ICCJ. Decizia nr. 2649/2011. Penal
Comentarii |
|
Prin încheierea din 8 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a l-a penală, în dosarul nr. 35833/3/2010(293/2011) a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul M.P.S..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat justificându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului față de natura și gravitatea faptei săvârșite, perseverența infracțională și modalitatea concretă în care se prezumă că s-a acționat.
Ca urmare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen. pentru a se dispune înlocuirea măsurii preventive.
împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul M.P.S.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen. încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, nu este supusă niciunei căi de atac.
Față de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat M.P.S.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
← ICCJ. Decizia nr. 2580/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2612/2011. Penal → |
---|