ICCJ. Decizia nr. 2311/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2311/2011
Dosar nr. 35459/3/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 969/F din 17 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 35459/3/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen.
Au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat ca neîntemeiate.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.A.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei aplicate, prevenţia de la 28 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat lama de cuţit ridicată potrivit procesului-verbal aflat la fila 103 d.u.p.
S-a luat act că partea vătămată A.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1517,50 lei daune materiale către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BAGDASAR-ARSENI.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în perioada mai 2009-mai 2010, între inculpatul D.A.C. şi partea vătămată A.V. a existat o relaţie de prietenie, cei doi locuind împreună începând cu luna august 2009. În timpul relaţiei de concubinaj între cei doi au existat numeroase neînţelegeri, în urma cărora partea vătămată a părăsit locuinţa comună, plecând la părinţii săi, dar revenind de fiecare dată fie din proprie iniţiativă, fie la rugăminţile inculpatului.
Relaţiile dintre cei doi astfel cum au fost reţinute de instanţă au rezultat din declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, instanţa a constatat că părţile se învinuiesc reciproc de neînţelegerile survenite, partea vătămată caracterizând inculpatul ca fiind o fire violentă ce se manifesta posesiv, fiind gelos, în timp ce inculpatul neagă comportamentul violent, arătând că partea vătămată manifesta un comportament instabil, atitudine pe care aceasta a apreciat-o ca umilitoare şi provocatoare.
Colegii de muncă ai celor doi, audiaţi în calitate de martori au relatat că aveau cunoştinţă de certurile dese ce aveau loc între cei doi, fără însă ca vreunul să poată preciza cauza acestor neînţelegeri.
În ceea ce priveşte depoziţiile martorilor D.P. şi A.C., audiaţi de instanţă, declaraţiile acestora apar ca subiective, având în vedere relaţia de rudenie cu părţile, dar şi faptul că aceştia au cunoscut aspectele relatate în principal, indirect, din convorbirile cu părţile. Astfel, în timp ce fratele inculpatului, D.P. preciza că certurile între cei doi erau declanşate de partea vătămată care era geloasă şi supărăcioasă, pleca din locuinţă şi revenea, arătând că inculpatului nu se manifesta posesiv şi nici nu l-a văzut pe acesta agresând partea vătămată, dimpotrivă l-a văzut pe acesta plângând datorită comportamentului părţii vătămate, tatăl părţii vătămate, martorul A.C., arată că inculpatul era gelos.
La sfârşitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2010, partea vătămata A.V. s-a angajat la restaurantul „Casa Brâncoveanu", unde inculpatul lucra de mai mult timp ca ospătar.
Certurile dintre inculpat şi partea vătămată au continuat şi după angajarea acesteia, inculpatul manifestându-se violent faţă de partea vătămată şi la locul de muncă. În luna mai 2010, inculpatul D.A.C., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce se afla în bucătăria restaurantului, a lovit-o pe partea vătămată cu palma peste faţa şi şi-a stins ţigara de faţa ei, în dreptul urechii stângi. În urma acestui incident, inculpatul a fost concediat şi partea vătămată a încetat relaţia de concubinaj cu acesta, plecând definitiv din locuinţa inculpatului.
Realitatea incidentului menţionat rezultă fără dubiu din declaraţiile martorilor oculari la acesta, colegii de serviciu ai celor doi, numitele B.N. şi B.M. , aceşti martori, dar şi martorii M.T. şi P.I. afirmând că în urma acestui incident inculpatul a fost concediat.
După despărţirea de inculpat, partea vătămată era căutată foarte des de acesta, inculpatul aşteptând-o la ieşirea secundară a restaurantului sau în faţa blocului de domiciliu şi trimiţându-i mesaje telefonice care conţineau ameninţări. Fiind speriată din cauza comportamentului inculpatului, partea vătămată venea şi pleca de la serviciu cu taxi-ul sau cu maşina de serviciu şi era aşteptată în faţa blocului de un membru al familiei.
Aceste aspecte au fost reţinute de instanţă ca fiind dovedite cu declaraţiile martorilor, colegi de serviciu cu cei doi şi care au perceput direct faptul că inculpatul o urmărea pe partea vătămată la locul de muncă şi îi trimitea mesaje cu ameninţări.
