ICCJ. Decizia nr. 2616/2011. Penal

Comentarii

0

R O M Â N IA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2616/2011

Dosar nr.6185/3/2007

Şedinţa publică din 29 iunie 2011

Asupra recursurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 933/F din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus:

În baza prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.E.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, conform art. 65 C. pen.

În baza prev. art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat calificarea juridică a faptei inculpatei T.A. din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 16 din Legea nr. 143/2000, în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 (pct. 1 şi 4 din rechizitoriu).

În baza prev. art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din aceeaşi lege şi art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata T.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza prev. art. 86¹ C. pen. s-au suspendat sub supraveghere pedepsele aplicate inculpaţilor C.E.C. şi T.A. pe un termen de încercare de 7 ani, conform art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpaţii C.E.C. şi T.A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, conform art. 86³ C. pen.:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prev. art. 86⁴ C. pen. care privesc revocarea suspendării sub supraveghere.

S-a constatat că inculpaţii C. şi T. au fost reţinuţi/arestaţi preventiv de la 14 aprilie 2004 la 30 august 2004 inclusiv.

În baza prev. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) C. pen. şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea prev. art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul B.C. a fost reţinut în prezenta cauză de la 14 aprilie 2004 - 15 aprilie 2004.

S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza prev. art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpata T.A., suma de 200 RON şi un telefon mobil marca N. depus în Camera de Corpuri Delicte.

S-a confiscat şi distrus cantitatea de 28 comprimate M.D.M.A. rămase din cele 37 în urma analizelor de laborator.

În baza prev. art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul C., suma de 200 RON şi un telefon mobil marca B. (depus la camera de Corpuri Delicte).

În baza prev. art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul B.C., suma de 175 RON şi un telefon mobil marca P. (depus la Camera de Corpuri Delicte).

În baza prev. art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 500 RON fiecare.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa penală nr. 1297/2005, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a calificării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului C.E.C., din infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 i-a condamnat pe inculpaţii C.E.C. şi T.A., la două pedepse de câte 3 ani închisoare în condiţiile art. 86¹ C. pen.

De asemenea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B.C. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin Decizia penală nr. 296/A/2006, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţi şi, în rejudecare, a dispus în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpaţilor C.E.R. şi T.A. la două pedepse la câte doi ani închisoare, a înlăturat achitarea inculpatei T.A. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, precum şi dispoziţia referitoare la aplicarea amenzii administrative dispusă conform art. 91 C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 7253/2006 a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii C.E.R. şi T.A., a casat sentinţa şi Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Din considerentele deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că instanţa de prim control judiciar a omis să facă vreo referire la cea de a doua faptă reţinută în actul de inculpare în sarcina inculpatului B. şi că există contradictorialitate între dispozitivul Deciziei nr. 296/2006 şi considerentele acesteia.

Prin Sentinţa penală nr. 159/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în fond, după casare, s-a dispus schimbarea calificării juridice a faptelor săvârşite de către inculpaţii T., C. şi B.C. şi s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnarea inculpaţilor T., C. şi B. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare în condiţiile art. 86¹ C. pen.

S-a reţinut, de asemenea, în sarcina inculpatului C. şi infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 218/A/2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ale inculpaţilor C., B. şi T., s-a desfiinţat în totalitate Sentinţa penală nr. 159/2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi, în fond, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.

S-a reţinut în considerentele deciziei instanţei de apel că prima instanţă în rejudecare, nu s-a conformat motivelor de casare potrivit art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen. Astfel, în considerentele sentinţei deşi s-a reţinut că inculpatul B.C. a săvârşit infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 constând în aceea că i-a încredinţat inculpatei T.A., 37 comprimate ecstazy, fapta descrisă la pct. 4 din rechizitoriu, în dispozitivul hotărârii s-a dispus condamnarea acestei inculpate pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în faptele menţionate la pct. 2 din actul de sesizare a instanţei.

A concluzionat instanţa de apel că pentru fapta de la pct. 4 din rechizitoriu, tribunalul nu a pronunţat nicio soluţie, încălcând astfel dispoziţiile art. 317 rap. la art. 345 alin. (1) C. proc. pen. care îl obligau să hotărască prin sentinţă, asupra tuturor faptelor menţionate în rechizitoriu şi să pronunţe, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Examinând actele şi lucrările dosarului în fond, după casare, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul întocmit la data de 10 mai 2004, inculpaţii T.A., C.E.C. şi B.C., au fost trimişi în judecată pentru fapte ce constau în aceea că:

Inculpata T.A. a vândut martorului I.J.l. împreună cu coinculpatul C.E.C., la data de 14 aprilie 2004, în jurul orelor 12,00, 9 doze conţinând 0,33 grame heroină, cu suma de 200 RON şi a deţinut spre păstrare în locuinţa sa 37 comprimate M.D.M.A., lăsate în garanţie coinculpatului B.C. de către martorul V.R.C.

Inculpatul C.E.C., în ziua de 14 aprilie 2004, în jurul orelor 12,00 a vândut martorului denunţător I.J.I. împreună cu coinculpata T.A., 8 doze conţinând 0,33 grame heroină cu suma de 200 RON.

Inculpatul B.C., în luna aprilie 2004 a acceptat drept garanţie de la martorul V.R.C., 37 comprimate M.D.M.A. pe care le-a lăsat apoi spre păstrare inculpatei T.A., în locuinţa acesteia, până la restituirea datoriei; a vândut coinculpaţilor C.E.C. şi T.A., în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2004, 12 doze heroină; a primit de la coinculpaţii C.E.C. şi T.A., suma de 175 RON, pentru a le procura 14 doze heroină, faptă ce a rămas în faza de tentativă, fiind absorbită însă de infracţiunea consumată reţinută în sarcina inculpatului la pct. 2 din rechizitoriu.

Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 aprilie 2004, martorul I.J.I. a formulat un denunţ împotriva inculpaţilor T.A. şi C.E.C., în care a precizat că, fiind consumator de droguri îşi procura dozele de heroină de la aceştia.

La data sus-menţionată - 14 aprilie 2004 - organele de poliţie au organizat un flagrant, ocazie cu care au fost depistaţi inculpaţii C.E.C. şi T.A.

La percheziţia corporală efectuată asupra inculpatei T.A. s-a găsit suma de 2.000 RON formată din 8 bancnote de câte 50.000 RON şi 16 bancnote de câte 10 RON capcanate chimic.

Din procesul-verbal de supraveghere încheiat de organele de poliţie, coroborat şi cu declaraţia martorului denunţător, a rezultat că inculpatul C.E.C. a fost cel care a remis denunţătorului 8 doze de substanţă pulverulentă de culoare maronie care, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 aprilie 2004 conţineau heroină şi cofeină.

A mai reţinut instanţa de fond că, după ce inculpaţii C.E.C. şi T.A. au fost prinşi în flagrant, aceasta din urmă a adus la cunoştinţa organelor de poliţie, faptul că în apartamentul situat în C.C. în care domicilia fără forme legale, deţine 37 pastile ecstazy pe care le-a primit spre păstrare de la martorul V.R.C. la începutul lunii aprilie 2009.

În acest context, inculpata a susţinut că martorul V.R.C. i-ar fi solicitat cu titlu de împrumut suma de 1.000 RON şi întrucât ea nu avea bani, l-a pus pe martor în legătură cu inculpatul B.C. care a fost de acord să-l împrumute cu suma cerută, solicitând în schimb o garanţie. Inculpatului B.C. i-a fost oferit cu titlu de garanţie un lanţ din aur pe care însă l-a refuzat, ulterior martorul oferindu-i 37 pastile ecstazy pe care, de asemenea nu le-a acceptat pentru ca în final inculpata să garanteze pentru martor suma împrumutată, context în care, V.R.C. i-a înmânat ei spre păstrare cele 37 pastile ecstazy.

În ce priveşte poziţia procesuală a inculpatei T.A., instanţa de fond a reţinut că aceasta a manifestat o conduită parţial sinceră cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, recunoscând în toate fazele procesuale împrejurarea că a vândut la data de 14 aprilie 2004, 8 doze de substanţă pulverulentă, detaliind atât participarea sa la această activitate, cât şi pe cea a coinculpatului C.E.C.

Susţinerea sus-numitei inculpatei în sensul că referitor la cele 37 pastile ecstazy, singura sa contribuţie a fost aceea de a le deţine în locuinţa sa, fără să existe sau să rezulte în vreun mod intenţia sa de a le comercializa, nu a fost primită de instanţa de fond în condiţiile în care art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu face nicio distincţie în acest sens.

Stabilind vinovăţia inculpatei T.A. şi pentru această din urmă faptă, întrucât prin rechizitoriu inculpata a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea de trafic de droguri în formă simplă, instanţa de fond a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, reţinând în sarcina acesteia infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.E.C. s-a reţinut că acesta a avut o conduită sinceră în toate fazele procesului penal, recunoscând participarea sa la comiterea faptei de comercializare a celor 8 doze heroină în data de 14 aprilie 2004, declaraţia sa coroborându-se cu procesul-verbal de realizare a flagrantului încheiat de organele de poliţie, cu depoziţia martorului denunţător I.J.I., dar şi cu declaraţiile inculpatei T.A.

Referitor la inculpatul B.C., instanţa de fond a constatat că acesta a negat pe tot parcursul procesului penal comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Poziţia sus-numitului inculpat de negare a faptei a fost înlăturată de instanţa de fond ca fiind nesinceră şi contrazisă de declaraţiile coinculpaţilor T.A. şi C.E.C., precum şi de declaraţia martorului asistent P.I.F., prezent la momentul prinderii inculpatului în flagrant, ocazie cu care inculpatul a precizat că a primit suma de bani de la cei doi coinculpaţi pentru a le procura 14 doze de heroină.

Susţinerea inculpatului B.C. că ar fi fost agresat de organele de poliţie, nu a fost dovedită cu niciun mijloc de probă, certificatul medico-legal depus la dosar, fiind proba singulară care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. De asemenea, s-a reţinut că inculpatul nu a reuşit să probeze împrejurarea că suma de 175 RON ce i-a fost înmânată de inculpata T.A., ar fi reprezentat rambursarea unui împrumut.

La reţinerea vinovăţiei inculpatului B.C., instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că la data de 14 aprilie 2004, inculpaţii, T.A. şi C.E.C. au formulat un denunţ împotriva acestuia, urmare căruia s-a realizat flagrantul, ocazie cu care inculpatul a primit suma de 175 RON în bancnote ce au fost capcanate de organele de cercetare penală.

În drept, faptele comise de inculpaţi au fost încadrate în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (inculpatul C.E.C.), ale art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (inculpata T.A.) şi ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (inculpatul B.C.).

În favoarea inculpaţilor C.E.C. şi T.A. s-au reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 ca urmare a denunţului formulat de aceştia împotriva inculpatului B.C., finalizat cu trimiterea lui în judecată, dar şi circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. pentru că sunt la primul conflict cu legea penală, sunt caracterizaţi pozitiv în familie şi societate, erau încadraţi în muncă la data comiterii faptelor şi au recunoscut şi regretat faptele comise.

