ICCJ. Decizia nr. 2169/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2169/2011
Dosar nr.4752/115/2010
Şedinţa publică din 27 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 103 din 16 decembrie 2010 Tribunalul Caraş-Severin, în baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.G. (născut în localitatea B., jud. Bacău, domiciliat în comuna B., sat C., jud. Bacău, fără forme legale în com. P., jud. Caraş-Severin, cetăţean român, studii 8 clase + şcoală profesională, ocupaţia - ziler, necăsătorit) la.
- 3 (trei) ani închisoare.
În baza dispoziţiilor. art. 174 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la.
- 10 (zece) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 (zece) ani închisoare.
În baza dispoziţiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (cu excepţia dreptului de a alege), pe o durată de 5 (cinci) ani - cu executare în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 12 iulie 2010, până la zi.
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile, începând cu data pronunţării.
S-a luat act de faptul că partea vătămată S.V. (fiul victimei) nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea corpului delict - cuţit (cu lungimea de 31 cm., lungimea lamei de 19 cm.).
În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.500 RON - cheltuieli judiciare faţă de stat (în care s-a inclus şi onorariul avocatului din oficiu).
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 11/12 iulie 201.
În noaptea de 11/12 iulie 2010 inculpatul L.G. a pătruns fără drept în locuinţa victimei S.T. din localitatea P., jud. Caraş-Severin şi în urma unui conflict spontan l-a ucis aplicându-i cu un cuţit, o lovitură în zona toraco-abdominală.
Despre fapta săvârşită de inculpat a luat la cunoştinţă învinuita C.I. care nu a încunoştinţat familia victimei sau autorităţile statului.
Inculpatul L.G. şi învinuita C.I. îl cunoşteau pe victima S.T. de mai mult timp, efectuând, în curtea acestuia mai multe activităţi de întreţinere şi îngrijire a grădinii de legume aferentă locuinţei.
Inculpatul L.G. şi învinuita C.I. trăiau în concubinaj din anul 2004 - locuind fără forme legale într-un imobil din comuna P., jud. Caraş-Severin. Începând cu luna martie 2010 învinuita C.I. a început să locuiască cu victima în imobilul din com. P., renunţând la relaţiile de concubinaj cu inculpatul L.G. Această împrejurare l-a determinat pe inculpatul L.G. ca în noaptea de 11/12 iulie 2010 să pătrundă fără drept în locuinţa victimei S.T. invocând ca şi motiv întoarcerea învinuitei C.I. în imobilul în care locuiau fără forme legale şi reluarea relaţiilor de concubinaj.
După ce inculpatul a pătruns în locuinţa victimei aceasta i-a solicitat să părăsească încăperea susţinând că la el în casă nu se află C.I. Acest comportament al victimei l-a determinat pe inculpatul L.G. să o lovească în zona toraco-vertebrală, după care cu un cuţit (proprietatea victimei) i-a aplicat o lovitură în zona toraco-abdominală, neacordându-i ulterior acestuia nici un fel de ajutor.
Urmare a loviturilor primite victima a decedat, iar inculpatul a început să o caute pe învinuita C.I. pe care a găsit-o într-o cameră din cel de-al doilea corp al clădirii, aducându-i acesteia la cunoştinţă faptul că l-a ucis pe S.T. Atât inculpatul cât şi victima consumaseră separat băuturi alcoolice, iar inculpatul a consumat băuturi alcoolice şi după săvârşirea faptei, rămânând în locuinţa victimei împreună cu învinuita până în dimineaţa zilei de 12 iulie 2010, cea mai mare parte a acestui interval de timp petrecând-o dormind. Cu toate că învinuita C.I. a luat la cunoştinţă de decesul victimei a doua zi nu a anunţat nici familia victimei şi nici autorităţile, cu toate că părăsi-se imobilul şi avea această posibilitate.
Inculpatul a fost găsit în cursul zilei de 12 iulie 2010 de organele de poliţie în imobilul părţii vătămate şi a fost imobilizat când încerca să părăsească curtea imobilului.
După ce fapta săvârşită de inculpat a fost descoperită de organele de poliţie - învinuita C.I. prin declaraţiile sale a înlesnit arestarea inculpatului, acesta din urmă recunoscând la rândul său săvârşirea faptelor.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de reconstituire, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiilor martorilor toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul L.G. a recunoscut săvârşirea infracţiunii atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească cât şi cu ocazia reconstituirii, a descris modul de comitere, însă a încercat să inducă ideea că ar fi lovit-o pe victimă în încercarea sa de a se apăra de atacul victimei.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul L.G. solicitând reducerea pedepsei aplicate arătând că s-a aflat într-o situaţie de apărare şi regretă faptele comise.
Prin Decizia penală nr. 38/A din 17 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de inculpatul L.G. împotriva Sentinţei penale nr. 103 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus în continuare starea de arest a inculpatului din data de 16 decembrie 2010 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de prim control judiciar a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată în raport de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând a se reţine că a comis fapta în stare de legitimă apărare sens în care solicită achitarea.
Inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de fond a realizat o analiză judicioasă şi completă a tuturor probelor administrate în cauză rezultând că în noaptea de 11/12 iulie 2010 inculpatul L.G. a pătruns fără drept în locuinţa victimei S.T. din localitatea P., jud. Caraş-Severin şi în urma unui conflict cu acesta l-a ucis aplicându-i o lovitură în zona toraco-abdominală cu un cuţit.
Susţinerile inculpatului în sensul de a se reţine că a comis fapta în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen. sens în care solicită achitarea, nu sunt întemeiate, fiind făcute doar cu scopul de a fi absolvit de răspundere penală.
Probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că inculpatul a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate, el fiind condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, pe timp de noapte, prin efracţie, peste o persoană în vârstă de 71 de ani, neexistând nici un element care să confirme apărarea inculpatului.
De altfel, martora C.I. în declaraţia dată în faza de urmărire penală arată că inculpatul a pătruns prin efracţie, în jurul orelor 24 în dormitorul victimei şi la un moment dat l-a auzit pe S.T. ţipând la inculpat spunându-i să părăsească casa după care nu s-a mai auzit nimic.
Ca atare, faţă de modalitatea de comitere a faptei, în nici un caz nu se poate reţine că a existat un atac al victimei care să-l determine pe inculpat să se apere într-un mod atât de violent.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanţa de fond având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 10 şi 20 de ani, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor constând în pătrunderea fără drept, pe timp de noapte în locuinţa victimei ocazie cu care i-a aplicat o lovitură de cuţit ce a condus la decesul victimei.
Faptul că inculpatul a avut o poziţie sinceră a fost avut în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte apreciază că nu există împrejurări care să facă posibilă reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege urmare reţinerii circumstanţelor atenuante, natura faptei, modalitatea de comitere ca şi rezultatul faptei justificând pe deplin pedeapsa aplicată de instanţa de fond.
Circumstanţele personale ale inculpatului deşi favorabile fiind nu pot fi ridicate la rang de virtute cu consecinţa aplicării unei pedepse într-un cuantum redus cât timp recunoaşterea faptei este una formală în condiţiile în care probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Faţă de considerentele arătat, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce prevenţia inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva Deciziei penale nr. 38/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 iulie 2010 la 27 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2144/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2171/2011. Penal → |
|---|