Aceeaşi martori au confirmat că la data de 27 iunie 2010, partea vătămată A.V. a primit în cursul zilei mesaje de ameninţare din partea inculpatului D.A.C. pe telefonul colegilor săi de serviciu, martorii M.T. şi P.L. Astfel, M.T. a primit la data respectivă următoarele mesaje adresate părţii vătămate de pe telefonul inculpatului: "Bre, zi la aia că acum o să vadă ce înseamnă geamuri sparte, pe toate i le sparg, am sunat pe fix şi nu e decât sora, eu sunt în zonă. C.." şi „Gata bre, am rezolvat-o pe fată, i-am spart geamurile, acum vin după ea, să vadă dacă şi-a bătut ieri joc de m-a pus să vin la Titan şi nu a venit". P.L. a primit în aceeaşi zi tot două mesaje adresate părţii vătămate de pe numărul de telefon mobil al inculpatului, cu un conţinut similar celor primite de martorul M.T. Cei doi martori au arătat mesajele primite atât părţii vătămate A.V. cât şi martorilor B.N. G. şi B.M.C.
În noaptea de 27-28 iunie 2010, în jurul orei 0,20–0,30, în bucătăria restaurantului Casa Brâncoveanu, a pătruns brusc inculpatul, dinspre intrarea din spate, s-a îndreptat spre partea vătămată, care stătea aplecată deasupra chiuvetei, aflată în partea stângă, lângă uşă. Fără să spună nimic, inculpatul a înjunghiat partea vătămată în spate cu o lamă de cuţit, moment în care partea vătămată a căzut, iar inculpatul ţinând-o cu mâna stângă a continuat să o lovească în zona omoplatului stâng, cu mâna dreaptă în care avea lama de cuţit.
Întrucât lama cuţitului a rămas în corpul victimei, nemaiputând fi scoasă de către inculpat, iar martorele B.N. G. şi B.M.C. au intervenit, încercând să îl îndepărteze de lângă aceasta, inculpatul a fugit din restaurant, pe uşa din spate.
Modul în care inculpatul a acţionat a fost relatat ca atare în mod constant de partea vătămată şi de martorele B.N. şi B.M. care au perceput direct fapta, aflându-se în bucătărie la momentul în care aceasta a avut loc.
Martora Z.A.C. a relatat de asemenea în mod constant că auzind ţipete din bucătărie, s-a deplasat în direcţia respectivă şi a surprins momentul în care inculpatul se afla asupra părţii vătămate, căzută, fugind la scurt timp, iar martorii P.L. şi M.T., de asemenea au relatat în mod constant că alarmaţi de strigătele părţii vătămate şi ale celor trei martore, au venit în bucătărie şi au văzut-o pe A.V. plină de sânge pe halat, având o lamă de cuţit înfiptă în spate, aflând de la martore că a fost înjunghiată de către inculpat.
Martorii au sunat la 112 pentru a anunţa cele întâmplate. În urma sesizării, un echipaj din cadrul Secţiei 15 Poliţie s-a deplasat la restaurant şi l-a depistat pe inculpat la ora 0,31, acesta aflându-se în apropiere.
A.V. a fost transportată imediat de ambulanţa chemată de martori la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arsenii", unde a fost internată cu diagnosticul: "Agresiune, Declarativ. Plăgi înjunghiate. Hemitorace posterior stâng.". S-a intervenit chirurgical, diagnosticul postoperator fiind: „Plăgi penetrante de hemitorace stâng posterior produse prin înjunghiere (lamă cuţit). Hemopneumotorax stâng. Hematom perete toracic posterior. Operaţia-pleurotomie stângă. Extragerea corpului străin, hemostază."
Din corpul victimei A.V. a fost extrasă o lamă de cuţit, cu lungimea de 76 mm. şi lăţimea de 15 mm.
Prin raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr. 396369 din 14 iulie 2010 s-a stabilit că obiectul de vestimentaţie purtat de victimă în momentul săvârşirii faptei prezintă în regiunea interscapulară stânga două orificii înţepat-tăiate, cu dimensiunile de 13, respectiv 14 mm., create de un obiect înţepător-tăietor. S-a mai arătat că lama de cuţit extrasă din corpul victimei putea produce cele două orificii.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A17377/2010 (fila 17) a reieşit că partea vătămată A.V. a necesitat pentru leziunile suferite 8-9 zile de îngrijiri medicale şi din datele medicale puse la dispoziţie nu rezultă elemente clinico-paraclinice şi imagistice care să permită aprecieri medico-legale cu privire la caracterul primejdios pentru viaţa victimei a acestor leziuni.
