ICCJ. Decizia nr. 319/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 319/2011
Dosar nr. 2542/103/2009
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63/P din data de 31 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul Ş.V., fiul lui V. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a), c), art. 76 alin. (2) lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 81-82 C. pen., raportat la art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principală şi accesorie, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra respectării disp.art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa principală aplicată, durata reţinerii preventive de 24 ore, din data de 16 decembrie 2008.
A fost obligat inculpatul să plătească următoarele sume: 416,48 lei, cu titlu de cheltuieli de transport, părţii civile Serviciul de Ambulanţă Neamţ, 3152,37 lei, actualizată la data executării, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, 592,44 lei,actualizată la data executării, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, părţii civile Spitalul Municipal Oneşti, 1519,34 lei, actualizată la dat executării, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.
S-a luat act că Serviciul de Ambulanţă Bacău nu s-a constituit parte civilă.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă, C.V. şi a fost obligat inculpatul să-i plătească acesteia suma de 2000 lei, reprezentând daune materiale şi suma de 3000 lei, reprezentând daune morale.
S-a respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă C.V., privind obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice în favoarea minorelor C.L.M., C.V.A.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 415/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, a fost trimis în judecată inculpatul Ş.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare al instanţei că la data de 14 decembrie 2008 inculpatul a avut o discuţie contradictorie cu partea vătămată C.V. şi în acest context i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, împingându-l către muchia unui pat. Leziunile produse părţii vătămate au necesitat pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale şi prin gravitatea lor i-au pus în primejdie viaţa.
Din probele administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Ş.V. şi partea vătămată C.V. erau angajaţi la SC E. Bucureşti şi din data de 08 decembrie 2008 executau lucrări la SC C. Bicaz. Aceştia, împreună cu alţi angajaţi, au fost cazaţi la motelul A. din Bicaz.
Într-o cameră din acest motel, au fost cazaţi inculpatul, partea vătămată şi martorii U.D. şi G.M. Într-o altă cameră au fost cazaţi numiţii G.P. şi A.F., iar în alta C.C. şi H.P.
În ziua de 14 decembrie 2008 inculpatul, partea vătămată şi martorul G.P. au consumat băuturi alcoolice la un bar din zona P.B. În această locaţie inculpatul şi partea vătămată au avut o discuţie divergentă, în urma căreia partea vătămată s-a enervat şi a plecat la motel.
Partea vătămată, de fiecare dată când consuma băuturi alcoolice, devenea foarte irascibilă şi agresivă şi pe acest fond, în momentul în care a ajuns în cameră, a început să se agite, s-a dezbrăcat până la brâu şi a adresat injurii şi ameninţări la adresa inculpatului.
În momentul în care acesta a intrat în cameră, partea vătămată s-a repezit spre el şi în aceste împrejurări s-au lovit reciproc, s-au împins, au căzut pe pardoseală, rostogolindu-se, după care au reuşit să se ridice şi s-au încăierat din nou, iar partea vătămată a căzut şi s-a lovit de muchia unui pat. Ca urmare a impactului cu acel obiect tăios, partea vătămată şi-a pierdut cunoştinţa şi a început să sângereze, iar colegii săi au chemat ambulanţa şi organele de poliţie. Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de urmărire penală, a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 65 - 75 zile de îngrijiri medicale şi prin gravitatea lor i-au pus în primejdie viaţa.
Atât inculpatul, cât şi martorii: G.P., U.D. şi A.F., audiaţi în mod nemijlocit de către instanţă, au declarat că partea vătămată s-a înarmat cu un cuţit şi în momentul în care a intrat inculpatul în cameră s-a repezit spre el cu cuţitul. Aceste susţineri au fost înlăturate ca fiind nefondate, întrucât din probele administrate în faza de urmărire penală nu a rezultat că partea vătămată ar fi avut asupra sa un cuţit. Inculpatul este singurul care a declarat în această fază procesuală că partea vătămată l-a atacat cu un cuţit, iar martorul U.D. a susţinut că partea vătămată a luat din bagajul său un cuţit cu care ar fi vrut să-l lovească pe inculpat, dar în urma discuţiei purtată cu martorul, l-a pus la loc în geanta din care-l luase.
