ICCJ. Decizia nr. 2097/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2097/2011
Dosar nr. 8121/99/2009
Şedinţa publică din 23 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 473 din 17 septembrie 2010 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul B.V. în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. la 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi a fost dedusă din pedeapsă reţinerea din data de 22 mai 2009.
Inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 20.000 lei daune morale către partea civilă M.C., 7998,98 lei daune materiale către Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.Dr.N.Oblu" Iaşi şi 490 lei daune materiale către Serviciul de Ambulanţă Iaşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt, că în ziua de 17 mai 2009, în jurul orei 10,00, inculpatul B.V. s-a deplasat cu căruţa personală în vizită la fratele său B.P.
Fratele inculpatului locuia împreună cu soţia sa B.N., cu partea vătămată M.C. şi familia acestuia, respectiv, soţia M.G. - nepoata inculpatului şi cei trei copii ai acestora.
Pe parcursul zilei, în familie au avut loc mai multe discuţii contradictorii referitoare la familia M. şi la şederea acesteia în casa familiei B., discuţii care s-au accentuat pe fondul consumului de alcool.
În cadrul acestor discuţii, potrivit declaraţiilor martorului Z.I.R., B.P. îi solicită lui M.C. să plece în comuna lui, Podu Iloaiei.
Inculpatul B.V., împreună cu fratele său B.P., cu B.N., cu partea vătămată M.C. şi cu soţia acestuia M.G., au mers la bufetul „AF T.", situat la 150 m de locuinţa lui B.P., unde au consumat băuturi alcoolice.
La un moment dat, partea vătămată M.C. i-a cerut inculpatului B.V. să-i împrumute căruţa pentru a merge cu soţia spre a cumpăra haine copiilor.
După circa două ore, partea vătămată şi soţia sa M.G. au revenit cu căruţa inculpatului şi s-au oprit la bufet.
La ora 19,000, după închiderea localului s-a deplasat spre casa lui B.P., iar pe drum, discuţiile contradictorii s-au intensificat, atât inculpatul, cât şi fratele acestuia cerându-i părţii vătămate să părăsească împreună cu familia sa locuinţa ocupată.
Întrucât partea vătămată a refuzat să răspundă acestei solicitări, invocând faptul că şi el a muncit acolo, s-a iscat o altercaţie între M.C. şi B.P. în faţa locuinţei familiei T.
Inculpatul B.V. a intrat în curtea locuinţei fratelui său şi s-a înarmat cu un par lung, de 2,10 m şi cu o grosime de 2,5 şi 3,5 cm, a mers direct la M.C., a ridicat parul şi l-a lovit cu acest obiect în cap.
Imediat partea vătămată M.C. a căzut la pământ, începând să sângereze şi pierzându-şi cunoştinţa.
Martorii T.V. şi T.E. au încercat să intervină pentru a-l opri pe inculpat să o lovească pe partea vătămată. În aceste împrejurări, T.E. a fost lovită în zona capului de către inculpat şi ulterior, lovită cu pumnul de către B.P. în zona maxilarului.
În cele din urmă, martorii T.V. şi Z.A.C. au reuşit dezarmarea inculpatului B.V., aruncând parul peste gard.
Partea vătămată a fost transportată de serviciul de ambulanţă imediat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 7335 din 23 iunie 2009, întocmit de IML Iaşi, partea vătămată M.C. a reprezentat diagnosticul de: „excoriaţii, echimoze; hematoame epicraniene, fractură închisă cominutivă fronto-parietală, bilaterală cu denivelare, fractură închisă liniară fronto-sinusală mediană, hematom extradural cu lipsă de substanţă soasă", leziuni care au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa. S-a mai constatat că lipsa de substanţă osoasă constituie o infirmitate permanentă.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului, a declaraţiilor părţii vătămate, a raportului de constatare medico-legală, a declaraţiilor martorilor B.N., M.G., T.E., B.P., T.V., T.D., T.L., ş.a., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
În cauză s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică, iar din raportul întocmit a rezultat că inculpatul B.V. prezintă diagnosticul „deficienţă mintală uşoară, agravată onirofil, crize epileptice grand mal posttraumatic", concluzionându-se că fapta a fost comisă cu discernământ.
