ICCJ. Decizia nr. 3484/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3484/2011
Dosar nr. 2542/89/2008
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 415 din 9 decembrie 2009, a condamnat pe inculpatul C.G. (fiul lui S. şi E., născut la data de 2 iulie 1977) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă între 16 - 26 mai 2008.
A admis în partea acţiunea civilă formulată de victima M.I. şi a obligat pe inculpat să plătească acesteia, cu titlu de daune morale, suma de 2.800 euro şi a respins pretenţiile civile solicitate cu titlu de daune materiale.
A obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă totală de 1.150 RON, din care suma de 450 RON, reprezentând onorarii pentru apărători din oficiu la urmărirea penală şi în cursul judecăţii pentru inculpat şi pentru victimă, va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna iunie 2007, victima M.I. a plecat din comuna Zorleni cu intenţia de angajare în comuna Victoria, judeţul Brăila, unde spera să-şi găsească un loc de muncă. Victima a ajuns până în staţia CFR Spicul Brăilei de unde a încercat să găsească o maşină de ocazie pentru a-şi continua deplasarea către comuna Victoria. În timp ce victima aştepta maşina, lângă aceasta a oprit un autoturism în care se afla inculpatul C.G. şi numiţii M.D.I. şi D.D.I.
Inculpatul C.G. s-a oferit să o transporte pe victima M.I., la destinaţie.
După ce partea vătămată s-a urcat în autoturismul în care se aflau cei trei inculpaţi, inculpatul C.G. i-a propus victimei să meargă în Italia unde îi poate asigura un loc de muncă ca menajeră şi va locui într-o vilă pe care o deţine în proprietate.
Pe timpul deplasării victima i-a relatat inculpatului că are o situaţie financiară precară, că are în întreţinere un copil minor şi că doreşte să găsească un loc de muncă pentru a-şi ajuta familia care trăia într-o stare de sărăcie.
Inculpatul i-a creat impresia victimei că este o persoană serioasă şi că într-adevăr dorea să o ajute să-şi găsească un loc de muncă.
Victima M.I. a acceptat propunerea făcută de către inculpatul C.G., fapt pentru care acesta din urmă a transportat-o pe victimă în oraşul Hârşova unde deţinea o locuinţă.
Deoarece victima nu avea asupra sa buletinul de identitate şi pentru a trece frontiera de stat a României era necesar să aibă un act de identitate asupra sa, inculpatul C.G. a însoţit-o pe victimă în comuna Zorleni, judeţul Vaslui, la domiciliul acesteia.
Astfel, victima a fost transportată de către inculpat la locuinţa acesteia din comuna Zorleni iar acolo a discutat cu părinţii victimei despre oferta de a-i găsi un loc de muncă în Italia.
Întrucât victima îşi pierduse actul de identitate, instigată fiind de către inculpat, victima a luat din locuinţa sa actele de identitate ale surorii sale M.A.M., care la acea vreme era minoră.
În aceeaşi zi victima a fost transportată în municipiul Piatra Neamţ în care locuiau numiţii M.D.I. şi D.D.I., aceştia din urmă întocmindu-i o procură falsă prin care se atesta că părinţii sunt de acord ca M.A.M. să părăsească România. Această procură era necesară pentru ca victima M.I. să părăsească România folosind documentele surorii sale minore M.A.M. La scurt timp, victima a fost transportată de către inculpatul C.G. şi numiţii M.D.I. şi D.D.I. în Italia în localitatea Frosinone.
În localitatea Frosinone – Italia, victima a fost cazată într-un imobil în care locuia şi inculpatul C.G. Inculpatul C.G. i-a spus victimei că a fost adusă în Italia pentru a practica prostituţia în folosul său şi că promisiunea de a lucra ca menajeră este o promisiune falsă şi a fost făcută numai pentru a o determina să îl însoţească în Italia. Deoarece victima nu cunoştea limba italiană, inculpatul i-a dat acesteia un înscris în care erau scrise mai multe cuvinte în limba italiană cu traducere în limba română, cuvinte specifice activităţii de prostituţie şi pe care victima trebuia să le folosească când racola clienţi.
În perioada în care victima M.I. a stat în Italia aproximativ două săptămâni, inculpatul C.G. a obligat-o pe victimă să practice prostituţia la stradă iar în cazul în care aceasta se împotrivea sau sumele de bani încasate ca urmare a practicării prostituţiei erau relativ reduse, victima era lovită şi ameninţată cu moartea.
