ICCJ. Decizia nr. 2245/2011. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2245/2011

Dosar nr. 73/1/2011

Şedinţa publică din 1 iunie 2011

Asupra recursului penal de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 132 din 03 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 4731-1/39/2005, au fost condamnaţi inculpaţii:

1. D.M., fiul lui V. şi M., născut la data de 18 iunie 1969, în localitatea Cluj Napoca, jud. Cluj, domiciliat în mun. Cluj Napoca, str. I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), la pedeapsa de 1.000 RON amendă.

În baza art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen., s-au contopit pedepsele anterior arătate în pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 (şase) luni închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

2. P.L.I., fiul lui I. şi M., născut la data de 23 octombrie 1965 în Satu Mare, domiciliat în mun. Satu Mare, str. D.P., C.V., fiul lui V. şi E., născut la data de 22 septembrie 1967 în mun. Bucureşti, domiciliat în mun. Satu Mare, str. C.N., P.A., fiul lui I. şi I., născut la data de 28 iulie 1969 în mun. Cărei, jud. Satu Mare, domiciliat în mun. Satu Mare, str. Z. şi P.M., fiul lui I. şi E., născut la data de 03 iulie 1971 în Satu Mare, domiciliat în mun. Satu Mare, str. B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), la pedeapsa de câte 1.000 RON amendă.

Li s-a atras atenţia acestor inculpaţi asupra prevederilor art. 63¹ C. pen.;

3. C.V., fiul lui G. şi M., născut la data de 01 aprilie 1966 în comuna Apa, jud. Satu Mare, domiciliat în mun. Satu Mare, B-dul M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 1.000 RON amendă. A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la pedeapsa de 6 luni închisoare şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. e) C. pen., s-au contopit pedepsele anterior arătate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatului asupra prev. art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare întocmit la data de 19 martie 2004 de către inculpatul C.V. şi numiţii A.F., D.V.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar, inculpatul D.M. în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Regionala de Transport Feroviar Călători Cluj, iar ceilalţi inculpaţi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, să-i plătească părţii vătămate M.M., domiciliat în mun. Cărei, str. OG, suma de 1.000 RON, reprezentând daune morale.

S-au respins celelalte pretenţii civile ale părţii vătămate ca nefondate.

A fost obligat fiecare inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente să-i plătească părţii vătămate câte 1.276 RON cheltuieli judiciare, iar statului câte 2.500 RON cu acelaşi titlu, din care suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu desemnat pentru partea vătămată va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Suceava.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 11 ianuarie 2005, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen.; art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. precum şi pentru infracţiunea prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- Pasca L.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (2) C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi

- C.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 180 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., precum şi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 19 martie 2004, în jurul orelor 16,00, partea vătămată M.M., fiind depistată călătorind fraudulos în trenul personal 4336 în staţia Sătmărel, a fost obligată să coboare din tren pentru a i se aplica instrucţiunile C.F.R. vizând călătorii frauduloşi. Cum partea vătămată a intenţionat să plece din Halta Sătmărel şi chiar să urce în trenul personal în momentul în care acesta s-a pus în mişcare, refuzând să achite costul biletului în valoare de 66.000 ROL, respectiv să prezinte cartea de identitate pentru a i se întocmi proces-verbal de contravenţie - acestea fiindu-i solicitate de către revizorul regional, - inculpatul D.M., şeful echipei de control - a solicitat intervenţia luptătorilor D.I.A.S., pentru a reţine pe partea vătămată şi a-i aplica sancţiunile prevăzute în instrucţiunile C.F.R. vizând călătorii frauduloşi.

La solicitarea inculpatului D.M., conjugată cu solicitarea subcomisarului C.V., şeful Serviciului Poliţie Transporturi, au intervenit agenţii C.V. şi P.A. pentru a o urmări şi a o readuce pe partea vătămată pe peron, cei doi agenţi comportându-se violent cu aceasta.

Partea vătămată a fost adusă în colţul clădirii haltei din gară, spre parc, loc în care, încadrat fiind de agenţii D.I.A.S., inculpaţii C.V., P.A., P.M. şi P.L., asupra acesteia au fost executate dispoziţiile primite de la inculpatul C.V., respectiv percheziţie corporală pentru ridicarea cărţii de identitate, a legitimaţiei de poliţist şi a insignei (nepredate de partea vătămată după destituirea sa din poliţie). În timpul efectuării percheziţiei corporale, cei patru inculpaţi agenţi D.I.A.S. au întrebuinţat acte de violenţă asupra părţii vătămate şi ajutaţi şi de construcţia specială a mănuşilor pe care le purtau i-au cauzat acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Intenţionând să ascundă actele de agresiune exercitate de către agenţii D.I.A.S. asupra părţii vătămate, a fost întocmit un proces-verbal în care s-au consemnat activităţile îndeplinite în Halta C.F.R. Sătmărel în executarea planului de acţiune din data de 19 martie 2004, orele 16,00 - 17,00. Procesul-verbal a fost întocmit de inspectorul principal (în prezent subcomisar) C.V., inspector principal A.F. şi agent şef principal D.V., toţi din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi al I.P.J. Satu Mare (fiind scris de către A.F.). În procesul-verbal nu s-a făcut nici o referire la actele de violenţă exercitate asupra părţii vătămate, consemnându-se că „pe timpul percheziţiei corporale şi a întocmirii procesului-verbal de contravenţie pe calea ferată, numitul M.M. a simulat de mai multe ori că este agresat de luptătorii D.I.A.S., s-a aruncat la pământ încercând să-şi provoace leziuni craniene şi faciale, şi-a rupt singur cusăturile de la pantalon şi sacou în mai multe locuri şi a strigat de mai multe ori că este agresat fizic, în prezenţa a şapte organe de control C.F.R., lucrători de poliţie, 10 luptători D.I.A.S. şi a două persoane ce se aflau în staţia C.F.R. Sătmărel".

Cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Suceava care prin Sentinţa penală nr. 33 din 02 noiembrie 2006 a dispus achitarea inculpaţilor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată. În baza art. 18¹ alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., fiecărui inculpat i s-a aplicat sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 500 RON.

Prin sentinţa penală sus-menţionată, inculpaţii au fost obligaţi în solidar şi cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 500 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată M.M., celelalte pretenţii civile ale acesteia fiind respinse ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în general, aceeaşi situaţie de fapt, precum cea din actul de sesizare, cu precizarea că şi partea vătămată M.M. şi-a cauzat, pe lângă leziunile suferite în urma acţiunii agresive a inculpaţilor, alte leziuni în momentul în care s-a lovit cu capul de geamul lateral al autospecialei înmatriculată sub nr. A, s-a trântit la pământ şi s-a frecat cu faţa de sol.

Concluzionând, prima instanţă a considerat că, în ansamblul lor, faptele pentru care inculpaţii D.M., P.L.I., C.V., P.A., P.M. şi C.V. au fost trimişi în judecată, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Referitor la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 RON reprezentând daune materiale şi morale, daune materiale constând în cheltuieli de spitalizare, hainele distruse în incident şi brăţara pe care a avut-o la mână.

