ICCJ. Decizia nr. 2256/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2256/2011
Dosar nr. 65/1/2011
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 146 din 09 august 2010 pronunţată în Dosarul nr. 56/96/2010 Tribunalul Harghita a hotărât următoarele:
I. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.L., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.L. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. i-a aplicat inculpatului A.L. pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la data de 4 septembrie 2009 la data de 11 septembrie 2009 şi de la data de 25 noiembrie 2009 la data de 14 ianuarie 2010.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
II. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat-o pe inculpata C.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat-o pe inculpata C.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. i-a aplicat inculpatei C.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatei de la data de 4 septembrie 2009 la data de 11 septembrie 2009 şi de la data de 26 aprilie 2010 la zi.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatei.
III. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul L.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru 1 an.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatului iau fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului. În baza art. 862 C. pen. a fost stabilit termenul de încercare de 5 ani.
A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita pentru supravegherea condamnatului.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Reintegrare de pe lângă Tribunalul Harghita;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
IV. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.F.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat pe inculpatul B.F.C., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului. În baza art. 862 C. pen. s-a stabilit termenul de încercare de 3 ani.
A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita pentru supravegherea condamnatului.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Reintegrare de pe lângă Tribunalul Harghita;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Au fost impuse condamnatului respectarea următoarelor obligaţii:
a) să nu intre în legătură cu inculpata C.A.;
b) să se supună măsurilor de control şi de asistenţă medicală, psihologică şi socială ce vor fi stabilite de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Harghita.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate de la inculpaţi.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea autoturismului cu numărul de înmatriculare X, sechestrat prin ordonanţa din data de 9 septembrie 2009 în Dosarul nr. 18/D/P/2009 al DIICOT - Biroul teritorial Harghita.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare inculpat, respectiv A.L. şi L.V. la plata a câte 2.500 RON către stat, cheltuieli judiciare avansate de acesta; inculpatul B.F.C. la plata sumei de 1.600 RON către stat, cheltuieli judiciare avansate de acesta; inculpata C.A. la plata sumei de 3.700 RON către stat, cheltuieli judiciare avansate de acesta, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Harghita a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 11 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.L., acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi introducerea în ţară a drogurilor de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Totodată, parchetul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, precum şi a inculpatului B.F.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de substanţe stupefiante în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita sub numărul 56/96/2010 la data de 12 ianuarie 2010.
Prin rechizitoriul din data de 28 aprilie 2010 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Harghita, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei C.A., acuzată de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de substanţe stupefiante în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita sub numărul 1088/96/2010 la data de 30 aprilie 2010. Prin Încheierea din data de 7 iunie 2010 s-a dispus reunirea cauzelor în dosarul cu care instanţa a fost mai întâi sesizată, respectiv Dosarul nr. 56/96/2010. În cuprinsul celor două acte de sesizare a instanţei s-a reţinut una şi aceeaşi stare de fapt.
Din analiza actelor şi lucrărilor, a probelor existente la dosarul cauzei instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în data de 4 septembrie 2009 la ora 20:15 la atelierul de tinichigerie auto din Odorheiu-Secuiesc, str. C., a fost prinsă în flagrant inculpata C.A. care avea asupra sa cantitatea de 5 g cannabis într-un pliculeţ aflat în poşetă. De asemenea, în aceeaşi locaţie au fost găsiţi inculpatul B.F.C. şi martorul H.A.. B.F.C. a indicat un teren viran situat de asemenea pe strada C. din Odorheiu-Secuiesc unde ascunsese 8 plicuri conţinând fiecare câte 5 g cannabis.
Tot în seara de 4 septembrie 2009 ora 23:00 a fost percheziţionat autoturismul în care se afla inculpatul A.L., găsindu-se sub scaunul şoferului 5 pliculeţe cu câte 5 g de cannabis.
