ICCJ. Decizia nr. 214/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 214/2011
Dosar nr. 2324/54/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 196 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul D.P. împotriva rezoluţiei nr. 488/P/2010 din 30 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 16 iulie 2010, privind pe intimata M.M., avocat, menţinându-se soluţia atacată ca legală şi temeinică.
Prin aceeaşi sentinţă penală petentul D.P. a fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut:
Prin rezoluţia nr. 488/P/2010 din 30 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 288 alin. (6) C. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul M.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 259 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut că prin plângerea formulată la data de 3 noiembrie 2009, persoana vătămată D.P. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de avocata M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 259 C. pen., susţinând că, în cuprinsul cererii formulată la 28 septembrie 2009 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4781, având ca obiect „strămutare", avocata M.M. a afirmat în mod mincinos că „în acelaşi dosar nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare", în acest fel obţinând certificatul nr. 7603 din 28 septembrie 2009, în baza căruia s-a dispus suspendarea judecării cauzei în dosarul nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci.
În completarea plângerii, persoana vătămată a susţinut că o cerere similară, de strămutare a dosarului nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci, a făcut obiectul dosarului nr. 6392/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în baza certificatului nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009, s-a dispus suspendarea judecării cauzei înregistrate la Judecătoria Novaci, avocata făcând declaraţii necorespunzătoare adevărului, susţinând că nu a primit procesul-verbal prin care a fost sancţionată de Poliţia Crasna, nu a avut cunoştinţă de sancţiunea primită şi nu a fost chemată la postul de poliţie.
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul de caz a constatat că prin cererea formulată la data de 3 august 2009 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 3896/2009, avocat M.M. a solicitat strămutarea judecării cauzei cu nr. 1923/267/2008 a Judecătoriei Novaci, susţinând că magistratul judecător căruia i s-a repartizat cauza spre soluţionare locuieşte în aceeaşi comună cu intervenientul D.P. care, în calitate de consilier judeţean exercită influenţă şi presiune prin faptul că a avut diverse intervenţii în mass-media locală.
Prin încheierea nr. 3896 din 23 septembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată, reţinând că nu există motive de bănuială legitimă, în sensul dispoziţiilor art. 37 C. proc. civ.
La data de 28 septembrie 2009, avocata M.M. a formulat o nouă cerere de strămutare cu un conţinut identic cu prima cerere, obţinând astfel certificatul nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009 din cuprinsul căruia rezultă că, în temeiul art. 40 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării dosarului de fond, până la soluţionarea cererii de strămutare.
Prin încheierea din 14 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 1932/267/2008 al Judecătoriei Novaci, s-a luat act de suspendarea judecării cauzei.
Din starea de fapt prezentată, procurorul a concluzionat aşadar că avocata M.M. nu a săvârşit infracţiunile pentru care s-a solicitat efectuarea de cercetării penale, împrejurarea că, în cuprinsul celei de-a doua cereri de strămutare formulate, s-a făcut afirmaţia că, în acelaşi dosar nu s-a formulat o cerere de strămutare, neconstituind fals în declaraţii în sensul art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), deoarece această afirmaţie nu s-a făcut în cuprinsul unei declaraţii, ci în cuprinsul unei cereri adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind deci producătoare de consecinţe juridice.
Pentru că infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) exclude uzul de fals, iar certificatul nr. 7603/1/2009 din 28 septembrie 2009 nu reprezintă un fals, în sensul art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) sau art. 288 C. pen., în cauză nu a putut fi reţinută nici infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.
Referitor la infracţiunea de denunţare calomnioasă s-a reţinut că, pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni, trebuie să existe în primul rând o plângere sau un denunţ formulat împotriva persoanei vătămate de către avocata M.M., ori din actele dosarului a rezultat că afirmaţiile în legătură cu care persoana vătămată susţine că reprezintă un denunţ calomnios, au fost făcute de avocată în cuprinsul unei cereri formulată în interes personal.