Întrucât partea vătămată nu a făcut dovada prejudiciului material cauzat de inculpaţi, instanţa de fond constatând că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ., a respins aceste pretenţii.

Referitor la daunele morale pretinse de partea vătămată, instanţa de fond a apreciat ca fiind în parte întemeiate aceste pretenţii, respectiv că prin faptele de agresiune fizică exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit o traumă fizică şi psihică ce ar putea fi recompensată prin acordarea sumei de 500 RON, sumă la plata căreia au fost obligaţi inculpaţii în solidar.

Împotriva sentinţei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, partea vătămată M.M. şi inculpaţii D.M., P.L.I., C.V., P.A., P.M. şi C.V.

Prin Decizia penală nr. 4884 din 19 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursurile declarate de parchet şi de partea vătămată, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Recursurile declarate de inculpaţi au fost respinse ca nefondate.

În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt prin aceea că, ignorând probele dosarului (declaraţiile de martori, acte medicale prezentate de partea vătămată, acte medico-legale, procese-verbale întocmite prin denaturarea realităţii ş.a.) a considerat contrar acestor dovezi că faptele inculpaţilor nu ar prezenta gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Or, modul în care au acţionat inculpaţii, violenţele grave exercitate de către unii dintre ei asupra părţii vătămate, modul abuziv în care a fost cercetată partea vătămată, încercarea de a ascunde aceste abuzuri prin întocmirea unor acte false, sunt elemente în raport de care nu se poate accepta o soluţie de achitare a inculpaţilor.

S-a mai arătat de către instanţa de recurs că în dosar există probe şi indicii referitoare la existenţa faptelor, la gravitatea acestora, precum şi probe cu privire la aportul inculpaţilor angajaţi ai părţii responsabile civilmente, iar cu ocazia rejudecării se impune a se clarifica neconcordanţele existente în declaraţiile martorilor, administrarea de probe noi, stabilirea vinovăţiei fiecărui inculpat, a aportului adus de partea vătămată la comiterea faptei, respectarea dreptului la apărare al tuturor părţilor.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond a procedat la reaudierea părţii vătămate, a inculpaţilor şi a martorilor D.P., C.M., S.C.Ş., B.S., M.A.I., C.L.A., T.D.S., G.G., P. I., C.C., la audierea martorilor nou propuşi, P.V.F., T. I., R. I.M., T.D.E., la confruntarea martorilor B.S. şi P. I., la solicitarea de relaţii la cererea părţilor, pentru ca, urmare examinării probatoriului administrat în faza de urmărire penală, în primul ciclu de judecată, coroborat cu parte din probatoriul administrat după casare cu trimitere spre rejudecare, având în vedere şi cele statuate prin Decizia instanţei de recurs, să reţină, în principiu, aceeaşi stare de fapt cu cea reţinută în actul de sesizare şi care constă în aceea că:

La data de 19 martie 2004, în jurul orelor 16,00, partea vătămată M.M. a fost depistată călătorind fără bilet în trenul personal 4336, în staţia Sătmărel, fiind obligată să coboare pentru a i se aplica instrucţiunile C.F.R. referitoare la călătorii frauduloşi.

Pentru a se sustrage controlului, partea vătămată a încercat să plece din gară şi chiar să urce în tren în momentul în care acesta s-a pus în mişcare.

La solicitarea inculpatului D.M., revizor regional şi care era şeful echipei de control, partea vătămată a refuzat să achite costul biletului de călătorie în valoare de 66.000 ROL (vechi) şi să prezinte cartea de identitate pentru a i se întocmi procesul-verbal de contravenţie, proferând ameninţări la adresa unora dintre membrii echipei de control.

În aceste împrejurări, la solicitarea inculpatului D.M. şi a subcomisarului C.V. - şeful Serviciului Poliţiei Transporturi - au intervenit agenţii C.V. şi P.A., lucrători D.I.A.S., care au urmărit pe partea vătămată şi au readus-o pe peron, adoptând o atitudine violentă faţă de aceasta.

Partea vătămată a fost adusă în colţul clădirii haltei, spre parc, unde a fost încadrată de agenţii D.I.A.S., respectiv inculpaţii C.V., P.A., P.M. şi P.L., care au executat dispoziţiile primite de la inculpatul C.V. şi care au constat în efectuarea unui control corporal părţii vătămate pentru ridicarea cărţii de identitate şi a legitimaţiei de poliţist, nepredate de aceasta, după destituirea din poliţie. În timpul efectuării controlului corporal, pe fondul stării de agitaţie a părţii vătămate, a refuzului de a prezenta actul de identitate şi a ameninţărilor proferate de aceasta, cei patru agenţi D.I.A.S. au exercitat acte de violenţă, lovind partea vătămată cu pumnii, picioarele, genunchii, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Inculpaţii D.M. şi C.V., deşi au asistat la efectuarea controlului corporal, nu au intervenit pentru stoparea actelor de violenţă exercitate de ceilalţi inculpaţi asupra părţii vătămate.

După legitimare şi întocmirea procesului-verbal de contravenţie, partea vătămată a continuat să se agite strigând că este lovit, deşi actele de violenţă asupra sa încetaseră, s-a trântit la pământ aruncând în aer lucrurile pe care le avea în geantă şi, ajungând lângă microbuzul aparţinând Regionalei C.F.R., intenţionat s-a lovit cu capul de geamul lateral al acestui autovehicul, apoi, în momentul în care la locul faptei a sosit ambulanţa, partea vătămată s-a frecat de câteva ori cu faţa de pământ cauzându-şi leziuni la nivelul feţei, aspecte confirmate de martorii audiaţi în cauză: B.S., P. I., A.F., D.V., Z.C., C.N., H.V., S.F.Ş., H. I., S.A., G.V., A.Ş., P.C.L.

Deşi iniţial a refuzat, în cele din urmă partea vătămată a acceptat să fie consultată de către medicul de pe ambulanţă, G.G., care a constatat că aceasta prezenta doar escoriaţii pe faţă, nu avea leziuni pe corp. Pentru că partea vătămată se plângea că a fost bătută de mascaţi şi acuza dureri, medicul de pe ambulanţă, pentru a respecta procedura prevăzută în situaţiile în care se reclamă leziuni cauzate prin violenţă şi pentru ca partea vătămată să fie supusă investigaţiilor medicale de specialitate, a hotărât ca aceasta să fie transportată la spital. Aici, partea vătămată a fost examinată de către doctorul C.L. care a completat foaia de observaţie clinică şi a decis internarea acesteia în spital.

