ICCJ. Decizia nr. 3213/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 92 din 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului I.N. împotriva rezoluției nr. 8/P/2010 din 5 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
S-a menținut rezoluția atacată.
A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin rezoluția nr. 8/P/2010 din 05 ianuarie 2011 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 264 C. pen., față de magistrații C.E. - fost procuror, C.V. - procuror, M.C. - procuror, C.C. - procuror și I.C.C. - judecător, deoarece faptele reclamate nu există.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut de către procuror în această rezoluție că, în urma verificărilor efectuate că aspectele semnalate nu au corespondent în realitate.
Astfel, soluțiile adoptate de procurori și judecători au fost dispuse cu bună credință, în temeiul dispozițiilor legale, fără să existe probe sau indicii care să formeze convingerea că aceștia au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați în prezenta cauză.
Astfel, în dosarele nr. 668/P/2009 și nr. 518/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, soluțiile adoptate de procuror nu au fost infirmate, motivat și de lipsa plângerilor împotriva soluțiilor, pe care persoana vătămată ar fi putut să le facă.
Sentința penală nr. 434/2009, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 6830/315/2009 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea ca tardiv a recursului declarat.
împotriva rezoluției de mai sus, s-a formulat plângere, conform art. 3789C. proc. pen., de către petentul I.N., iar prin rezoluția nr. 365/11/2/2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă această plângere.
Pentru a dispune astfel, s-a apreciat că, verificările efectuate nu au constatat că magistrații respectivi au comis faptele pentru care să justifice începerea urmăririi penale și ca atare, în cauză, s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale față de aceștia.
Ca atare, s-a apreciat de către procurorul ierarhic superior că rezoluția atacată este temeinică și legală.
în plus, petiționarul a inserat în conținutul plângerii și aspecte ce se referă la modul în care judecătoarea P.S. a instrumentat dosarul nr. 6061/2005 al Judecătoriei Târgoviște (sentința civilă nr. 2587/2006).
Aceste aspecte au fost verificate în cadrul dosarului cu nr. 163/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Plângerile formulate, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen. și art. 278/1 C. proc. pen. împotriva soluției din acest dosar fiind respinse și menținute prin rezoluția nr. 163/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Curtea de Apel, examinând plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, de dispozițiile legale incidente în materie, a constatat că aceasta este nefondată, după cum se va arăta în continuare:
Petentul a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistraților procurori și a magistratului judecător, pentru aspecte ce țin de măsurile dispuse de către aceștia în cadrul soluționării unor cauze în care petentul a figurat ca parte.
în concret, nemulțumirea petentului are drept fundament o sentință judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în materie civilă de către Judecătoria Târgoviște, mai exact sentința civilă nr. 2587 din 03 iulie 2006 pronunțată în completul compus de către magistratul judecător P.S.C., procesul având ca obiect partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defuncților autori ai petentului de față.
Nemulțumit de compunerea lotului care i-a fost atribuit, petentul s-a adresat în repetate rânduri organelor de urmărire penală abilitate, formulând plângeri penale prin care a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistraților care au soluționat cauza civilă, plângerile fiind soluționate de către intimații din prezenta cauză.
Practic, și la acest moment, petentul contestă componența lotului atribuit, susținând că hotărârea judecătorească de partaj a fost pronunțată prin fals și uz de fals, deși în cauză este vorba despre o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, la a cărei respectare este datoare orice persoană cetățean al statului în care s-a pronunțat sentința.
Curtea constată în această situație că ne aflăm în câmpul de aplicare al art. 17 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, text de lege potrivit căruia desființarea și reformarea hotărârilor judecătorești sau a măsurilor și actelor dispuse de către procuror, sunt permise doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.
Altfel spus, nu este permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția uneia din părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare, cenzura unei hotărâri judecătorești și respectiv a măsurilor și actelor dispuse de către procuror realizându-se numai de către instanțele de judecată, sau de către procurorul ierarhic superior, conform procedurii prevăzute în art. 278 C. proc. pen., și nu în cadrul unei anchete penale.
în cauzele aflate spre soluționare, magistrații judecători și procurori se supun numai legii pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate și în raport de propria convingere, iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea niciunui element solid de natură să susțină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistraților ce au pronunțat-o.
Din examinarea soluțiilor adoptate de către intimați se observă că acestea sunt amplu motivate în fapt și în drept, astfel că întrunesc toate condițiile cerute de lege în acest sens, iar susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al acestora reprezintă o simplă speculație, insuficientă pentru a da naștere unui raport juridic de drept penal.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen.
în acest sens, potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.
în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 9 mai 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.
în această situație,întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte a respins ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3211/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3203/2011. Penal → |
|---|
