ICCJ. Decizia nr. 2647/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 20 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4824/98/2010 (1958/2011) în baza art. 3002raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului P.R.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/UP din 15 iunie 2010 emis de Tribunalul Ialomița, secția penală în dosarul nr. 3214/98/2019.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apei a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și că există date și indicii că judecat în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, raportat la natura și la modalitatea de săvârșire a infracțiunii.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.R.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 385 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, și gravitatea deosebită a acesteia, reținându-se că activitatea infracțională a fost îndreptată împotriva unor persoane vulnerabile, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, în minorat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol și de perversiuni sexuale, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect s-a reținut și de instanța de apel.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 150/F din 4 mai 2011 a Tribunalului Ialomița, secția penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.
în același sens, înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel privind menținerea arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat a fost respins ca nefondat.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2646/2011. Penal → |
|---|
