ICCJ. Decizia nr. 2412/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2412/2011
Dosar nr. 3089/1/2011
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 729/36/2009 pe rolul Curţii de Apel Constanţa petentul R.A. a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr. 28/P/2010 din 01 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror R.V.O. şi faţă de magistratul judecător M.A.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 264 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 83/P din 02 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul R.A. împotriva Rezoluţiei nr. 28/P/2010 din data de 01 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Curtea a reţinut că prin Rezoluţia nr. 155/11/2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din data de 02 iulie 2010 a fost infirmată din oficiu Rezoluţia nr. 28/P/2010 din data de 01 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. , s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele R.V.O. şi M.A.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
In acest context procesual, rezoluţia nr. 28/P/2010 din data de 01 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nu mai era în fiinţă, dispărând, din punct de vedere juridic, obiectul sesizării instanţei, de aceea curtea a apreciat că plângerea petentului a devenit inadmisibilă şi nu mai poate fi analizat fondul cauzei.
Prin Decizia penală nr. 4064 din 15 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 729/36/2010 au fost admise recursurile declarate de petentul R.A. şi intimata M.A.E. împotriva sentinţei penale nr. 83/P din 02 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa , a fost casată sentinţa penală recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că instanţa trebuie să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, întrucât petentul era îndreptăţit de a-i fi soluţionată plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu îi este imputabilă împrejurarea că după sesizarea instanţei în condiţii de deplină legalitate procurorul ierarhic superior a dat o soluţie plângerii petiţionarului.
Urmare a soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa este obligată să analizeze fondul plângerii formulate de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, având în vedere dispoziţiile art. 38518 alin. (1) C. proc. pen. obligă instanţa de rejudecare să se conformeze hotărârii instanţei de recurs.
Coroborând dispoziţiile cuprinse în Decizia penală nr. 4064 din 15 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care obligă la analizarea fondului plângerii, cu împrejurarea că în prezent rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale care produce efecte juridice este rezoluţia nr. 155/11/2/2009 din data de 02 iulie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, plângerea petentului R.A. va fi considerată ca fiind formulată împotriva acestei din urmă rezoluţii, dat fiind că rezoluţia iniţială - rezoluţia nr. 28/P/2010 din data de 01 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa - a fost infirmată şi nu mai produce efecte juridice.
Prin sentinţa penală nr. 21/P din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.A. împotriva Rezoluţiei nr. 155/11/2/2010 din data de 2 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a fost menţinută rezoluţia atacată.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul R.A. a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a fost obligate la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata M.A.E.
Pentru a se hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
Analizând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei nr. 155/11/2/2009 din data de 02 iulie 2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa Curtea a reţinut că în mod corect s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatele M.A.E. şi R.V.O.
Curtea a reţinut că prin rezoluţia nr. 155/11/2/2010 din data de 02 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele R.V.O. şi M.A.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Se constată că intimata M.A.E., în calitate de judecător la Judecătoria Constanţa, a pronunţat sentinţa penală nr. 1389 din 11 decembrie 2009 (dosar nr. 171010/212/2009) prin care a respins ca nefondată plângerea petentului R.A. împotriva rezoluţiei nr. 139/P/2009 din data de 07 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta.
Intimata M.A.E., urmare analizării dosarului de cercetare penală şi susţinerilor părţilor, a apreciat că rezoluţia nr. 139/P/2009 din data de 07 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii G.G., D.D., C.V., B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), apreciindu-se că faptele reclamate nu există, respectiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se ca faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive, este temeinică şi legală. S-a reţinut, din perspectiva infracţiunilor prev. de art. 215 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), că nu se conturează indicii de săvârşire a vreuneia dintre cele 2 fapte. Astfel, fiecare dintre intimaţi, a procedat la întocmirea, verificarea şi emiterea deciziei de pensionare, conform atribuţiilor postului ocupat: D.D. - prelucrarea în sistemul informatic a datelor din carnetul de muncă a petentului; C.V. - verificarea datelor prelucrate, ambele intimate având calitatea de referent superior în cadrul Serviciului de Stabilire Pensii; B.C. - semnarea deciziei de pensionare, în calitate de şef serviciu plăţi cu atribuţii delegate în acest sens de la directorul executiv - G.G.. Nici din perspectiva infracţiunii prev. de art. 246 C.pen., nu a rezultat intenţia frauduloasă („cu ştiinţă") a vreunuia dintre intimaţi de a-l prejudicia pe numitul R.A.