În contextul celor mai sus arătate, tribunalul a apreciat că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei pentru sus-numiţii inculpaţi poate fi atins şi fără privare de libertate prin aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

Pentru inculpatul B.C. s-a reţinut că a avut o poziţie procesuală nesinceră, dar şi împrejurarea că mai este cercetat în altă cauză în care este arestat preventiv, aspecte în raport de care s-a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei aplicate acestui inculpat poate fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, prin privare de libertate. întrucât inculpatul este infractor primar, până la momentul comiterii faptei a fost caracterizat pozitiv atât în familie, cât şi în societate, în favoarea acestuia s-a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii.

Inculpatul C.E.C. a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat şi care în opinia sa este prea mare. Inculpatul a solicitat să se dea o mai mare eficienţă circumstanţei atenuante prevăzute în art. 74 lit. a) C. pen., dar şi prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi, în consecinţă, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, dar şi a duratei termenului de încercare.

Inculpata T.A. a criticat sentinţa pentru netemeinicie solicitând reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte critica adusă sentinţei de către inculpatul B.C., prin apărătorul acestuia, referitoare însă la inculpata T.A. şi anume că în sarcina acesteia s-au reţinut şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmare aplicării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., inculpata, prin avocatul său, a susţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul B.C. a criticat sentinţa pentru nelegalitate întrucât judecătorul fondului nu s-a pronunţat pe cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de procuror la data de 28 octombrie 2009 şi de asemenea, că nu a dat nicio soluţie pentru faptele descrise la pct. 2 şi 4 din rechizitoriu.

În raport de acest motiv de nelegalitate, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, Tribunalul Bucureşti.

Inculpatul B.C. a criticat sentinţa şi pentru netemeinicie motivând că a fost condamnat pentru un singur act material - nedovedit dealtfel - la pedeapsa de 5 ani închisoare, singura probă care îl acuză constituind-o declaraţia martorului P.F.I., care este nelizibilă. în consecinţă, inculpatul a solicitat achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 138 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.C., a desfiinţat în parte sentinţa şi, în rejudecare, a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat de la 5 ani la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 alin. (1) şi (2) şi a art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar apelurile declarate de inculpaţii C.E.C. şi T.A. au fost respinse ca nefondate.

Instanţa de prim control judiciar a constatat din analiza probelor administrate în cauză că situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului corespunde realităţii şi că faptele reţinute în sarcina fiecărui inculpat au fost încadrate corespunzător din punct de vedere juridic.

Referitor la apelurile declarate de inculpaţii C.E.C. şi T.A., care au vizat netemeinicia hotărârilor pronunţate sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate fiecăruia, de 4 ani închisoare, instanţa de apel a apreciat că aceasta a fost judicios individualizată, instanţa fondului făcând aplicarea prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu referire la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, la pericolul social concret pe care-l prezintă faptele săvârşite de inculpaţi, la modalitatea şi împrejurările prin care s-au comis faptele, toate coroborate şi cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere a infracţiunilor, de regret şi cu circumstanţele ce caracterizează favorabil persoana acestora atât înainte cât şi după săvârşirea infracţiunilor (nu au antecedente penale, au contribuit la prinderea şi trimiterea în judecată a unui alt făptuitor, în sarcina căruia s-au reţinut tot infracţiuni legate de droguri).

Împrejurarea că sus-numiţii inculpaţi erau încadraţi în muncă, au fost caracterizaţi pozitiv ca şi comportament în familie şi societate a fost valorificată de instanţa de fond care a considerat că scopul educativ şi sancţionator al pedepselor aplicate acestora poate fi atins prin condamnarea lor în condiţiile art. 86 C. pen.

În ceea ce priveşte reţinerea de către instanţa de fond în sarcina inculpatei T.A. a prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) care incriminează infracţiunea continuată, fără a fi pusă în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei de infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 4 alin. (2) C. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că acest aspect de nelegalitate invocat de apărătorul ales al inculpatului B.C. nu atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., atâta timp cât inculpata nu a invocat că ar fi suferit vreo vătămare, iar cele două acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de trafic de droguri au avut la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Referitor la apelul declarat de inculpatul B.C., instanţa de apel l-a apreciat ca fiind întemeiat numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicată acestuia.

Având în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care enumeră criteriile generale de individualizare a pedepsei, cât şi faptul că sus-numitul inculpat este infractor primar, până la comiterea faptei dedusă judecăţii a avut un comportament corespunzător în societate, instanţa de prim control judiciar a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins şi prin reducerea cuantumului pedepsei de la 5 ani la 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În ce priveşte soluţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului B.C., s-a constatat că în mod corect în sarcina acestuia s-au reţinut două acte materiale de trafic de droguri întrucât fapta de a primi de la ceilalţi doi coinculpaţi, suma de 175 RON pentru a le procura 14 doze de heroină, a rămas în faza tentativei, fiind absorbită în infracţiunea consumată descrisă la pct. 2 din rechizitoriu.

S-a apreciat că susţinerea inculpatului B.C., în sensul că motivarea instanţei de fond este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. deoarece judecătorul fondului nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice solicitată de parchet cu ocazia soluţionării cauzei, nu corespunde realităţii.

Astfel, din practicaua încheierii de şedinţă din data de 28 octombrie 2009, rezultă că apărătorul părţilor „ având pe rând cuvântul, nu se opun schimbării încadrării juridice". Prin urmare s-a concluzionat că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

De asemenea, pentru că tribunalul a constatat imposibilitatea aducerii în instanţă a martorilor P.F.I. şi V.R.C., a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen. (în ce-l priveşte pe martorul V.R.C.) iar cu privire la P.F.I., a luat act că „scrisul persoanei ce a scris această declaraţie este inteligibil".

