ICCJ. Decizia nr. 2479/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2479/2011
Dosar nr.790/64/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele.
1. Curtea de Apel Braşov, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 23/F din 4 martie 2011, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluţiei procurorului din 7 septembrie 2010 dată în dosar nr. 1826/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov prin care a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru neexistenţa faptei sesizate, faţă de intimat-procuror D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi agent şef adjunct de poliţie judiciară din cadrul Secţiei 2 Poliţie Braşov T.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În fapt, la data de 19 octombrie 2009 petentul C.N. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu plângere penală împotriva agentului T.A. din cadrul Secţiei 2 Poliţie Braşov şi procurorului D.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu ocazia întocmirii referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală şi a rezoluţiei din 10 martie 2009, ambele dispuse în dosarul nr. 2376/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
În motivare, petentul a arătat că, atât în referat, cât şi în rezoluţie se fac afirmaţii necorespunzătoare adevărului, respectiv: sentinţa civilă nr. 4334/2003 nu a fost pusă în executare până în luna februarie 2007 când s-a împlinit termenul de prescripţie, dată la care titlul executoriu şi-a pierdut puterea executorie; cererile de punere în executare a sentinţei civile nu au fost luate în considerare întrucât începând cu 2001 C.N. nu mai este proprietar asupra imobilului situat în Braşov; în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sentinţa civilă nr. 4334/2003 nu a fost nici sustrasă şi nici distrusă.
Referitor la caracterul neadevărat al primei afirmaţii petentul a arătat în plângere că potrivit art. 405 C. proc. civ., în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani, ca atare, având în vedere sentinţa civilă nr. 4334 din 14 aprilie 2003 a Judecătoriei Braşov, termenul de prescripţie se va împlini abia în 2013 şi nu în 2007, cum în mod eronat se afirmă în referat şi în rezoluţie.
Cu privire la a doua afirmaţie, acesta a susţinut că din extrasul de carte funciară nr. 9582 din 18 martie 2004 emis de Judecătoria Braşov, se poate constata că în anul 2004, petentul figura ca şi proprietar pe cota de ½ din imobil, iar prin încheierea nr. 19004-5/2004, Biroul de Carte funciară de la Judecătoria Braşov a dispus întabularea în aceeaşi zi, deşi hotărârea rămâne irevocabilă la 14 octombrie 2005, deci la acea dată petentul era încă proprietar.
Referitor la afirmaţia făcută de T.A. cum că proprietarii de drept ai imobilului situat în Braşov, au dat o declaraţie notarială în data de 26 aprilie 2000, s-a susţinut că deşi petentul era proprietar de drept, în locul său apare A.C., iar declaraţia a fost dată cu 2 zile mai devreme în 24 aprilie 2000 însă nu în faţa notarului public.
Prin rezoluţia atacată – rezolvare juridică confirmată de judecătorul cauzei – s-a considerat că pretinsele acuzaţii aduse celor doi intimaţi de către petent sunt lipsite de relevanţă penală în sensul infracţiunilor reglementate prin codul penal şi celelalte legi speciale cu caracter penal ori nepenal.
2. Recursul împotriva hotărârii amintite declarat de petentul C.N. este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza I rap. la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedură prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost investită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 23/F din 04 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2477/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2483/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
