ICCJ. Decizia nr. 3662/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3662/2011

Dosar nr. 4326/89/2010

Şedinţa publică din 19 octombrie 2011

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 47 din 2 martie 2011 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul M.V., fiul lui I. şi I., născut la 16 iunie 1968, comuna Roşieşti, jud. Vaslui, cu acelaşi domiciliu, cetăţean român, studii – Şcoala profesională, ocupaţia - agricultor, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată constituită parte civilă B.M.C. şi a fost obligat inculpatul M.V. să-i achite acesteia suma de 35.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul M.V. să achite părţilor civile Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi suma de 6.194,60 RON, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui suma de 1.085,40 RON şi Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi suma de 470,39 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul M.V. la 575 RON cheltuieli judiciare către stat, la urmărirea penală şi la judecata cauzei, din care suma de 200 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu asigurat părţii civile B.M.C. s-a dispus să se achite din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 8/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui întocmit la data de 19 octombrie 2010, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M.V., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25 octombrie 2010 sub nr. 4326/89/2010.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că la data de 18 decembrie 2008, inculpatul M.V. a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă în capul părţii vătămate B.M.C., aceasta prezentând leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.

Inculpatul M.V. nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, însă, prin apărătorul ales, a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010.

La solicitarea instanţei, inculpatul a depus o a doua declaraţie printr-un înscris autentic prin care recunoaşte fapta aşa cum este descrisă aceasta în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, menţionând că el cunoaşte probele administrate şi că şi le însuşeşte.

Prin această declaraţie, inculpatul revine practic, în parte, asupra declaraţiei dată la urmărirea penală şi recunoaşte că fapta s-a derulat în modalitatea în care rezultă din coroborarea probelor administrate la urmărirea penală şi cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea vătămată B.M.C. inculpatul şi-a arătat disponibilitatea de a-i achita doar în parte despăgubirea solicitată, respectiv suma de 2.000 RON, cu titlu de daune morale.

Examinând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarele;

Inculpatul M.V. şi partea vătămată B.M.C. sunt vecini şi locuiesc în satul Gura Idrici, com. Roşieşti, jud. Vaslui.

De mai bine de 1 an, inculpatul a plecat la muncă în Italia şi nu a mai ţinut legătura cu familia sa din ţară, astfel încât nu s-a putut stabili unde locuieşte în prezent.

În data de 17 decembrie 2008, inculpatul a spus că organizează o petrecere şi l-a rugat pe B.M.C. să-i facă rost de nişte vin.

În acea perioadă, soţia inculpatului lucra în Italia şi îi trimisese valută pe care inculpatul a convertit-o în lei cu puţin timp înainte de data de 17 decembrie 2008 primind, printre altele, şi bancnote noi de 5 RON.

Partea vătămată B.M.C. a vorbit cu verii săi, B.S. şi B.F. să-i aducă inculpatului 10 litri de vin. Ei au venit cu căruţa împreună cu martorul C.M. şi au adus vinul inculpatului M.V.

Au consumat cu toţii din vin, s-au uitat la televizor iar, spre seară, fraţii B. şi C.M. au plecat acasă, partea vătămată B.M.C. rămânând cu inculpatul M.V.

Conform declaraţiei acestuia din urmă, dată în 19 decembrie 2008, singura, de altfel, luată în cauză întrucât apoi a părăsit ţara, după plecarea celor trei, partea vătămată B.M.C. a mai stat puţin după care a plecat şi el acasă, iar inculpatul s-a culcat. S-a trezit în jurul orelor 03⁰⁰, când a auzit zgomote prin casă. Fiind televizorul aprins, inculpatul l-a observat pe B.M.C. stând lângă frigider şi având în mână portofelul inculpatului. L-a întrebat ce face, dar B.M.C. nu i-a răspuns, a lăsat portofelul pe frigider şi a fugit, inculpatul a ieşit după el în curte, dar nu l-a mai văzut. A intrat în casă, a aprins becul, s-a uitat în portmoneu şi a constatat că îi lipsea suma de 120 RON, din 123 RON, formată din 4 bancnote a zece lei şi 16 bancnote a 5 lei. A mai arătat că, înainte, portofelul se afla într-o pungă, lângă fotografii de familie şi nişte acte iar, după plecarea părţii vătămate, portofelul se afla lângă pungă.

A asigurat uşa de la intrare şi s-a culcat. Dimineaţa, declară inculpatul, la orele 06¹⁵, trebuia să sune alarma telefonului pentru a-l trezi, dar nu a sunat. S-a dat jos din pat şi, când a mers la locul unde îşi lăsase telefonul, a constatat că acesta lipseşte ca, de altfel, şi două încărcătoare de telefon.

Partea vătămată nu recunoaşte că ar fi sustras de la inculpat banii, telefonul şi încărcătoarele.