Cât priveşte cererea inculpatului de a fi achitat în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită din următoarele considerente:

Declaraţiile constante ale coinculpaţilor T.A. şi C.E.C. nu sunt singurele probe ce susţin faptul că la data de 14 aprilie 2004, inculpatului B.C. i-a fost înmânată suma de 175 RON pentru procurarea de droguri şi nu ca rambursare a unui împrumut. În susţinerea vinovăţiei acestui inculpat au fost invocate declaraţiile martorului asistent prezent la depistarea în flagrant a inculpatului, precum şi menţiunile din procesul-verbal de depistare în flagrant când inculpatul a declarat că a primit suma de bani sus-menţionată pentru a le procura celor doi inculpaţi, 14 doze de heroină.

Concluziile certificatului medico-legal nr. X/2004 care atestă existenţa unor leziuni traumatice ce datează din 14/15 aprilie 2004 şi pentru a căror vindecare inculpatul B.C. a primit 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, în opinia instanţei de apel, nu justifică reţinerea împrejurării că organele de cercetare penală ar fi manifestat o atitudine violentă faţă de acesta pentru a-l determina să declare aspecte necorespunzătoare adevărului. Pe de o parte, martorii asistenţi la prinderea în flagrant a inculpatului nu au confirmat cele susţinute de acesta, şi anume că ar fi fost agresat de organele de poliţie, pentru a declara necorespunzător adevărul, iar pe de altă parte, inculpatul nu a făcut dovada în faţa instanţei că ar fi formulat vreo plângere penală în acest sens.

Dacă suma de 175 RON ar fi reprezentat un împrumut, aşa cum a susţinut inculpatul, acesta trebuia să prezinte contractul de împrumut în faza de urmărire penală, ori până la finalizarea acesteia, la data de 10 mai 2004, şi nu după aproximativ un an de zile de la data săvârşirii faptei.

În consecinţă, reţinând că sub aspectul încadrării juridice dată faptei, soluţia instanţei de fond este legală, neexistând vreun caz de nulitate absolută care să conducă, în final, la desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, criticile formulate de inculpatul B.C. au fost apreciate ca neîntemeiate, cu excepţia celei vizând cuantumul pedepsei, care a fost redus de la 5 la 4 ani închisoare.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii.

Inculpatul B.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1), pct. 10, 171 şi 18 C. proc. pen. a susţinut că instanţele de fond şi cea de apel au reţinut o greşită situaţie de fapt, că în mod constant a negat săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată, împrejurare ce nu a fost luată în considerare de instanţă şi, că suma de 175 RON a fost primită de la coinculpaţii T.A. şi C.E.C., cu titlu de împrumut. Referitor la fapta descrisă la pct. 4 din rechizitoriu, inculpatul a arătat că l-a împrumutat pe martorul V.R. cu suma de 1.000 RON, împrejurare faţă de care, soluţia ce se impunea a fi pronunţată, ar fi fost aceea de achitare pentru ambele infracţiuni, dar pe temeiuri diferite - art. 10 lit. a) C. proc. pen. - pentru fapta din 14 aprilie 2004, respectiv - art. 10 lit. c) C. proc. pen. - pentru fapta comisă la aceeaşi dată, 14 aprilie 2004, orele 17,45.

A mai susţinut inculpatul B.C., că instanţa de fond nu s-a conformat hotărârii instanţei de recurs, fără a arăta însă ce anume nu a respectat judecătorul fondului, situaţie faţă de care s-ar impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Inculpatul C.E.C., prin apărătorul ales, invocând cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei prin aceea că, deşi a fost trimis în judecată pentru o singură faptă, a fost condamnat la o pedeapsă egală ca şi cuantum, cu cea aplicată inculpaţilor T.A. şi B.C., în sarcina cărora s-au reţinut mai multe fapte penale.

A mai susţinut inculpatul că hotărârea este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia, respectiv să reanalizeze probele administrative în cauză, invocând sub acest aspect, cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 şi 10 C. proc. pen.

în final, inculpatul a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, reducerea atât a cuantumului pedepsei cât şi a termenului de încercare.

Inculpata T.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., prin apărătorul ales, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. ca modalitate de executare a pedepsei.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, inculpata a susţinut că perioada executată în arest preventiv a fost suficientă pentru a conştientiza gravitatea faptei comise, că are un loc de muncă şi că este absurd ca într-un dosar de trafic de stupefiante cu încadrare juridică similară, să se stabilească aceeaşi pedeapsă de 4 ani închisoare pentru doi inculpaţi care au o situaţie procesuală total diferită (este cazul inculpatului B.C. care nu a recunoscut faptele deduse judecăţii, în timp ce ea a avut o poziţie sinceră, a formulat denunţ finalizat cu trimiterea în judecată a acestui inculpat, a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, urmare reţinerii în favoarea sa a prevederilor art. 16 din Legea 143/2000).

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpaţi care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9, 10, 14, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul formulat de inculpatul B.C. se reţin următoarele:

Recurentul inculpat B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faptă descrisă la pct. 2 şi 4 din actul de sesizare a instanţei, şi care constă în aceea că în cursul lunii aprilie 2004 a acceptat drept garanţie de la V.R.C., pe care l-a împrumutat cu 1.000 RON, un număr de 37 comprimate M.D.M.A., rugând-o la rândul său pe coinculpata T.A., să le păstreze pentru el până la restituirea datoriei. În dimineaţa zilei de 14 aprilie 2004, recurentul a vândut coinculpaţilor T.A. şi C.E.C., 12 doze de heroină şi în cursul aceleaşi zile, în jurul orelor 17,45 a primit de la aceştia suma de 175 RON pentru a le procura 14 doze de heroină (faptă rămasă în faza de tentativă).

Iniţial, în cauza dedusă judecăţii s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 1297/2005 care a fost desfiinţată în parte prin Decizia penală 296/A/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru ca în final, prin Decizia penală nr. 7253/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să caseze ambele hotărâri şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.

