ICCJ. Decizia nr. 2637/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2637/2011
Dosar nr.11691/2010
Şedinţa publică din 30 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 59 din 7 februarie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 11691/2/2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A recunoscut Sentinţa penală nr. 771/08 din 20 martie 2008 pronunţată de Tribunalul din Bergamo, definitivă la data de 19 aprilie 2008 prin care C.F. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 7 luni închisoare şi 1.200 euro şi Sentinţa penală nr. 189 din 19 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul din Bergamo, definitivă la data de 05 iunie 2009 prin care aceeaşi persoană a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani, la pedepsele accesorii constând în interzicerea de a ocupa şi exercita funcţii publice pe perioada executării pedepsei şi la pedepsele complementare de interzicere perpetuă de a ocupa şi exercita funcţii publice, interzicerea perpetuă de la orice exerciţiu de tutelă şi de curatelă şi interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi de la orice sarcină sau serviciu în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, adaptând, conform art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pedepsele complementare aplicate, la pedepsele complementare ale interdicţiei de a ocupa şi exercita funcţii publice, de a fi tutore sau curator şi de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pe durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
A dispus transferarea condamnatului C.F. pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani, 6 luni şi 29 de zile închisoare, a pedepselor complementare ale interdicţiei de a ocupa şi exercita funcţii publice, de a fi tutore sau curator şi de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pe durată de 3 ani după executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii a interdicţiei de a de a ocupa şi exercita funcţii publice pe perioada executării pedepsei, într-un penitenciar din România.
A dedus din pedeapsă perioadele executate, respectiv detenţia de 1 zi din data de 17 iulie 2007 şi perioada executată de la 28 februarie 2008 la zi.
S-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea sentinţelor penale ale autorităţii judiciare a Republicii Italiene respectiv a Sentinţei penale nr. 771/2008 din 20 martie 2008 a Tribunalului din Bergamo şi nr. 189/2009 din 19 februarie 2009 a Tribunalului din Bergamo, şi punerea în executare a acestora în procedura soluţionării cererii de transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 771 din 20 martie 2008, pronunţată de Tribunalul din Bergamo, cetăţeanul român C.F. a fost condamnat la 1 an şi 7 luni închisoare şi 1.200 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi tăinuire, prevăzute şi pedepsite de art. 110, 624, 625, alin. (2), (5), (7), art. 648 C. pen. italian.
Sentinţa a rămas definitivă prin sentinţa la data de 19 aprilie 2008. În fapt, s-a reţinut că persoana condamnată împreună cu alte persoane a sustras spoilerul autoturismului marca Mercedes parcat pe o stradă publică cu nr. de înmatriculare CE272BR, proprietatea lui A.M.C. De asemenea, s-a mai reţinut că a achiziţionat o furgonetă cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni de furt.
Prin Sentinţa penală nr. 189 din 19 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul din Bergamo, cetăţeanul român C.F. a fost condamnat la 6 ani închisoare şi la pedepsele accesorii de interzicere de a ocupa şi exercita funcţii publice şi interzicerea perpetuă de la orice exerciţiu de tutelă şi de curatelă şi interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi de la orice sarcină sau serviciu în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori, pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, corupţie sexuală şi viol, prevăzute şi pedepsite de art. 609 rap. la art. 609 bis alin. (1) şi (2), art. 609 ter alin. (1), art. 61 alin. (2), art. 110,art. 574, C. pen. italian.
În fapt, s-a reţinut că persoana condamnată împreună cu alte persoane în data de 28 februarie 2008 au răpit-o pe minora A.N. în vârstă de 12 ani, care suferea de o patologie psihiatrică de tipul „disfuncţii emoţionale din copilărie" şi au determinat-o să săvârşească acte cu caracter obscen precum şi să întreţină raporturi sexuale.
Sentinţa a rămas definitivă prin Sentinţa la data de 05 iunie 2009.
Instanţa de fond a constatat că faptele reţinute în sarcina condamnatului au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat, favorizarea infractorului, lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), i), art. 221, art. 189 alin. (2), art. 202 alin. (1) şi art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen., sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani închisoare, de la 3 luni la 7 ani închisoare, de la 7 la 15 ani, de la 6 luni la 5 ani şi de la 5 la 18 ani.
La data de 23 ianuarie 2011 numitul C.F. şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării în România pentru continuarea executării pedepsei, astfel cum rezultă din declaraţia aflată la dosar.
