ICCJ. Decizia nr. 30/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 30/2011

Dosar nr. 1905/85/2008

Şedinţa publică din 10 ianuarie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă constată:

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 11 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în Dosarul nr. 1905/85/2008, s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.M.G., K.I.D., P.I.C., G.C.P. şi G.N., după cum urmează:

I. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M.G. la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat aceleaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul D.M.G. să execute pedeapsa de 20 ani închisoare, sporită la 22 ani închisoare, şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

II. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul K.I.D. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat aceleaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite - pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul K.I.D. să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

III. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul P.I.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 80 C. pen. a fost condamnat aceleaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul P.I.C. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.

IV. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 99 şi art. 109 C. pen. a fost condamnat inculpatul minor G.C.P. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 99 şi art. 109 C. pen. a fost condamnat aceleaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul G.C.P. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.

V. În baza art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 99 şi art. 109 C. pen. a fost condamnat inculpatul minor G.I.N. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 99 şi art. 109 C. pen. a fost condamnat aceleaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpatul G.I.N. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi dedusă din pedepsele aplicate durata arestului preventiv, cu începere de la 18 aprilie 2008 la zi.

Au fost respinse cererile inculpaţilor privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. şi, în subsidiar, în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., precum şi cererea formulată separat de inculpatul P.I.C. privind înlăturarea circumstanţei agravante de la art. 75 lit. c) C. pen. din încadrarea prevăzută de art. 174 - 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile B.A., B.I., B.V.Ş. şi T.A. şi s-a dispus obligarea solidară a inculpaţilor, inculpaţii minori în solidar cu partea responsabilă civilmente G.S., la plata sumei de 9.000 RON despăgubiri materiale şi 50.000 RON daune morale către partea civilă B.A., 10.000 RON daune morale către partea civilă B.I. şi câte 5.000 RON daune morale către părţile civile B.V.Ş. şi T.A.

În baza art. 163 C. proc. pen. s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente până la concurenţa sumei acordate cu titlu de despăgubiri.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat M.G.S. a două lopeţi şi o bâtă ciobănească folosite la comiterea faptei, depuse la camera de corpuri delicte din cadrul instanţei.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, inculpaţii minori în solidar cu partea responsabilă civilmente G.S., la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:

Între inculpatul D.M.G. şi victima B.I.I. exista o stare conflictuală determinată de conduita anterioară a victimei care, împreună cu alte persoane, exercitase acte de agresiune asupra inculpatului, în cursul lunii octombrie 2007.

Pe fondul acestui conflict şi a consumului de alcool, la data de 17 aprilie 2008, inculpatul D.M.G. s-a hotărât să se răzbune pe victimă.

În acest scop, inculpatul i-a invitat la domiciliul său pe inculpaţii K.I.D., P.I.C., G.C.P. şi G.N., aceştia din urmă minori, cărora le-a împărtăşit intenţia de a se deplasa la stâna de oi a victimei pentru a-i aplica o corecţie fizică.

Toţi inculpaţii au fost de acord cu propunerea gazdei şi, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, s-au înarmat fiecare în parte cu bâte, furci şi lopeţi luate din gospodăria inculpatului D.M.G., deplasându-se cu căruţa aceluiaşi inculpat spre stâna de oi a victimei, situată în extravilanul localităţii Răşinari, la locul denumit STUPU.

Ajunşi la stână, în jurul orelor 1,00, inculpatul D. le-a cerut celorlalţi coinculpaţi să caute victima şi să o imobilizeze pentru a putea el însuşi să o agreseze.

Ca urmare, cei 5 inculpaţi s-au îndreptat spre coliba în care dormea victima; aceasta, trezită de zgomot, a ieşit afară înarmată cu o bâtă şi, văzându-i pe inculpaţi, a încercat să fugă. În acel moment, inculpatul D. a aplicat victimei o lovitură, după care a fost lovită şi de inculpaţii P.I. cu o furcă şi de G.I. cu o lopată, ambele lovituri fiind aplicate în zona spatelui în timp ce victima continua să fugă. În momentele următoarele, victima a fost prinsă de inculpaţii K.l. şi G.P. care şi ei au aplicat mai multe lovituri victimei până a căzut la pământ. După ce victima a căzut la pământ, toţi inculpaţii s-au adunat în jurul ei şi i-au aplicat lovituri cu obiectele cu care erau înarmaţi.

Această agresiune săvârşită în comun a durat aproximativ 10 minute, după care inculpatul D. i-a cerut inculpatului P.C. să meargă să aducă căruţa pentru a urca în ea victima.

Cei patru inculpaţi rămaşi în jurul victimei au fost văzuţi de martorii S.M. şi Ş.V. care au sosit la faţa locului.

Martorii în cauză aveau asupra lor o lanternă, ceea ce le-a permis să vadă cum victima era lovită de cei patru inculpaţi.

La vederea luminii lanternei, inculpatul D. i-a strigat martorului Ş.V. să stingă lanterna, ameninţând martorul cu bătaia.

Ca urmare, martorul Ş.V. s-a conformat şi împreună cu S.M. s-au retras la o distanţă de circa 15 - 20 metri de locul infracţional.

Cei doi martori au continuat să urmărească ceea ce se întâmpla la locul faptei, auzind cum inculpaţii loveau cu ferocitate victima, precum şi strigătele de durere şi planşetele victimei care erau din ce în ce mai rare, pe măsură ce loviturile se înmulţeau.

Această nouă agresiune a fost săvârşită numai de inculpaţii D.M.G., K.l. şi G.P. şi a durat circa 30 - 60 minute.

În continuare, cei trei inculpaţi au urcat cu forţa victima în căruţă, după care s-au aşezat şi ei în jurul acesteia, inculpaţii P.I. şi G.I. ocupând locurile din faţă şi conducând căruţa spre locuinţa inculpatului D.

Pe parcursul deplasării cu căruţa, victima a fost din nou agresată de inculpaţii D.M.G., G.P. şi K.I., primii doi inculpaţi lovind victima cu pumnii şi picioarele, iar inculpatul K.I. cu o rangă de fier, pe care o folosise şi în episoadele anterioare ale agresiunii. La un moment dat, victima a încercat să sară din căruţă, în efortul de a scăpa de violenţele la care era supusă, fără a reuşi însă; în continuare, aceeaşi trei inculpaţi care se aflau lângă victimă, în căruţă, i-au scos hainele şi le-au aruncat pe drum.

Ajunşi la domiciliul inculpatului D., acesta i-a cerut victimei să coboare din căruţă; din cauza leziunilor provocate, victima nu a putut să o facă, motiv pentru care a fost trasă din căruţă de acest inculpat, trântită la pământ şi lovită în continuare de inculpat.

