ICCJ. Decizia nr. 354/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

 ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 354/2011

Dosar nr. 10399/1/2010

Şedinţa publică din 2 martie 2011

Asupra cererii de strămutare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petiţionarii D.M., F.P., D.V., M.I., A.S.V., D.N., F.G., B.A., D.C., B.M. şi F.T. au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6617/121/2010, al Tribunalului Galaţi a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului, motivând că la această instanţă nu va avea loc o judecată dreaptă şi imparţială întrucât sunt nemulţumiţi de faptul că au fost cercetaţi abuziv, că la desfăşurarea urmăririi penale procurorul de caz nu a dat dovadă de imparţialitate, cauza fiind puternic mediatizată , iar în prezent, se desfăşoară cercetări faţă de procurorul de caz care exercită presiuni şi influenţe asupra judecătorilor Tribunalului Galaţi.

Au mai arătat că există relaţii de rudenie între anchetatori şi alte persoane care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar din Galaţi, arătând că soţia procurorului de caz este avocat în cadrul Baroului Galaţi.

Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informaţii de la Curtea de Apel Galaţi.

Din informarea transmisă de la Curtea de Apel Galaţi, instanţă ierarhic superioară Tribunalului Galaţi, pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele:

Cauza a cărei strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, având ca obiect sesizarea instanţei prin rechizitoriul nr. 84/D/P/2009 din 7 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi prin care au fost trimişi în judecată petenţii din prezenta cauză şi alţii.

Cauza a fost înregistrată la data de 7 iulie 2010 pe rolul Tribunalului Galaţi, s-au acordat un număr de 6 termene de judecată, următorul termen fixat la 18 februarie 2011.

Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la o instanţă competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părţi are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei.

În cauză, nici una dintre cerinţele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului şi justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

În cazul de faţă, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. şi de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarii D.M., F.P., D.V., M.I., A.S.V., D.N., F.G., B.A., D.C., B.M. şi F.T. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 6617/121/2010, al Tribunalului Galaţi.

Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 354/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond