ICCJ. Decizia nr. 2483/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2483/2011
Dosar nr. 5033/1/2011
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele.
I. Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea de şedinţă nr. 42779/9/2010 din 19 mai 2011 a amânat judecata apelurilor în cauză din motive procedurale la 9 iunie 2011 interval de timp în care a menţinut arestarea preventivă a inculpatului-apelant P.V. în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Dispunând astfel Curtea a constat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nr. 2074/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi corupţie sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)1 şi (3) C. pen. şi art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comise prin aceea că în perioada anilor 2007 - 2009, frecvent, inculpatul P.V., în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi la intervale diferite de timp a abuzat sexual şi în mod repetat de fiica sa minoră, în vârstă la acea dată de şase, şapte şi respectiv opt ani, P.M.N., în tot acest timp întreţinând cu aceasta în cadrul familiei, acte sexuale orale şi anale, prin constrângere psihică şi profitând de vârsta şi imposibilitatea acesteia de a se apăra şi totodată dedându-se la săvârşirea de acte cu caracter obscen în prezenţa celorlalţi minori.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 179 din 28 februarie 2011, în baza prevederilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)1şi alin. (3) C. pen. art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. în art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza prevederilor art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul P.V. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 5 interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d), e) conform art. 65 C. pen. În baza prevederilor art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi 5 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d), e) C. pen. conform art. 65 C. pen. Existenţa infracţiunilor sus-menţionate s-a referit la învinuirile deduse judecăţii prin actul de sesizare sus-menţionat.
Împotriva sentinţei de condamnare, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (care a invocat omisiunea instanţei de a lua măsuri asiguratorii şi de a motiva acordarea daunelor morale) şi inculpatul (care nu a motivat, calea de atac exercitată în cauză), fiind fixat termen pentru judecarea apelurilor la data de 28 aprilie 2011.
În faza de judecată a apelului, nu s-au administrat probe noi care să contrazică situaţia de fapt reţinută în sentinţa de condamnare, astfel că, deşi inculpatul continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta a săvârşit într-adevăr faptele de care este acuzat.
În consecinţă, Curtea a constatat că temeiurile de fapt şi de drept [prevăzute de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.], avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul P.V., se menţine şi în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
II. Recursul în termen împotriva încheierii amintite declarat de inculpatul P.V. cu solicitarea de a i se aprecia situaţia juridică şi personală la momentul procesual actual al judecăţii în apel în sensul revocării măsurii arestării preventive prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare:
Dispoziţiile art. 160b C. proc. pen. [având titlul marginal„Verificări privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii"] prevăd că: „(1) în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive; (2) Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului;(3) Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheier.
motivată, menţinerea arestării preventive".
Condamnarea în primă instanţă a inculpatului P.V. de către tribunal, în cadrul unui proces public, contradictoriu şi cu respectarea garanţiilor dreptului la apărare potrivit art. 288-291 C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO, pentru săvârşirea asupra propriei fiice minore a infracţiunilor continuate de viol şi corupţie sexuală la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare cu executare prin privare de libertate justifică menţinerea arestării sale preventive şi la momentul procesual actual al judecăţii în apel potrivit art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) şi art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
În plus condamnarea în primă instanţă, chiar nedefinitivă a inculpatului cu respectarea garanţiilor procesuale /procedurale sus-menţionate la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare justifică menţinerea arestării sale preventive în apel şi pentru temeiul juridic nou ivit prevăzu de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este deţinut legal pe baza condamnării formulate de către un tribunal competent] în acest sens fiind cauzele Weimhoff c) Germania şi B) c)Austria".
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 42779/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2479/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2484/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