În acel moment, conform declaraţiilor celorlalţi inculpaţi, victima era complet dezbrăcată şi plină de sânge, inculpatul D. cerându-le să plece.

Între timp, în curtea imobilului a venit soţia inculpatului D., martora D.M. care a insistat ca ceilalţi inculpaţi să nu plece şi să intervină pentru încetarea violenţelor.

Ca urmare, victima a fost dusă în casă de inculpaţii P.I. şi G.P., după care în locuinţă au intrat şi inculpaţii K.I., D.M.G. şi G.I..

Actele de agresiune au continuat şi în locuinţă, inculpatul D. lovind victima cu o scândură. După ce scândura s-a rupt, inculpatul a luat o găleată cu apă pe care a aruncat-o peste victimă.

La insistenţele soţiei sale, inculpatul D. a fost scos din cameră de inculpatul P.I. care a rămas să îl supravegheze într-o altă încăpere a imobilului până în jurul orelor 5,00.

Între timp, inculpaţii G.I., G.P. şi K.I. au îmbrăcat victima cu hainele primite în acest scop de la martora D.M. şi, întrucât aceasta nu se mai putea deplasa singură, a fost aşezată într-o roabă, cu ajutorul căreia a fost transportată în stradă şi abandonată la groapa de gunoi.

Victima a fost acoperită cu o plapumă de către inculpaţi, pe care o primiseră tot de la martora D.M.

Cei trei inculpaţi au revenit la locuinţa inculpatului D.M.G., unde au rămas să consume băuturi alcoolice împreună.

Ulterior, inculpaţii D. şi G.P. s-au reîntors la stâna de oi, ameninţându-i pe cei doi martori să nu dezvăluie nimic din cele întâmplate, iar inculpaţii K.I. şi P.I. s-au deplasat la groapa de gunoi unde fusese abandonată victima pentru a verifica starea acesteia.

Constatând că victima decedase, cei doi inculpaţi l-au anunţat telefonic pe coinculpatul D., după care, conform instrucţiunilor primite, au acoperit cadavrul cu crengi şi cu o plapumă.

Constatarea medico-legală efectuată în cauză a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragie consecutiv unui politraumatism cu plăgi hemoragice ale scalpului şi multiple hematoame cauzate prin lovire repetată cu corpuri dure, unele de formă alungită, între leziunile traumatice în ansamblul lor şi deces existând legătură directă de cauzalitate.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a constatat vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor menţionate în rechizitoriu, în încadrarea prevăzută de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 189 alin. (1) şi 2 C. pen.

Toţi inculpaţii au recunoscut implicarea lor în activitatea infracţională, prezentând fiecare însă propria versiune în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a evenimentelor şi a scopului în vederea căruia a acţionat.

Astfel, inculpatul D.M.G. a menţionat starea conflictuală dintre el şi victimă şi şi-a justificat comportamentul infracţional ca ripostă la actele de violenţă comise anterior de victimă care ar fi încercat să îl ucidă prin incendierea unei barăci în care a fost iniţial încuiat.

Inculpatul a negat însă că ar fi acţionat în scopul uciderii victimei, apărare invocată şi de inculpaţii G.I., G.P. şi K.I. şi P.I.C. care au arătat că participarea lor la actele de agresiune a avut loc la cererea şi sub influenţa coinculpatului D.M.G., urmărind exclusiv aplicarea unei corecţii fizice victimei.

Având în vedere numărul mare de lovituri aplicate victimei şi intensitatea deosebită a acestora, felul obiectelor folosite în exercitarea actelor de violenţă - furci, pari şi o rangă de fier, dar şi conduită ulterioară adoptată după abandonarea victimei, inculpaţii verificând dacă intervenise sau nu decesul, prima instanţă a constatat că toţi inculpaţii au prevăzut şi acceptat producerea morţii victimei.

S-a arătat de către instanţă că intenţia specifică infracţiunii de omor era îndeplinită şi în privinţa inculpaţilor P.I.C. şi G.I.N. care, deşi au avut o contribuţie mai redusă la exercitarea actelor de violenţă, au prevăzut şi acceptat la rândul lor posibilitatea producerii morţii victimei.

S-a reţinut astfel că şi aceşti inculpaţi au lovit victima cu obiecte apte să provoace decesul, au împiedicat victima să se apere de agresiunea celorlalţi trei inculpaţi, au supravegheat şi transportat victima la domiciliul inculpatului D., cunoscând că acesta va continua exercitarea actelor de violenţă.

De asemenea, s-a reţinut că pe tot parcursul desfăşurării evenimentelor, inculpaţii nu au avut niciun moment intenţia de a se retrage ori de a-i convinge pe ceilalţi inculpaţi să înceteze actele de agresiune.

În plus, s-a arătat că nici faptul că nu toţi inculpaţi au aplicat lovituri de aceeaşi intensitate şi în zone vitale victimei nu era de natură a conduce la schimbarea încadrării juridice, prin reţinerea complicităţii la infracţiunea de omor.

În acest sens, s-a arătat că există coautorat nu numai dacă toţi participanţii aplică lovituri letale victimei, ci şi atunci când unii dintre participanţi zădărnicesc eforturile victimei de a se apăra. Loviturile neletale aplicate victimei de unii coinculpaţi nu pot fi desprinse de ansamblul acţiunilor agresive la care a fost supusă victima, neputându-se delimita măsura în care o lovitură sau alta, obiectiv neletală, a împiedicat victima să se apere ori i-a diminuat capacitatea de ripostă faţă de toţi inculpaţii.

S-a concluzionat astfel că toţi inculpaţii din cauză au exercitat în comun o presiune psihică asupra victimei şi au acţionat direct şi nemijlocit şi asupra corpului victimei.

Având în vedere modalitatea în care inculpaţii au înţeles să suprime viaţa victimei, prin cauzarea unor suferinţe puternice prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea violentă, precum şi sentimentul de oroare şi groază produs în rândul comunităţii, activitatea infracţională desfăşurată în cauză a fost încadrată în dispoziţiile art. 174 - 176 lit. a) C. pen., reţinându-se că omorul asupra victimei s-a săvârşit prin cruzimi.

A fost reţinută, de asemenea, şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., din probatoriul administrat rezultând că victima a fost transportată cu aportul tuturor inculpaţilor la locuinţa coinculpatului D.M.G., unde a fost ţinută timp de câteva ore şi, ulterior, abandonată la groapa de gunoi.

La individualizarea judiciară a pedepsei, cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa a avut în vedere modalitatea şi împrejurările de săvârşire a faptelor, contribuţia concretă avută de fiecare inculpat în parte raportat la iniţiativa şi contribuţia esenţială a inculpatului D.M.G., urmarea produsă, circumstanţele personale ale inculpaţilor şi conduita adoptată în proces.

Pentru inculpaţii K.I. şi P.I.C. şi inculpaţii minori G.I.N., G.C.P., au fost reţinute circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. decurgând din lipsa antecedentelor penale şi buna conduită adoptată în cursul procesului penal.

Sub aspectul laturii civile, constatând dovedite pretenţiile civile reprezentate de contravaloarea cheltuielilor de înmormântare a victimei, edificarea monumentului funerar şi slujbele ulterioare de pomenire, instanţa a dispus obligarea solidară a inculpaţilor către partea civilă B.A. la plata sumei de 9.000 RON, cu acest titlu de despăgubiri materiale.

Totodată, s-a dispus obligarea solidară a inculpaţilor şi la plata daunelor morale către rudele victimei B.I.I., părinţii şi fraţii acesteia, ca echivalent al traumei şi suferinţelor psihice încercate prin acţiunea ilicită a inculpaţilor.

Complementar rezolvării acţiunii penale, instanţa a dispus şi confiscarea de la inculpaţi a obiectelor de care s-au servit la comiterea omorului.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpaţi, părţile civile B.A., B.I., T.A. şi B.V.Ş., partea responsabilă civilmente G.S. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Apelul procurorului a vizat greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se majorarea acestora raportat la gravitatea şi periculozitatea socială deosebită a inculpaţilor, nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului D.M.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., stabilită sub cuantumul minimului special fără fi incidenţă existenţa vreunei cauze de reducere a pedepsei, greşita obligare solidară a inculpaţilor în ceea ce priveşte plata cheltuielilor judiciare către stat şi omisiunea primei instanţe de dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţi, conform Legii nr. 7/2008.

Şi în apelul părţilor civile a fost criticată greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se majorarea acestora şi aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de lege pentru inculpatul D.M.G. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., precum şi majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, menţionându-se în acest sens caracterul şi dimensiunea traumei suferite de membrii familiei victimei.

La rândul său, partea responsabilă civilmente G.S. a solicitat reducerea daunelor materiale şi morale stabilite prin hotărârea instanţei de fond, susţinând că fiecare participant trebuie să contribuie la repararea pagubei proporţional cu gradul de participare avut la comiterea faptei; ca urmare, invocând contribuţia redusă a celor doi inculpaţi la comiterea faptei, a solicitat reducerea corespunzătoare a despăgubirilor la care au fost obligaţi către părţile civile B.A., B.I., T.A. şi B.V.Ş.

În apelul inculpatului D.M.G., s-a solicitat desfiinţarea sentinţei şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmării penale, conform art. 332 C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Cererea principală a fost motivată în raport de neregularitatea actului de sesizare a instanţei, precum şi de caracterul superficial al anchetei penale, prin neadministrarea unui probatoriu complet în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Personal, inculpatul D.M.G. a criticat şi greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina sa, forma de participare şi vinovăţia raportat la rezultat produs, precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Criticile formulate de inculpatul K.I. au vizat deopotrivă încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând să se reţină în cauză incidenţa prevederilor art. 183 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 189 C. pen., invocând în acest sens elementul intenţional în a cărui concretizare a acţionat, fiind evidentă intenţia inculpatului doar de a aplica o corecţie victimei şi aceasta la solicitarea coinculpatului D. şi pe fondul consumului de alcool. De asemenea, inculpatul a menţionat că nu avea niciun fel de raporturi cu victima, pe care de altfel nici nu o cunoştea şi, la cererea aceluiaşi coinculpat, l-a ajutat pe acesta din urmă să o transporte la locuinţa lui.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul K.I. a solicitat ca despăgubirile civile acordate familiei victimei să fie defalcate între inculpaţi, corespunzător gradului şi contribuţiei avute la comiterea faptelor.

Şi în apelul inculpatului P.I.C. a fost criticată greşita caracterizare a faptei ca infracţiune de omor, solicitându-se să se constate că inculpaţii nu au intenţionat uciderea victimei, ci doar aplicarea unei corecţii fizice, situându-se astfel în culpă faţă de rezultatul mai grav produs.

În acelaşi sens, s-a arătat că activitatea inculpatului P.I. s-a rezumat la o singură lovitură cu furca aplicată pentru imobilizarea victimei şi că respectiva lovitură nu a fost determinantă în producerea rezultatului morţii.

S-a mai arătat şi că inculpatul nu a avut niciun fel de implicare în activitatea materială de lipsire de libertate a victimei, motiv pentru care s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatului de sub această acuză.

Deopotrivă, inculpatul a solicitat şi înlăturarea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. reţinută în încadrarea faptei de omor deosebit de grav, susţinându-se că din nicio probă administrată în cauză nu rezulta ca inculpatul să fi cunoscut că fraţii G. erau minori.

Ca atare, corespunzător apărărilor formulate, s-a solicitat redozarea pedepselor aplicate inculpatului P.I.C.

Prin apelurile inculpaţilor G.I.N. şi G.C.P. s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate, invocându-se starea de minoritate pentru ambii inculpaţi şi problemele de sănătate ale inculpatului G.C.P., cât şi contribuţia concretă avută la comiterea faptelor.

De asemenea, s-a solicitat şi reducerea cuantumului daunelor morale la care au fost obligaţi, menţionându-se că cei doi inculpaţi au fost singurii care au achitat cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei B.I.I.

Prin Decizia penală nr. 9/A din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpaţii D.M.G., K.I., P.I.C., G.I.N. şi G.C.P., precum şi ale părţilor civile B.A., B.I., T.A. şi B.V.Ş. şi desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului D.M.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., greşita stabilire în conţinut a pedepselor accesorii şi complementare aplicate inculpaţilor şi prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu referire la toţi inculpaţii din cauză, greşita obligare solidară a inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat şi cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părţilor civile, iar în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare aplicată inculpatului D.M.G. şi repuse pedepsele componente în individualitatea lor.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M.G. la pedeapsa de de 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele sus-menţionate cu pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen., urmând ca inculpatul D.M.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare sporită la 22 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

A fost înlăturată din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpaţilor D.M.G., K.I., P.I.C., G.I.N. şi G.C.P. interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen.

S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţii D.M.G., K.I., P.I.C., G.I.N. şi G.C.P. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

Au fost obligaţii inculpaţii la plata sumei de câte 7.000 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului efectuate în cursul urmăririi penale şi la judecata în fond a cauzei, inculpaţii minori G.I.N. şi G.C.P. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.S.