Coroborând aceste împrejurări de fapt cu declaraţiile inculpaţilor instanţa a reţinut că inculpatul A.L. a adus din Ungaria, în autoturismul cu numărul de înmatriculare X, 14 pliculeţe a câte 5 g cannabis, la solicitarea inculpatului L.V. Din cantitatea totală inculpatul i-a dat lui L.V. 9 pliculeţe pe care acesta le-a dat mai departe inculpatei C.A.. Din cele 9 pliculeţe primite, C.A. i-a dat 8 lui B.F.C. şi a păstrat unul pentru sine. B.F.C. a ascuns pliculeţele primite pe un teren viran, aşa cum s-a reţinut mai sus. Toate aceste transmiteri ale pliculeţelor cu cannabis s-au făcut contra unor sume de bani ce nu au fost stabilite, declaraţiile inculpaţilor fiind divergente în această privinţă.
Aşa cum a rezultat din analiza probelor biologice recoltate de la inculpaţi, B.F.C. şi C.A. consumaseră cannabis.
Faptele inculpatului A.L. care a introdus în ţară droguri de risc după care a dat aceleaşi droguri lui L.V. contra unei sume de bani s-a constatat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Făcând aplicarea principiului în dubio pro reo, tribunalul a considerat că vânzarea drogurilor către L.V. s-a făcut fără a se urmări obţinerea unui profit. Cu toate acestea, elementul material incriminat este acţiunea de „vânzare" a drogurilor, câtă vreme L.V. nu a avansat sumele necesare achiziţionării lor din Ungaria. Chiar şi în această din urmă ipoteză, acţiunea de „procurare" este incriminată de acelaşi text legal.
Fapta inculpatului L.V. care a „procurat" droguri de risc pentru inculpata C.A. s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Instanţa a reţinut modalitatea de „procurare" în care a fost săvârşită infracţiunea având în vedere coroborarea declaraţiilor inculpaţilor C.A. şi L.V. care au arătat amândoi că inculpata i-a dat întâi banii cu care acesta a achiziţionat drogurile.
Fapta inculpatei C.A. care a „procurat" droguri de risc pentru inculpatul B.F.C. s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar consideraţiile de mai sus privind calificarea activităţii inculpatei în opinia tribunalului au rămas valabile. Totodată, fapta acesteia de a deţine droguri de risc în vederea consumului propriu s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa nu a putut reţine apărarea inculpatei care a solicitat achitarea sa pentru trafic de droguri, arătând că din probele dosarului rezultă că nu era cunoscută ca traficantă, ci doar ca şi consumatoare. Această apărare este neconcludentă câtă vreme inculpata nu a fost trimisă în judecată pentru alte posibile activităţi de trafic de droguri ci pentru fapta concretă din data de 4 septembrie 2009 când a procurat cannabis pentru B.F.C., faptă pe care de altfel o recunoaşte.
În ce-l priveşte pe inculpatul B.F.C. acesta a „cumpărat" 8 pliculeţe de cannabis pe care le-a ascuns.
Organul de urmărire penală nu a indicat în mod expres nicio probă din care să rezulte că drogurile cumpărate de B.F.C. erau destinate vreuneia dintre activităţile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 care realizează elementul material al traficului de droguri. Instanţa a constatat, totodată, că în dosarul cauzei nu poate fi identificată nicio probă certă care să contrazică poziţia inculpatului care a afirmat că drogurile erau destinate consumului propriu.
Analizând probele adunate în cursul urmăririi penale tribunalul a constatat că, în ce-l priveşte pe inculpat, au fost făcute afirmaţii vagi şi generale privitoare la faptul că acesta s-ar ocupa şi cu procurarea drogurilor pentru alţi consumatori. Astfel, martorul B.S.S. a arătat că „am auzit că se ocupă şi de procurarea şi comercializarea lor". Martorul J.A.L. a arătat că „de la ştiri am auzit că acesta (B.F.C. - n.n.) a avut probleme cu drogurile".
Instanţa a subliniat faptul că B.F.C. nu a fost trimis în judecată pentru fapte nedeterminate de trafic de droguri, săvârşite într-un spaţiu şi într-un timp nedefinit, ci pentru fapta din data de 4 septembrie 2009. Cu privire la această faptă a fost necesar a se stabili dacă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri. Afirmaţiile de mai sus ale martorilor nu constituie probe în sensul legi procesual penale. Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probe acele elemente de fapt care pot duce la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni. Prin urmare zvonul sau bârfa nu pot constitui probe cu privire la o faptă concretă.
