ICCJ. Decizia nr. 3101/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3101/2011

Dosar nr.8520/95/2010

Şedinţa publică din 16 septembrie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 279 din 22 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8520/95/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul G.G. a fost trimis în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. combinat cu art. 65 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la 8 (opt) ani închisoare şi s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus arestul preventiv de la 25 iunie 2010, la zi.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului G.G.

S-a admis acţiunea civilă susţinută din oficiu în beneficiul părţii vătămate minore de reprezentantul ministerului public.

A fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată minoră a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen.,a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, nr. 331/P/2010 din 12 iulie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul G.G., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul G.G. locuieşte în comuna Crasna, satul Cărpiniş, judeţul Gorj, iar în apropiere locuieşte persoana vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, care a fost încredinţată spre creştere şi educare bunicii sale P.E.

În ziua de 21 iunie 2010, în jurul orelor 12,00, a mers la locuinţa părţii vătămate pentru a duce unchiului acesteia, martorul P.V., o sticlă cu bere.

Partea vătămată L.E.L. se afla în faţa locuinţei, în şosea, împreună cu fratele ei L.I. şi alţi copii.

La propunerea inculpatului, partea vătămată a acceptat să urce pe motoscuter şi s-au deplasat la locuinţa acestuia, iar când au intrat în curte, au fost observaţi de către martorul J.I.

Partea vătămată a ajutat inculpatul la diferite treburi gospodăreşti, după care au intrat în locuinţă şi au consumat suc.

Fiind şi sub influenţa alcoolului, inculpatul a propus părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale.

La refuzul acesteia, inculpatul a sărutat-o, a luat-o în braţe, a trântit-o pe pat, cu o mână i-a imobilizat braţele, iar cu cealaltă i-a tras în jos pantalonul şi chilotul.

Şi-a dat şi el pantalonul şi chilotul în jos şi a întreţinut raport sexual normal cu partea vătămată, după care i-a introdus şi degetul în vagin.

În această perioadă, partea vătămată s-a opus şi s-a zbătut provocându-i inculpatului leziuni traumatice la nivelul mâinilor şi a organelor genitale.

Din Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, s-a constatat că partea vătămată era virgină la data examinării, iar din Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010 a rezultat că inculpatul a prezentat leziuni traumatice la mâna stângă, ce puteau fi produse prin zgâriere, iar la nivelul prepuţului, s-a constatat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin contact al penisului, forţat sau repetat, de o suprafaţă semidură sau moale.

După consumarea raportului sexual, inculpatul a condus partea vătămată până în apropierea locuinţei acesteia, iar la despărţire a ameninţat-o cu bătaia dacă va spune cuiva despre cele petrecute.

În seara zilei de 23 iunie 2010, martorele P.M. şi B.N., mătuşile părţii vătămate au intenţionat să-i facă baie, ocazie cu care au observat pete de sânge pe chilot şi la insistenţele lor, le-a spus ce s-a întâmplat, fiind astfel sesizate organele de poliţie.

Această stare de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: sesizarea şi declaraţia numitei P.E. reprezentantă legală a părţii vătămate minore, declaraţia părţii vătămate L.E.L., Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, declaraţiile inculpatului G.G., care recunoaşte fapta comisă, Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010, declaraţiile martorilor P.M., P.V., B.N. şi J.l.

La data de 25 iunie 2010 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.

Prin Încheierea nr. 47 din 25 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 8159/95/2010, s-a dispus arestarea preventivă, măsură menţinută în timpul cercetării judecătoreşti.

Reprezentanţii legali ai minorei au învederat instanţei că partea vătămată nu înţelege să se constituie parte civilă în procesul penal, întrucât inculpatul este prieten de familie şi au o părere foarte bună despre el.

Ascultat de către instanţă, în prezenţa apărătorului ales în şedinţa publică din 21 septembrie 2010, inculpatul a recunoscut şi regretat faptele săvârşite, precizând că a încercat să întreţină raport sexual cu minora, însă nu a reuşit să introducă penisul în vaginul acesteia, datorită faptului că aceasta a început să plângă şi de asemenea, a încercat să introducă puţin degetul în vaginul părţii vătămate, însă nu a reuşit pentru că pe aceasta o durea.

Fiind audiată, în prezenţa reprezentanţilor legali, partea vătămată minoră a declarat că inculpatul a dezbrăcat-o, fără să o bată, s-a pus peste ea în pat şi a încercat să-i introducă ceva în vagin, însă nu a reuşit pentru că ea a început să plângă, după care, a încercat să-i împingă degetul în vagin, moment în care i-a spus inculpatului că o doare şi a lăsat-o în pace.

Depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, sub prestare de jurământ, nu au adus elemente noi faţă de starea de fapt expusă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Analizând întregul material probator analizat în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:

În fapt, în ziua de 21 iunie 2010, inculpatul G.G., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a dus-o pe minora parte vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, la locuinţa sa, unde i-a propus să întreţină raporturi sexuale.

La refuzul acesteia, inculpatul a luat-o în braţe, fără a o lovi, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat şi el şi s-a întins peste aceasta în pat.

Depoziţia părţii vătămate minore, coroborată cu conţinutul Raportului de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, din care reiese că aceasta este virgină la data examinării şi cu declaraţia inculpatului, au format convingerea instanţei că între cei doi nu a avut loc un raport sexual normal, aşa cum în mod greşit s-a reţinut în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Este adevărat că inculpatul a încercat să introducă penisul şi degetul în vaginul părţii vătămate, iar la rugămintea acesteia, a renunţat, însă aceste împrejurări nu au indus ipoteza că între aceştia a avut loc un act sexual de orice natură, prin constrângere, în sensul art. 197 C. pen.

Tribunalul, faţă de starea de fapt mai sus expusă, reţinută după terminarea cercetării judecătoreşti şi având în vedere Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în considerentele căreia se reţine că „actul sexual înseamnă în primul rând penetraţia sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin, iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una din formele de constrângere menţionate de art. 197 C. pen., constituie infracţiunea de viol", şi-a format convingerea că în speţă, inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. (tentativă la infracţiunea de viol).

Convingerea instanţei formată în acest sens, a fost întărită, aşa cum s-a precizat de împrejurarea că minora, după cele întâmplate, este virgină, iar depoziţia acesteia şi a inculpatului, au clarificat starea de fapt, respectiv, nu a avut loc penetraţie sexuală prin conjuncţie corporală sau prin folosirea unui corp străin.

Concret, fapta săvârşită de inculpat, nu reprezintă o modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, ci numai o tentativă întreruptă la infracţiunea de viol, în formă agravată, tentativă întreruptă nu de factori exteriori, ci de atitudinea minorei care a reuşit să-i creeze inculpatului un sentiment de milă.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurarea că acesta a recunoscut şi regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, însă şi aspectul că fapta acestuia ar putea avea consecinţe negative asupra creşterii şi dezvoltării armonioase a minorei, acţionând traumatizant asupra psihicului acesteia.

Pe latura civilă, a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată minoră a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale, pentru repararea prejudiciului moral cauzat acesteia prin fapta inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul G.G.

Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a arătat că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică în tentativă la viol, iar pedeapsa a fost greşit individualizată; inculpatul a introdus degetul în vaginul părţii vătămate, rezultând astfel că infracţiunea de viol a fost consumată; pedeapsa aplicată este prea blândă, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de viol sunt între 10 şi 25 ani, astfel că s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului.

Prin motivele de apel, inculpatul G.G. a solicitat aplicarea dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. privind reducerea limitelor de pedeapsă, având în vedere recunoaşterea inculpatului; a mai solicitat redozarea pedepsei, întrucât inculpatul recunoaşte tentativa de viol, este tânăr şi nu are antecedente penale.

Prin Decizia penală nr. 58 din 9 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul G.G. împotriva Sentinţei penale nr. 279 din 22 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 8520/95/2010.

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A desfiinţat sentinţa în parte.

A înlăturat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. proc. pen, a condamnat pe inculpatul G.G. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi interzice drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă arestarea preventivă în continuare, de la 22 decembrie 2010 la zi, şi a menţinut starea de arest a inculpatului.

În faza de apel a fost audiat inculpatul, care a declarat că nu a întreţinut raport sexual normal cu minora şi nu a introdus degetul în vaginul acesteia, astfel cum a declarat anterior. A mai arătat că după plecarea minorei a constatat că avea sânge pe mâini, de la o zgârietură, care nu ştie cum i s-a produs, şi că presupune că şi pata de sânge de pe chiloţii minorei provine de la sângele de pe mâinile sale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că starea de fapt reţinută de instanţa de fond nu este în concordanţă cu probele administrate în cauză, ceea ce a dus la o greşită schimbare a încadrării juridice reţinute prin actul de sesizare.

Curtea a reţinut, astfel, că în ziua de 21 iunie 2010, inculpatul G.G., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a dus-o pe minora parte vătămată L.E.L., în vârstă de 10 ani, la locuinţa sa, unde i-a propus să întreţină raporturi sexuale.