În declaraţiile date, inculpatul a avut o atitudine parţial sinceră, acesta nemanifestând o atitudine de căinţă în raport de fapta comisă, ci încercând pe de o parte să îşi justifice acţiunea pe comportamentul părţii vătămate, susţinând că aceasta prin atitudinea pe care a avut-o i-a cauzat o depresie, l-a ameninţat cu moartea, inculpatul susţinând cu ocazia cercetării judecătoreşti, chiar că în momentul în care a intrat în bucătărie, a salutat partea vătămată, iar aceasta s-a întors şi a venit în direcţia lui având un cuţit în mână, l-a îmbrâncit şi în acest context a lovit-o fără a-şi da seama, cu lama de cuţit pe care a găsit-o întâmplător pe trotuarul de lângă restaurant şi pe care a luat-o cu intenţia de a se tăia pe el însuşi.
Varianta inculpatului este însă contrazisă de declaraţiile martorelor B.M. şi B.N., care pe de o parte nu l-au auzit pe acesta salutând partea vătămată, iar pe de altă parte acestea nu confirmă faptul că partea vătămată ar fi împins sau ar fi avut în mână vreun obiect, martora Balaur declarând că partea vătămată a încercat să fugă. Este adevărat că declaraţiile date de cele două martore în cursul cercetării judecătoreşti nu sunt identice cu cele relatate în cursul urmăririi penale, însă acest fapt se datorează fenomenului firesc al uitării intervenit odată cu trecerea timpului, neexistând nici un indiciu în sensul nesincerităţii acestora, instanţa de fond reţinând declaraţiile date în cursul urmăririi penale ca reprezentând adevărul, având în vedere că la momentul respectiv acestea aveau posibilitatea de a relata amănunţit cele petrecute. Astfel, neconcordanţele privind faptul că hota era sau nu pornită la momentul la care inculpatul a pătruns în bucătărie sau faptul că martora B. l-a auzit pe inculpat spunând „na să te saturi", apar ca lipsite de relevanţă în contextul în care, în esenţă, ambele martore au relatat constant că inculpatul a atacat-o pe partea vătămată fără ca aceasta să îl ameninţe sau să-l provoace în vreun fel şi fără a riposta.
De altfel, declaraţia dată în faţa instanţei contravine declaraţiilor date de inculpat în faza urmăririi penale. Astfel, în declaraţia dată în faţa judecătorului cu ocazia luării măsurii preventive, inculpatul a afirmat că nu îşi explică de ce a luat lama de cuţit găsită, s-a apropiat de partea vătămată, moment în care celelalte două persoane care se aflau în bucătărie au început să strige, s-a îmbrâncit reciproc cu partea vătămată şi a lovit-o cu cuţitul fără să îşi dea seama. În declaraţia dată în faţa procurorului acesta a expus o altă variantă afirmând că a luat lama de cuţit găsită pentru a speria pe partea vătămată şi pe ceilalţi şi odată intrat în bucătărie s-a enervat pentru că partea vătămată şi martorele prezente i-au spus să plece şi a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii uitând că are un cuţit în mână.
Declaraţiile inculpatului contravin nu doar declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorelor care au perceput direct săvârşirea faptei, ci sunt infirmate şi de actele medicale şi raportul de expertiză medico-legală nr. A1 7377/2010 din care a rezultat că inculpatul a cauzat victimei două plăgi înjunghiate, ceea ce exclude posibilitatea unei singure lovituri accidentale cu cuţitul, acesta oprindu-se din agresiune în mod evident datorită faptului că lama cuţitului a rămas în corpul victimei.
Faţă de aceste aspecte cererile inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice prin reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. sau reţinerea existenţei legitimei apărări apar ca neîntemeiate.
În drept, fapta inculpatului D.A.C. de a aplica lovituri repetate cu o lamă de cuţit în zona toracică stânga posterioară părţii vătămate, cu intenţia de a-i suprima viaţa, fapta având loc în bucătăria restaurantului Casa Brâncoveanu, în timpul programului cu publicul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen.
Astfel, prin lovirea repetată a victimei cu o lamă de cuţit, inculpatul a pus în executare hotărârea infracţională de a suprima viaţa victimei, acţiunea sa fiind întreruptă de faptul că lama de cuţit a rămas în corpul victimei şi de intervenţia persoanelor aflate de faţă.
Intenţia inculpatului de a ucide a reieşit fără echivoc din următoarele aspecte:
- regiunea anatomică vizată, respectiv hemitoracele stâng posterior, în imediata apropiere a plămânului, zonă în care inculpatul a lovit intenţionat victima, trântind-o înainte, imobilizând-o şi ţinând-o pe o parte cu mâna stângă în timp ce o lovea cu mâna dreaptă;
- obiectul folosit, o lamă de cuţit, cu lungimea de 76 mm. şi lăţimea de 15 mm, dimensiuni în raport cu care inculpatul nu putea uita de prezenţa acestei lame în mâna sa;
- pluralitatea şi intensitatea loviturilor, inculpatul provocând două plăgi înjunghiate, iar datorită forţei ultimei lovituri lama cuţitului a rămas înfiptă în corpul victimei, neputând fi extrasă decât chirurgical;
- întreruperea acţiunilor de lovire s-a datorat unor factori exteriori voinţei inculpatului, şi anume imposibilitatea de a mai folosi lama care rămăsese înfiptă şi intervenţia martorilor B.N. G. şi B.M.C.;
- rezultatul letal nu s-a produs datorită unor cauze independente de voinţa inculpatului respectiv transportarea rapidă a victimei la un spital şi efectuarea de urgenţă a unei intervenţii chirurgicale.
Totodată, a fost avut în vedere şi rezultatul produs de acţiunea infracţională a inculpatului, din actele medicale reieşind că diagnosticul victimei a fost de hemopneumotorax stâng. Hemopneumotoraxul este definit ca fiind prezenţa simultană a sângelui şi a aerului în cavitatea pleurală, arătându-se că victima se prezintă în stare de şoc cu insuficienţă respiratorie şi circulatorie, adesea sucombând (Medicină Legală, Definiţii şi Interpretări, Ed.Junimea, 1986). În raportul de expertiză medico-legală nr. A1/7377/2010 nu se exclude posibilitatea ca aceste leziuni să fi pus în primejdie viaţa victimei, arătându-se doar că nu rezultă suficiente elemente clinico-paraclinice şi imagistice care să permită aprecieri medico-legale cu privire la caracterul primejdios pentru viaţa victimei a acestor leziuni.
Având în vedere aceste considerente, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de loviri sau alte violenţe formulată de apărătorul inculpatului, zilele de îngrijiri medicale stabilite de medicul legist ca fiind necesitate pentru vindecarea leziunilor cauzate fiind lipsite de relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, practica judiciară şi doctrina statuând constant că există tentativa de omor chiar dacă leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate, atâta vreme cât, în raport cu regiunea anatomică vizată, cu obiectul folosit şi cu intensitatea loviturii, se apreciază ca inculpatul a prevăzut că, în urma acţiunii sale, partea vătămată ar putea să moară şi a acceptat acest rezultat.
În ceea ce priveşte faptul că infracţiunea a avut loc în bucătăria unui restaurant, în timpul programului cu publicul, în prezenţa altor angajaţi ai restaurantului, instanţa a apreciat că se impune reţinerea agravantei prev. de art. 175 lit. i) C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă reduse potrivit regulilor sancţionatorii ale tentativei, gradul de pericol social ridicat al faptei care reiese din modul în care a acţionat inculpatul, mijlocul folosit, împrejurarea agravantă în care fapta a fost comisă, faptul că acesta se afla în stare de ebrietate la momentul respectiv, precum şi de comportamentul anterior manifestat de inculpat în raport de victimă şi persoana acestuia care este cunoscut cu antecedente penale, dar şi lipsa desăvârşită a căinţei acestuia în raport de urmările care s-ar fi putut produce şi care reiese din atitudinea sa procesuală de minimalizare a acţiunii şi a responsabilităţii sale pentru cele săvârşite.
Având în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale şi atitudinea procesuală a acestuia, s-a apreciat că în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, iar în ceea ce priveşte solicitarea de aplicare a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a apreciat că această cauză de atenuare a pedepsei nu este aplicabilă, în considerarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), deoarece nu ne regăsim în ipoteza procedurală prevăzută de textul menţionat, având în vedere momentul procesual la care a fost formulată cererea, respectiv în dezbateri, dar şi faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare.
Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte în procesul penal, iar inculpatul a fost obligat la acoperirea cheltuielilor de asistenţă medicală către Spitalul Clinic de urgenţă Bagdasar Arseni.
B. Împotriva sentinţei penale nr. 969 din 17 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, a declarat apel inculpatul D.A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen., avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală şi numărul de zile de îngrijiri medicale.
S-a mai solicitat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că sub aspectul laturii subiective fapta nu a fost săvârşit cu forma de vinovăţie impusă de dispoziţiile art. 174 C. pen., respectiv intenţia de a ucide.
De asemenea, într-un alt subsidiar s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., raportat la art. 44 C. pen.
Într-un alt subsidiar, inculpatul a solicitat să se reţină aplicarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări determinată din partea persoanei vătămate.