Având în vedere caracterul înscrisului în cuprinsul căruia s-au făcut afirmaţii pretins denigratoare şi calomnioase şi ţinând seama şi de dispoziţiile art. 36 alin. (6) din Legea nr. 51/1985, în sarcina avocatei M.M. nu s-a putut reţine nici infracţiunea prevăzută de art. 259 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior care, prin rezoluţia din 16 iulie 2010 dată în dosarul nr. 1027/11/2/2010, a dispus în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a plângerii, sens în care a constatat că nu se impune infirmarea soluţiei procurorului de caz, aceasta fiind temeinică şi legală, deoarece s-a reţinut în mod just că avocatul M.M. nu a săvârşit vreo faptă de natură penală.
Împotriva acestor rezoluţii ale procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petentul D.P. a formulat plângere la instanţă, cauza fiind astfel înregistrată pe rolul Secţiei Penale şi pentru Cauze cu Minori la data de 15 septembrie 2010, sub nr. 2324/54/2010.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că motivarea din rezoluţie este greşită, întrucât intimata M.M. nu avea calitatea de avocat în dosarul în care a solicitat strămutarea cauzei, fiind avocat suspendat, aşa cum reiese din adresa nr. 253 din 10 mai 2010 a Baroului Dolj şi figurează pe tabloul avocaţilor incompatibili; de asemenea, arată că motivarea din rezoluţie este contradictorie şi eronată, întrucât nu s-au produs consecinţe juridice, deşi, în baza declaraţiei mincinoase a intimatei s-a obţinut suspendarea cauzei; menţionează că procurorul de caz nu a administrat probele solicitate de către el, respectiv audierea martorilor A.V., S.G., C.I., în cauză fiind încălcate dispoziţiile art. 202 C. proc. pen., art. 69 C. proc. pen. şi art. 70 C. proc. pen.
În speţă, a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 488/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Plângerea a fost apreciată ca nefondată şi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea formulată la 3 noiembrie 2009, petentul D.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 259 C. pen. cu privire la intimata M.M., constând în aceea că, în cuprinsul cererii formulată la 28 septembrie 2009 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 478 din 28 septembrie 2009, intimata ar fi afirmat în mod mincinos că „în acelaşi dosar, nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare", iar în acest fel a obţinut un certificat cu nr. 7603 din 28 septembrie 2009, în baza căruia s-a dispus suspendarea judecării cauzei în dosarul Judecătoriei Novaci nr. 1932/267/2008, petentul a arătat de asemenea că intimata - avocat M.M. ar fi făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, susţinând că nu a primit procesul-verbal prin care a fost sancţionată contravenţional de Poliţia Crasna, nu a avut cunoştinţă de sancţiunea primită şi nu a fost chemată la postul de poliţie, apreciind totodată că aceasta ar fi săvârşit infracţiunea de denunţare calomnioasă atunci când a precizat în cuprinsul plângerii adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că procesul-verbal a fost întocmit de organele de poliţie „ca urmare a presiunii numitului D.P.".
Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 488/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu s-au identificat indicii din care să rezulte că intimata - avocat M.M. ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală a acesteia, astfel că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. este temeinică şi legală.
Susţinerile petentului - privind greşita motivare din rezoluţia atacată şi încălcarea dispoziţiilor art. 202 C. proc. pen., art. 69 C. proc. pen. şi art. 70 C. proc. pen. - sunt nesusţinute de probe, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că procurorul de caz a respectat dispoziţiile legale, respectiv normele procedurale.
Astfel, în ceea ce priveşte cercetarea penală efectuată de procurorul de caz, instanţa a reţinut că, potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, care au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Legiuitorul nu limitează activităţile ce pot fi desfăşurate în faza actelor premergătoare, cu excepţia dispunerii unor măsuri procesuale, ceea ce conduce la concluzia că procurorul trebuie să acţioneze în aşa fel încât să epuizeze toate verificările necesare unei eventuale începeri a urmăririi penale sau pentru formarea convingerii asupra existenţei ori inexistenţei elementelor necesare adoptării unei soluţii.
