ICCJ. Decizia nr. 2427/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2427/2011
Dosar nr.1736/109/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 358 din 30 noiembrie 2010 Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpatul P.M.G., fiul lui D. şi M., născut în Piteşti, jud. Argeş, domiciliat în comuna S., sat Ş., jud. Argeş, la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum şi executarea pedepsei accesorii în temeiul dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 862 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 8 ani.
În temeiul dispoziţiilor art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş.
A fost obligat inculpatul să respecte dispoziţiile 863 alin. (1) lit. b) - d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile P.F. suma de 200.000 RON cu titlu de despăgubiri civile, din care 150.000 RON daune morale şi 50.000 RON daune materiale.
A mai fost obligat inculpatul să plătească părţii civile, pentru minorii C.C.A., C.F.D. şi C.D.I., câte 202 RON lunar prestaţie periodică, deci în total 606 RON lunar, începând cu data de 14 iunie 2009 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de fiecare minor.
A fost obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat şi către partea civilă P.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 13 spre 14 iunie 2009, victima C.I. s-a deplasat împreună cu martorii T.I., M.S., F.N. şi alţii în discoteca SC D.I. SRL Recea din acea localitate, unde au consumat băuturi alcoolice şi au dansat.
În acelaşi local s-a aflat şi inculpatul P.M.G. din Piteşti, venit în vizită la rudele după tată, iar în jurul orelor 2:00, când se întorcea de la toaletă, inculpatul a trecut chiar prin cercul în care dansau C.I. şi prietenii lui, fiind atins cu umărul de victimă.
Imediat, inculpatul i-a cerut explicaţii victimei care aflată sub influenţa alcoolului, l-a scuipat, iar în momentul imediat următor i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul stâng în bărbie provocându-i dezechilibrarea şi căderea pe spate cu capul de pardoseala din gresie a localului, în cădere victima atingând şi pe unul din membrii grupului său.
Ca urmare a impactului, C.I. şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost internat la Spitalul C., apoi la I.N.N.B.N. unde a decedat la 25 iunie 2009. Evenimentul care s-a derulat rapid a fost înregistrat pe una din camerele de luat vederi ale localului şi se află redat în procesul-verbal de examinare redare şi captură digitală şi planşa foto.
Prin raportul medico-legal de autopsie al I.N.M.L. s-a concluzionat că moartea numitului C.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale cu hematom intraparenchimatos şi inundaţie ventriculară, consecinţa unui traumatism cerebral cu fractură craniană parieto-temporo-sfenoidală dreaptă, leziuni ce pot data din noaptea de 13 spre 14 iunie 2009.
S-a reţinut că la necropsie nu s-au constatat leziuni traumatice de lovitură activă fără a exclude producerea leziunilor traumatice cranio-cerebrale tanato-generatoare printr-un mecanism de heteropropulsie având în vedere intensitatea traumatismului cranio-cerebral, datele de istoric ale cazului şi faptul că examenul medico-legal s-a efectuat după o supravieţuire de 11 zile.
S-a concluzionat că între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate condiţionată de rezistenţa scăzută a oaselor craniene subţiri şi de modificările malformativ-vasculare cerebrale preexistente.
În drept, fapta inculpatului P.M.G. care a lovit cu pumnul în zona feţei pe victima C.I., fapt ce a determinat căderea şi lovirea victimei cu capul de pardoseala de gresie şi în cele din urmă decesul, între fapta inculpatului şi decesul victimei existând legătură de cauzalitate, s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, respectiv pe fondul unui conflict spontan dintre inculpat şi victimă şi a faptului că victima l-a scuipat pe inculpat, provocându-i acestuia o stare de nervozitate ce a dus la manifestarea violentă a acestuia, modalitatea în care a fost săvârşită fapta, respectiv prin aplicarea unei singure lovituri cu pumnul în zona feţei, lovitură ce a dus la dezechilibrarea victimei care a căzut pe spate cu capul de pardoseală, faptul că victima avea o rezistenţă scăzută a oaselor craniene, precum şi modificări malformativ-vasculare cerebrale preexistente care au contribuit alături de lovitura aplicată de inculpat la producerea rezultatului constând în decesul victimei, precum şi faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaştere a săvârşirii faptei, a arătat că este de acord să plătească părţii civile sumele solicitate, este la primul conflict cu legea penală, neavând antecedente penale şi are doar vârsta de 25 de ani.
