ICCJ. Decizia nr. 2360/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2360/2011
Dosar nr. 8594/2/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă, deliberând constată următoarele:
La data de 28 septembrie 2010 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie sesizarea formulată în baza art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, de Procurorul general al Parchetului de pe lângă această instanţă, privind persoana condamnată R.D., cetăţean român, în vederea recunoaşterii următoarelor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele din Germania:
- sentinţa penală pronunţată în dosarul nr.3 Ls 26 Js 129/96 (56/96) din 5 iunie 1996 a Judecătoriei Brandenburg pe Havel, definitivă la 26 august 1996 prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam;
- sentinţa penală pronunţată în dosarul nr. 1-13/00 KLs Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden şi
- sentinţa penală dată în dosarul nr. 24 KLs/6102 Js 29292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Luneburg, definitivă la 19 septembrie 2008, în vederea transferării celui în cauză, la cererea autorităţilor germane, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Este îndeplinită în speţă cerinţa prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg - 1983) şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că hotărârile de condamnare ale celui în cauză sunt definitive.
Prin hotărârile respective R.D. a fost condamnat la pedepse de 3 ani închisoare, 4 ani şi 9 luni închisoare şi respectiv 5 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi furt calificat, astfel încât este realizată cerinţa dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia de la Strasbourg, faptele având corespondent în legislaţia penală română în dispoziţiile art. 323 C. pen. şi art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
Persoana condamnată se află în executarea pedepsei de 4 ani şi 9 luni închisoare, având la acest moment de executat mai mult de 6 luni din sancţiune, astfel încât este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenţia de la Strasbourg şi art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată.
În fine, cel în cauză este cetăţean român, are domiciliul în România, iar la data de 12 martie 2010 şi-a dat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, poziţie reiterată prin avocat şi pe parcursul soluţionării cauzei.
În consecinţă, constatând că sunt în mod cumulativ întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, Curtea a admis sesizarea şi a recunoscut efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele din Germania, constatând şi că infracţiunile pentru care cel în cauză a fost condamnat au corespondent în legislaţia penală română.
Urmează a se dispune transferarea persoanei condamnate, luând act de acordul acesteia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani şi 9 luni închisoare, în executarea căreia se află.
S-a dedus din această pedeapsă perioada executată, inclusiv în arest preventiv, de la 18 decembrie 2007 la zi.
Împotriva sentinţei penale nr. 446/F din 21 decembrie 2010, pronunţată în acest sens, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror.
Se invocă nelegalitatea şi netemeinicia întrucât instanţa de fond a recunoscut efectele sentinţei Judecătoriei Branderburg pe Havel, definitivă prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam - 3 ani închisoare; ale sentinţei penale pronunţată în dosarul nr. 1-13/00 KLs 2 Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden, definitivă şi irevocabilă la aceeaşi dată - 5 ani şi 6 luni închisoare şi ale sentinţei penale pronunţată în dosarul nr.24 KLS/6102 Js 82/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă la 19 septembrie 2008 - 4 ani şi 9 luni închisoare. Prin aceeaşi sentinţă atacată s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării numai a pedepsei de 4 şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală din dosarul nr. 24 KLS/6102 129292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă data de 19 septembrie 2008 - 4 ani şi 9 luni închisoare, omiţând să se dispună executarea celorlalte două pedepse mai sus menţionate de 3 ani închisoare, respectiv de 5 ani şi 6 luni închisoare, deşi hotărârile prin care au fost aplicate au fost recunoscute.
Hotărârea este nelegală şi netemeinică şi sub aspectul greşitei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora. Aşa cum rezultă din adeverinţa privind executarea pedepselor nr.6108 AR 11130/08, 6102 Js 29291/07 VRs a Parchetului Liineburg din 28 aprilie 2010, numitul R.D. din pedepsele stabilite prin sentinţele menţionate mai sus, a executat astfel:
Cu privire la sentinţa Tribunalului Regional Liineburg pronunţată în dosar nr. 24KLS/6102 Js 29292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008, definitivă la data de 19 septembrie 2008 prin care acesta a fost condamnat la 4 ani şi 9 luni închisoare, menţionăm că acesta s-a aflat în arest preventiv de la data de 18 decembrie 2007 până la data de 18 septembrie 2008 şi în detenţie penală de la 19 septembrie 2008.
Cu privire la sentinţa Tribunalului de Primă Instanţă Brandenburg an der Havel din data de 05 iunie 1996 - 3Ls-26Jsl29/96 (56/96) se constată că din pedeapsa stabilită prin sentinţa precizată, instanţa de judecată a omis să deducă perioada arestului preventiv din data de 6 decembrie 1995 până la data de 02 septembrie 1996, în total 272 zile, detenţia penală din data de 03 septembrie 1996 până la data 29 iulie 1997, total 330 zile şi detenţia penală din data de 27 iunie 2000 până la de 11 aprilie 2001, total 289 zile.
Cu privire la sentinţa Tribunalului Regional Verden din data de 19 decembrie 2000 - 13/00; KLs2Js 11045/00, prin care a fost condamnat la pedeapsa privativă libertate de 5 ani şi 6 luni, instanţa de judecată a omis să ia în considerare deducerea arestului preventiv din data de 19 aprilie 2000 până la data de 26 iunie 2000, total 69 zile, detenţia penală din data de 12 aprilie 2001 până la data de 3 noiembrie 2003, total 946 zile şi detenţia penală din data de 21 septembrie 2004 până la data 16 noiembrie 2005, total 422 zile.
Faţă de cele arătate şi în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., se solicită să se admită recursul şi reţinând cauza spre rejudecare, casarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul înlăturării aspectelor de nelegalitate arătate.
Instanţa de recurs constată următoarele:
Fără a prelua neapărat mot â mot criticile învederate de procuror, este de specificat că sentinţa atacată suferă sub aspecte de nelegalitate şi ne temeinicie, întrucât instanţa de fond a recunoscut efectele sentinţei Judecătoriei Branderburg pe Havel, definitivă prin hotărârea Judecătoriei de District Postdam - 3 ani închisoare; ale sentinţei penale pronunţată în dosarul nr. 1-13/00 KLs 2 Js 11045/00 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului Districtual Verden, definitivă la aceeaşi dată - 5 ani şi 6 luni închisoare şi ale sentinţei penale pronunţată în dosarul nr. 24 KLS/6102 Js 82/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă la 19 septembrie 2008 - 4 ani şi 9 luni închisoare, însă, prin aceeaşi sentinţă atacată s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării numai a pedepsei de 4 şi 9 luni închisoare, posibil aplicată prin sentinţa penală din dosarul nr. 24 KLS/6102 129292/07 (9/08) din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Districtual Liineburg, definitivă data de 19 septembrie 2008 - 4 ani şi 9 luni închisoare, fără a se elucida situaţia juridică asupra celorlalte două pedepse mai sus menţionate de 3 ani închisoare, respectiv de 5 ani şi 6 luni închisoare, deşi hotărârile prin care au fost aplicate au fost expres recunoscute.
Hotărârea se pare că suferă şi sub aspectul greşitei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora, în funcţie de adeverinţa privind executarea pedepselor nr. 6108 AR 11130/08, 6102 Js 29291/07 VRs a Parchetului Liineburg din 28 aprilie 2010.
În acest context, situaţia punitivă funcţională faţă de inculpat este în mod evident neelucidată. Ori judecătorul fondului a demarat cuvenitele informări prealabile în acest sens (filele 29-30 dosar fond).
În ceea ce priveşte însă solicitarea ca, faţă de cele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen., să se admită recursul cu reţinerea cauzei spre rejudecare, casarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul înlăturării aspectelor de nelegalitate arătate, instanţa de recurs apreciază că orientarea spre soluţia procesuală a casării cu trimitere spre rejudecare instanţei de fond se plasează în parametrii de echitate a unei proceduri.
Un argument suficient în pronunţarea unei astfel de soluţii este dispoziţia instanţei de fond în sensul că se „constată că infracţiunile pentru care cel în cauză a fost condamnat au corespondent în legislaţia penală română - art. 323 C. pen., art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen. român", aşadar cu trimitere la instituţia juridică a concursului real de infracţiuni. Ori Decizia nr. 70/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că „instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă", poate fi, cel puţin în considerentele sale, preluată mutatis mutandis la cauza de faţă. Altfel s-ar încălca dreptul părţilor interesate şi al procurorului la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, instituit prin art. 129 din Constituţia României.
Primind cauza spre rejudecare, instanţa, într-un acelaşi complet, se va preocupa de elucidarea situaţiei juridice asupra pedepselor aferente hotărârilor prin care au fost aplicate, ce au fost recunoscute în cauză, fiind de decelat asupra instituţiilor juridice constituite pe marginea subiectului „pluralităţii de infracţiuni". Totodată se vor aduce cuvenitele aprecieri şi sub aspectul corectei deduceri a perioadelor executate din pedepsele care fac obiectul hotărârii de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării acestora.
Va fi revizuit cadrul normativ incident în această procedură de transfer a persoanelor condamnate, în funcţie de formula actuală a Legii nr. 302/2004, republicată, cu art. 162 funcţional pe soluţiile ce pot fi pronunţate în cauză, cu inserarea inclusiv a menţiunii emiterii unui mandat de executare a pedepsei corespunzător, în vederea transferării persoanei condamnate, textul alin. (6) fiind omis în inserare într-un prim ciclu de derulare a cauzei de faţă, ultimele acte rămase valabile de la care procesul trebuie să-şi reia cursul fiind cele imediat anterioare pronunţării sentinţei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 446/F din 21 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind persoana condamnată R.D.
Casează sentinţa penală atacată.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2345/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2368/2011. Penal. îndreptare eroare... → |
|---|