Instanţa de fond a reţinut că pe perioada internării (19 - 22 martie 2004) partea vătămată şi-a cauzat alte leziuni, împrejurare ce rezultă din foaia de observaţie clinică generală în care s-a consemnat, că „la internare, în flancul drept nu prezenta echimoze, escoriaţii" pentru ca la 22 martie 2004, la examenul clinic efectuat, să se constate că aceasta prezenta în flancul drept o tumefacţie de aproximativ 4 - 5 cm şi câteva escoriaţii cu margini liniare de aproximativ 6 - 7 cm. Menţiunile consemnate în foaia de observaţie au fost reconfirmate în faţa instanţei de către martorul C.L., medicul care a examinat-o pe partea vătămată şi care a constatat, la fel ca şi martorul G.G., că înainte de internare aceasta nu prezenta leziuni pe corp.

Având în vedere susţinerea medicului C.L. în sensul că după părerea sa, partea vătămată şi-a cauzat singură leziunile situate în flancul drept, leziuni care dacă ar fi existat la momentul internării era imposibil să nu le fi observat, instanţa de fond a concluzionat că leziunile situate în flancul drept precum şi cele de la nivelul feţei, au fost produse de către partea vătămată prin autolezare, inculpaţii urmând a răspunde pentru celelalte leziuni menţionate în certificatul medico-legal şi care au fost urmarea actelor de violenţă exercitate asupra acesteia de către agenţii D.I.A.S.

A mai reţinut instanţa de fond, că atitudinea părţii vătămate de autolezare în scopul de a agrava situaţia inculpaţilor, rezultă nu doar din probele administrate în cauză, ci şi din poziţia procesuală a acesteia constând în faptul că, în pofida materialului probator existent la dosar, a susţinut că nu se afla în trenul personal 4336, ci se afla în gară şi voia să urce în trenul respectiv, din numeroasele acţiuni intentate părţii responsabile civilmente prin care a solicitat cu titlu de despăgubiri, sume de bani foarte mari, din plângerile penale formulate împotriva multor altor persoane care la data de 19 martie 2004 au făcut parte din echipa de control, dar care nu au avut nimic a face cu partea vătămată, din demersul părţii vătămate constând în aceea că după incident a luat legătura cu martora B.S. şi i-a cerut să-şi schimbe declaraţia în sensul că nu l-a văzut în tren la data respectivă, precum şi din datele de la dosar, din care reiese că şi în cursul lunii iunie 2006 partea vătămată a fost depistată în tren fără legitimaţie de călătorie şi că şi la acea dată a avut tendinţa de a se autoleza.

Susţinerea părţii vătămate în sensul că în ziua de 19 martie 2004 nu a circulat cu trenul personal 4336 a fost verificată de instanţa de fond şi înlăturată ca nesinceră în raport de declaraţiile martorilor B.S. şi P.I. care au văzut-o în tren pe partea vătămată, ale martorului A.Ş., controlor C.F.R., cel care a dat jos din tren pe partea vătămată, ale martorilor P.A.V., V.F., care au stat de vorbă cu aceasta în sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în data de 19 martie 2004, în jurul orelor 13 - 13,30 şi ale martorilor minori C.M., Z.S., D.P. şi M.A., care au arătat că au văzut când partea vătămată a fost coborâtă din tren.

În ce-i priveşte pe inculpaţi, cu ocazia audierii în toate fazele procesuale, inclusiv în rejudecare, aceştia nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, susţinând că partea vătămată nu a fost victima niciunei agresiuni, că în realitate aceasta şi-a provocat singură leziunile descrise în actele medicale şi medico-legale, respectiv că s-a lovit singură cu capul de geamul lateral al autospecialei A şi a simulat că este lovit, aruncându-se şi frecându-se cu faţa de pământ.

Având în vedere dispoziţiile art. 385¹⁸ C. proc. pen. şi constatând că situaţia de fapt a rămas aceeaşi în sensul că parte din leziunile părţii vătămate au fost cauzate de cei patru inculpaţi, iar altă parte au fost cauzate de chiar partea vătămată prin autolezare (leziunile de la nivelul feţei, echimozele, escoriaţiile de pe flancul drept) instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa de recurs, care prin Decizia penală nr. 4884/2010, respingând recursurile declarate de inculpaţi şi părţile responsabile civilmente, a statuat că în primul ciclu de judecată, prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt, ignorând probele dosarului (declaraţie de martori, acte medico-legale) atunci când a considerat că faptele inculpaţilor nu ar prezenta gradul de pericol social ale unor infracţiuni, că în dosar există probe şi indicii referitoare la existenţa faptelor, la gravitatea acestora, precum şi la aportul inculpaţilor la săvârşirea lor.

În acest sens, instanţa de fond a constatat că împrejurarea că şi cei patru agenţi D.I.A.S. au exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate cu ocazia imobilizării şi controlului corporal efectuat acesteia, rezultă în mod cert atât din declaraţiile martorilor C.M.A., C.V.S., C.L.A., Z.S., T.D.S., M.A., C.V. şi P.V.D., care atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti au arătat că au asistat şi au perceput în mod direct momentul în care partea vătămată a fost lovită cu pumnii şi picioarele de către inculpaţii - lucrători D.I.A.S. şi că inculpaţii D.M. şi C.V., deşi prezenţi la locul faptei, nu au intervenit pentru stoparea actelor de violenţă, cât şi din certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate care menţionează că leziunile suferite de aceasta s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, contondente. În susţinerea vinovăţiei inculpaţilor în agresarea părţii vătămate au fost invocate şi concluziile constatării medico-legale efectuate la data de 23 noiembrie 2004, potrivit cărora, partea vătămată a prezentat o perforaţie traumatică de membrană timpanică stângă ce s-a putut produce odată cu celelalte leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure, în data de 19 martie 2004, dar care nu au dus la infirmitate fizică sau la sechele auditive, auzul fiind normal la ambele urechi.

Declaraţiile martorilor sus-menţionaţi date cu ocazia rejudecării cauzei, în care au arătat că au crezut că partea vătămată este lovită de mascaţi deoarece era înconjurată de aceştia, au fost înlăturate de instanţa de fond deoarece, pe de o parte, unii din aceşti martori au declarat că nu îşi mai amintesc cele petrecute în data de 19 martie 2004, dar că îşi menţin declaraţiile anterioare, iar pe de altă parte, pentru că în mod constant, atât în timpul cercetărilor efectuate de ofiţerul de poliţie H.I., cât şi în cursul urmăririi penale în faţa procurorului, apoi în faţa instanţei de fond în primul ciclu procesual, aceşti martori au declarat că au văzut cum 4 - 5 mascaţi loveau pe partea vătămată cu pumnii, picioarele şi genunchii, dând detalii pe care nu le-ar fi putut cunoaşte decât dacă ar fi fost prezenţi la locul faptei.