S-a mai reţinut că prin actul procedural de cumulare a pedepselor concurente întocmit de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Bergamo la data de 24 iulie 2009 au fost contopite pedepsele aplicate condamnatului, dându-i-se spre executare, în concret, pedeapsa de 7 ani, 6 luni şi 29 zile închisoare şi amenda de 1.200 euro.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 şi art. 141, din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Curtea a admis sesizarea şi a recunoscut cele două sentinţe pronunţate de autorităţile italiene.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a criticat-o ca nelegală sub două aspecte:
- greşita deducere a prevenţiei;
- greşita adaptare a pedepsei complementare, solicitând înlăturarea deducerii de o zi din data de 17 iulie 2007, care a fost deja scăzută când s-a stabilit pedeapsa rămasă de executat şi a pedepsei complementare constând în interdicţia de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori întrucât nu este prevăzută de legea română.
Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat în considerarea următoarelor argumente:
Prin actul procedural de cumulare a pedepselor concurente emis de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul din Bergamo pedepsele aplicate condamnatului C.F. prin cele două hotărâri de condamnare au fost cumulate aritmetic, stabilindu-se spre executare o pedeapsă de 7 ani şi 7 luni închisoare şi amendă de 1.200 euro.
Din această pedeapsă a fost scăzută o zi de închisoare, din data de 17 iulie 2007, care a fost executată în arest preventiv în cauza în care a fost pronunţată Sentinţa din 20 martie 2008 a Tribunalului din Bergamo, astfel că s-a stabilit că pedeapsa rămasă de executat este aceea de 7 ani, 6 luni şi 29 de zile închisoare şi amendă de 1.200 euro, din care se deduce perioada executată începând cu data de 28 februarie 2008.
În mod nelegal instanţa de fond, dispunând transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani, 6 luni şi 29 de zile închisoare a dedus încă o dată detenţia de o zi, din data de 17 iulie 2007, care a fost scăzută atunci când s-a stabilit pedeapsa ce urmează a fi executată.
Înalta Curte constată ca fiind întemeiată şi cea de a doua critică formulată în recursul declarat în cauză.
Se reţine, astfel, că prin Sentinţa emisă de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Bergamo din data de 19 februarie 2009, devenită executorie la 05 iunie 2009, în afara pedepsei principale, condamnatului C.F. i-au fost aplicate următoarele pedepse accesorii:
- interzicereaperpetuă de la ocuparea şi exercitarea funcţiilor publice;
- interzicerea perpetuă de la exerciţiul tutelei şi curatelei;
- interzicerea perpetuă de la orice însărcinare în interiorul şcolilor, de orice ordin sau grad şi interzicerea însărcinării sale cu diverse funcţii în orice birou sau serviciu, în instituţii sau alte structuri publice ori private, frecventate în mod prevalent de minori.
Curtea de Apel Bucureşti, în urma recunoaşterii acestei hotărâri, a adaptat, conform art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 pedepsele de mai sus la pedepsele complementare ale interdicţiei de a ocupa şi exercita funcţii publice, de a fi tutore sau curator şi de a ocupa o funcţie, de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor, de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor altor structuri publice ori private, frecventate în mod prevalent de minori, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale; de asemenea, a aplicat pedeapsa accesorie a interdicţiei de a ocupa şi exercita funcţii publice pe perioada executării pedepsei principale.
Într-adevăr, potrivit art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea.
Înalta Curte constată, însă, că interdicţia de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori nu este o pedeapsă complementară prevăzută de legea română, astfel că instanţa de fond în mod nelegal a menţinut această pedeapsă, adaptând-o la legea română în ceea ce priveşte durata, dispunând aplicarea acestei pedepse pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
Întrucât acest tip de pedeapsă complementară nu este prevăzută de legea română, aceasta nu trebuia menţinută de Curtea de Apel Bucureşti cu ocazia adaptării pedepsei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe persoana condamnată C.F.
Va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:
Va înlătura deducerea detenţiei de o zi din data de 17 iulie 2007 şi va înlătura pedeapsa complementară care nu are corespondent în legea română, respectiv, interdicţia de a exercita o profesie, ori a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana condamnată să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe persoana condamnată C.F.
Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
Înlătură deducerea detenţiei de o zi din data de 17 iulie 2007şi înlătură pedeapsa complementară care nu are corespondent în legea română, respectiv, interdicţia de a exercita o profesie, ori a desfăşura o activitate în interiorul şcolilor de orice natură şi grad şi în interiorul instituţiilor sau altor structuri publice ori private frecventate în mod prevalent de minori.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane condamnate C.F., în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 iunie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2731/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
