ICCJ. Decizia nr. 3556/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3556/2011
Dosar nr. 590/36/2010
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 15 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. la:
- 5 (cinci) ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., şi exerciţiul dreptului de a exercita o funcţie publică, prev. de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 13 octombrie 2009 la 04 februarie 2010 inclusiv.
În baza art. 357 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.:
S-a luat act că măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului C.M. din mandatul de arestare preventivă nr. 114 din 14 octombrie 2009 emis de Tribunalul Constanţa, încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu va fi revocată anterior.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a constatat că suma de 2.500 lei, remisă de denunţătorul D.D. inculpatului C.M., a fost recuperată de organele judiciare care au pus-o la dispoziţie.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C.M. să plătească statului suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele :
În octombrie 2009 inculpatul C.M., ocupa funcţia de director coordonator adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa. Potrivit contractului de management nr. 36 din 25 mai 2009, printre obligaţiile inculpatului se regăseau şi atribuţii de control derivate din funcţia îndeplinită, precum şi obligaţii privind analizarea şi avizarea documentelor de control încheiate de inspectorii de muncă din compartimentele subordonate şi coordonarea activităţii de control, a măsurilor dispuse prin programele de normalizare a condiţiilor deosebite şi speciale de muncă la angajatori.
Potrivit declaraţiei inculpatului, acesta avea în subordine 20 de inspectori, şi aviza graficul lunar de activitate al acestora, deci deţinea atribuţii de control, în sensul art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, la care face trimitere alin. (3) al aceluiaşi text.
La data de 7 octombrie 2009 numitul N.L., fost angajat al SC A.I. SRL Constanţa (reprezentată de administrator D.D.), a formulat o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa (ITM), înregistrată sub nr. 1863 , reclamând faptul că la data desfacerii contractului de muncă de către SC A.I. SRL Constanta, această societate nu i-a achitat salariul la care avea dreptul pe o perioadă de timp de 6 luni, în sumă de 5.000 lei. La dosar s-au depus, în acest sens, copia contractului de muncă al martorului N.L., copia deciziei de desfacere a contractului de muncă, copiile statelor de salarii, din care rezultă că acesta a fost angajat cu contract de muncă la SC A.I. SRL, precum şi copia sesizării nr. 1863 din 07 octombrie 2009 înregistrată la ITM Constanţa .
Sesizarea formulată de N.L. era de competenţa directoarei coordonator adjunct al Direcţiei Relaţii de Muncă, însă aceasta era în concediu medical, astfel încât atribuţiile acesteia fuseseră delegate celuilalt director coordonator adjunct, respective, inculpatului C.M.
La 8 octombrie 2009, numitul D.D. a fost apelat pe telefonul său mobil, de la postul telefonic, de către o persoană de sex masculin, care s-a prezentat sub numele „C.", şi după ce şi-a declinat calitatea de angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, i-a solicitat să se întâlnească, fără a-i preciza motivul. Denunţătorul D.D. i-a comunicat acestuia că este ocupat şi că nu este sigur că se vor putea întâlni în ziua respectivă, împrejurare în care numitul C. I-a mai apelat telefonic de încă două ori în aceeaşi zi, insistând pentru întâlnire.
În aceeaşi zi, 08 octombrie 2009, în jurul orelor 15:30, denunţătorul a fost apelat telefonic din nou de inculpatul C.M., care i-a comunicat că se află în zona sediului BCR, sucursala Constanţa, din apropierea Gării CFR Constanţa, loc în care îl aşteaptă pentru întâlnire.
D.D. a acceptat întâlnirea şi s-a deplasat la locul indicat de inculpatul C.M. care, cu această ocazie, şi-a declinat calitatea de director coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa şi i-a adus la cunoştinţă faptul că la instituţia menţionată s-a înregistrat o sesizare formulată de un fost angajat (fără a-i preciza numele) al SC A.I. SRL Constanţa (reprezentată de denunţător), solicitându-i să se prezinte a doua zi, 09 octombrie 2009 (vineri), în biroul său de la ITM Constanţa, unde puteau discuta cazul concret, având la dispoziţie şi sesizarea.