S-a mai solicitat ca în situaţia în care nu vor fi reţinute aspectele arătate mai sus, să se reducă pedeapsa, să se reţină circumstanţe atenuante şi să se dispună suspendarea executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 969/F din 17 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, menţinându-se starea de arest a inculpatului, apreciindu-se criticile nefondate.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele de apel (cu excepţia celui privind schimbarea încadrării juridice dată faptei) şi pe care le-a susţinut oral cu ocazia dezbaterilor.
Examinând recursul inculpatului prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 12, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Referitor la critica privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii – respectiv latura subiectivă, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât, prin modul în care a acţionat (agresarea părţii vătămate înarmat cu o lamă de cuţit) inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv posibilitatea suprimării vieţii părţii vătămate, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Intenţia de a ucide cu care a acţionat inculpatul rezultă din împrejurările de fapt, respectiv, mijlocul folosit în agresiune – o lamă de cuţit, zona vitală vizată – hemitoracele stâng posterior, intensitatea loviturilor – urmare ultimei lovituri lama cuţitului a rămas înfiptă în corpul victimei, neputând fi extrasă decât chirurgical şi consecinţele produse (hemopneumotorax stâng care nu a pus viaţa în pericol, aceasta fiind însă rezultatul faptului că victima a fost transportată rapid la spital şi s-a efectuat de urgenţă o intervenţie chirurgicală).
Din situaţia de fapt stabilită rezultă că inculpatul a premeditat acţiunea sa, a acţionat cu intenţie, chiar şi indirectă pentru a suprima viaţa părţii vătămate, astfel că solicitarea de a se dispune achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu ar fi acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de omor, este lipsită de temei. Mai mult, susţinerea inculpatului că avea asupra sa acea lamă de cuţit în scop de autoagresiune, nu este susţinută de nicio dovadă, astfel că simpla sa afirmaţie nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel.
2. Apărarea inculpatului în sensul că ar fi săvârşit fapta în stare de legitimă apărare, ca reacţie la atitudinea părţii vătămate, nu poate fi primită, probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei situaţii de fapt care să justifice reţinerea acestei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei. Potrivit art. 44 C. pen., „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public. Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul". Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond precum şi cea de apel, din probele dosarului rezultă că nu sunt întrunite condiţiile legitimei apărări, din declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate nereieşind că împotriva inculpatului s-ar fi exercitat vreun atac din partea acesteia din urmă, ci inculpatul a fost cel care a intrat în bucătărie, s-a îndreptat direct către partea vătămată victimă pe care a lovit –o cu lama de cuţit pe care o avea în mână.
Din aceste aspecte rezultă că nu este întemeiată nici cererea privind reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv faptul că inculpatul s-ar fi aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii provocate de atitudinea victimei. Pentru reţinerea provocării [art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.] drept circumstanţă atenuantă, este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei şi provocarea să se fi produs printr-o violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă, condiţii ce nu sunt îndeplinite în prezenta cauză. Aceasta întrucât, în speţă, nu se poate reţine că starea conflictuală existentă între partea vătămată şi inculpatul reprezintă un act provocator de natură să producă o tulburare atât de puternică inculpatului încât să determine săvârşirea unei agresiuni cu consecinţe atât de grave asupra părţii vătămate.
3. În ceea ce priveşte solicitarea de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi a se reduce corespunzător pedeapsa aplicată, ÎNALTA CURTE apreciază că în raport de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea deosebită a acesteia, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, întrucât, pe de o parte, lipsa antecedentelor penale nu poate constitui automat circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. ce se referă la conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost condamnat anterior în minoritate; pe de altă parte, atitudinea sinceră pe care o invocă inculpatul nu poate constitui circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în condiţiile în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, starea de fapt stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate şi a martorilor, precum şi a celorlalte mijloace de probă administrat în cauză este diferită de versiunea prezentată de inculpat, care a încercat să-şi minimalizeze vinovăţia.
Luând în considerare faptul că inculpatul a exercitat violenţe repetate asupra părţii vătămate, Înalta Curte constată că fapta acestuia prezintă în concret un ridicat pericol social ce nu justifică reducerea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, întrucât, prin cuantumul şi modalitatea de executare, acesta este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a săvârşit cu vinovăţie fapta pentru care a fost condamnat iar pedeapsa aplicată este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.C. împotriva deciziei penale nr. 45/A din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului D.A.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 iunie 2010 la 08 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 228/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2327/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
