ICCJ. Decizia nr. 2811/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2811/2011

Dosar nr.12352/63/2011/a4

Şedinţa publică din 3 august 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 240 pronunţată la data de 28 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, în baza disp. art. 257 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpata M.M., economist, cetăţean român, studii superioare, divorţată, un copil minor, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

S-au aplicat inculpatei dispoziţiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. privind pedeapsa accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acesteia durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la 07 martie 2011 la zi.

Se mai reţine că măsura arestării preventive s-a luat faţă de inculpată prin Încheierea din data de 08 martie 2011 a Tribunalului Dolj, avându-se în vedere ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. b) şi f) C. proc. pen., temeiuri care s-au menţinut până la această dată.

Împotriva sentinţei s-a exercitat calea de atac a apelului de către inculpată.

Pentru termenul de judecată din 28 iulie 2011, se constată că pe rolul Curţii de Apel Craiova s-a înregistrat din partea apelantei o cerere de liberare sub control judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (5) şi art. 1601 şi art. 1602 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie sub control judiciar, aceasta putându-se acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau, că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau de alte asemenea fapte.

Dat fiind temeiul arestării inculpatei, art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care s-a menţinut, Curtea de Apel a reţinut că solicitarea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată este neîntemeiată, deoarece în speţă există date că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, date din care rezultă şi pe viitor necesitatea de a o împiedica pe inculpată să întreprindă astfel de acţiuni, având în vedere şi etapa procesuală în care se află prezenta cauză (apel), precum şi caracterul devolutiv al acestei căi de atac.

Împotriva dispoziţiei instanţei de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpată.

Se solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se pune dispune liberarea provizorie sub control judiciar, în prezent nu există date că aceasta ar împiedica aflarea adevărului, nu ar putea influenţa martorii întrucât a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată.

Instanţa de recurs reia susţinerea în plan juridic din partea Curţii de Apel, în sensul că, dat fiind temeiul arestării inculpatei, art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care s-a menţinut, solicitarea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată este de privit ca neîntemeiată, deoarece în speţă există date că inculpata a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, date din care rezultă şi pe viitor necesitatea de a o împiedica pe inculpată să întreprindă astfel de acţiuni.

Pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere toate circumstanţele cauzei, admiterea acestei cereri nefiind condiţionată exclusiv de îndeplinirea condiţiilor sale de admisibilitate, ci impunându-se a fi analizată şi în raport de temeinicia sa.

În acest sens, Curtea de Apel a apreciat cu deplin drept că liberarea provizorie a inculpatei nu este întemeiată întrucât eventualele obligaţii pe care le-ar impune instanţa, în cazul admiterii cererii, nu ar asigura în prezent garanţii suficiente pentru buna desfăşurare a procesului penal şi apărarea interesului public superior, în condiţiile în care asupra acesteia planează suspiciunea comiterii unor infracţiuni de o gravitate deosebită, reliefată în principal de natura acestora, care, în ultimul timp sunt în recrudescenţă dar şi de modalitatea concretă în care rezultă aparent că acestea au fost săvârşite în speţa dedusă judecăţii.

În acelaşi sens se reţine că, deşi privarea de libertate este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât în ultimă instanţă, la actualul moment procesual sunt insuficiente alte măsuri preventive neprivative de libertate, pentru protejarea interesului personal sau public care impune detenţia (cauza Witold Litwa contra Poloniei nr. 26629/95 din 4 aprilie 2000, cauza Hilda Hafsteinsdottir contra Islandei nr. 40905/98, 8 iunie 2004, cauza Enhorn contra Suediei nr. 56529/2000, 25 ianuarie 2005) iar măsura arestării preventive este necesară în continuare pentru interesul bunei desfăşurări a procesului penal şi proporţională cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei, Hotărârea din 18 martie 2008).

Cât priveşte circumstanţele personale ale inculpatei, acestea nu pot să prevaleze faţă de datele care caracterizează fapta şi să conducă la concluzia că buna desfăşurare a procesului penal poate fi asigurată prin lăsarea inculpatei în libertate, chiar supusă obligaţiilor prevăzute de lege în cazul liberării provizorii sub control judiciar.

Până în prezent nu a fost depăşită durata rezonabilă a unei detenţii provizorii, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, existând indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

În consecinţă, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul la sentinţa privind cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata M.M. împotriva Încheierii din 28 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 12352/63/2011.

Obligă inculpata la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 august 2011.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2811/2011. Penal