În consecinţă, tribunalul a apreciat că pot fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. putându-se realiza prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni în condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen.
Pe latură civilă, tribunalul a reţinut că partea civilă P.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 150.000 de RON daune morale şi 50.000 de RON daune materiale, pretenţii la care inculpatul a achiesat, situaţie ce echivalează cu încheierea unei tranzacţii între părţi cu privire la soluţionarea laturii civile sub acest aspect, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 1704 C. civ., l-a obliga pe inculpat să plătească părţii civile P.F. cu titlu de despăgubiri civile suma de 200.000 de RON din care 150.000 de RON daune morale şi 50.000 de RON daune materiale.
Din adresa aflată la dosar a rezultat că victima a obţinut în ultimele 6 luni anterior decesului în calitate de muncitor necalificat la SC Z. SA un salariu mediu lunar în valoare de 1176 RON lunar.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a reieşit că victima practica în mod constant şi cu caracter permanent activităţi de zidărie şi activităţi specifice domeniului construcţiilor şi amenajări interioare, activitate în urma căreia câştiga lunar aproximativ 1000 de RON.
Însumând veniturile realizate de victimă astfel cum au fost dovedite, a rezultat că acesta obţinea lunar venituri de aproximativ 2176 RON din care, potrivit prevederilor legale, aloca pentru creşterea şi îngrijirea celor trei copii minori aproximativ jumătate din sumă.
Având în vedere faptul că potrivit deciziei din 10 septembrie 2009 au fost stabilite în favoarea fiecărui minor pensii de urmaş în sumă de câte 160 de RON lunar, precum şi faptul că din probele administrate şi calculele expuse victima contribuia la creşterea şi îngrijirea minorilor cu o sumă aproximativă de 1086 RON, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile, în calitate de reprezentant al celor trei minori, diferenţa sumei cu care victima ar fi contribuit la creşterea şi îngrijirea copiilor minori, respectiv 606 RON lunar (câte 202 RON lunar pentru fiecare minor) cu titlu de prestaţie periodică începând cu data de 14 iunie 2009 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani de fiecare minor.
Împotriva hotărârii pronunţate de tribunal inculpatul P.M.G. a declarat apel, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator, prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea sa şi implicit prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei în condiţiile art. 81 C. pen.
Hotărârea a fost apelată şi de către parchet care a criticat-o pentru: greşita individualizare a pedepsei; omiterea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi conform dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.; omiterea aplicării dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) în sensul deducerii din pedeapsa aplicată a perioadei reţinerii de 24 ore; omisiunea de obligarea părţilor civile, S.J.U. Piteşti şi I.N.N.B.N. Bucureşti la plata cheltuielilor de spitalizare.
Prin Decizia penală nr. 23/A din 3 martie 2011 Curtea de Apel Piteşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 358 din data de 30 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 1736/109/2010.
A desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi 76 lit. b) C. pen. şi a majorat pedeapsa aplicată inculpatului P.M.G., de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 862 C. pen. a fixat termen de încercare de 8 ani şi 6 luni.
A dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore, începând cu data de 06 aprilie 2010.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare în sumă de 111,28 RON către partea civilă S.J.U. Piteşti şi de 4728 RON către I.N.B.N. Bucureşti.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.G., pe care l-a obligat la 650 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON onorariu parţial al avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., iar pedeapsa aplicată se impune a fi majorată în raport cu natura infracţiunii şi urmările produse. De asemenea, au fost înlăturate circumstanţele atenuante, atitudinea acestuia înainte de săvârşirea faptei fiind avută în vedere în operaţiunea individualizării pedepsei aplicate.
S-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul P.M.G.
În motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti se invocă dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., criticându-se Decizia penală pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este sub limita minimă prevăzută de art. 183 C. pen., neputându-se aplica dispoziţiile art. 861 C. pen., atâta timp cât nu au fost reţinute circumstanţe atenuante.
Se solicită, raportat la modul în care s-a săvârşit fapta, la atitudinea inculpatului avută după săvârşirea faptei, majorarea cuantumului pedepsei aplicate şi aplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) C. pen.