Prin urmare, coroborând declaraţiile date de martorii audiaţi în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că partea vătămată nu a fost înarmată cu un cuţit în momentul în care inculpatul a revenit în camera de motel.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului referitoare la reţinerea unei cauze care să înlăture caracterul penal al faptei, respectiv legitima apărare, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele art. 44 C. pen., în sensul că fapta nu a fost săvârşită pentru a înlătura un atac atât de grav, care să-1 fi pus în pericol pe inculpat, simplul fapt că partea vătămată i-a adresat ameninţări inculpatului şi a sărit la bătaie, nereprezentând un pericol grav la adresa sănătăţii şi integrităţii acestuia.
S-a reţinut, însă, că deşi partea vătămată nu a fost înarmată cu un cuţit, toate probele administrate în cauză au confirmat comportamentul pe care l-a avut aceasta, în sensul că devenise foarte irascibilă, violentă, i-a adresat injurii inculpatului şi s-a repezit spre acesta, astfel că fapta inculpatului a fost o consecinţă a atitudinii provocatoare a părţii vătămate, urmând a fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanţa legală a provocării.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii deduse judecăţii, instanţa a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care se referă la împrejurările în care a fost comisă fapta şi la datele ce caracterizează persoana inculpatului. S-a reţinut în acest sens că acesta nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă, că nu prezintă antecedente penale şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Astfel fiind, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., având ca efect coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancţionator.
Fiind întrunite cerinţele art. 81 C. pen., în sensul că inculpatul nu a mai suferit condamnări şi există suficiente garanţii că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, inculpatului atrăgându-i-se atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Având în vedere că partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa şi internată în mai multe unităţi spitaliceşti, inculpatul a fost obligat, ca urmare a reţinerii stării de provocare, ceea ce presupune şi vinovăţia victimei, să plătească cota de V2 din sumele cu care s-au constituit părţi civile Serviciul de Ambulanţă Neamţ, Spitalul Judeţean Neamţ, Spitalul municipal Bacău şi Spitalul Judeţean Bacău.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în cauză de parte civilă C.V., s-a apreciat că, deşi partea civilă nu şi-a probat pretenţiile formulate, raportat la perioada în care aceasta a fost internată, la disconfortul şi suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, se justifică acordarea unor daune materiale şi morale.
La stabilirea cuantumului daunelor care i se cuvin părţii civile, instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că fapta săvârşită de inculpat a fost consecinţa comportamentului provocator al părţii civile, care are o vinovăţie cel puţin egală cu cea a inculpatului, apreciindu-se astfel că sumele de 2000 lei daune materiale şi 3000 lei daune morale, sunt în măsură să acopere parte din prejudiciile suportate de partea civilă.
În ceea ce priveşte cererea părţii civile de a fi obligat inculpatul la plata unei prestaţii periodice pentru minorele C.L.M. şi C.V.A., aceasta a fost apreciată ca nefondată, întrucât acordarea unor sume de bani cu acest titlu nu se justifică decât în cauzele în care s-au soldat cu decesul unui părinte.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, care a criticat-o, susţinând că este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
1. Instanţa de fond, deşi datoare, potrivit legii, nu a atras atenţia asupra consecinţelor acestei schimbări de încadrare juridică şi nu a explicat inculpatului dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea în raport cu noua încadrare.
2. Instanţa de fond, deşi a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., nu s-a pronunţat asupra acestei schimbări şi în mod greşit instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Întrucât, faţă de probele existente la dosar, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cum greşit a reţinut instanţa de fond.
3. S-a mai susţinut în motivele de apel că hotărârea instanţei de fond este netemeinică în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, care a fost apreciată ca excesiv de blândă şi lipsită de fermitate, în raport cu pericolul social al faptei, modalitatea de suspendare a executării pedepsei aplicată de instanţă fiind nejustificată, deoarece nu este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice în cauză, de condamnare a inculpatului Ş.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Procurorul de şedinţă nu a mai susţinut primul motiv de apel, dar a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., apreciind că în cauză infracţiunea nu a fost săvârşită în public.
Prin Decizia penală nr. 107 din 28 septembrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva sentinţei penale nr. 63/P din data de 31 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului şi al duratei termenului de încercare stabilit de instanţa de fond.
A fost desfiinţează sentinţa penală apelată numai cu privire la aceste aspecte, reţinându-se cauza spre rejudecare şi în consecinţă:
S-a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 6 (şase) luni închisoare, la 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, iar durata termenului de încercare stabilit de instanţa de fond, de la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, la 3 (trei) ani şi 2 (două) luni.
S-a constatat că inculpatul a achitat din cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat către partea civilă C.V. suma de 200 lei, prin mandatul poştal din data de 22 septembrie 2010.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina statului.
Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi examinând-o, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, curtea de apel a reţinut că, aşa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunţării din data de 25 martie 2010 - fl. 123 verso, instanţa de fond, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., în tentativă infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., iar din această din urmă infracţiune în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
S-a constatat, astfel, că instanţa de fond a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi pe aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. a pus concluzii atât reprezentantul Parchetului, care a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, calificarea corectă fiind cea din rechizitoriu, cât şi apărătorul ales al inculpatului, acesta din urmă fiind şi el prezent în instanţă, care a solicitat, faţă de probele administrate, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., astfel că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.
Referitor la încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat, s-a reţinut că hotărâtoare în efectuarea distincţiei dintre infracţiunea de tentativă de omor şi celelalte infracţiuni, de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., sau vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., este forma vinovăţiei cu care a fost săvârşită fapta, iar la stabilirea formei vinovăţiei cu care a fost săvârşită infracţiunea trebuie avute în vedere, în mod cumulativ, aspectele referitoare la obiectul vulnerant folosit, regiunea corpului unde i-au fost aplicate loviturile părţii vătămate şi intensitatea loviturii aplicate.
S-a constatat, astfel, că în cauză, în raport şi de celelalte probe administrate, nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile anterior menţionate pentru a se aprecia că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., respectiv cea referitoare la obiectul vulnerant folosit şi cea a regiunii corpului vizată.
Prin urmare, s-a apreciat ca fiind justificată schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., în cauză producându-se unul dintre rezultatele prevăzute de acest text, respectiv, „punerea în primejdie a vieţii persoanei".
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, sub aspectul cuantumului acesteia, curtea de apel a constatat că instanţa de fond nu a făcut o judicioasă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că la stabilirea cuantumului pedepsei principale, se impune a fi avute în vedere şi consecinţele faptei săvârşite de inculpat, respectiv, faptul că partea vătămată C.V. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 65 - 75 zile de îngrijiri medicale şi prin gravitatea acestora, i-a fost pusă în primejdie viaţa, fiind produs cel mai grav dintre rezultatele prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., respectiv, „punerea în primejdie a vieţii persoanei".
Astfel fiind, s-a apreciat că pentru a fi atins scopul preventiv-educativ al pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C. pen., se impune, având în vedere şi corecta reţine a circumstanţei atenuate legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., majorarea cuantumului pedepsei principale.
Având în vedere că la individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere şi împrejurările care atenuează răspunderea penală, precum şi împrejurările în care sunt comise faptele, în raport şi de persoana inculpatului, care anterior săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii a avut o bună comportare, iar pe parcursul procesului penal a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii, precum şi de reţinerea în cauză a circumstanţei atenuate legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în cauză fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 81 alin. (1) C. pen., instanţa de apel a constatat că în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia şi a dispus suspendarea condiţionată a executării.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ş.V., solicitând casarea acesteia şi redozarea pedepsei stabilite de instanţa de apel.
În motivele scrise de recurs s-a susţinut şi faptul că pe latură civilă, în mod greşit a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale către partea vătămată C.V., apreciindu-se, de asemenea, că întinderea daunelor morale, cât şi a celor materiale ar fi trebuit redusă la jumătate, în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante legale a provocării.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că la data de 14 decembrie 2008 inculpatul a avut o discuţie contradictorie cu partea vătămată C.V. şi în acest context i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, împingându-l către muchia unui pat, leziunile produse părţii vătămate necesitaând pentru vindecare 65-70 zile îngrijiri medicale şi, prin gravitatea lor, punându-i în primejdie viaţa.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Se reţine că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate de către prima instanţă, apreciind că la stabilirea cuantumului pedepsei principale, se impune a fi avute în vedere şi consecinţele faptei săvârşite de inculpat, respectiv, faptul că partea vătămată C.V. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 65 - 75 zile de îngrijiri medicale şi prin gravitatea acestora, i-a fost pusă în primejdie viaţa.
Totodată, în mod just, în cauză au fost reţinute circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al acesteia, consfinţit prin disp.art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Cu privire la critica referitoare la greşita obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale către partea vătămată C.V., se reţine că în mod corect s-a stabilit că, raportat la perioada în care aceasta a fost internată, la disconfortul şi suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, acordarea unor daune materiale şi morale este justificată, apreciindu-se, de asemenea, că întinderea acestora este corespunzătoare, în speţă fiind avute în vedere şi dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că fapta săvârşită de inculpat a fost consecinţa comportamentului provocator al părţii civile.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 364/2011. Penal → |
|---|
