ICCJ. Decizia nr. 2157/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2157/2011
Dosar nr.2554/102/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală 80 din 11 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul penal nr. 2554/102/2010, a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului U.T. prin rechizitoriul Parchetului din infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen., cerere formulată de inculpat prin apărător ales, în baza art. 334 C. proc. pen.
A fost condamnat inculpatul U.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că succesorii victimei, R.I., R.J., J.R., au renunţat la calităţile de părţi civile întrucât prejudiciul material cauzat acestora a fost reparat integral de inculpat, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1470 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
În după-amiaza zilei de 09 septembrie 2008, victima R.S. păstorea vitele sătenilor din localitatea Vădaş, în zona cunoscută sub numele de „Koncsod". În timp ce vitele păşteau, victima s-a aşezat pe pământ ca să se odihnească, în această postură fiind găsită de inculpatul U.T. care l-a acuzat că nu supraveghează vitele, întrucât acestea au păscut iarba de pe fâneaţa pe care a închiriat-o de la Parohia Reformată Vădaş, iarbă pe care abia apucase să o cosească. Inculpatul a susţinut că victima dormea şi că i-a zâmbit în momentul în care l-a trimis să caute vitele. Totodată i-a întins mâna ca să-l salute, însă, în schimb, inculpatul l-a prins de mână, l-a tras şi aceasta s-a dezechilibrat. în cădere, inculpatul a lovit victima cu pumnul în faţă, însă nu a recunoscut că i-ar fi aplicat şi alte lovituri, deşi victima i-a relatat martorului P.L. că inculpatul a sărit peste el şi l-a lovit cu mâinile şi picioarele iar raportul de autopsie medico-legală confirmă (f.64-66 dosar urm. penal) că victima a suferit mai multe leziuni, moartea acestuia datorându-se unui politraumatism cu traumatism toracic închis şi traumatism cranio-cerebral produs prin agresarea acesteia prin loviri directe, repetate cu corp dur contondent (posibil pumn şi picior încălţat), urmate de un mecanism de lovire indirectă (cădere) de corp cu suprafaţă dură şi plană. Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatului că ar fi aplicat o singură lovitură cu piciorul încălţat în zona feţei victimei, de fapt aceasta a fost lovită cu brutalitate de inculpat, inclusiv cu pumnul şi în zona toracică.
După momentul agresiunii victima R.S. s-a deplasat cu greu spre casă, pe stradă întâlnindu-se cu martorul P.L. căruia i-a povestit cele întâmplate, martorul observând că acesta mergea foarte încet şi avea o zonă tumefiată pe faţă, respectiv nu putea vedea cu ochiul stâng. Aceleaşi relatări Ie-a făcut victima şi fratele său R.I. (f.75) a doua zi, acestuia plângându-i-se şi că îl doare capul, în zona abdominală, inclusiv fostei concubine a inculpatului, martora B.I. (f.40 dosar fond). Inculpatul i-a povestit martorei, la data agresiunii că i-a făcut felul victimei întrucât acesta a lăsat vacile să calce fâneaţa lui. Victima i-a povestit şi martorei N.M. (f.41), mama fostei concubine a inculpatului, în seara incidentului că inculpatul I-a lovit de mai multe ori cu pumnul şi picioarele până a obosit, apoi I-a lovit cu o bâtă pe motiv că vitele ar fi intrat pe fâneaţa care-i aparţine. Martora a observat că victima avea faţa tumefiată încât nu i se mai distingeau ochii şi dinţii îi erau rupţi şi acuza dureri în partea dreaptă a corpului. Şi martorul S.M. (f.42 dosar fond) s-a întâlnit cu victima în seara agresiunii şi aceasta i s-a plâns că inculpatul I-a bătut întrucât vacile ar fi intrat pe fâneaţa lui şi prezenta leziuni în zona unui ochi. A doua zi după incident şi martorii C.T., respectiv L.G. de la Poliţia Neaua s-au întâlnit cu victima cărora la fel aceasta Ie-a relatat că a fost lovit cu piciorul de inculpat, în timp ce se afla cu vitele la păscut, observând că avea o umflătură în zona ochiului. în după-amiaza aceleiaşi zile, victima, simţindu-se tot mai rău, a decedat. Martorii C.T., L.G., B.I., N.M., precum şi înscrisurile depuse de ultima martoră (f.44-48 dosar fond) reliefează caracterul violent al inculpatului, comparativ cu victima care nu e cunoscută cu un astfel de comportament agresiv, având doar patima alcoolului.