În permanenţă victima era supravegheată de către inculpatul C.G. atât în imobilul în care era cazată, cât şi în momentele în care era transportată la stradă pentru a racola clienţi.
Victima M.I. a declarat că în imobilul în care locuia mai erau şi alte tinere însă nu avea voie să ia contact cu acestea.
De asemenea, aceasta a declarat că a fost învăţată de către o tânără pe nume L. care locuia în acelaşi imobil să sustragă bani de la un client pentru a-l determina în acest fel pe inculpatul C.G. să o trimită în România de teamă de a nu fi anunţată poliţia italiană.
Astfel, victima, în timp ce era scoasă la stradă pentru a practica prostituţia, a sustras de la un client o sumă de bani şi datorită faptului că respectivul client ameninţa că va sesiza poliţia italiană inculpatul C.G. a fost nevoit să o trimită pe victimă în România.
La puţin timp victima a fost transportată de către numitul D.D.I. în România şi cazată în imobilul din localitatea Hârşova. Numitul D.D.I. i-a spus victimei M.I. că va trebui să practice prostituţia pe şoseaua de centură o perioadă scurtă de timp, perioadă în care urma să o aranjeze (să o tundă şi să îi schimbe culoarea părului) pentru ca atunci când o va transporta din nou în Italia să nu fie recunoscută de clientul de la care sustrăsese banii.
Victima M.I., a doua zi după ce a ajuns în România, în timp ce se afla pe şoseaua de centură a reuşit să plece din locul în care se afla şi să scape astfel de controlul inculpatului cu ajutorul unui client. Aceasta s-a deplasat apoi în comuna Victoria, jud. Brăila, la locuinţa mătuşii sale, martora V.E., căreia i-a povestit că inculpatul C.G. a obligat-o să practice prostituţia în Italia.
Martora V.E. a declarat că după puţin timp de la sosirea nepoatei sale la locuinţa sa, aceasta a fost contactată telefonic de către inculpatul C.G. şi în momentul în care a refuzat să-i dea detalii despre victimă acesta a ameninţat-o că va veni la domiciliul ei şi o va căuta pe victimă iar în cazul în care nu o va găsi, o va împuşca. De teamă ca inculpatul să nu vină la locuinţa martorei V.E., aceasta împreună cu victima au dormit în noaptea respectivă pe câmp. În ziua următoare partea vătămată s-a deplasat în comuna Zorleni la locuinţa sa, unde a relatat membrilor familiei ce s-a întâmplat în Italia, în sensul că a fost înşelată de către inculpat cu privire la activitatea ce urma să o desfăşoare şi că a fost obligată să practice prostituţia.
Între timp inculpatul C.G. ajunsese în România şi încerca să o contacteze pe victimă pentru a o determina să meargă din nou în Italia pentru a practica prostituţia.
Inculpatul C.G. a reuşit să ia contact telefonic cu victima şi pentru a-l atrage la locuinţa sa din comuna Zorleni, aceasta i-a promis că va căuta şi alte tinere dispuse să meargă la muncă sau la prostituţie (inculpatul îi solicitase anterior să mai găsească şi alte tinere).
În aceste condiţii, inculpatul C.G. a venit în comuna Zorleni, jud. Vaslui fiind însoţit de către concubina sa, C.I., moment în care membrii familiei victimei au sesizat organele de poliţie despre prezenţa inculpatului la locuinţa lor şi despre împrejurările în care M.I. a fost obligată să practice prostituţia în Italia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul C.G. şi avocat S.S.G.
Prin apelul declarat, inculpatul C.G. a formulat următoarele critici:
- a fost greşit condamnat de către prima instanţă şi întrucât nu exista un suport probator care să dovedească existenţa faptei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a solicitat achitarea sa.
În subsidiar a solicitat reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării.
Critica formulată de apelanta-avocat S.S.G. a vizat sancţiunea amenzii judiciare ce i-a fost aplicată de Tribunalul Vaslui prin Încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2009, considerând că actul medical prezentat justifică lipsa sa la termenul de judecată şi pe cale de consecinţă cererea de scutire de la plata amenzii.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 34 din 17 februarie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.G. împotriva Sentinţei penale nr. 415 din 9 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care a menţinut-o.
A admis apelul declarat de avocat S.S.G. împotriva Încheierii de şedinţă din data de 7 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2542/89/2008 al Tribunalului Vaslui, încheiere pe care a desfiinţat-o în parte şi în consecinţă.
