ICCJ. Decizia nr. 2325/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2325/2011
Dosar nr. 3867/2/2011
Şedinţa publică din 08 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea de şedinţă din 29 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3867/2/2011 (1613/2011) a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul D.F.
A obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 22 aprilie 2011 sub nr. 3867/2/2011, inculpatul D.F. a formulat, în temeiul art. 139 C. proc. pen., cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, arătând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-au schimbat.
În susţinerea cererii, inculpatul a arătat că a fost arestat preventiv la data de 09 februarie 2011, prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, măsura fiind ulterior prelungită, însă în prezent temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri s-au schimbat. Astfel, arată că în cauză au fost efectuate toate actele de urmărire penală considerate necesare aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, activitatea de urmărire penală fiind considerată finalizată, aşa încât nu s-ar putea susţine că înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate ar impieta buna desfăşurare a procesului penal. în plus, se precizează că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică întrucât la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte predispoziţia acestuia de a fugi sau de a încerca să împiedice bunul mers al urmăririi penale sau de săvârşirea a unor noi infracţiuni iar gravitatea faptelor nu poate reprezenta un motiv obiectiv şi suficient de menţinere a măsurii privative de liberate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat neîntemeiată cererea formulată de inculpat, pentru considerentele ce au fost expuse în continuare.
Inculpatul D.F. este cercetat în dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA, fiind arestat pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 09 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1248/2/2011 (537/2011), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru aceea că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, lucrătorul vamal D.F. a aderat la un grup infracţional organizat şi alcătuit din alţi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Moraviţa, poliţişti de frontieră din cadrul PTF Moraviţa, precum şi din mai multe persoane implicate în contrabanda cu ţigări, grup ce acţiona în mod organizat pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie şi contrabandă, în scopul obţinerii de beneficii materiale care, ulterior, se împart între membrii grupării infracţionale. Inculpatul, în calitate de lucrător vamal la Biroul Vamal Moraviţa, deţinând în plus şi funcţia de şef de tură al vameşilor, s-a integrat în grupul infracţional organizat, căpătând o poziţie dominantă în cadrul acestuia şi aducându-şi, în mod substanţial, contribuţia la realizarea obiectivelor cu caracter ilicit, urmărite de membrii grupului, respectiv: permiterea tranzitării graniţei de către persoanele ce transportă ţigări de contrabandă, primirea şi colectarea sumelor de bani remise ca mită de traficanţi, împărţirea foloaselor materiale realizate, precum şi asigurarea protecţiei traficanţilor de ţigări pe traseul de deplasare după ieşirea din vamă, până la depozitarea mărfii de contrabandă. De asemenea, inculpatul D.F. a acceptat ca împreună cu ceilalţi lucrători vamali să-şi încalce atribuţiile de serviciu privind supravegherea mărfurilor care tranzitează frontiera de stat a României, precum şi constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi a infracţiunilor comise în aceste împrejurări. Faţă de ceilalţi colegi ai săi, lucrătorul vamal D.F. a beneficiat de o poziţie privilegiată în cadrul grupului infracţional organizat datorită funcţiei sale de conducere, fiind printre cei care au organizat şi coordonat, în perioada amintită, activitatea ilicită de favorizare a traficanţilor de ţigări agreaţi de lucrătorii vamali şi de primire şi împărţire a foloaselor materiale remise de aceştia. în perioada mai sus arătat, lucrătorul vamal D.F., prin acţiunile întreprinse în cadrul grupului infracţional organizat la care a aderat, a primit, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, diferite sume de bani, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu ce-i reveneau potrivit calităţii deţinute, infracţiunea menţionată fiind compusă din patru acte materiale, respectiv: în ziua de 30 octombrie 2010, D.F.