Intimata R.V.O. a participat la soluţionarea dosarului nr. 171010/212/2009 al Judecătoriei Constanţa, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, formulând în cadrul dezbaterilor concluzii de respingere a plângerii petentului R.A.
Intimata M.A.E., în calitate de judecător al cauzei, a apreciat asupra netemeiniciei plângerii petentului, în considerentele hotărârii fiind redate motivele care au determinat magistratul judecător să pronunţe soluţia de respingere a plângerii, care a fost menţinută de altfel şi de instanţa de recurs, prin Decizia penală nr. 89 din 02 februarie 2010 a Tribunalului Constanţa.
Activitatea intimatei M.A.E. nu poate atrage incidenţa dispoziţiilor art. 246, art. 264 C. pen., întrucât nu există nici un indiciu că intimata şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu sau că a acordat un ajutor vreunui infractor. Trebuie avut în vedere că judecătorul are obligaţia de a soluţiona cauzele cu care este investit, însă în pronunţarea soluţiei acesta este independent, fiind supus doar respectării legii. Ca atare, judecătorul este ţinut să pronunţe acea soluţie pe care o consideră ca reflectând prevederile legale în vigoare, incidente în speţa dedusă judecăţii. Atât timp cât soluţia pronunţată şi considerentele care au fundamentat această soluţie nu lasă să întrevadă o exercitare abuzivă a prerogativelor funcţiei, nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) La fel, confirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi asimilată în nici un caz cu un ajutor dat unui infractor, deoarece verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este urmarea plângerii cu care petentul a investit instanţa, fără a exista elementele unei legături obiective sau subiective cu presupuşii făptuitori ai unor fapte penale.
Nemulţumirile exprimate de petent în legătură cu modul de soluţionare a plângerii cu care a investit instanţa, ce nu au fost confirmate de instanţa de control judiciar a sentinţei penale nr. 1389 din 11 decembrie 2009 a Judecătoriei Constanţa, nu conduc în mod obligatoriu la săvârşirea unor fapte penale, aşa cum a considerat în mod eronat acesta.
S-a constatat că, plângerea petentului a pornit de la aprecierea că plângerea sa împotriva rezoluţiei nr. 139/P/2009 din data de 07 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta era întemeiată şi ar fi trebuit fi admisă de judecătorul cauzei, respectiv intimata M.A.E.. Simpla opinie a petentului privind temeinicia plângerii şi soluţia contrară a judecătorului nu pot atrage incidenţa art. 246, art. 264 C. pen. pentru acesta din urmă.
În referire la intimata R.V.O., curtea a reţinut că, potrivit art. 67 alin. (1), (2) din Legea nr. 304/2004, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, are rol activ în aflarea adevărului şi este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.
Intimata R.V.O., prin concluziile formulate în cauză, nu a făcut decât să respecte dispoziţiile legale enunţate. Oricum, de plano concluziile procurorului nu erau susceptibile de a produce vreo vătămare petentului sau de a constitui un ajutor dat vreunui infractor, în condiţiile în care soluţia era dată de judecătorul cauzei, ce nu era ţinut de concluziile procurorului.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petentul R.A. a formulat recursul de faţă.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată , precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte , în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul R.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul R.A. împotriva sentinţei penale nr. 21/P din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2410/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2422/2011. Penal → |
|---|