Au fost majorate daunele morale şi obligaţi inculpaţii în solidar la plata acestora, inculpaţii minori în solidar şi cu partea responsabilă civilmente G.S., după cum urmează: 60.000 RON către partea civilă B.A., 20.000 RON către partea civilă B.I., 10.000 RON către partea civilă T.A. şi 10.000 RON către partea civilă B.V.Ş.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea responsabilă civilmente G.S. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi dedusă prevenţia la zi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată în cauză a fost corespunzător încadrată juridic pentru fiecare inculpat în parte, faptele reţinute în sarcina lor realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

În considerentele deciziei pronunţate în apel au fost examinate criticile inculpaţilor invocate în susţinerea cererilor privind schimbarea de încadrare juridică şi solicitarea de achitare formulată de inculpatul P.I.C. şi indicate motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond.

A fost înlăturată şi cererea inculpatului D.M.G. privind restituirea cauzei la procuror, reţinându-se că motivele invocate, cu referire la administrarea unor probe în favoare şi a altor probatorii, nu aveau semnificaţia unor cauze de nulitate care să necesite refacerea urmăririi penale sau să afecteze valabilitatea actului se sesizare.

În ceea ce priveşte nelegala sesizare a instanţei, susţinută în raport de lipsa menţiunii privind verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, instanţa de apel a constatat că respectiva neregularitate a fost complinită prin înscrierea menţiunii corespunzătoare, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Tot astfel, s-a mai constatat că pedepsele principale stabilite de prima instanţă au fost corect individualizate pentru fiecare inculpat în parte, neexistând temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancţionator mai sever ori reducerea pedepselor, conform solicitării formulate de parchet şi apărare.

În schimb, instanţa de apel a constatat că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de prima instanţă inculpatului D.M.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. era nelegală întrucât respectiva infracţiune în încadrarea reţinută se sancţionează cu închisoarea de la 7 la 15 ani.

Ca urmare, instanţa de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare, ţinându-se seama de gravitatea şi modalitatea de comitere a faptei, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului.

În cadrul controlului de legalitate exercitat din oficiu, instanţa de apel a constatat că pedepsele complementare şi accesorii aplicate în cauză au fost greşit stabilite prin interzicerea dreptului inculpaţilor de a fi tutore sau curator, neindicându-se în cuprinsul sentinţei motivele pentru care se apreciase că ar exista o nedemnitate sub acest aspect.

Prin urmare, a fost modificat conţinutul pedepselor complementare şi accesorii stabilite de prima instanţă, înlăturându-se interdicţia prevăzută de art. 64 lit. e) C. pen.

O altă nelegalitate constatată în apel a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează plata cheltuielilor judiciare efectuate în procesul penal.

S-a constatat astfel că prima instanţă a dispus obligarea în comun a inculpaţilor condamnaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, deşi prin dispoziţiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen. se prevede că instanţa hotărăşte partea din cheltuielile datorate de fiecare inculpat corespunzător cu cât le-a provocat.

Ca urmare, instanţa de apel a înlăturat această nelegalitate, stabilind în sarcina fiecărui inculpat în parte, cota parte din cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în primă instanţă şi la urmărirea penală.

S-a mai constatat că prima instanţă nu făcuse aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 în sensul de a dispune prelevarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii în baza de date a S.N.D.G.J., deşi raportat de natura infracţiunii pentru care intervenise condamnarea, era obligatorie luarea măsurii.

Hotărârea primei instanţe a fost cenzurată şi sub aspectul laturii civile a cauzei, apreciindu-se că părţile civile erau îndreptăţite la acoperirea prejudiciului de ordin nepatrimonial încercat prin fapta ilicită a inculpaţilor într-un cuantum superior celui stabilit de judecătorul fondului, având în vedere intensitatea suferinţele cauzate de pierderea victimei în contextul relaţiilor de rudenie şi vârsta tânără a acesteia.

Pe cale de consecinţă, au fost respinse solicitările inculpaţilor şi ale părţii responsabile civilmente privind reducerea daunelor morale acordate părţilor civile, inclusiv cererea de defalcare a daunelor între inculpaţi, reţinându-se că toţi inculpaţi au contribuit împreună la producerea aceluiaşi prejudiciului.

Şi împotriva acestei decizii şi, în esenţă, pentru aceleaşi motive, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, părţile civile B.A., B.I., T.A. şi B.V.Ş. şi inculpaţii D.M.G. şi P.I.C.

Prin recursul procurorului, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen., a fost reiterată critica referitoare la greşita individualizare a pedepselor pentru inculpaţi şi omisiunea instanţei de apel de a dispune ca prelevarea probelor biologice de la inculpaţi să se facă la eliberarea lor din penitenciar, conform prevederilor art. 3 şi ale art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În dezvoltarea criticii vizând greşita individualizare a pedepselor, s-a susţinut că pedepsele aplicate în cauză nu reflectă periculozitatea socială deosebită a inculpaţilor demonstrată de modalitatea şi împrejurările comiterii faptei.

A fost menţionată agresivitatea şi cruzimea cu care inculpaţii au acţionat în vederea suprimării vieţii victimei, numărul participanţilor şi durata în timp a agresiunii, precum şi motivaţia care a determinat exercitarea violenţelor, inculpatul D. acţionând în scop de răzbunare asupra victimei.

S-a arătat că toate aceste elemente justifică majorarea pedepselor, inclusiv pentru inculpaţii în favoarea cărora au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare care, dincolo de faptul că nu se impunea a fi reţinute pe temeiul bunei conduite adoptate în proces, nici nu era obligatoriu a fi valorificate, în contextul existenţei unor cauze legale de agravare a pedepsei.

La rândul lor, părţile civile B.A., B.I., T.A. şi B.V.Ş., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 171 şi 18 C. proc. pen., au solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor şi a daunelor morale la care au fost obligaţi peste limita stabilită de instanţa de prim control judiciar.

Referitor la critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., părţile civile au susţinut că fapta reţinută în sarcina inculpaţilor este de o gravitate deosebită prin modul în care a fost concepută şi executată acţiunea de ucidere a victimei, probatoriul administrat în cauză stabilind că victima a fost supusă unor suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, ceea ce justifică aplicarea unor pedepse corespunzătoare, proporţionale cu periculozitatea socială a inculpaţilor.

Sub aspectul laturii civile, a fost reiterată critica referitoare la greşita stabilire a daunelor morale, solicitarea de majorare a cuantumului despăgubirilor fiind susţinută în esenţă în raport de gravitatea vătămărilor produse şi intensitatea suferinţelor cauzate.

