ICCJ. Decizia nr. 3569/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3569/2011
Dosar nr.13694/63/2011/a7
Şedinţa publică din 12 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii R.F., M.T. şi P.V.O. împotriva sentinţei penale nr. 323 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Dolj, au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de apelanţii inculpaţi R.F., M.T. şi P.V.O. şi menţinută măsura arestării preventive a acestora.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea din 2 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor R.F., M.T. şi P.V.O., apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1491, art. 136, art. 146 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind indicii temeinice că, în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2010 cei trei inculpaţi, alături de alţi inculpaţi trimişi în judecată în stare de arest preventiv sau care s-au sustras de la urmărirea penală şi de la judecată, dispunându-se trimiterea lor în judecată, s-au constituit în grup infracţional organizat în scopul falsificării şi punerii în circulaţie de monedă naţională de hârtie, din cupiurile de 100 lei, 200 lei şi 500 lei.
În baza art. 7 alin. (1) şi (3), rap. la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea 39/2003, cu aplic, art. 320/1 alin. (1)-(4) şi alin. (7) C. proc. pen., au fost condamnaţi inculpaţii R.F., la pedeapsa de 5 ani închisoare, M.T., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, şi P.V.O., la pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare.
Prin cererile depuse la dosar , apelanţii inculpaţi au solicitat punerea în libertate sub control judiciar.
Curtea a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, existând în continuare indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit fapte pentru care sunt cercetaţi şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare; s-a mai reţinut că circumstanţele personale invocate prin cererile depuse la dosar de inculpaţi, deşi ele sunt obiective - fără antecedente penale, etc, nu pot avea întâietate asupra necesităţii de asigurare a unei normalei desfăşurări a procesului penal şi nu pot conduce de prin ele însele la înlocuirea unei măsuri procesuale cu o altă măsură procesuală, avându-se în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii, valorile sociale pretins a fi încălcate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul Minai Tomică a declarat recursul de fată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi in cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
În conformitate cu stipulaţiile art. 5, paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de stipulaţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul M.T. au fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că a comis infracţiunile pentru care au fost condamnat (chiar dacă nedefinitiv) de prima instanţă.
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor de care este acuzat.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei CEDO în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinându-se seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Aşa fiind, Curtea apreciază că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului şi că, în aceste circumstanţe , lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise şi prin modalităţile concrete de săvârşire a acestora.
În acest context , soluţia de respingere, de către instanţa de apel, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată, între alţii, de inculpatul M.T., se apreciază a fi pe deplin temeinică şi legală.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală si pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 13694/63/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3637/2011. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