În ziua următoare, 09 octombrie 2009, de mai multe ori, în cursul dimineţii, până la ora 10:00, denunţătorul D.D. a fost apelat telefonic de către inculpat care i-a cerut cu insistenţă -„trebuie să vii"- şi, cu reproş - „nu ai venit".
La aceeaşi dată, în jurul orelor 11:30, denunţătorul I-a sunat pe inculpatul C.M. şi I-a anunţat că acceptă întâlnirea, sens în care, în scurt timp, s-a deplasat la sediul ITM Constanţa şi a mers la biroul acestuia, situat la etajul 2 al clădirii.
Cu acest prilej, inculpatul C.M. i-a prezentat reclamaţia formulată de numitul N.L., situaţie în care numitul D.D. a afirmat că bănuise identitatea petiţionarului întrucât, anterior, la data de 04 octombrie 2009, discutase cu acesta şi aflase despre intenţiile sale de a-l reclama.
Pe parcursul discuţiilor purtate, inculpatul i-a sugerat că ar fi mai bine să se înţeleagă cu N.L., însă denunţătorul a refuzat, motivând că fostul său angajat nu îşi îndeplinise corespunzător atribuţiunile de serviciu, mai precis, că a sustras o parte din bunurile transportate, livrările efectuate înregistrând lipsuri la destinaţie şi că, de asemenea, şi-a însuşit carburanţi din rezervorul autovehiculului încredinţat. Poziţia denunţătorului în acelaşi sens rezultă şi din conţinutul convorbirii ambientale dintre inculpat şi denunţător, interceptate şi înregistrate la data de 13 octombrie 2009.
În prezenţa lui D.D., inculpatul I-a apelat telefonic pe numitul N.L. şi, după ce s-a prezentat, a purtat o discuţie legată de reclamaţia formulată şi înregistrată la ITM Constanţa, ocazie cu care a aflat că cel în cauză are pretenţii băneşti de 5.000 lei, reprezentând salariul neîncasat aferent unei perioade de 6 luni anterioare concedierii.
După ce a încheiat convorbirea telefonică cu N.L., inculpatul l-a avertizat pe denunţător că fapta reclamată de fostul său angajat poate să conducă la aplicarea unei amenzi cuprinsă între 150 - 160 milioane lei vechi.
Fiind surprins de cuantumul amenzii, denunţătorul arată că l-a întrebat pe inculpat, textual „Dar ce-am făcut, n-am făcut nimic, n-am omorât pe nimeni !." inculpatul C.M. a precizat că pentru situaţia reclamată, în cazul în care s-ar confirma, amenzile sunt într-adevăr în cuantumul menţionat şi manifestându-şi în continuare intenţia de a-l ajuta, i-a spus textual că are două posibilităţi: „ori să ţină lucrarea, ori să o dea la inspectori". Denunţătorul i-a replicat că nu se teme de nici un control, afirmând că nu a făcut nimic nelegal şi i-a spus inculpatului să trimită sesizarea la inspectori pentru a-şi urma calea legală. Inculpatul C.M. a insistat şi l-a asigurat că în cazul în care ar da lucrarea inspectorilor de muncă, poate discuta cu aceştia, mai precis cu cel care va primi spre soluţionare lucrarea, în sensul ca inspectorul respectiv să aplice o amendă mai mică sau să aplaneze conflictul, în orice caz să dea o soluţie favorabilă societăţii administrate de către denunţător.
Denunţătorul, fiind indignat de atitudinea inculpatului, s-a prezentat în aceeaşi zi (09 octombrie 2009) la sediul DNA - Serviciul Teritorial Constanţa unde a formulat denunţul prin care a sesizat cele de mai sus.
În conţinutul denunţului se precizează că directorul adjunct, după ce a discutat cu autorul sesizării (pe care iniţial l-a convocat pentru data de 13 octombrie 2009, ulterior anulând convocarea), i-a pretins denunţătorului o sumă de bani, neprecizată, utilizând formula „ceva bani", folos în schimbul căruia a promis că va interveni pe lângă inspectorul căruia îi va fi repartizată sesizarea spre soluţionare, pentru ca măsurile ce s-ar putea lua în legătură cu aceasta să fie favorabile denunţătorului.