În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar sunt nelegale deoarece: deşi inculpatul B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la cel de-al doilea act material reţinut a fi fost săvârşit de inculpat şi care constă în vânzarea de către acesta în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2004 a 12 doze de heroină, coinculpaţilor T.A. şi C.E.C., încălcând astfel prevederile art. 317 C. proc. pen.; instanţa de prim control judiciar nu a analizat critica formulată de inculpatul B.C. vizând schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. a) C. proc. pen.; există contradictorialitate în dispozitivul deciziei pronunţată de Curtea de Apel, în sensul că pentru fapte similare săvârşite de inculpaţii T.A. şi B.C., au fost reţinute încadrări juridice diferite; instanţa de fond nu a lămurit dacă faptele reţinute în sarcina inculpaţilor T.A. şi B.C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în formă simplă sau în formă continuată; instanţa de prim control judiciar a omis să aplice inculpaţilor T.A. şi C.E.C., pe lângă pedeapsa principală a închisorii şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi aşa cum cer dispoziţiile art. 65 alin. (2) şi 3 C. pen. S-a mai reţinut în considerentele sus-menţionatei decizii că instanţa de fond, cu ocazia rejudecării cauzei, urmează a avea în vedere şi celelalte critici formulate de inculpaţi.

Urmare rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurent, că instanţa de fond s-a conformat întocmai hotărârii instanţei de recurs aşa cum o obligau prevederile art. 385¹⁸ alin. (1) C. proc. pen., pronunţând în final, în urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului şi a întregului probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, o soluţie de condamnare a recurentului inculpat.

Prin urmare, solicitarea recurentului de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond cu motivarea că aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor date de instanţa de recurs, nu este întemeiată.

În ce priveşte vinovăţia recurentului inculpat în comiterea infracţiunilor deduse judecăţii, Înalta Curte constată că a fost corect stabilită de instanţa de fond care, după o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză, în mod legal şi temeinic argumentat a procedat la înlăturarea apărărilor formulate de acesta.

Modul şi împrejurările în care recurentul inculpat B.C. a săvârşit infracţiunile deduse judecăţii sunt dovedite cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti şi din care rezultă că în baza denunţurilor formulate de coinculpaţii T.A. şi C.E.C. la procuror, în data de 14 aprilie 2004 (după ce aceştia fuseseră surprinşi în flagrant vânzând droguri), în sensul că heroina pe care au oferit-o spre vânzare martorului I.J.I., au cumpărat-o de la recurent, s-a procedat la luarea măsurilor pentru depistarea şi prinderea în flagrant a acestuia.

În acest scop, în prezenţa martorului asistent P.I.F., procurorul a înmânat coinculpatei T.A., suma de 200 RON, compusă din 16 bancnote de 10 RON, având seriile menţionate în procesul-verbal după care aceasta, în prezenţa organelor de poliţie, l-a contactat telefonic pe recurent şi i-a cerut să-i aducă 10 doze de heroină. Recurentul inculpat a fost de acord şi i-a spus inculpatei să se întâlnească în spatele Liceului economic nr. 2, în zona străzii „P.", la orele 17,30.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 17,30, organele de urmărire penală, împreună cu recurenţii inculpaţi C.E.C. şi T.A. s-au deplasat în zona străzii „P." unde a fost stabilit un dispozitiv de supraveghere operativă şi sub supravegherea organelor de poliţie, cei doi inculpaţi s-au deplasat la locul prestabilit unde în jurul orelor 17,45 s-au întâlnit cu recurentul inculpat B.C. Toţi trei s-au deplasat spre strada A.R., după aproximativ 10 minute s-au oprit, au purtat o discuţie, după care inculpata T.A. i-a numărat inculpatului B.C. o sumă de bani. Imediat, recurentul inculpat B.C. s-a îndepărtat de cei doi inculpaţi cerându-i să-l aştepte până când aduce drogurile. La scurt timp însă, recurentul inculpat a fost reţinut de organele de poliţie şi percheziţionat corporal în prezenţa martorului asistent P.F.I., ocazie cu care asupra lui s-a găsit suma de 175 RON. Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor găsite asupra inculpatului, s-a constatat că acestea coincid cu seriile bancnotelor consemnate în procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, în aceeaşi zi -14 aprilie 2004.

Momentul prinderii în flagrant a fost singurul în care recurentul inculpat B.C. a recunoscut că a primit suma de 175 RON de la recurenţii inculpaţi T.A. şi C.E.C., pentru a le procura heroină, afirmând că trebuia să se deplaseze în zona „L." de unde urma să cumpere droguri de la o persoană pe nume „M." (recunoaşterea s-a făcut în prezenţa celorlalţi doi inculpaţi şi a martorului asistent P.F.I.). Ulterior, recurentul a revenit asupra celor declarate iniţial şi a negat comiterea faptei, afirmând că suma de 175 RON găsită asupra sa reprezintă o parte din suma de 2.000 dolari SUA pe care o împrumutase anterior inculpatei T.A. De asemenea, inculpatul a negat faptul că în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2004 a mers la locuinţa recurentei inculpate T.A. şi i-a vândut acesteia 12 doze de heroină.