La refuzul acesteia, inculpatul a luat-o în braţe, a dezbrăcat-o, s-a dezbrăcat şi el şi s-a întins peste aceasta în pat.

Inculpatul a încercat să întreţină raport sexual normal cu partea vătămată, însă nu a reuşit, aspect ce rezultă din declaraţia acestuia la instanţa de fond şi de apel, a minorei, audiată nemijlocit la instanţa de fond, precum şi, îndeosebi, din Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, din care reiese că aceasta este virgină la data examinării.

S-a reţinut că este evident că inculpatul a încercat să întreţină raport sexual normal cu partea vătămată, împrejurare ce rezultă şi din concluziile Raportului de constatare medico-legală din 09 iulie 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, din care rezultă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice la mâna stângă, ce puteau fi produse prin zgâriere, iar la nivelul prepuţului, s-a constatat o leziune traumatică ce s-a putut produce prin iritaţie mecanică, posibil prin contact al penisului, forţat sau repetat, de o suprafaţă semidură sau moale.

S-a constatat, însă, că după acest moment, inculpatul a introdus degetul în vaginul părţii vătămate minore, aspect ce rezultă din declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului, date în acest sens în faţa instanţei de fond (susţinerea inculpatului formulată cu prilejul audierii de instanţa de apel, că nu i-a făcut nimic părţii vătămate, fiind apreciată ca nesinceră, de vreme ce până în prezent inculpatul a declarat constant că a introdus degetul în vaginul părţii vătămate).

S-a apreciat că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, de a introduce degetul în vaginul părţii vătămate minore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.

În cauză, inculpatul a acţionat asupra sexului, pentru a obţine o satisfacţie sexuală, profitând în acest timp de imposibilitatea părţii vătămate (în vârstă de 10 ani) de a se apăra.

S-a constatat, astfel, că motivul de apel formulat de parchet, prin care s-a arătat că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în tentativă la viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., este întemeiat, atâta timp cât din declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului date la instanţa de fond rezultă că inculpatul a introdus degetul în vaginul părţii vătămate minore în vârstă de 10 ani, acţiunea de penetrare fiind suficientă pentru realizarea elementului material al infracţiunii de viol în formă consumată.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere de către instanţa de apel criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege (de la 10 la 25 de ani închisoare), gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia (asupra unei minore în vârstă de numai 10 ani, profitând de inocenţa specifică vârstei şi de încrederea pe care minora o avea în inculpat, date fiind relaţiile de vecinătate şi prietenie dintre aceştia), urmarea produsă (traumele de ordin fizic şi îndeosebi psihic pe care fapta le-a avut asupra minorei, asupra dezvoltării ulterioare intelectuale şi emoţionale a acesteia), persoana şi conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă după comiterea faptei a ameninţat partea vătămată că o bate şi o moară dacă va spune ce i s-a întâmplat.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de aplicare a art. 3201 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că nu poate fi primită întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei şi nici nu a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut că în faza de apel, inculpatul şi-a schimbat, fără vreo motivare, declaraţia dată la instanţa de fond, arătând că nu a introdus degetul în vaginul părţii vătămate şi că doar a încercat să întreţină raport sexual normal cu aceasta.

S-a apreciat că împrejurările invocate de inculpat, în sensul că a recunoscut tentativa la viol, este tânăr, nu are antecedente penale şi a comis fapta pe fondul consumului de alcool, nu sunt în măsură, numai prin ele însele, să conducă la reţinerea de circumstanţe atenuante sau la aplicarea unei pedepse orientate spre minim, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al faptei şi la vârsta persoanei vătămate, de numai 10 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul G.G. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, menţinerea încadrării juridice dată de prima instanţă, aceea de tentativă de viol prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., susţinând că infracţiunea de viol nu s-a consumat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei, pe care o consideră excesiv de aspră raportat la gravitatea faptei şi la circumstanţele sale personale.

Examinând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este legală şi temeinică sub toate aspectele, recursul declarat de inculpat fiind nefondat.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 7 C. proc. pen.:

Instanţa de apel, cu argumente rezultate din probatoriul administrat şi cu argumente juridice pertinente, care nu vor fi reiterate ci doar completate, a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. în formă consumată.