În aceste condiţii, au fost declanşate cercetările prealabile şi îndeplinite activităţile specifice organizării flagrantului.
Prin Ordonanţa nr. 121/P/2009 din 12 octombrie 2009 s-a dispus, cu titlu provizoriu, atât interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ale denunţătorului D.D. şi ale inculpatului C.M., cât şi a convorbirilor purtate în mediu ambiental între denunţător şi inculpat, pe de o parte, precum şi, între aceştia şi orice altă persoană, pe de altă parte, în legătură cu fapta sesizată.
S-a procedat la tratarea chimică cu substanţă fluorescentă a sumei de 3.000 RON, a cuvintelor „TRAFIC DE INFLUENŢĂ" alcătuită din 3 bancnote a câte 500 RON şi 15 bancnote a câte 100 RON, întreaga sumă fiind predată apoi denunţătorului D.D.
Totodată, s-a procedat la predarea către acelaşi denunţător a unui reportofon digital în vederea utilizării de către acesta, pentru înregistrarea comunicărilor ambientale purtate, atât cu inculpatul C.M., cât şi cu orice alte persoane, activitate atestată de procesul verbal din data de 13 octombrie 2009.
În aceeaşi zi, denunţătorul l-a apelat telefonic pe inculpatul C.M., iar acesta l-a chemat în biroul său din sediul ITM Constanta.
Fiind în biroul său împreună cu denunţătorul, inculpatul i-a solicitat martorei V.F. să-i aducă sesizarea formulată de numitul N.L. După plecarea martorei V.F., inculpatul C.M. i-a spus, din nou denunţătorului că în calitatea sa de director, el poate fie să reţină reclamaţia, fie să vorbească cu doi inspectori şi „se rezolvă treaba", dar că „trebuie să-i dea ceva". Din conţinutul comunicărilor interceptate autorizat, rezultă că la întrebarea denunţătorului: „Cât trebuie să dau?", inculpatul C.M. a răspuns „Spune tu !"
În această situaţie, denunţătorul a întrebat: „5-10 milioane, e bine?", iar inculpatul, făcând calcule, a răspuns cu voce tare „5 şi cu 5, 10, şi 10 pentru mine". Din atitudinea exprimată concret în acest mod de către inculpat, denunţătorul a înţeles că trebuie să îi dea acestuia suma de 2.000 RON şi, în momentul următor a scos din buzunar toţi banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 3.000 RON şi a numărat până la 2.000 RON.
Inculpatul a insistat ca denunţătorul să-i dea toţi banii, însă, fiind refuzat, a luat suma de bani acceptată de D.D. şi a introdus-o în buzunarul pantalonilor.
Introducerea sumei de 2.000 RON în buzunarul din spate dreapta al pantalonilor după primirea de la denunţător. Imediat, denunţătorul s-a ridicat de pe scaun şi a părăsit biroul însoţit de inculpatul C.M., care i-a mai solicitat încă 500 RON, afirmând că banii ar fi destinaţi directorului general. La insistenţele inculpatului, denunţătorul a revenit în biroul acestuia şi i-a înmânat încă o bancnotă de 500 RON.