Cu ocazia audierii, recurenţii inculpaţi C.E.C. şi T.A., în mod constant au afirmat că îl cunosc de mai mult timp pe recurentul inculpat B.C. şi că de la el îşi procurau, de regulă, drogurile pe care le consumau sau le ofereau spre vânzare altor consumatori. Astfel, în ziua de 14 aprilie 2004, în cursul dimineţii, recurentul inculpat a venit în locuinţa inculpaţilor T.A. şi C.E.C. şi le-a lăsat 12 doze de heroină pentru care urmau să îi achite suma de 2.10 RON, atunci când vor face rost de bani. Din cele 12 doze de heroină, 4 au consumat inculpaţii T.A. şi C.E.C., iar pe celelalte 8 le-au oferit spre vânzare martorului denunţător I.J.I., fiind prinşi în flagrant în momentul în care făceau tranzacţia. Au mai arătat cei doi inculpaţi că urmare denunţului formulat au colaborat cu organele de poliţie în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a recurentului inculpat B.C., sens în care, după ce l-au contactat telefonic şi s-au întâlnit în zona Liceului Economic nr. 2, acesta le-a propus să le vândă 14 doze de heroină şi nu 10 aşa cum solicitaseră ei anterior. După ce a primit suma de 175 RON, - potrivit susţinerilor recurenţilor inculpaţi T.A. şi C.E.C. - recurentul inculpat B.C. le-a cerut să îl aştepte în stradă urmând să revină cu cele 14 doze de heroină, însă a fost reţinut de organele de poliţie care a găsit asupra lui suma de 175 RON pe care i-o înmânaseră pentru procurarea heroinei.

Susţinerile constante ale recurenţilor inculpaţi C.E.C. şi T.A. atât în cursul urmăririi penale, cât şi din faza cercetării judecătoreşti ca şi recunoaşterea iniţială de către recurentul inculpat B.C. a faptului că suma de 175 RON găsită asupra sa de către organele de poliţie în ziua de 14 aprilie 2004, a primit-o de la cei doi inculpaţi pentru a le procura heroina, sunt confirmate de declaraţia martorului asistent P.F.I. dată în cursul urmăririi penale. Cu această ocazie, martorul a declarat că a fost prezent în ziua de 14 aprilie 2004 când organele de poliţie l-au reţinut pe recurentul inculpat B.C., care referitor la suma de 175 RON găsită asupra sa, a afirmat în prezenţa sa şi a coinculpaţilor C.E.C. şi T.A., că a primit-o de la aceştia în ziua de 14 aprilie 2004, pentru a le procura heroină pe care urma să o cumpere de la o persoană pe nume „M." care domiciliază în strada L.

Este adevărat că martorul P.F.I. nu s-a prezentat la instanţă pentru a fi ascultat în mod nemijlocit, cu toate demersurile procedurale întreprinse de judecătorul fondului care a procedat la citarea acestuia, inclusiv cu mandat de aducere, şi în cele din urmă la sancţionarea lui cu amendă în conformitate cu prevederile art. 198 C. proc. pen. Dar această împrejurare nu este de natură a duce la concluzia nevinovăţiei recurentului inculpat, referitor la infracţiunea reţinută în sarcina sa la pct. 2 din actul de sesizare a instanţei (a vândut coinculpaţilor T.A. şi C.E.C., în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2004, 12 doze de heroină din care aceştia au oferit spre vânzare martorului denunţător I.J.l. 8 doze, respectiv a primit de la coinculpaţii T.A. şi C.E.C., suma de 175 RON pentru a le procura heroină, acest din urmă act material care intră în conţinutul infracţiunii prev. de art. 2 din Legea nr. 143/2000 rămânând în faza de tentativă datorită intervenţiei organelor de poliţie) deoarece condamnarea s-a pronunţat în urma analizării întregului material probator administrat în cauză, nu doar în baza declaraţiei martorului sus-menţionat.

Din probele la care s-a făcut referire în cele ce preced şi care au fost apreciate de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., rezultă fără dubiu vinovăţia recurentului inculpat B.C., a cărui apărare, în sensul că suma de 175 RON reprezintă o parte din suma pe care a împrumutat-o coinculpatei T.A., a fost înlăturată în mod justificat de către Curtea de Apel, cu motivarea că, într-adevăr, dacă ar fi fost reală, inculpatul trebuia să prezinte contractul de împrumut în faza de urmărire penală ori până la finalizare acesteia în data de 10 mai 2004 şi nu după aproximativ 1 an de la data comiterii faptei.

În plus, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat s-a oferit să sprijine organele de poliţie la prinderea şi tragerea la răspundere penală a numitului „M.", identificat ulterior în persoana numitului P.M. (faţă de care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale) despre care a afirmat, în denunţul formulat la 14 aprilie 2004, că se ocupă cu vânzarea de heroină. Cu privire la această persoană recurentul inculpat a afirmat că domiciliază în cartierul Ferentari din Bucureşti şi că de fiecare dată se întâlnesc în zona străzii S., unde poartă discuţii cu privire la cantitatea de droguri (heroină) pe care inculpatul vrea să o cumpere, cantitate pe care o primeşte de la martor. Mai mult, recurentul inculpat s-a oferit să pună la dispoziţia organelor de poliţie, suma de 800 RON reprezentând contravaloarea cantităţii de 8 grame heroină.

În declaraţiile date la organul de urmărire penală, martorul P.M., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a arătat că îl cunoaşte pe recurent şi ştie că acesta se ocupă cu vânzarea de droguri, nefiind consumator. A mai declarat martorul că recurentul a cumpărat heroina de la el, cu suma de 160 RON gramul, ultima dată cu o săptămână înaintea zilei de 14 aprilie 2004, când a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a cerut să-i vândă 5 grame de heroină. Martorul a fost de acord şi conform obiceiului l-a chemat pe inculpat în zona F., dar întrucât în zonă erau mai multe maşini ce păreau suspecte, a refuzat să-i vândă heroina, cerându-i să vină a doua zi la locul de întâlnire. În cursul cercetării judecătoreşti, martorul a revenit nejustificat la declaraţia dată în cursul urmăririi penale, afirmând că îl cunoaşte pe inculpat, dar că nu i-a vândut niciodată droguri.

