată organelor Securităţii privind atitudinea politică „nepotrivită" a petentului nu întruneşte aceste condiţii.
Curtea constată că soluţia dată de către parchet plângerii petentului este cea legală. Dispoziţiile art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. sunt fără echivoc în sensul că fapta se săvârşeşte prin formularea unui denunţ sau a unei plângeri, adresate unui organ judiciar, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, cerinţe care nu sunt întrunite în cauză. Aşa fiind, în mod corect s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul P.G., criticând soluţia ca netemeinică, întrucât nu cuprinde analiza probelor ce au servit la pronunţarea soluţiei şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei penale şi admiterea plângerii sale întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor, formulate, cât şi din oficiu, conform disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.
Aşa cum rezultă din actele depuse de petent la dosarul de recurs, a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 185 din 20 martie 1985 a Judecătoriei Alexandria la 3 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunile de luare de mită şi cea de trafic de influenţă.
În sarcina acestuia s-a reţinut că în calitate de jurist consult la Direcţia Sanitară a Judeţului Teleorman şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi „a pretins bani şi alte foloase materiale, profitând de împuternicirea conducerii Direcţiei sanitare judeţene de a verifica oportunitatea şi legalitatea eliberării certificatelor medicale de la mai mulţi medici din municipiul Alexandria şi alte localităţi din judeţ (fila 23 din dosarul de recurs).
Tot din actele depuse de petent rezultă că intimatul T.F. a făcut note informative către securitate în care declara că numitul P.G. în timp ce făcea naveta cu trenul, în prezenţa mai multor persoane a spus bancuri cu conţinut politic cărora le-a dat o interpretare tendenţioasă.
Aşa cum rezultă din nota 002523 din 6 mai 1985 a Ministerului de Interne, Inspectoratul judeţean Teleorman - Securitate, pentru activitatea ostilă cu privire la politica partidului şi statului petentul a fost lucrat informativ prin dosar de urmărire informativă, ca urmare a notelor informative întocmite de 12 persoane şi a fost avertizat de organele de securitate la 16 noiembrie 1984.
Ca atare faptele pentru care a fost condamnat inculpatul (luare de mită şi trafic de influenţă) nu au legătură cu notele informative obţinute de organele de securitate, iar legătura pe care a încercat să o acrediteze petentul între dosarul penal întocmit şi aceste note informative date la organele de securitate bazată pe faptul că organele de cercetare penală ale securităţii erau la vremea aceea organe de cercetare penală (art. 201 C. proc. pen.) este una artificială.
Pentru că nu rezultă că notele informative au servit în vreun fel la probarea faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul P.G. la acea vreme, ba dimpotrivă, din actele depuse rezultă că la închiderea dosarului informativ s-a constatat că cel cercetat se afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, nu se poate vorbi de săvârşirea infracţiunii de denunţ calomnios de către intimatul T.F., întrucât notele informative întocmite de acesta nu au fost date în legătură cu săvârşirea unor fapte penale şi nu au servit în vreun fel la întocmirea dosarului penal ce l-a avut ca inculpat pe petent.
De asemenea, nu se poate reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă pentru că nu s-a dovedit că intimatul a avut calitatea de martor, expert sau interpret în dosarul în care a fost condamnat inculpatul.
De aceea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe de respingere a cererii petentului este temeinică şi legală, motiv pentru care va respinge recursul formulat ca netemeinic, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar P.G. împotriva sentinţei penale nr. 370/F din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 195/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 196/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