În drept: Fapta inculpatului C.M., director coordonator adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, funcţie cu atribuţii de control, care, la data de 08 octombrie 2009, a pretins foloase materiale (neprecizate), iar la data de 13 octombrie 2009 a primit suma de 2.500 lei de la denunţătorul D.D., promiţând în schimb că va interveni, în sensul de a influenţa inspectorii de muncă cărora le va fi repartizată spre soluţionare sesizarea adresată instituţiei menţionate de numitul N.L., fost angajat al SC A.I. SRL Constanţa, reprezentată de denunţător în calitate de asociat unic şi administrator, astfel încât măsurile ce ar putea fi luate în legătură cu încălcarea raporturilor de muncă de către angajatorul reclamat să fie favorabile acestuia, constituie infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
La individualizare pedepsei Tribunalul a avut în vedere comportamentul inculpatului, care a fost permanent nesincer, chiar şi în condiţiile existenţei unor probe evidente de vinovăţie, care nu puteau fi combătute, că a încercat zădărnicirea adevărului prin determinarea a două martore să facă declaraţii neconforme adevărului ; s-a mai avut în vedere modul în care a săvârşit fapta , în sensul că acesta nu a luat o hotărâre de moment, intempestivă şi neanalizată, izolată în raport cu sistemul său de valorizare socială, ci a luat o hotărâre care îi defineşte într-o anumită măsură concepţia socială, şi, astfel fiind, nu se poate susţine că a avut o astfel de conduită anterioară încât să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că din probele administrate în cauză nu rezultă săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, considerând că elementele de fapt rezultate din probatoriu sunt circumstanţiale, având un puternic caracter echivoc şi creând o puternică îndoială cu privire la motivul real al demersurilor inculpatului adresate denunţătorului şi cu privire la însuşirea sumei de bani ce reprezintă, în actul de sesizare, o parte din preţul cumpărării influenţei.
De asemenea, apelantul a criticat şi modul de individualizare a pedepsei, apreciind că nivelul acesteia este greşit stabilit, prima instanţă neţinând seama de toate elementele prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi, în principal nu a ţinut seama de elementele ce caracterizează persona inculpatului anterior şi ulterior săvârşirii faptei, elemente în raport de care se impunea reţinerea unei cauze de atenuare a pedepsei, respectiv una din circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, prin Decizia penală 16/P din 16 februarie 2011 a admis apelul declarat de inculpatul C.M. a desfiinţat, în parte, hotărârea apelată şi, rejudecând, a reţinut faţă de inculpat circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., şi făcând aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a redus pedeapsa, de la 5 ani închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat, fixându-se un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a făcut aplicare art. 71 alin. (5) C. pen.:
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a obligaţiilor civile sau al săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni.
A fost menţinută liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului şi obligaţiile impuse acestuia până la rămânerea definitivă a prezentei decizii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţiile ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal , a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, solicitând, pentru motivele pe larg expuse în partea introductivă a prezentei decizii, casarea hotărârii recurate (Decizia Curţii de Apel) şi menţinerea ca legală şi temeinică, a sentinţei pronunţate de prima instanţă.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând actele şi lucrările de la dosar precum şi considerentele hotărârilor pronunţate Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut corect starea de fapt şi încadrarea juridică, dar au făcut o greşită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului în sensul că se apreciază sentinţa ca excesiv de severă, iar Decizia, ca excesiv de blândă.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar şi un mijloc de reeducare a acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni atât de condamnat cât şi de către ceilalţi destinatari ai legii penale.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă la determinarea condamnatului de a nu mai săvârşi, în viitor alte încălcări ale legii penale, ci are în vedere şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate, faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi în inocularea unor valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
În speţă, Curtea apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare este aptă, prin cuantumul său, să asigure reeducarea inculpatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
În baza art. 71 C. pen. se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea executării acesteia sub supraveghere, potrivit art. 861 C. pen.
Totodată, Înalta Curte apreciază că, pe durata termenului de încercare, se impune ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a)-d) C. pen., şi anume:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Înalta Curte pune în vedere inculpatului că, în caz de nerespectare a măsurilor impuse, conform art. 864 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, va fi revocată dispunându-se executarea ei în întregime într-un loc de deţinere.
Totodată, se va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., adică va fi suspendată executarea pedepsei accesorii.
Aşa fiind, pentru toate considerente expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, va casa Decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 93 din 15 martie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, şi va decide conform dispozitivului.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei , iar onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie -
Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr. 16/P din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.M.
Casează Decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 93 din 15 martie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia penală şi rejudecând :
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 862 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând un termen de încercare de 6 ani.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3547/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3561/2011. Penal → |
|---|