Ori, în cauza de faţă, instanţa a apreciat că în mod justificat procurorul a efectuat actele premergătoare începerii urmăririi penale în raport de ansamblul faptic prezentat de petiţionar, procedându-se la audierea petentului, a intimatei M.M., ataşarea ordonanţei nr. 1090/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ordonanţa nr. 363/11/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie a cererii de strămutare formulată de intimată la data de 28 septembrie 2009 şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, certificatul eliberat de instanţa supremă cu nr. 7603 din 28 septembrie 2009, precum şi - în copie - sentinţe civile şi cereri sau adrese apreciate ca utile pentru soluţionarea cauzei.
Instanţa de fond a arătat că neaudierea martorilor invocaţi de către petent în plângere nu poate constitui motiv de nelegalitate a rezoluţiei atacate, procurorul de caz având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluţionării cauzei.
Astfel, în mod corect s-a reţinut în rezoluţia atacată împrejurarea din cuprinsul celei de-a doua cereri de strămutare formulată de intimată s-a făcut afirmaţia că „în acelaşi dosar nu s-a mai formulat o cerere de strămutare", nu constituie infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât obligaţia de verificare a temeiurilor de drept şi de fapt pe care se întemeiază cererea de strămutare revine instanţei competente să soluţioneze o astfel de cerere, neexistând nici infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., deoarece certificatul emis de Instanţa Supremă nr. 7603/1 din 28 septembrie 2009 nu reprezintă un înscris fals, în sensul art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) sau art. 288 C. pen.
De asemenea, în mod corect s-a reţinut în legătură cu infracţiunea de denunţare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., conform cărora „constituie infracţiune învinuirea mincinoasă făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană", că nu există, întrucât intimata M.M. nu a formulat o plângere sau un denunţ împotriva petentului, ci numai o anumită afirmaţie despre acesta în cuprinsul unei cereri pe care intimata a formulat-o în interes personal.
Cu privire la susţinerea petentului privind greşita declinare a competenţei de soluţionare a plângerii în raport de calitatea de avocat a intimatei care - susţine acesta - de la data de 16 februarie 2009 figurează pe tabloul avocaţilor incompatibili, fiind avocat suspendat, apreciind de asemenea că este nefondată.
Astfel, potrivit art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 79/2007, Curtea de Apel judecă, în primă instanţă, printre altele, infracţiunile săvârşite de avocaţi, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată, un avocat poate fi suspendat la cerere din această calitate, însă suspendarea acestei calităţi presupune, în mod logic, lipsa exerciţiului profesiei, dar nu şi pierderea calităţii în sine, ci numai imposibilitatea exercitării ei.
Ca urmare, la data la care se presupune că au fost săvârşite faptele pentru care petentul a formulat plângere, calitatea de avocat a intimatei M.M. nu încetase, această instituţie operând numai în cazurile prevăzute expres în art. 26 din legea menţionată mai sus, respectiv prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie - ca sancţiune disciplinară - şi în urma unei condamnări definitive pentru o faptă prevăzută de legea penală, care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat în termen legal recurs recurentul petiţionar D.P. care a solicitat, printr-un memoriu scris depus la dosarul cauzei, casarea hotărârii şi în consecinţă admiterea plângerii sale fundamentate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. Se arată în cuprinsul memoriului că în mod eronat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cât şi instanţa de judecată au reţinut că numita M.M. şi-a exercitat profesia de avocat în dosarul nr. 6392/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând strămutarea dosarului nr. 1432/267/2008 al Judecătoriei Novaci, în contextul în care, în realitate aceasta avea calitatea de petentă în cauză.
Se mai invocă de către recurent că rezoluţia adoptată de procuror este lovită de nulitate absolută, iar motivarea este contradictorie şi nejustificată, susţinerea că în cauză nu s-ar fi produs consecinţe juridice fiind lipsită de suport real, în condiţiile în care suspendarea cauzei în care era parte petiţionarul s-a produs ca urmare unei declaraţii mincinoase a făptuitoarei potrivit căreia nu mai fusese formulată o altă cerere de strămutare.
