ICCJ. Decizia nr. 2294/2011. Penal

Prin sentința penală nr.187 din 14 decembrie 2010, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cerere formulată de apărătorul inculpatului N.A.

Prin aceeași sentință, în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.A., la 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b,) c) C. pen.

în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 3201alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

în baza art. 33,art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a teza a II-a, b,) c) C. pen.

în baza art. 71 C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii, pe durata executării pedepsei, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a teza a II-a, b,) c) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive începând cu 12 noiembrie 2010, la zi.

în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 578,28 grame de Cannabis aflată în custodia Inspectoratului General al Poliției Române.

în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 300 Euro asupra căreia a fost instituit sechestrul asigurător.

A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. BT Vâlcea a fost trimis in judecată inculpatul N.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aflate in concurs.

S-a reținut că, în data de 07 noiembrie 2010, inculpatul a primit, în urma unei înțelegeri prealabile, 594,66 gr. cannabis din străinătate, drogurile fiind trimise de numitul R.N., prin intermediul unei firme de transport, acestea fiind mascate în interiorul unui aspirator si al unui pachet de detergent, respectiv că a primit, in modalitatea asemănătoare, camuflat in carcasa unui telefon, cantitatea de 5 gr de cocaină.

în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și a solicitat judecarea pe baza probelor administrate in faza de urmărire penală, fără a se administra probe în faza de judecată, făcând însă prin apărător precizarea că nu a cunoscut că drogurile vor fi trimise din străinătate, astfel că, prin schimbarea încadrării juridice, nu ar fi incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) privind importul de droguri, ci disp. art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Ca urmare, în urma aplicării dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunile prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din aceeași lege, aflate în concurs real.

La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen. ce constituie o cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, dar a reținut și circumstanțe atenuante constând în atitudinea, pe ansamblu, sinceră și cooperantă în cursul urmării penale, precum și faptul că a săvârșit faptele și pentru că era consumator de stupefiante, ori după cum se constată în numeroase cazuri, persoanele interesate in distribuirea de stupefiante profită uneori de starea consumatorilor și de imposibilitatea de a-și mai procura droguri, cerându-le acestora să contribuie la distribuirea acestora pentru a-și procura și cantitățile necesare consumului propriu.

împotriva sentinței, a declarat apel inculpatul N.A.

în motivele de apel susținute oral este criticată sentința pentru următoarele motive:

1) s-a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea pentru care l-a condamnat pe inculpat în infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Se susține, în esență, că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul cunoștea cu exactitate că drogurile provin din străinătate;

2) un alt motiv de apel se referă la faptul că prima instanță a omis să restituie către inculpat sumele de bani care au fost ridicate de la acesta odată cu reținerea sa, sume care nu au fost confiscate;

3) un ultim motiv de apel se referă la greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate. Se susține că D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea - are un document oficial din care rezultă că inculpatul a formulat un denunț în timpul urmăririi penale în cauza în care este cercetat. în consecință, apărarea solicită să se facă aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, urmând ca apelantul-inculpat să beneficieze de reducerea pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 19 A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul N.A., a desființat în parte sentința, după care, rejudecând:

- a repus în individualitatea lor cele 2 pedepse aplicate de instanța de fond;

- a făcut aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, reducând la 3 ani și 6 luni pedeapsa aplicată în baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. și la 1 an pedeapsa aplicată în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320/1 alin. (7)C. proc. pen.

în baza art. 33,art. 34 C. pen., a recontopit aceste pedepse și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 3 ani, a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A menținut starea de arest și a dedus la zi arestul preventiv.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță în conformitate cu probele administrare în faza de urmărire penală și în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen.

încadrarea juridică a faptei săvârșită de către inculpat este corectă. Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul cunoștea împrejurarea potrivit căreia expeditorul drogurilor pe nume R.N., se afla în Grecia. Inculpatul a solicitat trimiterea cantității de droguri, plătind un avans cu scopul de a le vinde în București. în acest sens sunt relevante declarațiile martorului O.O. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, incriminează și fapta persoanei care solicită ori căreia îi sunt destinate drogurile în țară.

Prin urmare, a conchis instanța de apel că încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc și în in fracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, infracțiuni prevăzute de art. 3 alin. (1) și respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este corectă.

S-a mai reținut că la termenul de judecată din data de 17 februarie 2011, la solicitarea instanței, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea - a depus la dosar adresa din 14 februarie 2011 nr. 95/D/P, din care rezultă că inculpatul N.A. a formulat un denunț în timpul urmăririi penale în cauza în care era cercetat și a facilitat tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. în adresă se fac referiri concrete la inculpații care au fost prinși în flagrant având asupra lor droguri.

în consecință, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, după următorul algoritm juridic: inculpatul va beneficia de o reducere cu 1 a pedepselor aplicate, ca urmare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și o a doua reducere cu 1/3 a pedepselor în baza dispozițiilor art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen.

în legătură cu sumele solicitate de către inculpat spre a-i fi restituite, curtea de apel a apreciat că această cerere este nefondată. Sumele găsite la inculpat, cu ocazia reținerii sale, nu îi pot fi restituite, deoarece organul de urmărire penală nu a finalizat cercetările penale în acest caz.