Înalta Curte subliniază faptul că pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de viol nu interesează dacă persoana de sex feminin a fost sau nu deflorată. Este suficient pentru consumarea infracţiunii să aibă loc introducerea organului sexual bărbătesc în cavitatea vaginală a femeii, chiar dacă actul nu a continuat până la finalizarea condiţiilor care pot realiza procreaţia (a se vedea în acest sens, practica fostului Tribunal Suprem; cu titlu de exemplu, Decizia nr. 27/1975)

Potrivit noilor reglementări aduse prin OGnr. 89/2001, infracţiunea de viol constă nu numai în raportul sexual normal între o persoană de sex masculin şi una de sex feminin, ci violul a fost definit ca fiind „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de se apăra sau de a-şi exprima voinţa".

Întrucât noţiunea de act sexual de orice natură a primit interpretări diferite în practica judiciară, prin Decizia nr. 3 din 23 mai 2005, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a statuat că prin act sexual de orice natură (susceptibil de a fi încadrat în infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 din C. pen.), se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit, sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa.

În această interpretare, noţiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale cât şi pe cele nefireşti, heterosexuale dar şi relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex.

Atât doctrina cât şi jurisprudenţa în materie sunt unanime în a aprecia că actul sexual înseamnă penetraţie sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncţie corporală între agresor şi victimă sau prin folosirea unui corp străin - iar dacă oricare dintre aceste acte are loc prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol.

În speţa dedusă judecăţii, rezultă fără niciun fel de dubiu că inculpatul G.G. a încercat, prin constrângere, să întreţină raport sexual normal cu minora L.E.L., în vârstă de 10 ani şi, întrucât nu a reuşit, i-a introdus acesteia degetul în vagin. Sub acest aspect, declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, sunt concordante şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză (declaraţia numitei P.E. reprezentanta legală a părţii vătămate minore, Raportul de constatare medico-legală din 25 iunie 2010, Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2010, declaraţiile martorilor P.M., P.V., B.N. şi J.l.

În consecinţă şi Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul G.G. este aceea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. şi nu aceea reţinută de prima instanţă, de tentativă de viol, prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., infracţiunea fiind consumată în momentul penetrării vaginului părţii vătămate cu degetul, fiind lipsită de relevanţă sub aspectul încadrării juridice împrejurarea că minora nu a fost deflorată.

În egală măsură, Înalta Curte constată că nici cazul de casare invocat în subsidiar de inculpat, acela prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Înalta Curte observă faptul că art. 197 alin. (3) C. pen. prevede pedepse mai severe dacă subiectul pasiv al infracţiunii de viol nu a împlinit vârsta de 15 ani, legiuitorul urmărind realizarea unei protecţii superioare a minorilor sub această vârstă, din cauza consecinţelor mult mai grave ale violului asupra psihicului acestor persoane vulnerabile. Rezultă că norma de incriminare obligă erga omnes la respectarea dreptului la libertate sexuală a persoanelor cu vârsta sub 15 ani.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, la stabilirea şi aplicarea pedepsei trebuie adecvate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la cerinţele şi datele particulare ale speţei, precum şi la persoana inculpatului în aşa fel încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social al faptei şi persoanei inculpatului precum şi necesităţilor de apărare a valorilor sociale.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în art. - 52 alin. (1) -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".

Pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare a condamnatului, ci şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispoziţiile art. 52 C. pen.

În concret, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ţinut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de împrejurările şi modalitatea de săvârşire a acesteia (prin ademenirea minorei, care se juca cu alţi copii, în locuinţa sa, profitând de încrederea pe care aceasta o avea în inculpat, datorită relaţiilor de vecinătate şi de prietenie între familiile celor doi dar şi prin constrângere fizică, constând în imobilizarea braţelor minorei deasupra capului şi dezbrăcarea forţată a acesteia), de vârsta fragedă a părţii vătămate, de consecinţele abuzului sexual asupra dezvoltării ulterioare a minorei, fiind avute în vedere, totodată, circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv, lipsa antecedentelor penale, atitudinea parţial sinceră pe parcursul procesului penal.

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca neîntemeiată cererea de reţinere în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel, „conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale.

Celelalte date personale ale inculpatului, aşa cum s-a menţionat anterior, au fost avute în vedere ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) fiind evaluate în contextul gravităţii deosebite a faptei.

Pentru toate aceste considerente şi având în vedere că la examinarea din oficiu a cauzei nu au fost constatate motive de reformare a deciziei atacate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.

Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 25 iunie 2010 la 16 septembrie 2011.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi plata onorariului apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 58 din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 iunie 2010 la 16 septembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 septembrie 2011.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 3075/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3102/2011. Penal. înlocuirea măsurii... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3101/2011. Penal