- şeful de tură al lucrătorilor vamali din cadrul PTF Moraviţa şi D.V. - şeful de tură al poliţiştilor de frontieră au hotărât de comun acord să permită trecerea prin vamă a mai multor autoturisme care transportau ilegal ţigări de contrabandă provenite din Serbia. La aceeaşi dată, în jurul orei 18:30, lucrătorul vamal D.F. a primit ca mită suma totală de 500 Euro de la traficanta de ţigări B.A.F., zisă „A." şi de la încă doi contrabandişti, pentru a facilita introducerea ilegală în România a 10 (zece) baxuri de ţigări provenind din Serbia, transportate cu 3 (trei) autoturisme. Din suma încasată, D.F. i-a remis investigatorului sub acoperire V.M.C. suma de 250 Euro, reprezentând partea cuvenită poliţiştilor de frontieră din tura respectivă, iar investigatorul la rândul său i-a dat 100 de Euro şefului de tură al poliţiştilor de frontieră, D.V. În tura de noapte din 31 octombrie 2010/01 noiembrie 2010, în jurul orei 01:40, lucrătorii vamali D.F., U.C.A. şi G.I. şi agentul principal de poliţie B.I. au procedat la numărarea sumei de bani strânsă din mita primită de la traficanţii de ţigări, în prezenţa investigatorului sub acoperire V.M.C., rezultând suma totală de 1.250 de Euro. În timp ce se numărau banii, în toneta vameşilor a intrat traficantul de ţigări T.E. zis „C." care i-a remis lucrătorului vamal U.C.A. o bancnotă de 50 de Euro, bani puşi de acesta din urmă la suma colectată. În aceleaşi împrejurări, D.F. a primit de la traficantul T.E. un cartuş de ţigări Pall Mall. Ulterior, lucrătorul vamal D.F. împreună cu agentul principal de poliţie B.I. au primit ca mită suma de 250 de Euro şi 2 (două) cartuşe de ţigări marca Viceroy de la traficanta de ţigări B.A.F., zisă „A.", pentru a-i permite acesteia să transporte ilegal din Serbia în România 5 (cinci) baxuri de ţigări de contrabandă, faptă comisă în prezenţa investigatorului sub acoperire V.M.C. şi a traficantului de ţigări T.E., zis „C.".La data de 03 noiembrie 2010, în jurul orei 18.44, lucrătorii vamali D.F. şi J.O. zis „O." împreună cu ofiţerul de poliţie F.R. au procedat la calcularea banilor primiţi ca mită de la traficanţii de ţigări în tura respectivă, din discuţiile purtate rezultând că suma de 100 de Euro a fost primită de D.F. care i-a remis-o colegului său J.O. în vederea colectării banilor ce urmau a fi împărţiţi ulterior iar acesta din urmă a primit suma de 200 de lei de la traficantul de ţigări D.S. zis „S." pe care de asemenea i-a pus la comun spre a fi împărţiţi între lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră. În ziua de 19 noiembrie 2010, orele 18:55, lucrătorul vamal D.F. a primit de la traficantul S.A.V., zis „S.", suma de 500 Euro pentru a-i permite acestuia introducerea pe teritoriul României a 2 (două) autoturisme care transportau 8 (baxuri) cu ţigări de contrabandă. Măsura arestării preventive a fost dispusă faţă de inculpat pe o durată de 29 de zile, de la data de 10 februarie 2011 până la data de 10 martie 2011 inclusiv, judecătorul investit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă apreciind că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi art. 148 lit. f) C. pen. Măsura arestării preventive a fost prelungită în cursul urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen. - măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură când temeiurile care au determinat luarea acesteia s-au schimbat.
Or, în speţă, de la ultima prelungire a stării de arest a inculpatului, instanţa apreciază că temeiurile care au stat la baza luării/prelungirii măsurii arestării preventive se menţin şi impun în continuare privarea de libertate, în cauză neintervenind niciun element nou de natură să conducă la concluzia că acele temeiuri s-au schimbat. Curtea a constatat că probele aflate la dosarul cauzei au confirmat caracterul rezonabil al presupunerii că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante sub acest aspect fiind: declaraţiile investigatorului sub acoperire V.M.C. din datele de 11 noiembrie 2010 şi 25 noiembrie 2010; procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu privire la infracţiunile comise la PTF Moraviţa în zilele de 30 octombrie 2010, 01 noiembrie 2010 şi 19 noiembrie 2010; înregistrările audio - video efectuate la datele de 30 octombrie 2010, începând cu ora 18:30, 01 noiembrie 2010 începând cu ora 01:45, 01 noiembrie 2010, începând cu ora 02.17, 03 noiembrie 2010 începând cu ora 18.44 şi 19 noiembrie 2010 începând cu ora 18:55, în baza autorizaţiilor nr. 131 din 11 octombrie 2010 şi 149 din 05 noiembrie 2010 emise de Curtea de Apel Bucureşti; procesul-verbal din 24 noiembrie 2010 de redare în formă scrisă a dialogului purtat în mediu ambiental de D.F. cu investigatorul sub acoperire V.M.C., agentul principal de poliţie B.I., lucrătorii vamali U.A.C. şi G.I. şi traficantul de ţigări T.E., zis C. sau M.; procesul-verbal din 25 noiembrie 2010 - D.F., U.A.C., agenţii de poliţie B.I., D.M.L., B.L.D., investigatorul sub acoperire V.M.C. şi traficantul de ţigări T.E., zis C. sau M.; procesul-verbal din 15 noiembrie 2010 de redare în formă scrisă a dialogului purtat în mediu ambiental de D.F., agent de poliţie B.I., investigatorul sub acoperire V.M.C. şi traficanţii de ţigări T.E., zis C. şi B.A.F., zisă A.; procesul-verbal din 16 noiembrie 2010 de redare în formă scrisă a dialogului purtat în mediu ambiental de D.F., inspector principal de poliţie D.V., agent principal de poliţie B.V.S. şi investigatorul sub acoperire V.M.C.; procesul-verbal din 09 decembrie 2010 de redare în formă scrisă a dialogului purtat în mediu ambiental de D.F. şi traficantul S.A.V., zis S. Curtea a constatat, totodată, că probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive nu este de natură a înlătura concluzia iniţială, aceea a existentei indiciilor cu caracter temeinic care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat; de altfel acesta a avut o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptelor. De asemenea, Curtea a constatat că şi la acest moment procesual în cauză sunt incidente prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute este închisoarea mai mare de 4 ani, iar în raport de natura gravă a infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, de gradul de pericol social ridicat al acestora, de impactul pe care îl au astfel de infracţiuni în rândul opiniei publice, la care se adaugă circumstanţele personale ale inculpatului, este îndreptăţită aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În susţinerea cererii, inculpatul a arătat că această din urmă cerinţă prevăzută de lege nu este îndeplinită, în raport de circumstanţele sale personale favorabile (bune referinţe in societate, conduită profesională bună, căsătorit, cu un copil în întreţinere, domiciliu stabil). Curtea subliniază însă că, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii de „pericol concret pentru ordinea publică" în analiza acesteia, instanţele au în vedere o serie de aspecte, iar nu numai datele ce caracterizează persoana inculpatului. Prin urmare, aceste date nu pot fi valorificate în mod exclusiv în aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate. Mai mult, împrejurările favorabile inculpatului invocate în susţinerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive au fost cunoscute de instanţe atât la luarea măsurii cât şi ulterior, cu ocazia soluţionării propunerii de prelungire a arestării preventive, fiind apreciate în contextul circumstanţelor reale ale cauzei şi nu sunt de natură a diminua pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate. În speţă, relevanţă în aprecierea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. prezintă şi gravitatea ridicată a faptelor presupus comise de inculpat, astfel cum este conturată aceasta de împrejurările şi modalităţile comiterii, de urmările produse, atât în doctrina, cât şi în practica judiciară (inclusiv în jurisprudenţa Curţii EDO, în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei, printre care şi Letellier) admiţându-se că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita „o tulburare a societăţii, de natură să justifice o detenţie preventivă. Totodată la aprecierea pericolului pentru ordinea publică Curtea a avut în vedere şi reacţia negativă a societăţii la săvârşirea unor asemenea fapte, societatea resimţind nevoia unei reacţii imediate şi eficiente în sensul restabilirii relaţiilor sociale lezate prin faptele penale. S-a reţinut că drept că acest pericol descreşte pe măsura trecerii timpului, însă raportându-se la timpul scurt scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive (09 februarie 2011), de circa 3 luni, Curtea constată că acesta nu este totuşi de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate. În ceea ce priveşte caracterul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, acesta este apreciat prin raportare la gravitatea infracţiunii săvârşite, complexitatea şi specificul cauzei, astfel încât, prin durata sa să se permită realizarea scopului pentru care a fost instituită, respectiv garantarea bunei desfăşurări a procesului penal în toate fazele sale, conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen. În raport cu aceste criterii, arestarea preventivă a inculpatului nu a depăşit, în opinia Curţii, caracterul rezonabil al duratei măsurii preventive, faţă de diligentele cu care au acţionat organele judiciare, în raport de complexitatea şi particularităţile cauzei (numărul mare de inculpaţi şi de infracţiuni cercetate). În raport de aspectele relevate mai sus, Curtea a constatat şi că nu se justifică luarea unei măsuri alternative prevăzute de lege, neprivative de libertate, aşa încât a respins, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul D.F., soluţie în raport de care in temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri inculpatul D.F. a declarat prezentul recurs.
Recursul este inadmisibil.
Astfel, potrivit art. 1403 alin. (1) C. proc. pen.:
"împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei masuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusa niciunei căi de atac."
Cum încheierea recurată nu este supusă niciunei căi de atac potrivit textului de lege mai sus enunţat, Înalta Curte, constată că recursul inculpatului D.F. împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti, prin care i s-a respins ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, este inadmisibil, urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva încheierii de şedinţă din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3867/2/2011(1613/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2320/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2341/2011. Penal → |
|---|