Or, este inexplicabilă atitudinea unei persoane - recurentul inculpat - care susţine că nu se ocupă cu traficul de droguri, de a se oferi să colaboreze cu organele de poliţie pentru identificarea şi tragere la răspundere penală a altor persoane, scopul urmărit fiind acela de a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă.

Susţinerea recurentului inculpat făcută în faţa instanţei de fond în sensul că în momentul prinderii, organele de poliţie l-au lovit pentru a-l determina să declare aspecte necorespunzătoare adevărului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, a fost înlăturată de instanţă, în mod justificat, pe de o parte pentru că inculpatul nu a făcut dovada că a formulat plângere penală în acest sens, iar pe de altă parte, pentru că martorii asistenţi la prinderea sa în flagrant nu au confirmat cele afirmate de el.

În ce priveşte fapta reţinută în sarcina inculpatului B.C. la pct. 4 din rechizitoriu şi care constituie un alt act material ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte constată că şi aceasta este dovedită cu probele administrate în cauză şi din care rezultă că la data de 14 aprilie 2004, când a fost prins în flagrant de către organele de poliţie urmare denunţurilor formulate de inculpaţii C.E.C. şi T.A., recurentul inculpat a afirmat că aceasta din urmă deţine în locuinţa sa, mai exact în dulapul mare din sufragerie, 37 comprimate ecstazy, pe care le-a primit de la învinuitul V.R.C., faţă de care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. De fapt, recurentul inculpat a recunoscut că prin intermediul coinculpatei T.A. l-a împrumutat pe învinuitul V.R.C. cu suma de 1.000 RON, iar acesta din urmă a lăsat drept garanţie cele 37 comprimate M.D.M.A. pe care inculpata a acceptat să le păstreze la solicitarea sa.

Recurenta inculpată a recunoscut în mod constant atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti că a intermediat învinuitului V.R.C., un împrumut în valoare de 1.000 RON de la recurentul inculpat B.C. întrucât recurentul i-a solicitat să garanteze plata cu un bun, inculpata i-a oferit drept garanţie 37 comprimate ecstazy, garanţie acceptată de inculpat, la sugestia căruia însă, inculpata a fost de acord să păstreze ea drogurile în domiciliu, până la restituirea împrumutului. Cele 37 comprimate de ecstazy au fost predate organelor de poliţie de către martora M.Z., mama inculpatei T.A.

Declaraţiile recurentei inculpate T.A. sunt confirmate de declaraţiile coinculpatului C.E.C. dar şi de declaraţiile învinuitului V.R.C. Acesta din urmă, în cursul urmăririi penale [deoarece la instanţa de judecată nu s-a prezentat pentru a fi audiat nemijlocit cu toate demersurile întreprinse de tribunal, în cele din urmă judecătorul fondului făcând aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen.] a declarat că în cursul lunii aprilie 2004, având nevoie de 1.000 RON i-a solicitat sprijinul inculpatei T.A. pentru a-i face rost de aceşti bani. La rândul ei, inculpata T.A. l-a rugat pe inculpatul B.C. să-i împrumute această sumă învinuitului V.R. Inculpatul a fost de acord, dar a solicitat de la învinuit un bun cu care să garanteze împrumutul. Întrucât inculpatul a refuzat lanţul de aur pe care învinuitul i l-a oferit prin intermediul inculpatei T.A. drept garanţie, apreciindu-l inutil, V.R.C., profitând de faptul că avea în casă 37 comprimate ecstazy pe care le primise de la o persoană pe nume „A.", dar despre care nu a putut să dea alte amănunte, i le-a oferit inculpatului drept garanţie. Recurentul-inculpat, aflându-se în locuinţa inculpatei T.A., de faţă fiind şi inculpatul C.E.C., i-a înmânat învinuitului V.R.C. suma de 1.000 RON acceptând drept garanţie cele 37 comprimate de ecstazy pe care le-a lăsat în domiciliul coinculpatei T.A., rugând-o pe aceasta să le păstreze până la momentul restituirii de către învinuit a sumei datorate, după care să-i returneze învinuitului comprimatele, iar în caz de neplată a sumei, cele 37 pastile ecstazy urmau să fie înmânate recurentului inculpat.

În consecinţă, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea pentru aceste infracţiuni este neîntemeiată, vinovăţia sa fiind pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa cercetării judecătoreşti.

Cu privire la recursul formulat de inculpatul C.E.C., Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de acesta, că instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare a sa, dispusă de tribunal, în urma reexaminării întregului material probator administrat în cauză, cu respectarea cerinţelor art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Criticile recurentului inculpat, în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia, nu sunt întemeiate.

Instanţa de apel, analizând hotărârea instanţei de fond sub aspectul criticii formulată de recurent şi care viza netemeinicia acesteia sub aspectul cuantumul pedepsei la care a fost condamnat, dar şi din oficiu, în temeiul art. 37 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a constatat din probele administrate că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond corespunde realităţii şi că în urma rejudecării pricinii în fond după casare a încadrat corespunzător faptele reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.

În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului C.E.C. şi care constituie şi motiv de recurs, instanţa de apel a constatat că a fost corect individualizată de tribunal în raport de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Înalta Curte nu poate primi cererea recurentului de a se proceda la o nouă reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, instanţa de fond stabilind corect situaţia de fapt şi vinovăţia recurentului inculpat în săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 descrisă la pct. 1 din rechizhitoriu şi care, în esenţă, constă în aceea că în ziua de 14 aprilie 2004, i-a vândut împreună cu coinculpata T.A., martorului denunţător I.J.I. cantitatea de 0,33 grame heroină, a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate acestuia în raport de toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Circumstanţele care caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat, lipsa antecedentelor penale, comportarea bună în familie şi societate anterior comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată, atitudinea procesuală sinceră adoptată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, faptul că a colaborat cu organele de poliţie pentru depistarea şi tragerea la răspundere penală şi a altor persoane, pentru infracţiuni legate de traficul de droguri (inculpatul B.C.), au fost valorificate de instanţe în procesul de individualizare judiciară a pedepselor, dovadă fiind reţinerea în favoarea acestuia atât a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cât şi dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ambele prevederi legale având drept consecinţă reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 care incriminează infracţiunea de trafic de droguri pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege menţionat fiind cuprinse între 10 şi 20 de ani).