Raportat la starea de fapt reţinută s-a considerat că în drept, fapta inculpatului U.T. care la data de 9 septembrie 2008, în jurul orei 17,30 - 18,00 (conform susţinerilor inculpatului raportat la intervalul orar), i-a aplicat victimei R.S. o serie de lovituri cu piciorul încălţat în zona feţei, apoi cu pumnul în zona toracică, urmate de căderea victimei şi lovirea de o suprafaţă dură, leziunile traumatice cauzate ducând în cele din urmă la decesul ei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Cât priveşte solicitarea apărătorului inculpatului formulată în temeiul art. 334 C. proc. pen., de reţinere a disp. art. 73 lit. b) C. pen., constând în starea de provocare, aceasta se impune a fi respinsă ca nefondată, cât timp împrejurarea că vitele ar fi păscut iarba de pe fâneaţa închiriată de inculpat datorită nesupravegherii lor de victimă nu putea să-i provoace o tulburare atât de puternică inculpatului ca acesta să-l lovească cu atâta bestialitate pe victimă, mai ales că aceasta din urmă a fost luată prin surprindere de inculpat care nu a încercat să poarte mai întâi o discuţie cu victima, ci l-a lovit înainte ca victima să apuce să facă vreo afirmaţie în sens contrar celor susţinute de inculpat.
La dozarea şi individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, conform criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a ţinut cont că acesta deşi nu are antecedente penale, este cunoscut ca o persoană violentă. Chiar dacă martorii K.Z. şi C.J.A. au încercat să conteste această latură a inculpatului, cu menţiunea că primul martor nu îl cunoştea de aproape pe inculpat şi locuieşte în altă localitate (f.62 dosar fond) iar cel de-al doilea martor poate degaja o anumită doză de subiectivitate fiind prieten din tinereţe cu inculpatul (f.73 dosar fond), totodată deşi inculpatul nu s-a sustras cercetării judecătoreşti, prezentându-se la toate termenele, nu a recunoscut decât parţial acuza adusă, continuând să afirme că a aplicat o singură lovitură victimei, contrar concluziilor medico-legale şi a fotografiilor judiciare care arată cu totul altceva şi anume că loviturile au fost repetate şi au fost date inclusiv cu pumnul şi în alte zone ale corpului, decât cea cranio-cerebrală. Aceste împrejurări a determinat instanţa să nu reţină în favoarea inculpatului vreo circumstanţă atenuantă judiciară din cele prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., însă a reţinut, totuşi, circumstanţa atenuantă judiciară, prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. constând în faptul că acesta a achitat suma de 330 lei solicitată de fiecare dintre succesorii victimei şi anume R.I., R.J. şi J.R. (f. 14 dosar fond, f.76 dosar fond), motiv pentru care aceştia au înţeles să nu mai participe în proces în calitate de părţi civile. în urma reţinerii acestei circumstanţe atenuante judiciare, s-a făcut aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. constând în reducerea pedepsei aplicabile inculpatului sub minimul special prevăzut de legea penală, însă executabilă în regim de detenţie, doar în acest caz putându-se asigura reeducarea eficientă a inculpatului în spiritul respectării normelor de drept penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul.
Apelul nu a fost motivat, însă în faţa instanţei s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prin reţinerea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 67/A din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.T.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Examinând apelul promovat, din prisma dispoziţiilor art. 371, art. 372 şi art. 378 C. proc. pen., instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal în faţa primei instanţe - hotărârea instanţei de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit prima instanţă, respectiv la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, la condamnarea inculpatului-apelant şi a stabilirii modalităţii de executare a pedepsei în regim de detenţie.
De asemenea şi sub aspectul laturii civile, prima instanţă a luat act de renunţarea părţilor civile la această calitate, ca urmare a achitării integrale de către inculpate a pretenţiilor formulate.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar consideră că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă.
Asupra primului motiv de apel, respectiv acela că fapta ar fi fost săvârşită în stare de provocare, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Şi în faţa primei instanţe inculpatul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. în aceeaşi infracţiune cu reţinerea stării de provocare prev. de art. 183 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Mai întâi trebuie observat că în faza apelului nu s-au solicitat şi nu s-au administrat noi mijloace de probă pe această cerere, astfel încât acest motiv de apel va fi analizat în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi în faza judecăţii în prin grad de jurisdicţie.
Nu poate fi primită susţinerea inculpatului cum că ar fi săvârşit fapta ca urmare a provocării din partea victimei, deoarece atitudinea victimei de a fi lăsat vitele nesupravegheate, care ar fi păscut de mai multe ori iarba de pe terenul inculpatului, nu poate constitui nicidecum o provocare în sensul cerut de art. 73 lit. b) C. pen. Această atitudine a victimei nu a fost produsă prin violenţă, nu i-a adus inculpatului o atingere gravă a demnităţii şi nici nu reprezintă o altă acţiune ilicită gravă. De asemenea, reţinem că inculpatul a lovit victima cu bestialitate, luând-o prin surprindere, fără a încerca să poarte mai întâi o discuţie, aşa cum rezultă din coroborarea materialului probator administrat.
Asupra celui de-al doilea motiv de apel, respectiv reindividualizarea pedepsei aplicate şi stabilirea modalităţii de executare prin suspendare condiţionată sau suspendare sub supraveghere, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o corectă reţinere doar a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., dându-i o eficienţă adecvată, în sensul că pedeapsa stabilită este sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere şi principiul proporţionalităţii, raportat la pericolul social relativ ridicat al faptei.
