ICCJ. Decizia nr. 2702/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2702/2011
Dosar nr. 5759/1/2011
Şedinţa publică din 12 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 160/b raportat la art. 300/2 la C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului F.M.C., constatând că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune în continuare privarea de liberate a inculpatului.
Pentru a dispune astfel Curtea de Apel Bucureşti a constatat că faţă de momentul arestării nu a intervenit niciun element sau împrejurare care să justifice lăsarea în libertate a inculpatului sau care să ducă la concluzia că acesta nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul F.M.C. şi a solicitat revocarea măsurii arestării preventive solicitând judecarea în stare de libertate.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.M.C. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 429/F din 29 aprilie 2011 Tribunalul Bucureşti în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului F.M.C. din două infracţiuni de complicitate la fals privind identitatea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi din infracţiunile prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 293 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul F.M.C. la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2617/2005 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 291 din 27 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, aplicând inculpatului pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului F.M.C. pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei durata prevenţiei de la 04 februarie 2005 - 03 martie 2005, de la 27 martie 2008 la 28 martie 2008 şi de la 25 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului F.M.C.
S-a reţinut că în cursul anului 2007 inculpatul F.M.C. a procurat inculpatului G.I. şi învinuitei C.V. acte de identitate false pe care aceştia le-au folosit în data de 16 iulie 2007 la sediul Biroului Notarului Public "A.C.M." din Bucureşti pentru a se prezenta sub o altă identitate şi pentru a înstrăina inculpatului L.D. apartamentul nr. 7, situat în Bucureşti, sector 6 (proprietatea părţilor vătămate C.E.A.S. şi C.E.G.).
De asemenea, că în perioada anilor 2006-2008 inculpatul F.M.C. s-a deplasat în repetate rânduri singur sau însoţit de către inculpatul O.V. la domiciliul martorului C.I.A. şi i-a pus la dispoziţie mai multe înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată solicitând martorului şi obţinând falsificarea acestora. Acelaşi inculpat i-a solicitat în cursul anului 2007 martorului C.I.A. (trimis în judecată într-un dosar separat) să falsifice o adeverinţă emisă de către Asociaţia de proprietari din blocul nr. M3, situat în Bucureşti, înscrisul falsificat fiind folosit ulterior de către inculpatul L.D. cu prilejul revânzării apartamentului mai sus menţionat.
Instanţa, procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestări preventive luată faţă de inculpatul F.M.C. în conformitate cu dispoziţiile legale, în mod temeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu s-au modificat, astfel, a dispus menţinerea măsurii arestări preventive a inculpatului.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.C. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, Curtea constată că în cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului art. 293, art. 26 raportat la art. 288, art. 290, art. 291, art. 215 ce sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpatului F.M.C. este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura sa, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, cât şi din circumstanţele personale ale inculpatului care a săvârşit faptele în stare de recidivă fiind reţinute dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., ori din modul în care acesta a acţionat, reţinându-se şi forma continuată, pe parcursul anilor 2006-2008.
În cauza de faţă, stabilirea pericolului social al faptei şi persoanei asupra căreia s-a conturat cu suficienţă existenţa unor probe ce justifică bănuiala puternică şi legitimă că a comis infracţiunea în formă continuată, pentru care inculpatul a fost deja condamnat chiar nedefinitiv – are în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, importanţa valorilor puse în pericol, rezonanţa faptelor.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul F.M.C., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.C. împotriva încheierii din 23 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 44394/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2701/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2703/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
