ICCJ. Decizia nr. 2264/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2264/2011
Dosar nr.1210/142/2011
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 70 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva ordonanţei nr. 63/P/2010 din 12.10.2010 emisă de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, confirmată prin rezoluţia nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011 adoptată de procurorul şef al aceleiaşi unităţi de parchet, ca nefondată.
Totodată, a fost menţinută soluţia de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de intimaţii G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi M.C., avocat în Baroul Prahova, întrucât din cercetări a rezultat că nu există faptele reclamate, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art.7 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Analizând conţinutul plângerii, precum şi actele şi lucrările dosarelor, Curtea de apel a reţinut că prin plângerea înregistrată sub nr. 120/42/2011, petentul persoană vătămată M.C.V., a solicitat desfiinţarea Ordonanţei nr. 63/P/2010 din 12 octombrie 2010 şi Rezoluţiei nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011, adoptate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin care conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi M.C., avocat în Baroul Prahova, constatându-se că infracţiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu există.
In esenţă, s-a susţinut că soluţia este nelegală şi netemeinică, contravenind actelor premergătoare efectuate în cauză şi din care ar rezulta suficiente date privind exercitarea abuzivă a funcţiei de procuror de către intimatul G.G., concretizată în principal, în exonerarea de răspundere penală şi materială a poliţiştilor, procurorilor sau judecătorilor corupţi, cum este şi cazul foştilor magistraţi T.C. (în prezent pensionată) şi R.D.
Prin Ordonanţa nr. 63/P/2010 din 12 octombrie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.G.. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi faţă de M.C., avocat în cadrul Baroului Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 reţinându-se că faptele nu există.
Prin aceeaşi Ordonanţă în baza art. 45 alin. (1)1 , art. 38 şi art. 42 C. proc. pen. s-a disjuns cauza privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen. faţă de intimatul G.G., declinându-se competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Această soluţie s-a confirmat de procurorul şef al unităţii de parchet prin rezoluţia nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011, respingându-se plângerea formulată de petentul M.C.V., ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, ambii procurori au constatat că prin plângerea penală înregistrată sub nr. 63/P/2010 persoana vătămată nu a evidenţiat acte şi fapte concrete, care să contureze săvârşirea vreunei fapte de corupţie de vreunul dintre intimaţii reclamaţi, limitându-se inclusiv cu ocazia audierii la DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti, la susţinerea unor aprecieri subiective privind soluţiile dispuse de instanţele de judecată sau parchet, în cauzele având ca obiect litigiul civil început în anul 2005, în contradictoriu cu reclamanţii M.A. şi M.L.
Ca urmare s-a apreciat că faptul că acestea sunt defavorabile petentului însă nu creează automat o prezumţie de nelegalitate sau de încălcare a atribuţiilor de serviciu, că respectivele acuze nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, iar împotriva măsurilor dispuse de judecător, are la îndemână căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă.
Din materialul dosarului a rezultat că petentul M.C.V. are calitatea de pârât în dosarul civil nr. 2869/281/2005 al Judecătoriei Ploieşti, având ca obiect partaj judiciar în contradictoriu cu reclamanţii M.V. şi M.L., cauză care de la data înregistrării şi până în prezent a suferit mai multe amânări, nefiind soluţionată în prezent, pentru finalizarea expertizei de specialitate acordându-se termen la data de 19 aprilie 2011.
Într-adevăr după înregistrarea acţiunii civile, consecinţă a unor schimbări intervenite în schema de funcţii a Judecătoriei Ploieşti (pensionare, recuzare, abţinere] dosarul a fost repartizat mai multor complete de judecată, în prima fază fiind instrumentat de fostul magistrat T.C., în prezent pensionată iar asistenţa juridică a reclamanţilor s-a asigurat de intimata M.C., avocat în cadrul Baroului Prahova.
Nemulţumită de măsurile procedurale luate de magistratul judecător în cursul administrării probatoriilor, persoana vătămată a formulat plângere împotriva acestuia, însă prin rezoluţia nr. 618/P/2008 din 23 iunie 2009, adoptată de intimatul G.G. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen. nu există.
Soluţia adoptată de procurorul intimat G.G. s-a menţinut în cadrul controlului ierarhic exercitat de procurorul şef al unităţii de parchet conform art. 278 C. proc. pen. şi respectiv al controlului jurisdicţional exercitat de judecător în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 128 din 24 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3512 din 19 octombrie 2009 a Î.C.C.J., secţia penală, judecătorii investiţi au decis că actele procedurale sunt legale şi temeinice, neexistând întrunite condiţiile legale pentru începerea urmăririi penale.
Împotriva ambelor rezoluţii, petentul M.C. a formulat plângere în termen legal , conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
În susţinerea plângerii petiţionarul s-a limitat la prezentarea unor acuze subiective de ordin general, atribuirea unor apelative considerate ca justificative pentru aprecierea activităţii desfăşurate de magistratul sau avocatul respectiv, simplul grad de rudenie dintre cei doi făptuitori în opinia sa, constituind suficient temei pentru începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă încriminată în art. 257 C. pen.
Verificând rezoluţiile contestate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarele înaintate de Parchet, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată.
Astfel, s-a reţinut că rezoluţiile contestate de petent în prezenta cauză sunt legale şi temeinice, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privinţa intimaţilor, întemeindu-se - în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârşirea de către aceasta a vreunor fapte penale, în accepţiunea temeiurilor legale arătate în plângerea petentului, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.
Analizând motivele invocate de petent prin plângerea de faţă, Curtea a constat că în lipsa unor informaţii care să susţină seriozitatea faptelor reclamate, o atare conduită procesuală, unită cu faptul că până în prezent cauza civilă nu a fost finalizată printr-o hotărâre judecătorească şi tulburarea organică de personalitate identificată prin expertiză medicală pe parcursul procesului, justifică concluzia că nu sunt întrunite condiţiile cerute de art. 228 C. proc. pen. pentru începerea urmăririi penale faţă de făptuitorii G.G. şi M.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate, deoarece faptele nu există.
Aşa fiind, s-a constatat că actele procedurale adoptate de cei doi procurori sunt temeinice şi conforme dispoziţiilor legale privind atragerea răspunderii penale pentru soluţiile adoptate de procurori cu ocazia instrumentării dosarelor repartizate şi respectiv a îndeplinirii mandatelor de asistenţă juridică de către avocaţii aleşi în procesul civil, motiv pentru care plângerea promovată de persoana vătămată a fost respinsă în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs M.C.V. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 2 iunie 2011, Înalta Curte, la cererea reprezentantului Ministerului Public a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 70 din 28 martie 2011 a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în calitate de instanţă de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării petiţionarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2225/2011. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 227/2011. Penal → |
|---|