În acelaşi sens, declaraţiile martorului H.A. nu conţin nicio bază factuală. Acesta a afirmat doar că el ştia că B.F.C. şi C.A. „vindeau cannabis la mai mulţi consumatori" şi „în seara respectivă ştiam că atât C. cât şi B.F. o să vândă cannabis". Martorul nu a oferit nicio explicaţie asupra împrejurărilor faptice concrete care l-au condus la concluziile sale, acestea neputând fi validate.
Pe de altă parte, martorul nu şi-a menţinut declaraţia în faţa instanţei, arătând că declaraţiile consemnate sunt răstălmăciri ale afirmaţiilor sale. Totodată, a arătat că asupra sa s-au făcut presiuni de către organele de anchetă care i-au pus în vedere că îl pot implica şi în alte dosare. Afirmaţii asemănătoare a făcut şi inculpatul B.F.C. care a arătat că anchetatorii l-au ameninţat că îi vor strica toată viaţa. Aceste declaraţii constituie indicii temeinice cu privire la caracterul abuziv al anchetei. Totodată, se poate constata că organele de urmărire penală au acţionat arbitrar întrucât nu au cercetat faptele săvârşite de H.A. care a recunoscut consumul de stupefiante şi asupra căruia, cu ocazia percheziţiei din data de 4 septembrie 2009, au fost descoperite fragmente vegetale într-o punguliţă.
Faţă de cele reţinute mai sus instanţa a constatat că nu există elemente faptice concrete care să demonstreze că B.F.C. a traficat drogurile primite de la C.A.. Ţinând seama că s-a demonstrat consumul propriu de cannabis, instanţa a reţinut că B.F.C. a deţinut drogurile în acest scop, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Tribunalul şi-a însuşit argumentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie expuse în Decizia nr. 391 din data de 22 ianuarie 2004, achitându-l pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Aceeaşi poziţie a instanţei supreme a fost menţinută şi în Decizia nr. 841 din data de 7 martie 2008 în Dosarul nr. 1060.2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauză judecată în primă instanţă de Tribunalul Harghita. Astfel, tribunalul a reţinut că Legea nr. 143/2000 protejează două tipuri de relaţii sociale: relaţiile sociale referitoare la operaţiunile privind circulaţia drogurilor (traficul cu droguri), pe de o parte şi relaţiile sociale privind consumul de droguri, pe de altă parte. în acest context, unele dintre elementele materiale ale infracţiunilor reglementate de art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 sunt identice: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri. Distincţia între cele două categorii de infracţiuni urmează a se face după obiectul juridic special astfel cum a fost delimitat mai sus, identificându-se care dintre relaţiile sociale au fost vătămate prin săvârşirea faptei.
În cauza de faţă, faptele inculpatului au vătămat relaţiile sociale privind consumul de droguri, deţinerea drogurilor de către aceasta făcându-se în scopul consumului propriu ilicit. Faptele sale nu au vizat sfera operaţiunilor privind circulaţia drogurilor care, aşa cum am arătat, sunt privite distinct de legiuitor.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Totodată, instanţa a avut în vedere şi dezideratul unităţii practicii judiciare astfel că a luat în considerare pedepsele stabilite de instanţa supremă în cauze asemănătoare, cu referire expresă la Decizia nr. 841 din 7 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală într-o cauză judecată în primă instanţă de Tribunalul Harghita.
În ce-l priveşte pe inculpatul A.L., instanţa a reţinut atitudinea sinceră a acestuia în cursul procesului penal, el contribuind decisiv prin declaraţiile sale la aflarea adevărului. Astfel s-a putut constata că, în lipsa recunoaşterii sale, infracţiunea de contrabandă cu droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu putea fi probată fără considerabile dificultăţi. Aceste împrejurări au fost avute în vedere ca circumstanţe atenuante potrivit art. 74 lit. c) C. pen., astfel că pedeapsa a fost aplicată sub minimul special de 10 ani închisoare. Coborârea ei spre limita extremă nu a putut fi determinată decât de împrejurări excepţionale care lipsesc în prezenta cauză.
În ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi instanţa nu a găsit oportună reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) sau c) C. pen. Lipsa antecedentelor penale ale acestora nu a putut atrage coborârea pedepsei sub minimul special câtă vreme s-a demonstrat că inculpaţii au avut un comportament necorespunzător marcat de implicarea lor în activităţile legate de droguri. Chiar şi L.V., care nu este consumator, a arătat că 1-a rugat în mai multe rânduri pe A.L. să-i aducă droguri.