Astfel, martorul C.L.A. a declarat în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond că a văzut cum unul dintre mascaţi a lovit pe partea vătămată cu piciorul în zona gleznelor, după care aceasta a căzut jos, fiind lovită apoi de 4 - 5 mascaţi cu pumnii şi picioarele şi că a auzit când unul dintre poliţişti i-a spus celuilalt „să-l bată ca să nu se vadă". La fel, martorul C.V. a arătat în declaraţiile date: „parcă am auzit pe unul dintre poliţişti strigând mascaţilor să-l bată până scoate buletinul", referindu-se la inculpatul C.V., singurul care putea da o astfel de dispoziţie.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului P.I. care deşi în cursul urmăririi penale a arătat că a văzut când un mascat a dat o palmă părţii vătămate, în faţa instanţei a revenit, susţinând că a declarat astfel deoarece era nervos pe organele de poliţie, că jandarmul doar a mers către partea vătămată dar s-au oprit, instanţa de fond a înlăturat aceste ultime susţineri ale martorului cu motivarea că nu sunt plauzibile, fiind totodată infirmate de probatoriul care confirmă acuzaţiile aduse inculpaţilor.

Prin urmare, coroborând în principal, declaraţiile martorilor sus-menţionaţi date în cursul urmăririi penale şi în prima fază a judecăţii la instanţa de fond, concluziile actelor medicale şi medico-legale care evidenţiază că leziunile prezentate de partea vătămată au fost produse prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente, cu parte din declaraţiile date de partea vătămată, cu rezultatul experimentului judiciar, ocazie cu care la urmărirea penală s-au efectuat planşe fotografice, iar martorii au indicat cu precizie locul în care a fost lovită partea vătămată, locul unde se aflau ei când s-a comis fapta, cu declaraţiile martorului C.L. care a arătat că unele contuzii pot fi vizibile pe corp doar după câteva zile de la producere şi cu restul probatoriului care confirmă vinovăţia inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că leziunile de la nivelul feţei, tumefacţia de 4 - 5 cm şi câteva escoriaţii cu margini liniare de aproximativ 6 - 7 cm aflate pe flancul drept al corpului părţii vătămate au fost produse de aceasta prin autolezare, iar celelalte leziuni descrise în certificatul medico-legal sunt consecinţa comportamentului violent al celor patru agenţi D.I.A.S.

Declaraţiile martorilor propuşi în apărare de inculpaţi care au arătat că nu au văzut ca partea vătămată să fi fost lovită de către aceştia, au fost înlăturate de instanţa de fond, cu motivarea că sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză, şi parţial nesincere deoarece martorii, făcând parte din echipa de control au fost direct interesaţi în a adopta o anumită poziţie procesuală, favorabilă inculpaţilor.

S-a mai reţinut şi faptul că cei patru agenţi D.I.A.S., în exercitarea actelor de violenţă, au acţionat în grup şi pentru că purtau cagule, nu au putut fi identificaţi de martorii oculari. Prin urmare nici instanţa nu a putut proceda la o identificare precisă a numărului de lovituri aplicate de fiecare inculpat; cu certitudine însă, toţi au lovit pe partea vătămată cu pumnii, picioarele şi genunchii.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina celor şase inculpaţi, instanţa de fond a constatat că aceasta este greşită, întrucât infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen. este absorbită de forma agravantă a infracţiunii de purtare abuzivă prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (3) C. pen., iar infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) are caracter subsidiar, în sensul că abuzul săvârşit de un funcţionar se încadrează în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) numai atunci când nu este incriminat printr-o altă dispoziţie legală.

Referitor la infracţiunea de fals intelectual prevăzute şi pedepsite de art. 289 alin. (1) C. pen. s-a reţinut că aceasta se poate realiza şi în modalitatea omisiunii cu ştiinţă de a insera în conţinutul înscrisului oficial unele date sau împrejurări.

În speţă, procesul-verbal de constatare din data de 19 martie 2004 întocmit de inculpatul C.V. şi semnat de inculpatul D.M. ca martor asistent, predat apoi pentru a servi ca mijloc de plată în dosarul instrumentat de Serviciul Cercetări Penale din cadrul I.P.J. Satu Mare, respectiv subcomisarului H.I., conţine date necorespunzătoare adevărului prin faptul că în cuprinsul său, cu ştiinţă, nu au fost trecute aspectele legate de lovirea părţii vătămate de către agenţii D.I.A.S.

Întrucât respectivul proces-verbal de constatare a fost întocmit de inculpatul C.V., funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ce i-au fost încredinţate de către o unitate de natura celor prevăzute de art. 145 C. pen., şi cum ulterior, înscrisul a fost predat de acest inculpat, organelor de cercetare penală, în vederea producerii de consecinţe juridice, instanţa de fond a constatat că aceste fapte se circumscriu sferei infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals în ce-l priveşte pe inculpatul C.V. şi de complicitate la fals intelectual referitor la inculpatul D.M., fiind îndeplinite cerinţele art. 150 C. pen.

Ca urmare, faptele inculpaţilor C.V. şi D.M. care a falsificat procesul-verbal din 19 martie 2004 (primul), respectiv a fost complice la falsificarea acestui proces-verbal (cel deal doilea), au fost încadrate în drept în dispoziţiile art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv ale art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), infracţiuni care nu pot fi reţinute în concurs cu infracţiunea prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Aşa fiind, instanţa de fond, în baza art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul celor reţinute în dispozitivul sentinţei, reţinând totodată, cu referire la infracţiunea de purtare abuzivă, circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., precum şi prevederile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) referitoare la legea penală mai favorabilă.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), lipsa antecedentelor penale şi comportamentul pozitiv al inculpaţilor până la data faptelor, atitudinea părţii vătămate care a refuzat să achite contravaloarea biletului de călătorie şi să prezinte buletinul de identitate, a făcut scandal şi s-a autolezat pentru a agrava situaţia inculpaţilor.

În raport de aceste elemente, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei, de prevenţie generală şi specială, şi de reeducare, se poate realiza prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special, cu suspendarea condiţionată a executării acestora.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că în prima fază a cercetării judecătoreşti, partea vătămată M.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 RON reprezentând daune morale şi materiale, acestea din urmă constând în cheltuieli de spitalizare, hainele distruse în incident, brăţara pe care a avut-o la mână.

Cu ocazia rejudecării, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 300.000 RON daune morale şi 100.000 RON daune materiale, reprezentând hainele distruse în incident, contravaloarea unui ceas de mână pierdut cu aceeaşi ocazie, a unei brăţări din aur de 16 grame, de asemenea, pierdută, a unui lănţişor din aur de 24 grame, pierdut, a unui telefon mobil marca „P." şi contravaloarea a şase drumuri parcurse pe distanţa Satu-Mare - Cluj şi retur.

Ulterior, cu ocazia concluziilor scrise, partea civilă şi-a majorat pretenţiile la suma totală de 600.000 RON, solicitând obligarea inculpaţilor la plata acestei sume în solidar cu părţile responsabile civilmente.

Întrucât partea vătămată nu a dovedit nici realitatea, nici întinderea prejudiciului material pretins, iar din lucrările dosarului reiese că bunurile găsite asupra acesteia au fost notate pe o listă de către inculpatul D.M. şi apoi restituite părţii vătămate în totalitate, instanţa de fond, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., a dispus respingerea acestor pretenţii.

În legătură cu daunele morale pretinse s-a constatat că în urma actelor de agresiune fizică exercitate asupra părţii vătămate, aceasta a suferit o traumă fizică şi psihică, dar ţinând cont de atitudinea şi comportamentul ei (a refuzat să prezinte buletinul de identitate, a făcut scandal, s-a autolezat), instanţa de fond a apreciat că prin obligarea solidară a inculpaţilor, în temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ., în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 1.000 RON, se acoperă prejudiciul cauzat. în plus, instanţa de fond a reţinut că sumele pretinse de partea vătămată sunt exorbitante şi duc la ideea unei îmbogăţiri fără justă cauză, iar prin condamnarea inculpaţilor victima a obţinut deja şi satisfacţia morală.

Cât priveşte cheltuielile judiciare solicitate de partea vătămată s-a constatat că aceasta a depus la dosar foarte multe bonuri vizând achiziţionarea de combustibil (motorină) necesar deplasării la instanţă, precum şi bilete de tren, dar foarte puţine dintre acestea au legătură şi corespund datelor în care partea vătămată a fost prezentă la instanţă.

Astfel, partea vătămată s-a prezentat la instanţă cu ocazia rejudecării cauzei doar la 6 termene, respectiv la cele din 14 decembrie 2007, 24 octombrie 2008, 23 ianuarie 2009, 08 mai 2009, 12 iunie 2009 şi 03 iulie 2009.

Cum distanţa dintre oraşele Cărei (domiciliul părţii vătămate) şi Suceava (sediul instanţei) dus-întors este de 720 km, înseamnă că în cadrul celor 6 drumuri făcute la instanţă s-au parcurs 4.320 km şi luând în calcul preţul motorinei la data pronunţării sentinţei, a rezultat că valoarea combustibilului necesar efectuării celor şase drumuri, este de 1.658,88 RON, ceea ce însemnă că fiecare inculpat trebuie să suporte 276,48 RON la care s-a adăugat suma de câte 1.000 RON la care a fost obligat fiecare inculpat în primul ciclu procesual.

În consecinţă, instanţa de fond a obligat pe fiecare inculpat să plătească părţii vătămate în solidar cu partea responsabilă civilmente, suma de 1.276 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, partea civilă M.M.V., inculpaţii D.M., P.L.I., C.V., P.A., P.M., C.V. şi partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare.

Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, motivat de faptul că pedepsele aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi respectiv, de complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă prevăzute şi pedepsite de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), sunt prea blânde în raport cu împrejurările comiterii faptelor care dovedesc un pericol social sporit al acestora.

S-a solicitat casarea în parte a sentinţei şi aplicarea unor pedepse corespunzătoare (pedeapsa cu închisoarea sau majorarea cuantumului pedepsei amenzii penale) inculpaţilor, astfel încât să se dea eficienţa cuvenită atât prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen.

Partea civilă M.M.V. a criticat sentinţa atât în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii penale, cât şi referitor la soluţia pronunţată de instanţă în latura civilă a cauzei.

Sub aspectul laturii penale, partea civilă a susţinut că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt prea blânde în condiţiile în care au săvârşit infracţiunile deduse judecăţii în „grup infracţional organizat" ceea ce impune reţinerea în sarcina acestora şi a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege şi cu executare în regim de detenţie.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, partea civilă a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor morale la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii, la suma de 200.000 RON întrucât, urmare violenţelor exercitate de aceştia a rămas cu traume fizice şi psihice ireparabile (şi-a pierdut auzul la o ureche).

Inculpaţii D.M. şi C.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., art. 5 şi art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului au solicitat, în principal, achitarea deoarece instanţa de fond nu a arătat în concret motivele pentru care a dispus condamnarea lor pentru complicitate la infracţiunea de purtare abuzivă prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, inculpatul C.V. a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru această faptă penală, în condiţiile în care procesul-verbal întocmit la data de 19 martie 2004 nu conţine date false, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Referitor la infracţiunea de uz de fals, sus-numitul inculpat a arătat că nu există în materialitatea ei şi că în conţinutul sentinţei, instanţa de fond nu face nici o referire la această faptă penală, apărând astfel o evidentă neconcordanţă între dispozitiv prin care s-a dispus condamnarea, şi considerente.

În subsidiar, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 17¹ C. proc. pen., inculpaţii C.V. şi D.M. au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond cu motivarea că faptelor deduse judecăţii li s-a dat o greşită încadrare juridică - fără a preciza care anume ar fi încadrarea juridică corectă a acestora - că şi-au exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu şi au întocmit acte conform acestor atribuţii.

Inculpaţii P.L.I., C.V., P.A. şi P.M. au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru a se stabili modul de participare al fiecăruia la comiterea faptei şi numărul de lovituri aplicate de fiecare dintre ei părţii vătămate. Au mai arătat sus-numiţii inculpaţi, că şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în conformitate cu legea, că leziunile prezentate de partea vătămată s-au datorat exclusiv acţiunii de autolezare şi că în cursul urmăririi penale au fost în imposibilitate să-şi facă o apărare corespunzătoare datorită comportamentului abuziv al procurorului care a efectuat urmărirea penală în cauză.

Partea responsabilă civilmente, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, în motivele de recurs scrise, a solicitat casarea sentinţei, achitarea inculpaţilor şi respingerea cererii de acordare a daunelor morale şi a cheltuielilor judiciare solicitate de partea vătămată.

În dezvoltarea motivelor de recurs scrise, partea responsabilă civilmente a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare a inculpaţilor, exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, care servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată, fără a ţine seama şi de probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi din a căror analiză rezultă un dubiu cu privire la vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, dubiu care profită acestora.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet, partea civilă, inculpaţi şi partea responsabilă civilmente, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., hotărârea formulată în cauză fiind supusă doar căii de atac a recursului, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Pornind de la dispoziţiile legale susmenţionate cuprinse în Capitolul I „Dispoziţii generale" din Titlul III al C. proc. pen. intitulat „Probele şi mijloacele de probă" care nu instituie o ordine de preferinţă în aprecierea probelor, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de partea responsabilă civilmente că instanţa de fond, examinând întregul material probator administrat în faza de urmărire penală şi în primul ciclu de judecată şi după casarea cu trimitere spre rejudecare, ţinând seama şi de cele statuate, prin Decizia instanţei de recurs a stabilit corect situaţia de fapt, vinovăţia recurenţilor inculpaţi şi încadrarea juridică a faptelor comise de aceştia.

În ceea ce priveşte vinovăţia recurenţilor inculpaţi P.L.I., C.V., P.A. şi P.M. în săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, aceasta rezultă cu certitudine din declaraţiile martorilor audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond (în primul ciclu procesual), din certificatul medico-legal eliberat părţii civile care atestă leziunile suferite de aceasta şi mecanismul de producere, respectiv prin loviri active repetate cu corpuri dure contondente, precum şi din raportul de constatare medico-legală întocmit la data de 23 noiembrie 2004, care concluzionează că partea civilă a prezentat o perforaţie traumatică de membrană timpanică stângă ce s-a putut produce odată cu celelalte leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure în data de 19 martie 2004, dar care nu a dus la infirmitate fizică sau la sechele auditive, auzul fiind normal la ambele urechi.