În favoarea inculpatului au fost recunoscute circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., avându-se în vedere conduita anterioară în general bună, lipsa antecedentelor penale, starea de boală, cu multiple internări în spitalul de psihiatrie, coborându-se pedeapsa sub minimul legal.
Apărarea formulată de inculpat, în sensul că ar fi acţionat sub imperiul provocării victimei care l-ar fi ameninţat cu un cuţit, nu a fost primită, nefiind dovedită.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 207 din 14 decembrie 2010 a respins apelul declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinţei primei instanţe, considerând neîntemeiate criticile formulate, în sensul că ar fi acţionat în legitimă apărare ori în condiţiile provocării din partea victimei care l-a ameninţat cu cuţitul şi în subsidiar, că pedeapsa este prea severă.
Astfel, s-a constatat că victima nu l-a atacat pe inculpat şi nu a fost înarmată cu cuţitul şi că aceasta a fost lovită cu parul în cap de către inculpatul-apelant, fără nicio provocare.
Referitor la pedeapsă, s-a reţinut că aceasta a fost individualizată sub minimul legal prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen. şi că nu există motive de reducere a pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, inculpatul B.V. care, invocând dispoziţiile art. 385/9 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal, că fapta, în absenţa intenţiei de ucidere, trebuia încadrată în dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse neprivative de libertate şi în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă, impunându-se reducerea ei prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat nu este întemeiat.
1.Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului B.V. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat rămasă în faza de tentativă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Probele administrate în cauză , evocate anterior, au confirmat că la data de 17 mai 2009, în loc public, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat victimei M.C. o lovitură puternică în cap cu o bâtă lungă de 2,10 m şi groasă de 2,5 şi 3,5 cm, cu cioturi, cauzându-i leziuni grave craniene care i-au pus în primejdie viaţa, salvată ca urmare a îngrijirilor medicale prompt acordate.
Având în vedere obiectul contondent folosit, apt a produce moartea, zona vitală vizată – capul, intensitatea loviturii aplicate, care a produs o fractură cu înfundarea, cu hematoame extradurale, cu consecinţa punerii în primejdie a vieţii şi cauzarea unei infirmităţi permanente, prin lipsa de substanţă osoasă, în mod justificat, instanţele au concluzionat că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de ucidere a victimei, ceea ce caracterizează infracţiunea de omor, rezultat care însă nu s-a produs datorită asistenţei medicale de urgenţă acordate.
Prin urmare, fiind dovedită intenţia de suprimare a vieţii victimei, nu poate fi primită apărarea din recurs, în sensul că inculpatul ar fi urmărit numai producerea unei vătămări corporale şi că astfel fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. pen.
În consecinţă, critica din recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 385/9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. nu este întemeiată.
2. Referitor la susţinerea din recurs, în sensul că inculpatul ar fi acţionat ca urmare a provocării victimei, se constată că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, din materialul probator al cauzei nu rezultă că premergător lovirii victimei, aceasta ar fi comis un act ori gest, prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, care să determine în cugetul inculpatului o puternică tulburare sau emoţie şi care să explice declanşarea atacului inculpatului.
Dimpotrivă, a reieşit că agresiunea este imputabilă inculpatului şi că astfel, în mod justificat instanţele nu au reţinut circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
3. Referitor la pedeapsa aplicată de 5 ani şi 6 luni închisoare, se constată că aceasta a fost individualizată sub minimul prevăzut de lege, prin recunoaşterea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., avându-se totodată în vedere, conform art. 72 din acelaşi cod, pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi consecinţele la care a fost expusă victima, rămasă cu o infirmitate permanentă în urma agresiunii comise.
Se mai constată că pedeapsa aplicată este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea şi reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea lui în comunitate.
Întrucât la individualizarea pedepsei principale au fost respectate dispoziţiile legale menţionate şi nu există temeiuri de reducere a pedepsei, critica formulată în baza art. 385/9 alin. (1) pct. 14 nu este întemeiată.
4. Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de inculpatul recurent şi nerezultând existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 207 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2096/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2098/2011. Penal → |
|---|