De asemenea, atitudinea sinceră a inculpaţilor în cursul procesului penal tribunalul a reţinut-o a fi lipsită de relevanţă, întrucât cercetarea penală şi trimiterea lor în judecată s-a bazat în mod esenţial pe prinderea lor în flagrant.
Instanţa a subliniat totodată că potrivit art. 79 C. pen., obligatorie fiind indicarea circumstanţelor reţinute, iar nu lipsa lor.
În ce-i priveşte pe inculpaţii B.F.C. şi L.V., în baza referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune, tribunalul a constatat că scopul pedepsei închisorii aplicată acestora poate fi atins şi fără privare de libertate. Aceştia sunt persoane integrate în familie şi în comunitate, pentru care implicarea în activităţile legate de droguri a reprezentat un accident. Desigur că, în ce-l priveşte pe B.F.C., au existat date care au indicat caracterul mai îndelungat al consumului dar instanţa ţine seama de adicţia care însoţeşte acest comportament. Totodată, tribunalul a avut în vedere că în cursul procesului penal inculpaţii au demonstrat că au conştientizat urmările faptei lor astfel că procesul de reeducare a demarat.
În ce o priveşte pe inculpata C.A., tribunalul a constatat că aceasta nu a conştientizat caracterul grav al faptei sale, iar desfăşurarea procesului penal nu şi-a îndeplinit funcţia de reeducare. Inculpata a încercat întâi să se sustragă urmăririi penale, apoi a avut o atitudine nesinceră, încercând să inducă instanţa în eroare cu justificări medicale pentru a obţine punerea sa în libertate. Nu a existat astfel, certitudinea atingerii scopului pedepsei în lipsa încarcerării, iar temeiurile care au impus privarea de libertate a inculpatei au fost menţinute.
Tribunalul a găsit incidente în cauză dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 C. pen. privind confiscarea specială. în primul rând, drogurile ridicate de la inculpaţi au fost confiscate, fiind confiscat şi autoturismul folosit de A.L. pentru a introduce drogurile în ţară. Instanţa a constat că, deşi nu a fost modificat în acest scop, autoturismul a servit inculpatului în mod efectiv la săvârşirea infracţiunii. Acesta a declarat că drogurile s-au aflat în spatele scaunului şoferului, împreună cu alte materiale. în acest fel, drogurile au putut fi transportate la trecerea frontierei sporind şansele de reuşită şi încrederea infractorului.
Tribunalul a constatat că autoturismul aparţine unei persoane juridice dar aceasta a cunoscut scopul folosirii lui, fiind administratorul persoanei juridice şi prin urmare, reprezenta voinţa sa, societatea cunoscând, prin persoana lui, scopul activităţilor de contrabandă cu droguri.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi inculpaţii A.L., L.V. şi C.A.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 75/A din 7 decembrie 2010 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi de inculpaţii A.L. (fiul lui A. şi K., născut la data de 06 aprilie 1979 în Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita) şi L.V. (fiul lui V. şi A., născut la data de 05 decembrie 1977 în Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita) împotriva Sentinţei penale nr. 146 din 9 august 2010 pronunţată de Tribunalul Harghita, în Dosarul nr. 56/96/2010.
A desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza:
1. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.F.C. (fiul lui N. şi V., născut la data de 25 octombrie 1986 în Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic intern de droguri şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru o perioadă de 1 an.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat aceeaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 81 C. pen. a fost dispusa suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 alin. (1) C. pen. a fost fixat un termen de încercare de 4 ani.
A fost atrasa atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. penal.
Au fost eliminate din hotărârea atacată dispoziţiile privind achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, condamnarea de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi aplicarea suspendării sub supraveghere a pedepsei, cu privire la acest inculpat.
2. A fost redusa de la 7 ani la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A.L. (fiul lui A. şi K., născut la data de 06 aprilie 1979 în Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita) pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa tribunalului, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea atacată cu privire la acest inculpat.
3. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.V. (fiul lui V. şi A., născut la data de 05 decembrie 1977 în Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic intern de droguri şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pentru o perioadă de 1 an.
În baza art. 81 C. pen. a fost dispusa suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 alin. (1) C. pen. a fost fixat inculpatului un termen de încercare de 4 ani.
A fost atrasa atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. penal.
Au fost înlăturate din hotărârea atacată dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu privire la acest inculpat.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.A. (fiica lui J. şi M., născută la data de 18 decembrie 1979 în Ungaria, loc Kiskunhalas, în prezent deţinută în Penitenciarul Gherla) împotriva aceleaşi hotărâri.
În baza art. 381 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatei C.A. şi dedusa din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv începând cu data de 9 august 2010 până la data pronunţării deciziei.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de apel şi în conformitate cu dispoziţiile art. 378 raportat la art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat că doar apelurile formulate de parchet şi de inculpaţii A.L. şi L.V. sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, instanţa de control judiciar a apreciat că acesta este fondat doar cu privire la inculpatul B.F.C.
Astfel, instanţa de control judiciar a constatat ca din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că inculpatul B.F.C. a comis infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Astfel, chiar inculpatul B.F.C. în declaraţia dată în data de 05 septembrie 2009, în prezenţa unui apărător a arătat că a cumpărat 8 pliculeţele de cannabis, fiecare pliculeţ având cca. 5 g, de la inculpata C.A., un pliculeţ l-a cumpărat pentru consum propriu, iar un pliculeţ l-a lăsat la două fete în maşină, respectiv la M. şi E., iar 6 pliculeţe trebuia să i le dea unui băiat pe numele de L. şi lui B.S.
Inculpata C.A., în declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii confirmă faptul că i-a vândut inculpatului B.F.C. 8 pliculeţe de cannabis.
Totodată, au fost avute în vedere declaraţiile martorul H.A. a declarat că ştia că inculpatul B.F.C. se ocupa cu vânzarea drogurilor, respectiv a cannabisului, el cumpărând de câteva ori cannabis de la el cu preţul de 30 - 40 RON gramul, ştiind că în data de 04 septembrie 2009 inculpatul B.F.C. a primit droguri pentru a le vinde. În declaraţia dată în faţa instanţei de fond martorul a confirmat faptul că inculpatul B.F.C. făcea rost de droguri şi chiar a consumat odată cu acesta o ţigară de marijuana.
De asemenea, martorul B.S.S. a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul B.F.C. şi a auzit că se ocupă cu comercializarea drogurilor.
Totodată, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă fără nici un dubiu că inculpatul B.F.C. cumpăra droguri de risc de la diferite persoane, pe care apoi le comercializa altor persoane, în special unor apropiaţi ai săi.
În drept, fapta inculpatului B.F.C. care a procurat, oferit, deţinut şi comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, mai multor persoane, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa de control judiciar a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor, astfel că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., urmând să condamne inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege.
Chiar dacă inculpatul nu a declarat apel, iar apelul parchetului vizează doar condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a impus reducerea pedepsei aplicate acestuia şi pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deoarece în sarcina inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante şi potrivit art. 76 lit. e) C. pen., pedeapsa trebuie coborâtă sub minimum special prevăzut de lege.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel al parchetului, privitor la majorarea pedepsei aplicate inculpatei C.A., Curtea a apreciat că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut ca inculpata în faza incipientă a procesului penal a recunoscut comiterea infracţiunilor, este cetăţean maghiar, nu este cunoscută cu antecedente penale pe teritoriul României, a traficat o cantitate relativ redusă de cannabis, astfel că aplicarea unei pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, cu executarea acesteia în regim de detenţie, respectă criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi nu se impune majorarea acesteia.