Astfel, într-o primă fază a incidentului, la solicitarea recurentului inculpat D.M. - revizor regional şi şeful echipei de control - şi a recurentului inculpat C.V., şeful Serviciului Poliţiei Transporturi - au intervenit recurenţii inculpaţi C.V. şi P.A., lucrători D.I.A.S., care au pornit în urmărirea părţii civile (care intenţiona să fugă după ce a fost coborâtă din trenul personal, pentru că a circulat fără bilet de călătorie) şi au readus-o pe peronul gării. Cei doi recurenţi inculpaţi, cărora de scurt timp li s-au alăturat şi recurenţii inculpaţi Pasca L.I. şi P.M., au avut o atitudine violentă faţă de partea civilă, aspect care rezultă din declaraţia martorului A.F. care a făcut parte din echipa de control şi care a arătat: „am văzut când cei doi agenţi D.I.A.S. (inculpaţii C.V. şi P.A.) la care s-au mai alăturat încă doi (inculpaţii P.L.I. şi P.M.), l-au dus pe sus pe M.M. din locul unde fugise, până în faţa peronului. Acesta se zbătea, eu am sesizat că sacoul şi pantalonul erau descusute". De asemenea, martorul P.I., referitor la acest moment al conflictului a declarat: „patru mascaţi l-au ridicat pe sus şi l-au dus lângă sala de aşteptare a clădirii gării, unul dintre mascaţi i-a tras o palmă lui M.M. peste faţă".

Recurenta parte civilă a fost adusă în colţul clădirii haltei, spre parc unde a fost încadrată de recurenţii inculpaţi C.V., P.A., P.M. şi P.L., care, din depoziţia recurentului inculpat C.V., au efectuat un control corporal acesteia pentru ridicarea cărţii de identitate necesară întocmirii procesului-verbal de contravenţie (partea civilă fusese depistată circulând în trenul personal 4336, fără bilet de călătorie) şi a legitimaţiei de poliţist (nepredată de partea civilă după destituirea sa din poliţie). În timpul efectuării controlului corporal, pe fondul stării de agitaţie a părţii civile, a refuzului de a prezenta actul de identitate, a ameninţărilor proferate de aceasta, cei patru recurenţi inculpaţi au folosit acte de violenţă lovind-o cu pumnii, picioarele şi cu genunchii, cauzându-i leziunile descrise în certificatul medico-legal şi care au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Momentul lovirii recurentei părţi civile de către recurenţii inculpaţi C.V., P.A., P.M. şi P.L., a fost observat de martorii C.M., C.V.S., C.L.A., Z.S., T.D.S., M.A., C.V. şi D.P.V., ale căror declaraţii coroborate cu celelalte probe administrate în cauză şi anume, rezultatul experimentului judiciar în cadrul căruia la urmărirea penală s-au efectuat planşe fotografice, ocazie cu care martorii au indicat cu precizie locul în care a fost agresată partea civilă, declaraţiile părţii civile, concluziile actelor medicale şi medico-legale depuse la dosar, au fundamentat soluţia de condamnare a inculpaţilor.

Este adevărat că în cursul cercetării judecătoreşti cu ocazia rejudecării după casarea cu trimitere, martorii sus-menţionaţi, minori la data săvârşirii faptelor, au revenit la declaraţiile anterioare arătând că „au crezut că mascaţii o lovesc pe partea civilă deoarece era înconjurată de aceştia şi striga să nu mai fie lovită".

În mod întemeiat şi temeinic argumentat însă, prima instanţă a înlăturat aceste ultime declaraţii ale martorilor în raport de împrejurarea că parte dintre ei au arătat că nu-şi mai amintesc cum s-au petrecut faptele, dar că îşi menţin declaraţiile anterioare, şi că în mod constant atât în timpul cercetărilor efectuate de ofiţerul de poliţie H.I., dar şi în cursul urmăririi penale în faţa procurorului şi ulterior în faţa instanţei de fond în primul ciclu procesual au relatat detalii pe care nu le-ar fi putut cunoaşte, decât dacă erau prezenţi la faţa locului.

Astfel, martorul C.L.A. a declarat că a văzut cum unul dintre mascaţi a lovit pe partea civilă cu piciorul în zona gleznelor, după care partea civilă a căzut jos fiind lovită apoi de 4 - 5 mascaţi cu pumnii şi picioarele. Acelaşi martor a declarat că unul dintre poliţişti i-a spus celuilalt „să-l bată ca să nu se vadă" iar martorul C.V. a declarat „parcă am auzit pe unul dintre poliţişti strigând mascaţilor să-l bată până scoate buletinul, ambii martori referindu-se la partea civilă.

De asemenea, în mod legal şi temeinic argumentat au fost înlăturate şi declaraţiile martorilor propuşi în apărare de către recurenţi, cu motivarea, pe de o parte că sunt contrazise de probele administrate în cauză, sunt parţial nesincere şi subiective, iar pe de altă parte că martorii respectivi făcând parte din echipa de control, au fost direcţi interesaţi să adopte o poziţie procesuală care să atenueze răspunderea penală a inculpaţilor.

În ceea ce îi priveşte pe recurenţii inculpaţi D.M. şi C.V., aceştia, deşi prezenţi la locul faptei în momentul efectuării controlului corporal asupra părţii civile de către recurenţii inculpaţi C.V., P.A., P.M. şi P.L. din dispoziţia inculpatului C.V. - Şeful Serviciului Poliţie Transporturi, - nu au intervenit pentru stoparea actelor de violenţă exercitate asupra părţii civile, devenind astfel complici la infracţiunea de purtare abuzivă săvârşită de autori sub forma complicităţii prin inacţiune.

Faţă de argumentele mai sus expuse, Înalta Curte constată neîntemeiată solicitarea recurenţilor inculpaţi şi a părţii responsabile civilmente de a se dispune achitarea pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi anume, purtare abuzivă, respectiv complicitate la purtare abuzivă.

Nici solicitarea recurenţilor inculpaţi C.V., P.A., P.L.I. şi P.M., de a se trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond pentru a se stabili numărul de lovituri aplicate părţii civile de fiecare dintre ei nu poate fi primită, faţă de împrejurarea reţinută de altfel şi de instanţa de fond, că în exercitarea actelor de violenţă cei patru inculpaţi au acţionat în grup, împreună, vătămarea integrităţii corporale a părţii civile fiind rezultatul contribuţiei efective şi concomitente a inculpaţilor.

Pe de altă parte, faptul că recurenţii-inculpaţi P.L.I., C.V., P.A. şi P.M. purtau cagule, fapt ce a făcut imposibilă identificarea lor de către martorii oculari, este lipsită de relevanţă în condiţiile în care probele administrate în cauză confirmă fără dubiu că aceştia au lovit partea civilă cu pumnii, cu picioarele şi cu genunchii.