La individualizarea pedepsei însă trebuie avute în vedere nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului şi împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci şi împrejurările ce agravează o atare răspundere, precum şi celelalte criterii prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Modul şi împrejurările în care recurentul inculpat a comis fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, reliefat pe de o parte de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar pe de altă parte de consecinţele grave pe care drogurile le au asupra sănătăţii celor care le consumă, justifică menţinerea cuantumului pedepsei de 4 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat, a modalităţii de executare şi a termenului de încercare pe durata căruia s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Împrejurarea că deşi recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune - spre deosebire de ceilalţi doi inculpaţi în sarcina cărora s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - tuturor li s-a aplicat aceeaşi pedeapsă fără a se face o diferenţiere în raport de activitatea infracţională desfăşurată de fiecare, este reală, dar în opinia Înaltei Curţi, nu justifică prin ea însăşi cererea recurentului de a se reduce cuantumul pedepsei şi durata termenului de încercare.

Inculpatul B.C. a fost condamnat iniţial la o pedeapsă de 5 ani închisoare al cărei cuantum a fost redus de instanţa de apel la 4 ani, dar ca modalitate de executare s-a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 57, 71 C. pen. (acest inculpat urmând să execute pedeapsa în regim de detenţie).

Condamnarea inculpatei T.A. la o pedeapsă identică cu cea aplicată recurentului inculpat C.E.C. atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, nu se circumscrie niciunuia dintre criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel cum acestea sunt enumerate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi prin urmare, nu poate duce automat la o reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, deşi a fost prezent în locuinţa coinculpatei T.A. în momentul în care aceasta a acceptat să deţină cele 37 comprimate ecstazy, drept garanţie pentru împrumutul pe care recurentul inculpat B.C. l-a dat învinuitului V.R.C., realizând că se comite o infracţiune legată de droguri, recurentul inculpat nu a anunţat organele de poliţie.

Referitor la critica adusă deciziei de către inculpata T.A., care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că individualizarea pedepsei aplicate acesteia s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Recurenta inculpată T.A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a două acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, descrise la pct. 1 şi 4 din rechizitoriu şi care constau în aceea că în ziua de 14 aprilie 2004, împreună cu coinculpatul C.E.C. a vândut martorului denunţător I.J.I., cantitatea de 0,33 grame heroină şi a deţinut în locuinţa sa 37 comprimate M.D.M.A.

Circumstanţele care caracterizează favorabil persoana recurentei inculpate, lipsa antecedentelor penale, comportarea bună în familie şi societate anterior comiterii faptelor deduse judecăţii, poziţia sinceră adoptată în tot cursul procesului penal, colaborarea cu organele de poliţie pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a altei persoane care se ocupa cu traficul de droguri, în speţă, recurentul inculpat B.C., au fost valorificate de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar care au reţinut în favoarea inculpatei atât circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cât şi prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, consecinţa acestor dispoziţii legale fiind reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (în cazul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru care inculpata a fost cercetată şi trimisă în judecată limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 10 şi 20 de ani închisoare).

La individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere însă, nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatei şi împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci şi împrejurările ce agravează o atare răspundere, precum şi toate celelalte criterii enumerate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Modul şi împrejurările în care recurenta inculpată a comis fapta, gradul ridicat de pericol social concret al acesteia relevat atât de cuantumul pedepsei cu care este sancţionată infracţiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cât şi de urmările grave pe care le au drogurile asupra sănătăţii persoanelor cărora le sunt vândute, justifică menţinerea atât a cuantumului pedepsei stabilită de instanţa de fond, cât şi a modalităţii de executare a acesteia, inclusiv a duratei termenului de încercare de 7 ani.

Împrejurarea că recurenta inculpată a recunoscut săvârşirea faptei nu este meritul său, întrucât fiind surprinsă de organele de poliţie în ziua de 14 aprilie 2004, în timp ce împreună cu inculpatul C.E.C., vindea cantitatea de 0,33 grame heroină martorului denunţător I.J.I., nu avea o altă alternativă.

De asemenea, trecerea unei perioade mari de timp de la data săvârşirii infracţiunii (mai mult de 7 ani) şi faptul că inculpata a fost arestată preventiv în perioada 14 aprilie 2004 - 30 august 2004, nu constituie împrejurări de natură a duce la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a pedepsei.

Dimpotrivă, menţinerea prevederilor art. 86¹ C. pen. şi supunerea de către recurentă pe durata termenului de încercare a măsurilor de supraveghere impuse de instanţa de fond conform art. 86¹³ C. pen., în opinia Înaltei Curţi, satisface exigenţele art. 52 C. pen., referitoare la scopul preventiv şi educativ al pedepsei şi răspunde cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care enumera criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate de inculpaţii B.C., C.E.C. şi T.A. şi neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei atacate va respinge ca nefondate, recursurile declarate de aceştia în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va constata că recurentul inculpat B.C. este arestat în altă cauză.

Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 425 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 25 RON reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.C., C.E.C. şi T.A. împotriva Deciziei penale nr. 138 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Constată că recurentul inculpat B.C. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 425 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2011.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 2597/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2637/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2586/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2589/2011. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2593/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 2597/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2637/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 2731/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2799/2011. Penal