ICCJ. Decizia nr. 3211/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 55 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul I.A. împotriva Rezoluției nr. 674/P/2010 din 30 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și a Rezoluției nr. 115/II/2/2011 din 18 februarie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, menținând rezoluțiile atacate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile atacate sunt legale si temeinice, întrucât în lipsa unor date și indicii temeinice care să confirme acuzațiile aduse judecătorului I.M., hotărârea judecătorească pronunțată de aceasta și măsurile procesuale dispuse în dezlegarea cauzei cu care au fost investită nu pot fi cenzurate decât în căile de atac exercitate potrivit legii. S-a mai arătat că, în condițiile art. 124 din Constituția României, judecătorul este independent în înfăptuirea actului de justiție, iar cel care se consideră vătămat într-un drept al său de soluția dată are la îndemână căile de atac prevăzute de lege
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul criticând-o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată a făptuitoarei împotriva căreia a formulat plângere penală.
La termenul din 22 septembrie 2011, înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căi de atac exercitată de petent.
Examinând cauza sub acest aspect, înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul I.A.ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.
In speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la data de 10 martie 2011, și drept urmare hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire, se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate.
Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca inadmisibil recursul formulat de petentul I.A.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3319/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3213/2011. Penal → |
|---|