De asemenea în condiţiile în care apelul Parchetului, a vizat corecta deducere a perioadei reţinerii şi arestării preventive fiind şi în favoarea acestuia se impunea să fie admis apelul inculpatului şi înlăturarea obligării acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul P.M.G. a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţei atenuante a provocării şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., recursul fiind bazat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., le consideră fondate pentru următoarele considerente:
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 183 C. pen., reţinându-se în esenţă că la data de 13 spre 14 iunie 2009 inculpatul P.M.G. i-a aplicat victimei C.I. un pumn în zona feţei, fapt ce a determinat căderea şi lovirea victimei cu capul de pardoseala de gresie şi în cele din urmă decesul.
Din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 183 C. pen. este sub limita minimă prevăzută de art. 183 C. pen., de 5 ani, în condiţiile în care nu au fost reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante.
Totuşi, în raport de atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei de recunoaştere şi regret, de încercarea de a plăti părţilor civile sumele solicitate, de faptul că se bucură de o bună apreciere în societate (caracterizarea de la Primăria Comunei Suseni, dosar Curtea de Apel Piteşti), nefiind cunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că pot fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.
Solicitarea inculpatului de a fi reţinută în cauză şi circumstanţa atenuantă a provocării este nefondată.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă "săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."
Existenţa tulburării sau emoţiei în sensul art. 73 lit. b) C. pen. şi intensitatea acestora nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective însă fără absolutizarea acestora şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
Pentru reţinerea stării de provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen. nu se face abstracţie de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia omului mediu supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator.
În prezenta cauză nu se poate reţine "starea de provocare" în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective şi nici a celor obiective. Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul, aflându-se într-un local, în noaptea de 13 spre 14 iunie 2009, a trecut prin cercul în care dansau C.I. şi prietenii săi, victima fiind sub influenţa alcoolului l-a scuipat, motiv pentru care inculpatul a ripostat, aplicându-i un pumn în bărbie, lovitură ce a condus la dezechilibrarea victimei şi prăbuşirea ei cu capul de gresia din local. Ulterior, victima a decedat, în raportul medico-legal de autopsie al I.N.M.L. concluzionându-se că între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate condiţionată şi de rezistenţa scăzută a oaselor craniene.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând că ceea ce s-a petrecut a fost o întâmplare nefastă, mai ales că fapta nu a fost comisă sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conflictul născut între inculpat şi victimă nu poate avea semnificaţia provocării care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen. presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii. Acest conflict ivit între părţi prin atingerea întâmplătoare cu umărul a inculpatului de către partea vătămată în timpul dansului şi chiar de a-l scuipa pe inculpat nu poate constitui o provocare în sensul dispoziţiilor penale.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei de 4 ani aplicată ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. este de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. corespunzând sub aspectul duratei atât gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care-l reprezintă în mod real persoana inculpatului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în C. pen. român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este de natură să asigure scopul acesteia, întrucât prin obligaţiile impuse inculpatului pe toată durata termenului de încercare care a fost stabilit la o perioadă de 8 ani, acesta va fi controlat şi supus reeducării.
Înalta Curte apreciază că rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce priveşte adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conştiinţei juridice şi morale a membrilor societăţii şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei este însăşi pedeapsa.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârşi din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.
Intimidarea îşi produse efectele imediate, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări în conştiinţa subiectivă şi are un caracter relativ statornic, durabil.
Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus, ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.
Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepsei, precum şi în cazul suspendării condiţionate sau sub supraveghere a executării acesteia, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menită să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.
Astfel, în cauză nu se impune modificarea cuantumului pedepsei şi nici a modalităţii de executare.
Cu privire la solicitarea Parchetului de a se constata că trebuia admis şi apelul inculpatului, în sensul deducerii corecte a prevenţiei şi ca urmare înlăturărea obligaţiei acestuia de la plata cheltuielilor judiciare către stat, Înalta Curte apreciază că în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) instanţa era obligată să deducă perioada reţinerii şi arestării preventive, acest aspect nefiind un veritabil motiv de apel/recurs care se impunea a fi admis sau respins.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul P.M.G., va casa în parte Decizia şi va face aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul P.M.G. împotriva Deciziei penale nr. 23/A din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte Decizia penală atacată şi rejudecând:
Face aplicarea disp. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. şi menţine pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Decizia penală atacată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului P.M.G., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2430/2011. Penal → |
|---|