Este neîntemeiată însă susţinerea recurentului parte civilă în sensul că trebuia reţinută şi infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în cauză neexistând dovezi că inculpaţii au iniţiat sau constituit un grup infracţional organizat, astfel cum este definit grupul infracţional în art. 2 din legea menţionată, cu scopul săvârşirii unei infracţiuni grave. Săvârşirea faptei împreună de către inculpaţi atrage incidenţa circumstanţei agravante legale prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., care a şi fost reţinută de prima instanţă.

În ce privesc infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals reţinute în sarcina inculpatului C.V., respectiv infracţiunea de complicitate la fals intelectual pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului D.M. şi cu privire la care aceşti inculpaţi au cerut să se dispună achitarea, Înalta Curte reţine că prin actul de sesizare a instanţei, inculpaţii D.M. şi C.V., au fost trimişi în judecată, printre alte infracţiuni şi pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (inculpatul D.M.) şi, respectiv, pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 289 şi 291 C. pen. (inculpatul C.V.).

În esenţă, în actul de trimitere în judecată s-a reţinut că, pentru a ascunde actele de agresiune exercitate de cei patru inculpaţi - luptători D.I.A.S. - faţă de partea civilă, recurentul inculpat C.V., împreună cu inspectorul principal A.F. şi agentul şef principal D.V., toţi din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, au întocmit procesul-verbal din data de 19 martie 2004, în care au consemnat activităţile îndeplinite în Halta C.F.R. Sătmărel, în executarea planului de acţiune din 19 martie 2004 orele 16,00 - 17,00, fără a face vreo menţiune referitor la actele de violenţă exercitate asupra părţii civile.

Procurorul a reţinut că menţiunea cuprinsă în procesul-verbal şi anume că „pe timpul percheziţiei corporale şi a întocmirii procesului-verbal de contravenţie pe calea ferată, numitul M.M. a simulat de mai multe ori că este agresat de luptătorii D.I.A.S., s-a aruncat la pământ încercând să-şi provoace leziuni craniene şi faciale, şi-a rupt singur cusăturile de la sacou şi pantalon în mai multe locuri şi a strigat de mai multe ori că este agresat fizic în prezenţa a şapte organe de control C.F.R., nouă lucrători de poliţie, zece luptători D.I.A.S. şi a două persoane ce se aflau în staţia C.F.R. Sătmărel" este falsă, deoarece reţine un comportament al părţii civile prin care aceasta şi-a produs leziunile constatate ulterior în certificatul medico-legal şi în raportul de constatare medico-legală. în realitate, leziunile prezentate de partea civilă sunt consecinţa actelor de agresiune exercitate asupra acesteia de cei patru agenţi D.I.A.S. cu complicitatea celorlalţi inculpaţi.

Potrivit art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) constituie infracţiunea de fals intelectual „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări ....".

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii sus-menţionate îl constituie o activitate de falsificare a unui înscris oficial în conţinutul său. Această activitate se poate realiza fie prin acţiunea de atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie prin inacţiune, adică prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări.

Falsul intelectual prin omisiune se comite atunci când funcţionarul, întocmind înscrisul, nu trece în cuprinsul acestuia date sau împrejurări care, faţă de ceea ce era chemat să constate acel înscris, trebuiau menţionate.

În speţă, procesul-verbal din data de 19 martie 2004, întocmit de recurentul inculpat C.V. - funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu ce i-au fost încredinţate de către o unitate din categoria celor prevăzute de art. 145 C. pen. - şi semnat de recurentul inculpat D.M. ca martor asistent, a fost falsificat prin omisiunea cu ştiinţă din partea inculpatului C.V., de a fi inserat în conţinutul acestuia aspectele legate de violenţele exercitate asupra părţii civile de către recurenţii inculpaţi C.V., P.A., P.M. şi P.L., omisiune care reprezintă una din modalităţile normative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii sus-menţionate.

În ce priveşte infracţiunea de uz de fals incriminată în art. 291 C. pen., aceasta constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecinţe juridice.

Elementul material al infracţiunii de uz de fals constă în acţiunea de folosire a unui înscris oficial sau sub semnătură privată.

Pentru realizarea elementului material al infracţiunii susmenţionate, este necesar ca folosirea înscrisului fals să fie efectivă, iar înscrisul folosit să fie susceptibil de a produce consecinţe judiciare, adică de a servi ca probă.

Din probele administrate în cauză rezultă că după întocmirea procesului-verbal din 19 martie 2004, care este înscris oficial în sensul dispoziţiilor art. 150 C. pen., recurentul inculpat C.V. cunoscând că este fals, 1-a predat pentru a servi ca mijloc de probă în dosarul instrumentat de subcomisarul H.I. din cadrul serviciului Cercetări Penale al I.J.P. Satu Mare.

Rezultă, aşadar, că în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia recurentului inculpat C.V., pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 289 şi de art. 291 C. pen. şi a recurentului inculpat D.M., pentru infracţiunea prevăzute şi pedepsite de art. 26 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective (în considerentele sentinţei, contrar celor susţinute de recurenţi se arată pe larg în ce constau infracţiunile de fals intelectual şi de uz de fals şi care sunt motivele de fapt ce au determinat condamnarea lor pentru aceste infracţiuni).

În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), Înalta Curte constată că în mod greşit această faptă a fost reţinută în sarcina inculpaţilor prin actul de trimitere în judecată, ca dealtfel şi infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., împrejurare constatată şi de instanţa de fond care a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. la schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul reţinerii în sarcina inculpaţilor numai a infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen., respectiv de complicitate la aceeaşi infracţiune, nu şi a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen.

Infracţiunea de lovire şi alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. este absorbită în conţinutul infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (3) C. pen. (elementul material al acestei fapte penale îl formează lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice astfel cum sunt incriminate în art. 180 C. pen.).

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), această faptă penală are un caracter subsidiar. O faptă de abuz în serviciu săvârşită de un funcţionar public se încadrează în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal sau într-o lege specială. De aceea, o faptă abuzivă a funcţionarului, cum ar fi purtarea abuzivă, prin care se aduce atingere intereselor persoanelor, va fi încadrată în norma specială de incriminare - art. 250 C. pen. - şi nu în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); acest din urmă text de lege va fi incident numai dacă fapta nu întruneşte conţinutul uneia dintre infracţiunile speciale (principiul specialităţii în cazul concursului de norme penale).