Chiar dacă nu are antecedente penale, inculpatului nu i se poate reţine circumstanţa prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deoarece acesta este cunoscut ca o persoană violentă. Nici circumstanţa prev. de art. 74 lit. c) C. pen. nu-i poate fi reţinută, deoarece inculpatul a recunoscut doar parţial săvârşirea faptei. în cauză s-a administrat un probatoriu complex pentru stabilirea şi dovedirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului, iar atitudinea manifestată de inculpat de a recunoaşte că i-a aplicat victimei doar o lovitură cu piciorul nu a fost de natură să ducă la înlesnirea desfăşurării procesului penal.
Aşadar, în mod corect a procedat judecătorul fondului, care nu a reţinut în favoarea inculpatului decât circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen., cărora Ie-a dat o eficienţă maximă, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Apărările constând în faptul că inculpatul are familie şi gospodărie, că regretă acest eveniment nefericit, că se află în relaţii bune cu familia victimei sau că aceasta consuma băuturi alcoolice şi nu a supravegheat animalele, nu pot duce la reducerea cuantumului pedepsei stabilit de prima instanţă şi pe cale de consecinţă nici la schimbarea modalităţii de executare prin suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepsei, deoarece, pentru reeducarea inculpatului şi atingerea scopului pedepsei, aşa cum prevede art. 52 C. pen., se impune ca pedeapsa stabilită de judecătorul fondului să fie executată în regim de detenţie. S-au avut în vedere, pe de o parte, firea inculpatului, cunoscut ca fiind o persoană agresivă (filele 44-48 din dosarul de fond), iar pe de altă parte modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul, lovind victima cu bestialitate, în mai multe regiuni ale corpului.
Sintetizând cele de mai sus, Curtea de Apel a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.T., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
A arătat că în cauză în mod greşit nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a stării de provocare, prev. de art. 73 lit. b) C. pen. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii stării de provocare. A arătat că inculpatul a fost provocat de victimă dat fiind că aceasta şi-a lăsat vitele nesupravegheate să păşuneze pe terenul pe care acesta l-a închiriat. Această situaţie tensionată existentă între inculpat şi victimă a fost confirmată de martorii audiaţi în cauză.
A mai arătat că gesturile victimei şi ale inculpatei trebuie raportate la persoana acestora, la pregătirea lor, la gradul de şcolarizare, la faptul că provin din mediul rural, în comunităţi foarte restrânse care se ocupă cu agricultura, această activitate fiind singurul mijloc de subzistenţă.Cu privire la reindividualizarea pedepsei a solicitat să se aibă în vedere conduita inculpatului care a recunoscut şi regretat fapta comisă, că s-a împăcat cu rudele victimei, că a achitat în totalitate despăgubirile create prin fapta sa şi faptul că o societate comercială şi-a arătat disponibilitatea să execute pedeapsa în eventualitatea aplicării unei pedepse la locul de muncă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen. cu referire la reţinerea scuzei provocării respectiv a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., Curtea constată că, potrivit practicii sale constante (a se vedea Decizia 4038/2005 a I.C.C.J.) ,pentru incidenţa art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie în stare să se abţină de la ripostă prin săvârşirea de infracţiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificaţie.
Împrejurarea că vitele ar fi păscut iarba de pe fâneaţa închiriată de inculpat datorită nesupravegherii lor de victimă, nu întruneşte cerinţele expuse anterior pentru reţinerea scuzei provocării, astfel încât prima critică formulată de inculpat ca şi motiv de recurs este neîntemeiată.
2. În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 385/9 pct.14 C. proc. pen., Curtea constată că în favoarea inculpatului a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minimul special.
În raport de toate circumstanţele cauzei, atât cele privitoare la fapta dedusă judecăţii, cât şi cele referitoare la persoana inculpatului, Curtea apreciază că nu se impune acordarea unor efecte mai ample circumstanţei atenuante deja reţinute, prin reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond şi, eventual, schimbarea modalităţii de executare.
În acest sens, nu se poate face abstracţie de gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, dedus nu doar din urmarea produsă (decesul unei persoane), ci şi din împrejurările în care aceasta a avut loc (victima decedând la doar o zi de la comiterea faptei, datorită leziunilor grave produse de către inculpat, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la încadrarea juridică a faptei, aspect care nu mai poate fi corectat în propria cale de atac a inculpatului).
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este o fire violentă, fapt dovedit nu doar de modalitatea în care a comis infracţiunea din prezenta cauză (potrivit spuselor victimei, relatate de martorei B.I. şi obiectivate în concluziile raportului de autopsie, inculpatul "a dat în el ca într-o minge de fotbal" - fil. 44 verso dup),ci şi de conduita sa anterioară,probată de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (P.L., N.M., C.T., L.G.).
Mai mult, nici conduita procesuală a inculpatului nu a fost una exemplară, acesta încercând să minimalizeze contribuţia sa la decesul victimei, recunoscând că a lovit-o doar o singură dată, cu piciorul.
Prin urmare, Curtea apreciază că nu se impune o reindividualizare a pedepsei, în sensul solicitat de către inculpat prin motivele de recurs, astfel încât şi această critică este neîntemeiată.
3. În concluzie, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.T. împotriva deciziei penale nr. 67/A din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2162/2011. Penal → |
|---|