împotriva deciziei, inculpatul N.A. a declarat prezentul recurs.

Prealabil examinării pe fond a recursului, înalta Curte constată următoarele:

- în toate etapele judecății, fond, apel și recurs, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui avocat ales;

- în primă instanță, cu acordul său, a fost ascultat, solicitând judecarea după procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen.

- în apel, inculpatul și-a exercitat "dreptul de tăcere".

Motivele de recurs ale inculpatului au fost prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, în esență acestea vizând greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, nepronunțarea pe cererea de restituire a sumei de bani și, în sfârșit, individualizarea pedepsei (solicitându-se reducerea acesteia).

Cu ocazia dezbaterilor, procurorul - în favoarea inculpatului - a criticat hotărârile cu privire la individualizarea pedepselor, inclusiv cu privire la pedeapsa complementară și accesorie.

Recursul inculpatului va fi admis, însă numai cu privire la individualizarea pedepselor (cuantum pedepse principale, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie).

Celelalte critici ale inculpatului sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

Este adevărat că inculpatul, care solicită judecarea după procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen., introdusă prin Legea nr. 202/2010, are dreptul să pună în discuție încadrarea juridică a faptei.

Cu toate acestea, una din condițiile aplicării acestei proceduri simplificate este ca inculpatul să recunoască în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței (în rechizitoriu).

Or, potrivit rechizitoriului, una din faptele săvârșite consta în aceea că în data de 07 noiembrie 2010, inculpatul a primit, în urma unei înțelegeri prealabile, 594,66 gr. cannabis din străinătate, drogurile fiind trimise de numitul R.N., prin intermediul unei firme de transport, acestea fiind mascate în interiorul unui aspirator si al unui pachet de detergent, respectiv că a primit, in modalitatea asemănătoare, camuflat in carcasa unui telefon, cantitatea de 5 gr de cocaină.

Cu toate că a înțeles să fie judecat prin procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. - care presupune să recunoască în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței (în rechizitoriu), adică că a primit drogurile din străinătate, printr-o firmă de transport internațional - inculpatul, în realitate, prin cererea de schimbare a încadrării juridice tinde să nu recunoască, în totalitate, fapta de trafic internațional de droguri.

Introducerea în țară a drogurilor din străinătate este o componentă a situației de fapt, a faptelor săvârșite de inculpat, iar nu un element juridic abstract, de interpretare a legii, de interpretare a normei incriminatoare, care să poată fi pusă în discuție ca o simplă cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei în cadrul procedurii reglementate de art. 320/1 C. proc. pen.

De altfel, instanța de apel - chiar în aceste condiții - a examinat acest aspect de fapt, arătând că "din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul cunoștea împrejurarea potrivit căreia expeditorul drogurilor pe nume R.N., se afla în Grecia. Inculpatul a solicitat trimiterea cantității de droguri, plătind un avans cu scopul de a le vinde în București. în acest sens sunt relevante declarațiile martorului O.O. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, incriminează și fapta persoanei care solicită ori căreia îi sunt destinate drogurile în țară".

Este neîntemeiată și critica referitoare la nepronunțarea instanței asupra cererii de restituire a sumelor de bani:

în partea expozitivă, așa cum s-a arătat, instanța de apel a motivat de ce cererea inculpatului nu poate fi admisă, nefiind necesar ca dispozitivul deciziei să conțină o dispoziție distinctă, expresă.

După cum s-a arătat anterior, recursul inculpatului va fi admis, însă numai cu privire la individualizarea pedepselor (cuantum pedepse principale, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie).

Instanța de fond, aplicând dispozițiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen. a reținut în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. ("...constând în atitudinea, pe ansamblu, sinceră și cooperantă în cursul urmării penale, precum și faptul că a săvârșit faptele și pentru că era consumator de stupefiante").

Or, în condițiile în care numai inculpatul a declarat apel și, respectiv, recurs, această circumstanță atenuantă nu mai poate fi înlăturată, ci trebuie să producă efecte juridice, alături de cauzele de reducere a pedepsei [art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen. și art.16 din Legea nr.143/2000].

La stabilirea pedepselor, vor fi observate - pentru evaluarea gradului de reducere a acestora - datele relevate de fișa de cazier judiciar (fil. 54 d.u.p.) din care rezultă că o condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.; de asemenea, mai rezultă că acesta mai are un dosar în curs de judecare (rechizitoriul nr. 30/D/2006 din 28 ianuarie 2010 al D.I.I.C.O.T.) pentru infracțiuni prevăzute de Legea nr. 161/2003 și, respectiv, de art. 215 alin. (1)- (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (pag. 349-357 d.u.p).

Având în vedere reținerea circumstanțelor atenuante, în temeiul art. 76 alin. (3) C. pen., va fi înlăturată aplicarea pedepsei complementare.

De asemenea, din conținutul pedepsei accesorii va fi înlăturată interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a I-a și lit. c) C. pen., natura infracțiunilor și gravitatea acestora nejustificând interzicerea acestor drepturi.

Față de cele reținute, înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - a admis recursul inculpatului, în sensul celor arătate.

Potrivit art. 385/17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2294/2011. Penal