Referitor la susţinerea recurenţilor inculpaţi şi a părţii responsabile civilmente în sensul că leziunile prezentate de partea civilă sunt rezultatul autolezării, împrejurare faţă de care în cauză s-ar fi impus exonerarea lor de răspundere penală, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că recurenţii inculpaţi se fac răspunzători numai de producerea leziunilor menţionate în certificatul medico-legal şi pentru a căror vindecare au fost necesare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, celelalte fiind produse de chiar partea civilă.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor P.I., A.F., D.V., Z.C., C.N., H.V., Ş.F.Ş., V.D., H. I., S.A., G.V., A.Ş. şi P.C.L., partea civilă M.M. şi-a cauzat singur şi alte leziuni în afara celor menţionate în actul de trimitere în judecată ca fiind consecinţa actelor de violenţă exercitate asupra sa de către recurenţii inculpaţi C.V., P.A., P.M. şi P.L.I., respectiv la nivelul frunţii şi la baza nasului, prin frecarea feţei de pământ atunci când s-a lovit cu capul de geamul lateral al autospecialei A şi s-a trântit la pământ.

De asemenea, partea civilă, după consumarea incidentului, până la consultarea sa de către medicul legist şi-a mai provocat şi alte leziuni, aşa cum rezultă atât din foaia de observaţie clinică generală în care s-a consemnat că „la internare, în flancul drept, M.M. nu prezenta echimoze, escoriaţii", pentru că în data de 22 martie 2004, la examenul clinic, să prezinte în flancul drept o tumefacţie de aproximativ 4 - 5 cm şi câteva escoriaţii cu margini liniare de aproximativ 6 - 7 cm.

Menţiunile consemnate în foaia de observaţie clinică generală au fost confirmate în instanţă de martorul C.L., medicul care a internat pe partea civilă şi care a completat respectivul înscris, precum şi de martorul G.G., medicul de pe salvare care a declarat că la examinare, partea civilă nu prezenta urme de leziuni pe corp, având doar escoriaţii pe faţă.

Prin urmare, este cert că partea civilă şi-a produs unele leziuni, scopul fiind acela de agravare a situaţiei recurenţilor inculpaţi, dar această împrejurare nu este de natură a-i exonera pe aceştia de răspundere penală pentru leziunile prezentate de partea civilă la nivelul feţei care au fost produse prin loviri active repetate cu corpuri dure şi contondente şi care, aşa cum rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, au fost produse prin acţiunile conjugate de violenţă exercitate de recurenţii inculpaţi C.V., P.A., P.L.I. şi P.M., în prezenţa recurenţilor inculpaţi D.M. şi C.V.

În ce priveşte critica văzând individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, invocată de parchet şi partea civilă, care au solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoarea sau majorarea cuantumului amenzii (parchetul), respectiv condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii cu executare în penitenciar (partea civilă), Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Instanţa de fond a individualizat pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din probele administrate în cauză rezultă că faptele reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi au fost comise pe fondul refuzului părţii civile care a fost surprinsă circulând cu trenul fără bilet de călătorie, de a achita contravaloarea biletului şi de a prezenta organelor îndreptăţite a-i aplica sancţiunea contravenţională, actul de identitate, în vederea întocmirii procesului-verbal de contravenţie.

De asemenea, ulterior reţinerii de către recurenţii inculpaţi, recurenta parte civilă a provocat scandal şi şi-a produs mai multe leziuni la nivelul frunţii şi la baza nasului prin frecarea feţei de pământ şi lovirea cu capul de geamul lateral al autospecialei A, cu scopul vădit de agravare a situaţiei inculpaţilor.

În ce priveşte persoana recurenţilor inculpaţi, Înalta Curte reţine că aceştia nu au antecedente penale, anterior săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii au avut o comportare bună în familie şi la locul de muncă, iar împrejurarea că nu au recunoscut faptele, nu este de natură a duce prin ea însăşi la agravarea răspunderii penale a acestora, întrucât la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce agravează răspunderea penală, ci şi cele ce o atenuează.

Or, modul şi împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile, urmarea produsă - vătămarea integrităţii corporale a părţii civile care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, datele ce caracterizează favorabil persoana recurenţilor inculpaţi, aspecte ce se circumscriu criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sunt de natură a crea convingerea instanţei că reeducarea inculpaţilor şi scopul preventiv şi educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. pot fi realizate prin menţinerea pedepsei amenzii în cuantumul stabilit de instanţa de fond.

Referitor la critica adusă sentinţei de către partea civilă în ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile a cauzei în sensul că în mod greşit inculpaţii nu au fost obligaţi la plata integrală a daunelor morale solicitate, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Este adevărat că în urma actelor de agresiune fizică exercitate asupra recurentei părţi civile, aceasta a suferit o traumă fizică şi psihică ce justifică acordarea de daune morale în conformitate cu dispoziţiile art. 346 C. proc. pen. şi ale art. 998 C. civ., prevederi legale a căror incidenţă în cauză a constatat-o şi instanţa de fond.

Dar, aşa cum a reţinut prima instanţă, raportat la atitudinea şi comportamentul părţii civile, dovedite cu probele administrate în cauză (a refuzat să prezinte buletinul de identitate pentru a se întocmi procesul-verbal de contravenţie, urmare faptului că a fost surprins călătorind în tren fără bilet, a provocat scandal, s-a autolezat cu scopul de a agrava răspunderea penală a inculpaţilor, după incident a luat legătura cu martora B.S. şi i-a cerut să schimbe declaraţia, în sensul că nu ar fi văzut-o în trenul personal nr. 4336), la numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite, sumele pe care recurenta parte civilă le-a cerut cu titlu de daune morale (iniţial 100.000 RON, ulterior 200.000 RON) sunt exagerate, şi dacă ar fi acordate integral, ar duce la o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia ceea ce este în contradicţie cu dispoziţiile legale susmenţionate care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale.

Suma de 1.000 RON stabilită de instanţa de fond este într-adevăr suficientă pentru a asigura o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului moral suferit de partea civilă care, prin condamnarea recurenţilor a obţinut şi o satisfacţie morală.

Susţinerea părţii civile în sensul că urmare violenţelor exercitate de inculpaţi şi-a pierdut auzul, este nereală, fiind contrazisă de actele medicale şi medico-legale depuse la dosar.

Într-adevăr, raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză la data de 23 noiembrie 2004 reţine că partea civilă a prezentat o perforaţie traumatică de membrană timpanică stângă ce s-a putut produce odată cu celelalte leziuni traumatice prin lovire cu corpuri dure în data de 19 martie 2004, dar contrar celor susţinute de recurent, medicul legist a constatat că respectiva leziune traumatică nu a dus la infirmitate fizică sau la sechele auditive, auzul fiind normal la ambele urechi.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile aduse sentinţei şi neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi ne temeinice a hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, inculpaţii D.M., P.L. I., C.V., P.A., P.M. şi C.V., de partea civilă M.M. şi de partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare.

Potrivit art. 192 alin. (2) şi 4 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de către 425 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 25 RON reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă şi recurenta parte responsabilă civilmente vor fi obligate la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de inculpaţii D.M., P.L. I., C.V., P.A., P.M. şi C.V., de partea civilă M.M.V. şi de partea responsabilă civilmente Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 3 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 425 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenta parte civilă şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 2216/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2256/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2127/2011. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2199/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2216/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 2256/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2261/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs