ICCJ. Decizia nr. 240/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 240/2011
Dosar nr. 667/46/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 95 din 14 octombrie 2010 Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondată plângerea petentului P.A.S. împotriva Rezoluţiei nr. 400/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Instanţa a reţinut că petentul a formulat plângere împotriva lucrătorului de poliţie D.M. - comisar-şef în cadrul IPJ Argeş - Serviciul Poliţiei Rutiere, la Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 254, art. 257 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin Ordonanţa nr. 124/P/2009 din 15 septembrie 2009 în temeiul art. 278 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. pen., art. 38 şi art. 24 raportat la art. 45 C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 şi art. 257 raportat la art. 5, 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi disjungerea cauzei faţă de acelaşi făptuitor şi declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, competent să efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Petentul a susţinut în esenţă că făptuitorul şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, întrucât a procedat la suspendarea permisului de conducere al petiţionarului, începând cu data de 7 mai 2009 deşi adresa de comunicare în acest sens este din 1 iunie 2009, iar măsura a fost adusă la cunoştinţă efectiv în data de 7 iunie 2009, procedând astfel, în mod abuziv, întrucât suspendarea exercitării dreptului de conducere se poate dispune potrivit OUG nr. 195/2001, pe o perioadă de 3 luni şi nu pentru 73 zile cum s-a reţinut în adresa de comunicare din 1 iunie 2009.
Prin Rezoluţia nr. 400/P/2009 din 25 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul-şef D.M. pentru infracţiunea prevăzută de art 246 C. pen., procurorul reţinând că făptuitorul în calitate de ofiţer specialist I, responsabil compartiment implementări-abateri în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Argeş, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu a adus o atingere intereselor legale ale petentului P.A.S., dovada de prelungire a dreptului de conducere fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia din 19 mai 2010, dată în lucrarea nr. 205/II/2/2010 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Nemulţumit şi de această soluţie petentul s-a adresat o plângere formulată potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. la judecător.
Verificând rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică cu următoarea motivare:
Petentul a fost implicat într-un accident de circulaţie la 28 septembrie 2009 din care a rezultat rănirea din culpa petentului a numiţilor N.D. şi N.A.
Urmare plângerilor formulate de N.D. şi N.A. s-a format Dosarul nr. 5880/P/2009, soluţionat prin Rezoluţia din 11 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. Prin această rezoluţie s-a dispus a nu se începe urmărirea penală faţă de P.A.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se că fapta săvârşită de el este contravenţie întrucât nu a fost respectată semnificaţia indicatorului cedează trecerea, fără a antrena răspunderea penală.
Subzistând contravenţia descrisă mai sus, chiar şi după atacarea rezoluţiei la procurorul ierarhic, corect s-a dispus aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2001 - suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile ca urmare a reţinerii permisului de conducere de către organele de poliţie.
Petentul a beneficiat de prelungirea dovezii de circulaţie provizorii cu intermitenţe, astfel că dovada a fost prelungită lunar până la 28 martie 2009, lună în care a fost soluţionat dosarul penal prin Rezoluţia nr. 5888/P/2009. Pentru că petentul s-a plâns împotriva acestei soluţii la procurorul şef, a mai beneficiat de o prelungire în perioada 6.04 - 6.05 2009 - prelungirea fiind soluţionată prin Rezoluţia nr. 383/II/2/2009 din 14 mai 2009.
Făptuitorul a dispus suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 73 zile ţinându-se cont de ultima prelungire până la 6 mai 2009, suspendarea operând din 7 mai 2009, măsură comunicată la 1 iulie 2009. Chiar dacă adresa a fost comunicată la 1 iunie 2009 vizând o suspendare care începea la o dată anterioară adică la 7 mai 2009 petentul nu a fost prejudiciat având în vedere expirarea ultimei prelungiri la 6 mai 2009.
S-a mai reţinut şi motivat că din moment ce s-a luat măsura suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 73 zile şi nu 90 zile cum prevede legea, măsură dispusă a se aplica din 7 mai 2009 odată în plus petentul nu a suferit un prejudiciu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petentul.
Prin recursul scris a reiterat cele susţinute în faţa primei instanţe şi anume:
- procedura suspendării pe o perioadă de 73 zile nu este prevăzută de lege;
- au fost încălcate dispoziţiile art. 111 alin. (6) din OUG nr. 195/2002, câtă vreme prelungirea dreptului de circulaţie se poate dispune pe o perioadă de 30 zile de către şeful poliţiei rutiere pe raza căreia s-a produs fapta până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, - prin interpretarea per a contrario presupune că nu poate fi suspendat dreptul de a conduce până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
O altă critică de care instanţa de fond nu a ţinut cont este traficul de influenţă exercitat de făptuitor asupra agentului de poliţie ca să-i întocmească dosar pentru faptul că ar fi circulat în data de 29 mai 2009 cu permisul suspendat.
În urma acestui abuz s-au format două Dosare penale nr. 18899/280/2009 şi nr. 5380/280/2009.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a verificat rezoluţia pe baza actelor şi materialului de la dosarul cauzei şi a motivat că aşa cum, în mod judicios, s-a reţinut în considerentele rezoluţiei atacate, analiza întregului material probator administrat în cauză nu a relevat comiterea de către intimatul ofiţer de poliţie a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Nu este fondată nici critica adusă hotărârii în sensul că nu a fost avută în vedere infracţiunea de trafic de influenţă comisă de făptuitor, atunci când i-a cerut agentului de poliţie V. să-i facă dosar urmând ca făptuitorul să facă tot posibilul să-i anuleze permisul.
Sub acest aspect este de observat că petentul s-a adresat cu plângere la 15 iulie 2009 împotriva numitului D.M. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În urma cercetărilor prin Ordonanţa nr. 124/P/15 septembrie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul făptuitor pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 şi 257 C. pen. raportate la art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei faţă de acelaşi făptuitor şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti competent în soluţionarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aşadar - obiectul plângerii soluţionată de Curtea de Apel Piteşti - în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. este numai infracţiunea de abuz prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa fiind obligată să verifice rezoluţia de neurmărire numai cu referire la persoana şi infracţiunea care au făcut obiectul actelor premergătoare.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată este legală şi temeinică şi urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.A.S. împotriva Sentinţei penale nr. 95/F din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2396/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2436/2011. Penal → |
|---|