Totodată, s-a reţinut ca, în mod corect a apreciat instanţa de fond că inculpata nu a conştientizat caracterul grav al faptei sale, întrucât aceasta după ce a fost pusă în libertate a încercat să se sustragă urmăririi penale, apoi a avut o atitudine nesinceră în cursul judecăţii, încercând să inducă în eroare instanţa de judecată cu tot felul de justificări şi pretexte, astfel că nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante şi nici aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Cu privire la inculpatul A.L., Curtea a apreciat că apelul acestuia este fondat, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului pe întreaga desfăşurare a procesului penal, a faptului că acesta nu are antecedente penale, a referatului de evaluare, a contribuţiei acestuia la aflarea adevărului în prezenta cauză, astfel că pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de risc este prea mare şi urmează a fi redusă la 5 ani închisoare, prin aceasta, fiind respectate toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Curtea nu a putut reţine susţinerile avocatului ales a inculpatului şi aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere, întrucât faptele comise de inculpat sunt grave, nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 C. pen., iar prin reţinerea acestei modalităţi de executare a pedepsei nu ar fi realizat scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
Cu privire la apelul inculpatului L.V., Curtea a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Cu toate că inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii încă de la debutul urmăririi penale, a avut o atitudine sinceră pe întreaga durată a procesului penal, a fost prezent la fiecare termen de judecată, atât la instanţa de fond cât şi în apel, prima instanţă nu i-a reţinut acestuia circumstanţe atenuante.
Faţă de considerentele arătate mai sus şi având în vedere referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita cu privire la acest inculpat apreciem că în cauză sunt aplicabile dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 76 lit. c) C. pen. pedeapsa trebuie coborâtă sub minimum special, instanţa de apel urmând să-i aplice o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Cu privire la modalitatea de executare a acesteia, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, scopul pedepsei prev. în art. 52 C. pen. putând fi atins şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 - 83 C. pen.
Cu privire la apelul inculpatei C.A., instanţa de control judiciar a apreciat că acesta nu este fondat.
Inculpata, prin avocat ales a solicitat achitarea de sub acuza infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpata C.A. a procurat droguri de risc pentru inculpatul B.F.C., astfel că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic intern de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Curtea a apreciat ca în cauza nu poate aplica inculpatei o pedeapsă cu suspendare, întrucât în acest caz scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., nu ar putea fi atins.
Împotriva deciziei instanţei de control judiciar au declarat recurs inculpaţii C.A. şi A.L., care au criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Concluziile apărătorilor recurenţilor inculpaţi, ale reprezentantului Ministerului Public şi poziţia adoptată de fiecare recurent-inculpat în parte, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor recurenţilor, înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Astfel, Înalta Curte verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanţă, precum şi instanţa de control judiciar au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt, stabilind ca în data de 4 septembrie 2009 la ora 20:15 la atelierul de tinichigerie auto din Odorheiu-Secuiesc, str. C. a fost prinsă în flagrant inculpata C.A. care avea asupra sa cantitatea de 5 g cannabis într-un pliculeţ aflat în poşetă. De asemenea, în aceeaşi locaţie au fost găsiţi inculpatul B.F.C. şi martorul H.A.. B.F.C. a indicat un teren viran situat de asemenea pe strada C. din Odorheiu-Secuiesc unde ascunsese 8 plicuri conţinând fiecare câte 5 g cannabis.
Tot în seara de 4 septembrie 2009 ora 23:00 a fost percheziţionat autoturismul în care se afla inculpatul A.L., găsindu-se sub scaunul şoferului 5 pliculeţe cu câte 5 g de cannabis
Înalta Curte, cu referire la cauză reţine că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe iar în cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive, fără a lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului.
Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Pornind de la aceste enunţuri cu rang de principii se observă că în prezenta cauză prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază fiecare inculpat a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, niciuna din probele administrate în cauză nefiind certă în sensul stabilirii nevinovăţiei inculpatului.
În mod corect, prima instanţă de judecată, şi instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în sarcina inculpatului A.L., iar în sarcina inculpatei C.A. care a „procurat" droguri de risc pentru inculpatul B.F.C. infracţiunea prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi a deţinut droguri de risc în vederea consumului propriu infracţiunea prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Faţă de cele de mai sus, se apreciază că vinovăţia inculpaţilor a fost pe deplin dovedită, încadrarea juridică realizată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de control judiciar este corectă.
Înalta Curte constată totodată că în speţa dedusă judecăţii inculpaţilor le-a fost respectat dreptului la un proces echitabil, toate mijloacele de probă fiind administrate în faţa acestora, asistaţi de un apărător, în şedinţa publică, în dezbateri contradictorii, astfel cum a afirmat, cu titlu de principiu, Curtea Europeană într-o jurisprudenţa constantă.
