ICCJ. Decizia nr. 35/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 35/2011

Dosar nr. 9229/1/2010

Şedinţa publică din 13 ianuarie 2011

Asupra plângerii de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Examinând plângerea înregistrată sub numărul de mai sus, formulată de numitul M.V.C., reţine următoarele:

Petentul a formulat plângere penală împotriva funcţionarilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, solicitând cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fapta constând în aceea că la data de 26 martie 2010, fiind citat telefonic să se prezinte la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie, în vederea audierii în calitate de martor în dosarul nr. 12/P/2008 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, deşi a solicitat în temeiul art. 190 C. proc. pen., plata sumei de 20 de lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, nu a primit nici banii şi nici răspuns la solicitarea sa.

Din verificările întreprinse de procuror în cadrul dosarului 3531/VIII-1/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a rezultat că petiţionarul a adresat la data de 04 mai 2010, cererea de restituire a sumei de 20 de lei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv Ministrului V.B., căruia i se subordonează Direcţia Generală Anticorupţie, unde a fost înregistrată sub nr. 1225042 din 18 mai 2010.

Această cerere, deşi adresată Direcţiei Generale Anticorupţie, a fost transmisă pe data de 08 iunie 2010, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind ataşată la dosarul de urmărire penală nr. 12/P/2008 privind pe inculpatul G.L.C. ş.a.

Din conţinutul plângerii s-a consemnat de către procuror că nu sunt respectate condiţiile de formă impuse de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în legătură cu obligativitatea cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin sentinţa penală nr. 653 din 30 martie 2009, apreciind că indicarea tuturor datelor impuse de textul de lege respectiv, constituie o condiţie privind admisibilitatea acesteia.

Întrucât din verificări a rezultat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., procurorul, prin Rezoluţia din 6 octombrie 2010 a respins plângerea înregistrată sub nr. 3531/VIII-1/2010, întrucât nu se impune înregistrarea sa în evidenţa cauzelor penale.

Soluţia s-a comunicat petiţionarului care a înţeles a o critica la nivelul procurorului general care, prin Rezoluţia din 29 oct. 2010 a respins-o, ca neîntemeiată.

Î continuare petentul s-a adresat şi instanţei de judecată, după cum s-a specificat.

Cadrul procesual propus de petent vizează art. 278/1 C. proc. pen., expres arată că este nemulţumit de respingerea plângerii împotriva deciziei de neînregistrare în evidenţele lucrărilor penale şi clasare a plângerii împotriva soluţiei nr. 3531/2010 în care a formulat reclamaţie împotriva unor lucrători D.N.A. a căror identitate nu o cunoaşte pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Instanţa de judecată nu va avea altceva de făcut, în contextul celor mai sus derulate, decât să constate lipsa cerinţelor minimale cerute de disp. art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., respectiv acelea vizând includerea reclamaţiei în sfera soluţiilor din urmărire penală propuse de procuror, de netrimitere în judecată, aspect asupra căruia petentul nu s-a conformat - nu s-a pronunţat o soluţie a procurorului ce să aibă un astfel de conţinut legal.

În aceste condiţii, petentul plasându-se în afara cadrului de dezbatere legală a unei plângeri grefată pe disp. art. 278/1 C. proc. pen., soluţia instanţei este aceea de respingere a reclamaţiei de faţă, ca inadmisibilă, art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul M.V.C.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 35/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond