ICCJ. Decizia nr. 3568/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3568/2011
Dosar nr. 8014/1/2011
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 5 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, investită cu soluţionarea fondului cauzei privind pe inculpatul S.A.C., în baza art. 3002 şi art. 160b, raportat la art. 148, lit. f) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, din 23 mai 2011, inculpatul S.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ce constă, în esenţă, în aceea că, în perioada februarie - aprilie 2011, a pretins de la denunţătoarele M.D.C. şi D.E. suma totală de 10.000 de Euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca prin influenţa de care se prevala că se bucură asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să obţină soţilor denunţătoarelor pronunţarea unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceştia, sunt cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de crimă organizată.
S-a reţinut că, la momentul procesual actual , probaţiunea nu a fost finalizată, că durata rezonabilă a arestării preventive nu a fost depăşită aceasta, trebuind apreciat în raport cu motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă şi anume complexitatea cauzei, infracţiunea comisă, conduita inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, conduita organelor judiciare, dar, mai ales, durata detenţiei din momentul arestării - în speţă 02 mai 2011 şi până în prezent, deci o durată de 5 luni şi 3 zile.
Curtea a constatat că intervalul de timp de 5 luni şi 3 zile care a trecut de la data arestării preventive a inculpatului şi până în prezent nu a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen. S-a arătat că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece, potrivit art. 139 C. proc. pen. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speţă cea a arestării, s-au schimbat.
Înlocuirea trebuie să fie consecinţa unei schimbări relevante a situaţiei inculpatului sau a faptelor săvârşite de către acesta , ceea ce în speţă, până în prezent, nu s-a constatat.
Susţinerea nevinovăţiei de către inculpat, care nu a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, nu constituie un element determinant şi suficient pentru punerea acestuia în libertate, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii în virtutea art. 52 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive sau în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar.
De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de stipulaţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât în perioada februarie - aprilie 2011 a pretins de la denunţătoarele M.D.C. şi D.E. suma totală de 10.000 de Euro, sumă pe care a primit-o efectiv la data de 2 mai 2011, pentru ca, prin influenţa de care se prevala că se bucură asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să obţină soţilor denunţătoarelor pronunţarea unei soluţii favorabile în Dosarul penal nr. 1945/1/2011 în care aceştia sunt cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni de crimă organizată.
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite - trafic de influenţă şi calitatea inculpatului - avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
Or, în contextul recrudescenţei infracţiunilor de corupţie, lăsarea în libertate a unor inculpaţi care săvârşesc astfel de fapte prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a activităţii specifice a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Inculpatul este acuzat de săvârşirea unei fapte de o gravitate sporită, întrucât este vorba de o infracţiune de trafic de influenţă comisă de o persoană avizată (cel puţin prezumtiv, până la proba contrară) asupra semnificaţiei penale a conduitei sale - avocat aspect ce, pe de o pare, imprimă faptei un grad Înalt de pericol social, iar pe de altă parte, reclamă din partea organelor judiciare penale o ripostă fermă şi imediată inclusiv printr-o măsură privativă adecvată, în speţă, arestarea ( preventivă ) a acestuia.
Activitatea inculpatului este de natură a afecta grav prestigiul justiţiei, ca instituţie a statului responsabilă să aplice legea şi să stabilească adevărul într-o cauză, fiind de neconceput ca un avocat să-şi folosească atributele funcţiei pentru a promova aparenţa că o persoană poate oferi mită pentru a obţine, într-o procedură judiciară soluţia pe care şi-o doreşte.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului S.A.C.
Cererea apărătorului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură este inadmisibilă potrivit art. 141 teza a II-a C. proc. pen., care arată că "încheierea prin care prima instanţă respinge cererea de, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac".
Recursul declarat învederându-se , aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.C. împotriva încheierii din 5 octombrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală si de minori pronunţată în dosarul nr. 689/33/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3566/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3569/2011. Penal → |
|---|