Prin recursul inculpatului D.M.G. a fost criticată soluţia de condamnare pronunţată de instanţele anterioare, susţinându-se în esenţă că evenimentele din noaptea incidentului s-au derulat într-o altă modalitate decât cea prezentată în rechizitoriu, în realitate, ceilalţi inculpaţi din cauză având principala contribuţie în agresarea victimei. Prezentând propria versiune cu privire la derularea faptelor, inculpatul a menţionat că victima a plecat singură din domiciliul său, ulterior fiind din nou agresată de inculpaţii K.I. şi G.P. în dreptul locuinţei numitului G.I., unde a rămas căzută la pământ şi transportată de aceeaşi inculpaţi şi de G.I.N. cu o roabă şi abandonată pe un drum care ducea spre casa victimei. De asemenea, inculpatul D. a susţinut că a plecat în căutarea victimei cu inculpatul G.P. şi că în aceste împrejurări l-a întâlnit şi întrebat pe martorul S.M. dacă ştie ceva despre victimă. La întoarcere, inculpatul G.P. a fost anunţat telefonic de coinculpatul P.I. că victima decedase.

În considerarea celor arătate, inculpatul D. a susţinut că nu el este cel vinovat de uciderea victimei şi că nu el a ordonat ascunderea cadavrului, aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriu.

A mai susţinut că la ora la care s-a predat organelor de urmărire penală, adică la orele 7,00 dimineaţa, victima era încă în viaţă şi putea fi salvată dacă organele de poliţie ar fi ajuns imediat la faţa locului.

De asemenea, inculpatul a contestat că ar fi fost sunat pe telefonul mobil de inculpatul P.I. pentru a fi informat cu privire la decesul victimei, precum şi faptul că ar fi cerut acestui inculpat să îngroape cadavrul victimei.

Pentru toate aceste motive, apărarea inculpatului D.M.G. a invocat necesitatea completării judecătoreşti prin audierea martorilor asistenţi la cercetarea locului faptei în dovedirea aspectului că victima nu era decedată la orele 12,30 - 1,00, precum şi verificarea înregistrărilor stocate în memoria telefonului mobil al inculpatului G.P., probă necesară pentru stabilirea realităţii acuzelor din rechizitoriu, conform cărora, pe acel telefon, inculpatul P.I. îl anunţase pe inculpatul D.M. despre decesul victimei şi primise dispoziţia de a ascunde cadavrul victimei.

Criticile formulate au fost invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În subsidiar, invocându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., susţinându-se că inculpatul nu a urmărit uciderea victimei.

Totodată, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apărarea aceluiaşi inculpat a invocat omisiunea instanţelor de a reţine în favoarea inculpatului circumstanţa săvârşirii faptei în stare de provocare din partea victimei.

Şi în recursul inculpatului P.I.C. au fost invocate aceleaşi cazuri de casare şi cu aceeaşi argumentare prezentată în recursul inculpatului D.M.G., cu precizarea că în ceea ce priveşte critica vizând: greşita individualizare a pedepsei, solicitarea de reducere a pedepsei a fost motivată în raport de contribuţia concretă, semnificativ redusă a acestui inculpat la comiterea actelor de agresiune asupra victimei B.I.I.

Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Susţinând că nu se face vinovat de comiterea faptei de omor, inculpatul D.M.G. menţionează în recurs o altă modalitate de desfăşurare a evenimentelor cauzei, în care iniţiativa activităţii infracţionale, cât şi agresiunea în sine, ar fi aparţinut celorlalţi participanţi, în principal inculpaţilor K.I. şi G.P.

Astfel, invocând incidentul anterior avut cu victima B.I.I., inculpatul D. a susţinut că K.I. a fost cel care, în ziua incidentului, i-a comunicat că ştie unde se află unul dintre agresori săi, la insistenţele acestui inculpat acceptând să meargă împreună în căutarea lui.

Conform susţinerilor formulate, tot inculpatul K.I. a fost cel care i-a chemat în ajutor şi pe inculpaţii G.P. şi G.I., grupul celor 4 inculpaţi plecând astfel în căutarea agresorului, spre locul cunoscut sub denumirea STUPU, situat la marginea comunei Răşinari.

Descriind împrejurările comiterii faptei, inculpatul D. a susţinut că la locul incidentului ar fi fost întâmpinaţi de victima B.I.I. şi, întrucât aceasta era înarmată cu o bâtă, a fost lovită iniţial de inculpatul K.I. cu o lopată în cap, precum şi de inculpaţii G.P. şi P.C.I., iar după ce victima a căzut la pământ, a fost lovită şi de inculpaţii D. şi G.N.

În continuare, inculpatul D. a susţinut că la un moment dat, în timpul agresiunii, le-ar fi cerut celorlalţi coinculpaţi să înceteze violenţele asupra victimei şi chiar s-a interpus între aceasta şi inculpaţi pentru a pune capăt agresiunii.

Inculpatul D. a subliniat că victima a rămas căzută la pământ, dar nu pentru că ar fi fost în stare de inconştienţă, ci pentru a împiedica un nou atac asupra sa din partea inculpaţilor.

Înainte de a părăsi locul faptei, martorul S.M. ar fi lovit şi el victima cu piciorul, după care, pe timpul deplasării cu căruţa, toţi inculpaţi au continuat să lovească victima, loviturile grave fiind însă aplicate numai de coinculpaţii K.I. şi G.P.

Şi pentru această etapă a agresiunii, inculpatul D. a susţinut că le-ar fi cerut celorlalţi coinculpaţi să înceteze actele de violenţă şi, întrucât aceştia au refuzat, el şi inculpatul P.I. au coborât din căruţă, ceea ce ulterior au făcut şi inculpaţii K. şi G.I.

Conform susţinerilor inculpatului D., numai inculpatul G.P. ar fi rămas cu victima în căruţă, exercitând în continuare acte de violenţă care au culminat cu răsturnarea căruţei.

După acest moment, agresiunea a fost săvârşită şi de inculpaţii K. şi G.I., victima fiind ulterior urcată în căruţă şi transportată la domiciliul inculpatului D., unde cei doi inculpaţi au continuat să lovească victima.

Inculpatul D. a recunoscut că după ce victima a fost dusă într-o altă încăpere a imobilului i-a aplicat şi el două lovituri cu pumnii şi picioarele, chestionând victima cu privire la identitatea celorlalte persoane împreună cu care aceasta îl agresase anterior şi încercase să îl omoare.

În fine, inculpatul a susţinut că victima a fost lăsată să plece din domiciliul său, după care ar fi fost din nou lovită de inculpaţii K.I. şi G.P. în dreptul locuinţei lui G.I., unde a rămas căzută la pământ şi transportată ulterior cu o roabă şi abandonată pe un drum care ducea spre casa victimei.

Examinând susţinerile formulate în apărare, Înalta Curte constată că acestea sunt infirmate de celelalte probele administrate în cauză şi chiar de propriile declaraţii făcute succesiv de inculpat în cursul procesului penal, elementele de fapt cu relevanţă în ceea ce priveşte existenţa faptei şi vinovăţiei inculpatului fiind corespunzător reţinute de instanţele anterioare, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor de la dosar.

O primă observaţie este aceea că inculpatul D. nu contestă implicarea sa în agresiunea săvârşită asupra victimei B.I.l., ci doar împrejurările şi modalitatea în care s-ar fi derulat evenimentele din noaptea incidentului, cu implicaţii în ceea ce priveşte gradul de vinovăţie, contribuţia concretă şi valoarea ei cauzală în producerea rezultatului morţii victimei.

De asemenea, se contestă concluzia instanţelor anterioare în sensul că iniţiativa comiterii faptelor ar fi aparţinut acestui inculpat.

Cu privire la aspectele invocate, Înalta Curte constată că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă ca alt coinculpat să fi avut iniţiativa comiterii faptei, inculpatul D.M.G. fiind singurul care a urmărit să se răzbune pe victimă şi i-a cooptat în această activitate şi pe ceilalţi inculpaţi din cauză.

În încercarea de a justifica violenţele exercitate asupra victimei, inculpatul a invocat relaţiile tensionate existente între el şi victimă, menţionând conflictul iniţiat anterior de victimă asupra sa şi tentativa de omor comisă în acele împrejurări.

Rezultă astfel că inculpatul a avut motivaţia comiterii faptei, cel puţin în ceea ce priveşte aplicarea unei corecţii fizice victimei.

Concluzia exprimată are în vedere declaraţiile concordante şi constant formulate sub aspectul analizat de toţi ceilalţi inculpaţi din cauză, precum şi ale martorelor D.M. şi G.S. care, prin declaraţiile date, au confirmat împrejurările de fapt reţinute de instanţele anterioare, ca circumstanţe ale producerii faptei.

Astfel, martora D.M. a infirmat susţinerea inculpatului D.M.G. în sensul că în noaptea incidentului ar fi venit la domiciliu, după terminarea orelor de program, însoţită de coinculpatul K.I.

De asemenea, martora nu a confirmat prezenţa în domiciliu său a coinculpatului K.I. în intervalul orar 17,00 - 22,00, corespunzător duratei în care a revenit de la serviciu şi până a mers la culcare.

Conform declaraţiei martorei D.M., aceasta a fost trezită din somn, în jurul orelor 1,00, de mama inculpaţilor G. care întrebat-o dacă fiii săi se află în domiciliul ei.

Declaraţia acestei martore se coroborează cu declaraţiile martorei G.S., mama inculpaţilor G.P. şi G.N., care a declarat că în noaptea incidentului, fiii săi au fost sunaţi de coinculpatul D.M.G. şi chemaţi la locuinţa lui. Deşi martora i-a sfătuit să nu se ducă, cei doi inculpaţi au plecat din domiciliu, spunându-i mamei că se vor întoarce acasă imediat, fiind chemaţi de inculpatul D. să îl ajute cu animalele din gospodărie. Întrucât minorii întârziau acasă şi nu răspundeau la telefonul mobil, în jurul orelor 1,00 martora G.S. a apelat-o telefonic pe soţia inculpatului D.

Pe de altă parte, niciunul dintre inculpaţii din cauză nu a declarat să fi avut el iniţiativa comiterii faptei şi nici din probele administrate în proces nu au rezultat elemente care să susţină în mod obiectiv presupusul interes al inculpaţilor de a acţiona în acest fel.

Din declaraţiile inculpaţilor K.I., P.I.C., G.I.N. şi G.C.P. rezultă neechivoc că propunerea de a merge la stâna de oi a victimei a venit din partea coinculpatului D.M.G., acesta făcându-le cunoscut şi scopul deplasării, acela de a surprinde victima şi de a exercita violenţe asupra acesteia.

Între inculpaţii din cauză exista o relaţie de amiciţie şi în acest context aveau cunoştinţă de incidentul anterior al victimei cu coinculpatul D.M.G..

De asemenea, între inculpatul G.C.P. şi fiica inculpatului D.M.G. exista o relaţie apropriată, acest inculpat, cât şi fratele său, G.I.N. obişnuind să petreacă mul timp în compania inculpatului D.

Conform declaraţiei martorei G.S., inculpatul D.M.G. exercita o mare influenţă asupra copiilor săi, autoritate explicabilă prin prisma relaţiei întreţinute de G.C.P. cu fiica inculpatului D. şi faptul că cei doi minori nu aveau sprijinul şi suportul tatălui lor care, la rândul său, fusese victima unui omor.

Prin declaraţiile formulate în cursul procesului penal, inculpaţii K.I., P.I.C., G.I.N. şi G.C.P. au prezentat în esenţă aceeaşi modalitate de derulare a evenimentelor din noaptea incidentului, declaraţiile date fiind concordante în ceea ce priveşte etapele pe care le-a parcurs agresiunea, începând de la momentul surprinderii victimei la stâna de oi şi până când aceasta a fost transportată şi abandonată la locul unde se depozitau resturile menajere.

Declaraţiile formulate evidenţiază deopotrivă şi modalitatea concretă în care a avut loc consumarea agresiunii, cu detalierea aspectelor vizând obiectele folosite la comiterea agresiunii, participaţia şi contribuţia avută de fiecare inculpat în parte la exercitarea actelor de violenţă, elemente pe baza cărora se poate concluziona că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost bine stabilită în cauză şi reflectă corespunzător evenimentele petrecute în noaptea incidentului.

În contextul probatoriului cauzei, Înalta Curte constată că agresiunea comisă asupra victimei B.I.I. a avut ca unică cauză intenţia de răzbunare a inculpatului D.M.G. care a considerat că, în lipsa reacţiei imediate a autorităţilor statului împotriva victimei infracţiunii, trebuie să-şi facă singur dreptate şi să obţină astfel satisfacţia dorită.

Că inculpatul a acţionat din dorinţa de a se răzbuna pe victimă rezultă şi din declaraţiile martorei C.M. care au arătat că după incidentul din părţi petrecut în toamna anului 2007, inculpatul a ameninţat victima cu moartea, în repetate rânduri.

Săvârşirea faptei pe fondul unei stări conflictuale mai vechi nu poate avea însă semnificaţia unei provocări în sensul art. 73 lit. b) C. pen., în lipsa altor elemente de fapt care să determine concluzia că inculpatul a acţionat sub impulsul unei puternice tulburări sau emoţii produse în psihicul său de comportamentul ilicit şi actual al victimei.

Din acest motiv, Înalta Curte constată că în mod justificat instanţele anterioare nu au reţinut ca săvârşirea faptei să se fi produs în stare de provocare, circumstanţă ce nu va fi reţinută nici de instanţa de recurs, în cadrul criticii subsidiare referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului D.M.G.

În raport de starea de fapt reţinută, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpaţilor din cauză, inclusiv a inculpatului D.M.G., este stabilită indubitabil cu probele deja enunţate, rezultând nu numai din materialul probator al urmăririi penale, ci şi din probatoriul administrat în faţa instanţei, fiecare dintre inculpaţii participanţi la comiterea faptelor indicând împrejurările în care le-au comis cu participarea inculpatului D.M.G., care apare astfel ca iniţiator şi conducător al grupului de agresori, încât încercările acestuia din urmă de a se deroba de răspundere prin contestarea faptelor, nu pot fi considerate decât ca fiind făcute de circumstanţă şi în scopul diminuării răspunderii sale.

Aşa cum deja s-a arătat, nu există motive pentru a se considera că declaraţiile celorlalţi în redarea faptelor şi a desfăşurării lor în timp nu sunt corespunzătoare adevărului, pe de o parte pentru că prin declaraţiile făcute respectivii inculpaţi îşi atrag şi chiar îşi agravează propria răspundere, iar pe de altă parte, pentru că nu se identifică motive verosimile de natură a le explica conduita.

De altfel, veridicitatea declaraţiilor celorlalţi inculpaţi în legătură cu rolul şi contribuţia avută la comiterea agresiunii şi exercitarea în concret a violenţelor este confirmată şi chiar dovedită în mod direct cu declaraţiile martorilor oculari S.M. şi S.M.V. şi parţial cu declaraţiile martorei D.M. în ceea ce priveşte ultima etapă a agresiunii, dar şi de conţinutul şi concluziile raportului medico-legal de necropsie.

Raportul medico-legal efectuat în cauză a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragie consecutiv unui politraumatism cu plăgi hemoragice ale scalpului şi cu multiple hematoame.

La examinarea cadavrului au fost identificate multiple leziuni traumatice situate pe întreaga suprafaţă a corpului victimei, leziuni cu privire la care s-a stabilit că au putut fi produse prin lovire repetată, din poziţii variabile în timp, cu corpuri contondente, între care unele de formă alungită.

Concluziile constatării medico-legale se coroborează perfect cu declaraţiile inculpaţilor în ceea ce priveşte dinamica şi instrumentele folosite la săvârşirea agresiunii asupra victimei.

De asemenea, prin raportul medico-legal efectuat în cauză, astfel cum a fost completat la judecata în primă instanţă, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate la autopsie, în ansamblul lor, au constituit cauza sigură şi directă a morţii, şocul traumatic şi hemoragie care a determinat decesul victimei fiind urmarea tuturor respectivelor leziuni.

Concluziile actului medico-legal prezintă o importanţă deosebită în cauză raportat la împrejurarea că apărarea inculpaţilor D.M.G. şi P.I.C. au contestat încadrarea juridică a faptei ca omor, între altele, şi pe temeiul contribuţiei reduse şi a valorii ei cauzale în producerea rezultatului morţii victimei.

Cu privire la participaţia - sub forma coautoratului - în cazul infracţiunii de omor, reamintind jurisprudenţa mai veche a fostului Tribunal Suprem, dar şi decizii de speţă din practica recentă a instanţei supreme, Înalta Curte arată că aceasta subzistă şi în cazul în care nu toţi participanţii la faptă contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului morţii, esenţial fiind ca activităţile materiale desfăşurate de fiecare participant în parte să se completeze reciproc, prin acţiuni simultane sau succesive, şi toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu activitatea de săvârşire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acţiuni în parte.

Ca atare, coautoratul nu este condiţionat de săvârşirea, de către fiecare autor în parte, a tuturor actelor de executare proprii producerii rezultatului morţii, fiind suficient ca autorii să realizeze fiecare în parte cel puţin unul din aceste acte care se integrează în ansamblul celor comise de ceilalţi şi care au ca finalitate, uciderea victimei.

De asemenea, există coautorat şi pentru cazul în care participantul săvârşeşte o acţiune care nu aparţine neapărat actelor de executare specifice infracţiunii de omor, dacă respectiva acţiune, aparent exterioară acţiunii incriminate, se dovedeşte a fi avut o contribuţie determinantă la consumarea infracţiunii.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte constată că prima instanţă, în mod corect şi fără a da o greşită apreciere a probelor administrate, a reţinut vinovăţia inculpaţilor din cauză - în calitate de coautori - la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 lit. a) C. pen., neavând relevanţă care sau dacă vreuna dintre loviturile aplicate victimei a fost sau nu mortală, în condiţiile în care s-a stabilit că toţi inculpaţii au acţionat împreună, lovind concomitent sau succesiv victima, cu bâte, furci, lopeţi şi cu rangă de fier, cât şi cu pumnii şi picioare, în mod repetat şi cu deosebită intensitate, fiind astfel evident că o asemenea comportare punea în pericol grav viaţa victimei.

Din raportul medico-legal efectuat în cauză a rezultat că victima prezenta un număr mare de leziuni traumatice situate pe aproape întreaga suprafaţă corporală, inculpaţii dând dovadă de perseverenţă şi cruzime aplicând victimei un număr atât de mare de lovituri şi pe o perioadă lungă de timp, agresiunea înregistrând mai multe momente în desfăşurare.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul stării de fapt stabilită de prima instanţă, victima a fost şi dezbrăcată, după ce a încercat să sară din căruţă, şi udată cu apă pentru a fi trezită din leşin, victima pierzându-şi cunoştinţa de mai multe ori, pe durata exercitării violenţelor.

Întreaga activitate desfăşurată de inculpaţi - surprinderea şi lovirea victimei cu bâte, lopeţi şi o rangă de fier, urmată de alte lovituri aplicate la întâmplare pe tot corpul, urcarea ei în căruţă şi lovirea din nou a victimei, inclusiv după ce a fost dezbrăcată, violenţe care au continuat şi după ce victima a fost adusă la locuinţa inculpatului D.M.G., relevă prin ea însăşi, rezultatul său inevitabil, moartea victimei, consecinţă pe care chiar dacă inculpaţii nu au urmărit-o, în orice caz au acceptat-o, având în vedere şi atitudinea ulterioară a acestora, de totală indiferenţă faţă de victimă după săvârşirea faptei.

Modalitatea în care inculpaţii au acţionat nu a lăsat nicio şansă de supravieţuire victimei, aşa cum s-a concluzionat şi prin suplimentul la raportul de constatare medico-legală efectuat la judecata în primă instanţă, având în vedere răspunsul medicului legist privind imposibilitatea estimării numărului de îngrijiri medicale care ar fi fost necesare vindecării leziunilor cauzate victimei, menţionându-se că o asemenea estimare ar avea la bază o simplă presupunere - aceea a neproducerii decesului, şi nu o realitate obiectivă.

Rezultă, aşadar, că în mod corect a fost reţinută în cauză încadrarea prevăzută de art. 174 - 176 lit. a) C. pen., omorul deosebit de grav fiind dat de modalitatea în care inculpaţii au înţeles să suprime viaţa victimei, prin cauzarea unor suferinţe puternice prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea violentă.

Ca urmare, va fi înlăturată critica comună a inculpaţilor D.M.G. şi P.I.C. privind greşita încadrare juridică a faptei de omor, neexistând temeiuri care să atragă incidenţa în cauză a prevederilor art. 183 C. pen. privind infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.

De asemenea, pornind de la starea de fapt reţinută şi concluziile actului medico-legal privind cauzele producerii decesului victimei, Înalta Curte va înlătura şi celelalte critici ale recurenţilor inculpaţi invocate în susţinerea cererii de completare a cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe, neavând relevanţă sub aspectul existenţei faptei şi a încadrării ei juridice, cine a avut iniţiativa abandonării victimei ori dacă toţi inculpaţii au cunoscut şi acceptat acest lucru.

Abandonarea victimei s-a situat în timp ulterior consumării agresiunii, deci după ce victima fusese supusă tuturor actelor de violenţă periculoase pentru viată.

Ca atare, nefiind vorba de o împrejurare legată structural de faptă, nu influenţează în niciun fel vinovăţia inculpaţilor şi existenţa infracţiunii de omor.

În consecinţă, criticile inculpaţilor D.M.G. şi P.I.C. invocate în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor pentru inculpaţi, critică invocată în comun de procuror, părţile civile şi de inculpaţi, Înalta Curte constată că la stabilirea acestora s-a ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi s-a apreciat în egală măsură atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

A fost avută în vedere în acest sens natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite prin dispoziţiile penale încălcate, gravitatea urmărilor, forma de participaţie şi contribuţia concretă avută de fiecare inculpat la săvârşirea faptelor.

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim-control judiciar, au reţinut că infracţiunile săvârşite prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere agresivitatea şi cruzimea cu care inculpaţii au acţionat în vederea suprimării vieţii victimei, numărul participanţilor şi durata în timp a agresiunii, precum şi motivaţia care a determinat exercitarea violenţelor, inculpatul D.acţionând în scop de răzbunare asupra victimei.

Pe de altă parte, s-a ţinut seama de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor şi conduita avută înainte şi după săvârşirea faptelor.

În acest context, a fost evaluată conduita inculpaţilor în viaţa de familie şi, în general, în societate, precum şi atitudinea avută în faţa organelor judiciare.

Buna conduită a inculpaţilor înainte de săvârşirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale şi atitudinea corespunzătoare în comunitate, au fost reţinute ca elemente de natură a caracteriza favorabil persoana inculpaţilor şi de a indica o periculozitate socială mai redusă a acestora.

Tot astfel, a fost subliniată conduita inculpaţilor pe parcursul procesului penal care au recunoscut şi regretat sincer comiterea faptelor, iar prin declaraţiile formulate au contribuit esenţial la lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Şi în opinia Înaltei Curţi toate aceste elemente sunt deosebit de relevante în operaţiunea de individualizare a pedepsei, neputând fi ignorate în aprecierea periculozităţii sociale pe care o prezintă inculpaţii.

Pedeapsa trebuie să fie justă şi echitabilă, corespunzătoare şansei de reeducare pe care o prezintă inculpatul.

Or, în cauză, datele ce circumstanţiază persoana inculpaţilor K.I., P.I.C., G.I.N. şi G.C.P. justifică aplicarea unui regim sancţionator mai blând, împrejurările reţinute în favoare atrăgând valabil incidenţa prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

De asemenea, se constată că pedepsele pentru inculpaţi au fost bine stabilite în cuantum, neimpunându-se modificarea lor, conform solicitării parchetului şi a părţilor civile, dar nici a inculpaţilor D.M.G. şi P.I.C.

Sub acest aspect, este de observat că pedepsele pentru inculpaţi au fost diferenţiate, proporţional cu contribuţia avută la comiterea faptelor, cu referire specială la actele materiale săvârşite nemijlocit de fiecare inculpat în parte.

Pentru inculpaţii G.C.P. şi G.I.N. s-a ţinut seama şi de faptul că se aflau sub deplina autoritate a inculpatului D.M.G. şi că aceşti inculpaţi, ca şi coinculpaţii K.I. şi P.I.C., au fost cooptaţi în activitatea infracţională de către inculpatul D.

Ca urmare, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancţionator mai sever sau mai blând, împrejurările invocate în defavoare, cât şi cele favorabile inculpaţilor, fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite de instanţele anterioare, pentru inculpatul D.M.G. ţinându-se seama şi de conduita anterioară a victimei.

Prin urmare, se constată că toate aspectele invocate de parchet, părţile civile şi apărare au fost corect evaluate de instanţe, neexistând motive care să justifice reindividualizarea pedepselor stabilite în cauză.

Neîntemeiată se priveşte şi critica procurorului referitoare la omisiunea instanţei de apel de a menţiona expres în dispozitivul deciziei pronunţate data la care se efectuează prelevarea de probe biologice de la inculpaţi conform art. 3 şi 7 din Legea nr. 76/2008, arătându-se că respectiva măsură decurge din lege şi tot în temeiul legii se şi execută numai la eliberarea inculpaţilor din penitenciar, nefiind astfel necesară o menţiune suplimentară din partea instanţei sub acest aspect.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului, Înalta Curte constată că şi aceasta a primit o corectă rezolvare din partea instanţelor.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, despăgubirea de 60.000 RON acordată părţii civile B.A. cu titlu de daune morale, 20.000 RON către partea civilă B.I. şi câte 10.000 RON către părţilor civile T.A. şi B.V.Ş. este de natură a compensa traumele psihice cauzate de pierderea fiului şi, respectiv, a fratelui lor, daune au fost stabilite corespunzător relaţiilor şi raporturilor avute anterior de părţile civile cu victima omorului.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că despăgubirea acordată părţilor civile este de natură a asigura o acoperire justă şi integrală a prejudiciului nepatrimonial încercat prin fapta ilicită a inculpaţilor.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele criticate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de inculpaţii D.M.G. şi P.I.C. şi de părţile civile B.A., B.I., B.V.Ş. şi T. (fostă B.) A. împotriva Deciziei penale nr. 9/A/2010 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor D.M.G., P.I.C., K.I.D., G.I.N. şi G.C.P., durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 aprilie 2008 la 10 ianuarie 2011.

Obligă recurenţii inculpaţi D.M.G. şi P.I.C. la plata sumelor de câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile B.A., B.I., B.V.Ş. şi T. (fostă B.) A. la plata sumelor de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi K.I.D., G.I.N. şi G.C.P., în cuantum de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Dispune scutirea de plata amenzii de 500 RON aplicată prin încheierea din 11 octombrie 2010 faţă de d-na avocat S.C.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 2760/2011. Penal. Menţinere măsură de...  ICCJ. Decizia nr. 324/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 30/2011. Penal