În fine, recurentul îşi manifestă nemulţumirea şi cu privire la faptul că nu a avut posibilitatea de a-şi administra probe, iar în cauză nu au fost respectate regulile de bază în aflarea adevărului.
Examinând sentinţa atacată, atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept în raport de prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca legală şi temeinică soluţia atacată în virtutea considerentelor ce urmează:
În esenţă, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei M.M., avocat Barou Gorj pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 259 C. pen., constând în aceea că în cuprinsul cererii formulate la data de 28 septembrie 2009, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie intimata ar fi afirmat mincinos că în acelaşi dosar nu s-a mai formulat nicio cerere de strămutare, iar printr-o asemenea manieră frauduloasă ar fi reuşit obţinerea unui certificat - nr. 7603 (28 septembrie 2009, în temeiul căruia cauza nr. 1932 /267/2008, aflată pe rolul Judecătoriei Novaci, în care petiţionarul este interesat ar fi fost suspendată.
De asemenea, petiţionarul a mai considerat că se impune trimiterea în judecată a intimatei şi pentru faptul că ar fi făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului, în sensul că nu ar fi primit procesul-verbal prin care a fost sancţionată contravenţional de Poliţia Crasna şi că ar fi făcut un denunţ calomnios când a precizat în plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că acel proces-verbal de contravenţie ce-i fusese întocmit de organele de poliţie ar fi fost consecinţa presiunii exercitate de către petent, ce are calitatea de consilier judeţean.
Efectuarea actelor premergătoare în cauză nu a relevat conturarea vreunui indiciu din care să rezulte că intimata ar fi săvârşit vreo faptă de natură a angaja răspunderea penală, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost în mod corect menţinută de instanţă în urma exercitării controlului jurisdicţional, conform art. 278 C. proc. pen.
Referitor la criticile aduse de petiţionar modului în care s-a desfăşurat cercetarea penală în cauză, de altfel reiterate în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi constând, iniţial, în motive ce au stat la baza plângerii introduse la judecător, în acord cu art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată, astfel cum şi instanţa fondului a făcut-o, că în cauză au fost respectate întru-totul normele procedurale, administrând în mod adecvat - în faza actelor premergătoare - acele activităţi necesare a concluziona cu privire la necesitatea începerii urmăririi penale, verificând corespunzător informaţiile pentru formarea convingerii asupra existenţei ori, dimpotrivă, a inexistenţei elementelor necesare adoptării de către procuror a unei soluţii de începere a urmăririi penale.
Din această perspectivă, criticile aduse de recurentul petiţionar referitoare la imposibilitatea în care s-ar fi aflat cu privire la administrarea probelor - audiere martori propuşi - nu pot fi primite, un asemenea aspect neputând constitui motiv de nelegalitate a rezoluţiei atacate, iar, pe de altă parte în faza actelor premergătoare, dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. prevăd atributul organelor de urmărire penală de a efectua acte ce au menirea de a determina convingerea în a adopta o anumită soluţie, existând din acest punct de vedere posibilitatea organelor de urmărire penală de a administra actele pe care le consideră necesare în vederea soluţionării cauzei.
Înalta Curte reţine că nici celelalte critici aduse de petiţionar, relativ la activitatea intimatei vizând incidenţa unei alte cereri de strămutare, la afirmaţiile pretins denigratoare şi calomnioase la adresa sa nu pot fi primite, în contextul în care - în mod corect a constatat instanţa fondului - aceste afirmaţii au constituit pe de o parte, obiect al verificărilor instanţa competente să soluţioneze cererea de strămutare, iar pe de altă parte intimata nu a formulat vreo plângere ori denunţ împotriva petentului.
Aşa fiind, recursul de faţă se priveşte ca nefondat, şi urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar D.P. va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.P. împotriva sentinţei penale nr. 196 din 27 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi a sumei de 500 lei către intimata M.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2126/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2147/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
