ICCJ. Decizia nr. 3676/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3676/2011
Dosar nr. 21508/3/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 277 din 28 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.S. cu privire la Sentinţa penală nr. 1542 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 8608/3/2008, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4086 din 8 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 RON.
S-a reţinut că prin Adresa nr. 282/III-6/2011 înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 24 martie 2011, sub nr. 21508/3/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti - a trimis spre competenta soluţionare cererea prin care revizuentul condamnat C.S. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 1542 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4086 din 8 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, că solicită reanalizarea probatoriului, pedeapsa aplicată fiind prea mare.
În drept, nu au fost invocate dispoziţii legale.
La dosarul cauzei a fost depusă, în integralitate, Sentinţa penală nr. 1542 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, care poartă menţiunea rămânerii definitive prin Decizia nr. 4086 din 8 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nefiind modificată în căile de atac.
Analizând cererea de revizuire formulată, în raport de dispoziţiile art. 397 şi urm. C. proc. pen., instanţa apreciază că cererea de revizuire formulată de petent ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situaţii privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau cu privire la raţionamente jurisdicţionale eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condiţiile legii, cu referire la dispoziţiile art. 393 şi 394 C. proc. pen. şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispoziţiile legale menţionate.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba aşadar despre erori esenţiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei. Acest text este completat cu dispoziţia din alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi ";netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare";. Din îmbinarea celor două dispoziţii cuprinse în art. 394 C. proc. pen. referitoare la cazul de revizuire numit - şi anume dispoziţia din alin. (1) lit. a) şi dispoziţia din alin. (2) - rezultă că acesta este subordonat unei duble condiţii:
1. descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
2. faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Cu toate acestea, chiar dacă necunoaşterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenţionare a lor în actele şi lucrările dosarului, ci şi ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecinţa neluării lor în considerare la soluţionarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinate.
Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului revizuent, şi nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat invocă în susţinerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute şi verificate de instanţele ordinare.
Cum pe calea revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a probatoriului şi nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv de către instanţa de judecată, motivele invocate de condamnaţi nu se înscriu în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În plus, din interpretarea dispoziţiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului.
Prin Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că: ";cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă";.
În cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, nu sunt considerate „probe noi” în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate, aşa cum este şi solicitarea revizuenţilor de a fi solicitate acte medicale şi reaudiaţi martori, însă cu privire la aceleaşi aspecte de fapt discutate şi cunoscute de instanţa de fond - respectiv depoziţia părţii vătămate.
Este inadmisibil să se obţină, pe calea revizuirii, o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
În realitate, revizuentul nu invocă elemente de fapt noi cu caracter informativ, ci solicită reanalizarea aceleiaşi situaţii de fapt care a fost avută în vedere de instanţele care s-au pronunţat anterior.
În consecinţă, se constata că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, revizuentul nefăcând dovada existenţei faptelor sau împrejurărilor noi de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătoreşti de condamnare.
Legiuitorul se referă la „fapte"; sau „împrejurări";, ca făcând parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii).
Acest caz de revizuire nu are în vedere prin urmare descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea.
Nu are relevanţă în cauză dacă partea vătămată a fost sau nu sub influenţa substanţelor narcotice, stabilirea vinovăţiei făcându-se pe baza probelor şi nu a declaraţiei singulare a părţii vătămate, declaraţie care s-a coroborat cu declaraţiile martorilor şi celelalte mijloace de probă administrate.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 403 alin. (3) C. proc. pen., instanţa va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat C.S. cu privire la Sentinţa penală nr. 1542 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 8608/3/2008, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4086 din 8 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
II. Împotriva acestei sentinţe revizuentul condamnat C.S. a declarat apelul de faţă, reiterând solicitarea de a-i fi redusă pedeapsa aplicată.
Apelul este nefondat.
Tribunalul a stabilit corect, în raport de prevederile art. 394 C. proc. pen. şi de Decizia în interesul legii nr. LX/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că o cerere de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă.
În consecinţă, apelul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., sentinţa atacată fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 182/A din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 277 din 28 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A obligat apelantul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariu avocat oficiu s-a dispus să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.S. invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi a învederat instanţei faptul că condamnatul solicită revizuirea sentinţei de condamnare cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, cât şi cu privire la vinovăţia sa, arătând că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost condamnat, a criticat probatoriul administrat în cauză.
Faţă de aceste susţineri s-a solicitat admiterea recursului, reaprecierea probatoriului şi redozarea pedepsei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate, Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de recurentul revizuent condamnat C.S. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât motivele invocate de către revizuent nu se circumscriu cazurilor strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. iar, redozarea pedepsei nu poate fi solicitată în calea revizuirii.
Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba aşadar despre erori esenţiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei. Acest text este completat cu dispoziţia din alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi ";netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare";. Din coroborarea celor două dispoziţii cuprinse în art. 394 C. proc. pen. şi anume dispoziţia din alin. (1) lit. a) şi dispoziţia din alin. (2), rezultă că acesta este subordonat unei duble condiţii:
1. descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
2. faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Cu toate acestea, chiar dacă necunoaşterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenţionare a lor în actele şi lucrările dosarului, ci şi ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecinţa neluării lor în considerare la soluţionarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinate.
Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului revizuent, şi nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat invocă în susţinerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute şi verificate de instanţele ordinare.
Cum pe calea revizuirii nu se poate efectua o readministrare sau o prelungire a probatoriului şi nici o reindividualizare a pedepsei aplicată în mod definitiv de către instanţa de judecată, motivele invocate de condamnat nu se înscriu în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
În plus, din interpretarea dispoziţiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că pe baza faptelor sau împrejurărilor noi la care se referă dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatului.
Decisivă este statuarea din Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că: ";cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă";.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.S. împotriva Deciziei penale nr. 182/A din 18 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3711/2011. Penal. Infracţiunea de spălare de... | ICCJ. Decizia nr. 3669/2011. Penal. Vătămarea corporală... → |
|---|
