ICCJ. Decizia nr. 2112/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2112/2011
Dosar nr. 3390/2/2010
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 3390/2/2011 (1447/2011) a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul T.M.C., cercetat în stare de arest pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de revocare a măsurii arestării preventive.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că temeiurile care au determinat luarea şi prelungirea măsurii arestării preventive în dosarul nr. 257/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie nu au dispărut şi nici nu s-au schimbat şi că, astfel, nu sunt întrunite cumulativ art. 139 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.M.C. care a susţinut că în cauză existau suficiente temeiuri de admitere a cererii formulate.
Recursul declarat nu este admisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1403 alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul, respinge, în timpul urmăririi penale revocarea măsurii arestării preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul recurent este cercetat în stare de arest în dosarul nr. 257/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, că măsura arestării preventive a fost luată şi apoi prelungită în baza art. 148 lit. f) şi art. 155 C. proc. pen. şi că prin încheierea din 18 aprilie 2011 prima instanţă a considerat că temeiurile avute anterior în vedere nu au dispărut şi nici nu s-au schimbat şi că astfel nu se justifică revocarea acestei măsuri.
Întrucât, potrivit dispoziţiilor legale evocate, încheierea prin care judecătorul respinge în timpul urmăririi penale cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac, recursul declarat de inculpat nu este admisibil.
În consecinţă, Curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) şi art. 192 alin (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul T.M.C., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.M.C. împotriva încheierii din 18 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. 3390/2/2011 (1447/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2107/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2113/2011. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