Date fiind faptele săvârşite de inculpata C.A., împrejurările în care s-au comis acestea, date fiind urmările rezultate din comiterea lor, pentru motivele arătate mai sus, nu poate fi reţinută solicitarea inculpatei în sensul achitării sale pentru infracţiunea prevăzuta de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de inculpata, întrucât, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauza la data de 4 septembrie 2009 aceasta a procurat cannabis pentru B.F.C., faptă pe care de altfel a şi recunoscut-o.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi susţinerea apărătorului inculpatei C.A. potrivit căreia infracţiunea prevăzuta de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu a fost săvârşită de aceasta atâta vreme cât această apărare este singulară, nefiind susţinută de nici un mijloc de probă, pe de o parte, iar pe de altă parte, tot probatoriul cauzei apreciat în ansamblu conchide cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de către aceasta inculpata, în condiţiile descrise anterior, criticile formulate de acesta sub acest aspect fiind nefondate.
Examinarea criticii formulate de inculpaţi va fi fi analizată prin prisma cazului de casare menţionat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv 14, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, Înalta Curte examinând cauza prin prisma criticii formulată privitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului A.L., constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii făptuitorului de natură a realiza scopul şi a îndeplinirii funcţiei pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Astfel, se apreciază că această pedeapsă atinge finalitatea, în îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravităţii concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, dar şi circumstanţelor reale ale săvârşirii ei, cu efectele sale în plan sancţionator, precum şi a circumstanţelor personale.
Totodată, Înalta Curte constată ca modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului, întrucât acesta nu are antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare în cursul procesului, existând suficiente garanţii că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie
Totodată, Înalta Curte consideră că în cauză se impune şi o reindividualizare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatei C.A. de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în sensul reducerii cuantumului acestora astfel: de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social al faptei comise de inculpată, circumstanţele reale, dar şi circumstanţele personale ale acesteia, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţele nu au respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând inculpatei C.A. pedeapse de natură a nu satisface exigenţele impuse de art. 52 C. pen.
Potrivit textului de lege invocat, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Se reţine totodată, ca în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire în cadrul individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei. Deşi, în cauză instanţa de apel a reţinut o conduită bună a inculpatei înainte de săvârşirea faptei, deoarece nu are antecedente nu a constatat ca s-ar justifica suspendarea executării pedepsei.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului apreciază că, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptei, de persoana inculpatei, necunoscute cu antecedente penale, de cantitatea relativ mică de droguri traficate, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, măsurile pe care inculpata va fi obligat să le respecte constituind garanţii în sensul că aceasta va înţelege gravitatea faptei şi nu va mai săvârşi asemenea fapte.
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii inculpatei, de natură a realiza scopul şi a îndeplinirii funcţiei pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Prin urmare, faţă de cele învederate Înalta Curte constă că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii dispuse faţă de inculpaţi, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. va admite recursurile declarate de inculpaţii C.A. şi A.L. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa în parte Decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 146 din 9 august 2010 a Tribunalului Harghita numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.A. şi A.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii C.A. şi A.L. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia recurată şi în parte Sentinţa penală nr. 146 din 9 august 2010 a Tribunalului Harghita numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor C.A. şi A.L. şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. aplicată inculpatului A.L. în pedepsele componente de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. şi de 5 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe care le repune în individualitatea lor.
Reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la 3 ani închisoare prin reţinerea art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. şi 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul A.L. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A.L.
În baza art. 862 C. pen. stabileşte un termen de încercare de 6 ani.
Desemnează Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita pentru supravegherea condamnatului A.L.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului A.L. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. aplicată
Inculpatei C.A. în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. şi de 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., cu menţinerea pedepsei complementare de 1 an.
Reduce de la 6 luni închisoare la 4 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 prin reţinerea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, urmând ca inculpata C.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an ca pedeapsă complementară.
În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei C.A..
În baza art. 82 alin. (1) C. pen. fixează termen de încercare de 4 ani.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatei C.A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei C.A., durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 septembrie 2009 la 11 septembrie 2009 şi de la 26 aprilie 2010 până la data punerii efective în libertate.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei C.A., dacă nu este arestată în altă cauză.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata C.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A.L., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2245/2011. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... | ICCJ. Decizia nr. 2261/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