A înlăturat dispoziţia de respingere a cererii formulată de avocat S.S.G. şi a dispus scutirea de la plata amenzii judiciare în sumă de 5.000 RON aplicată prin Încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2009.
A menţinut celelalte obligaţii ale încheierii apelate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul-inculpat să plătească suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de avocat rămân în sarcina statului.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru victima M.I. în cuantum de 300 RON se va avansa din fondurile statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Prima instanţă a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă şi împrejurările cauzei, fiind evidenţiate aspecte concordante ce susţin vinovăţia inculpatului.
Pe baza analizei amănunţite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar şi a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, existând probe certe de vinovăţie a inculpatului în comiterea faptei.
S-a reţinut că în apel inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a precizat că nu doreşte să dea declaraţie, prevalându-se de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Prima instanţă de control judiciar a apreciat că în cauză a fost administrat un probatoriu corect interpretat şi coroborat de prima instanţă avându-se în vedere toate împrejurările şi datele ce conduc la o reală stabilire a situaţiei de fapt şi a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul C.G.
S-a reţinut că soluţia de condamnare a inculpatului este corectă, criticile formulate de inculpat prin apelul declarat în sensul reţinerii unei situaţii de fapt nereale ce a condus la o greşită condamnare fiind nefondate.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a constatat că în raport de situaţia de fapt relevată de probele administrate, evaluarea juridică este legală, fiind stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normei de incriminare. Astfel s-a reţinut că activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul C.G. întruneşte atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Curtea a constatat, de asemenea, că instanţa de fond a făcut o corectă analiză şi o justă evaluare a tuturor datelor privind fapta săvârşită, cât şi a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, cu respectarea criteriilor stipulate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Au fost avute în vederea în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea apreciind că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare executabilă în regim de detenţie este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale acesteia.
S-a constatat că sub aspectul laturii civile, instanţa de fond, în mod corect, a acordat părţii vătămate suma de 2.800 euro, cu titlu de daune morale, sumă ce realizează o justă şi integrală reparare.
Examinând apelul promovat de avocat S.S.G. prin prisma susţinerilor făcute şi a actului medical prezentat – adeverinţă medicală ce justifică lipsa la termenul de judecată şi imposibilitatea asigurării substituirii, Curtea a constatat că apelul este întemeiat.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul C.G. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 21 C. proc. pen. şi subsidiar art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Referitor la primul caz de casare invocat, prevăzut de pct. 21 al art. 3859 C. proc. pen. respectiv că judecata în primă instanţă a avut loc fără citarea sa legală, se constată că acest caz de casare nu este incident în cauză.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului se constată că la instanţa de fond, inculpatul a fost legal citat la mai multe adrese: Hârşova, jud. Constanţa; comuna Topalu, jud. Constanţa; prin afişare la Consiliul Local Vaslui; Italia.
Se mai constată la dosarul instanţei de fond că inculpatul C.G., prin apărător, a indicat noul său domiciliu (reşedinţă), Trento – Italia, unde, de asemenea, inculpatul a fost legal citat, acesta neprezentându-se în faţa primei instanţe, fiind reprezentat la toate termenele de judecată de apărătorul său ales.
În cauză, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., criticile formulate sub acest aspect nu sunt întemeiate şi nu se impune casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect, stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinute în sarcina sa, respectiv infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.
Sub aspectul pretinsei erori grave de fapt, este de menţionat că prezentarea şi analizarea probelor aşa cum au rezultat din mijloacele de probă administrate nu sunt în contradicţie totală sau vădit deformate pentru a ne regăsi în cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Probele administrate în cauză dovedesc, mai presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii ce i se reţine în sarcină, în mod corect, instanţa de fond dispunând condamnarea acestuia, neexistând elemente care să facă posibilă adoptarea unei soluţii contrare celei stabilite de instanţele inferioare în sensul achitării inculpatului, aşa cum în mod netemeinic susţine apărarea.
Pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare; instanţa de fond având în vedere la toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor.
Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală ca şi conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, au fost avute în vedere de instanţa de fond la stabilirea cuantumului pedepsei.
Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări care să facă posibilă reducerea pedepsei aplicate sau schimbarea modalităţii de executare, faptele săvârşite de inculpat prezentând un grad ridicat de pericol social ce impun aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Neexistând alte împrejurări, care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat de inculpatul C.G., ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3478/2011. Penal → |
|---|