Pe la orele 08⁰⁰, inculpatul s-a întâlnit pe drum cu mama părţii vătămate, numita B.V., pe care a întrebat-o unde este fiul ei, spunându-i că acesta i-a sustras telefonul mobil. B.V. a mers acasă şi l-a întrebat pe B.M.C. dacă el îi sustrăsese telefonul inculpatului. Acesta a negat acest lucru. B.V. i-a spus fiului ei să meargă la băieţii din Roşieşti şi să vină cu toţii la inculpat acasă pentru a rezolva problema cu telefonul sustras.

S-au urcat în căruţă şi au mers la locuinţa fraţilor B. Aici i-au găsit pe B.S., pe H.D. şi pe C.M., ultimii doi venind să-l ajute pe B.S. la tăiat lemne. B.F. nu era acasă întrucât plecase la muncă la Vaslui.

Partea vătămată B.M.C. le-a spus celor trei că inculpatul M.V. reclamă furtul unui telefon mobil şi a unei sume de bani, cu o seară înainte şi i-a întrebat dacă vreunul dintre ei le-a luat. Cum ei au negat, s-au urcat cu toţii în căruţe şi au plecat către satul Gura Idrici, com. Roşieşti, la locuinţa inculpatului.

În drum, au oprit la un magazin, de unde partea vătămată a cumpărat o sticlă cu vin. Atunci, martorii au observat că partea vătămată are asupra sa bancnote de 5 lei noi.

Au ajuns în satul Gura Idrici şi au oprit, mai întâi, în dreptul locuinţei părţii vătămate, unde a coborât B.V., după care au mers la locuinţa inculpatului.

Aici au coborât cu toţii din căruţă, iar partea vătămată a intrat în curte şi a mers la uşă, unde l-a strigat pe inculpat să iasă afară.

Inculpatul M.V. a ieşit, a mers la poartă şi le-a povestit martorilor B.S., C.M. şi H.D. că, în urmă cu o seară, l-a surprins pe B.M.C. sustrăgându-i bani şi un telefon mobil. C.M. l-a întrebat ce fel de bani avea, iar inculpatul i-a spus că avea bancnote de 5 lei noi întrucât soţia sa îi trimisese valută iar el o schimbase în lei. C.M. i-a spus inculpatului că partea vătămată are bancnote de 5 lei noi asupra sa, motiv pentru care inculpatul l-a întrebat pe B.M.C. dacă el i-a sustras banii. Acesta a negat. Atunci inculpatul M.V. s-a enervat, a luat un par din curte şi a început să lovească partea vătămată peste tot corpul, inclusiv în cap. L-a lovit până s-a rupt parul. După aceasta, inculpatul l-a luat pe vătămat şi l-a băgat în casă.

Martorii nu au intrat în curte pentru a interveni, întrucât le-a fost frică de inculpat.

După ce inculpatul l-a băgat pe vătămat în casă, martorii au plecat.

Conform declaraţiei inculpatului, atunci când erau în casă, l-a mai lovit pe vătămat cu pumnii, pentru ca acesta să-i dea telefonul mobil şi banii. Inculpatul nu recunoaşte, însă, lovirea cu parul din curte, dar aceasta este confirmată de cei trei martori oculari care au venit cu partea vătămată cu căruţa.

După ce l-a lovit pe vătămat, inculpatul a ieşit afară să fumeze o ţigară. În timp ce era în curte, i-a strigat vătămatului să nu iasă din casă până nu vine poliţia, afirmaţie auzită de martora P.V.

Partea vătămată B.M.C., însă, a fugit pe geam, a ieşit în curte unde a căzut, fiind ameţit datorită loviturilor. Aici a fost găsit de mama sa, B.V., aceasta sunând la ambulanţă.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, partea vătămată B.M.C. a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii complexe cu înfundare parietal dreapta, dilacerare şi contuzie medie temporo-parietal dreapta, hematomului subdural emisferic drept, hemipareză stângă, plăgii contuze, hematomului epicranian şi echimozei.

Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu obiect contondent şi pot data din 18 decembrie 2008. Au necesitat 90 - 100 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate care rămâne cu infirmitate fizică permanentă, ca urmare a lipsei de substanţă osoasă.

Partea vătămată susţine o altă variantă decât cea reţinută anterior, în ceea ce priveşte situaţia de fapt, variantă care nu este susţinută de probele administrate în cauză.

Astfel, B.M.C. declară că, în ziua comiterii faptei, când au mers cu toţii către locuinţa inculpatului pentru a lămuri problema cu furtul bunurilor, cu ei a mers şi B.F. însă, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor, B.F. a plecat în acea dimineaţă, la orele 06⁰⁰, cu microbuzul, la Vaslui, unde îşi are locul de muncă. Apoi, a mai declarat vătămatul că nu avea bani la el şi că nu a cumpărat vin în drum spre locuinţa inculpatului, în condiţiile în care toţi cei trei martori declară contrariul.

De asemenea, a mai spus că au intrat toţi, în locuinţa inculpatului şi că a fost lovit de acesta şi de martorii B.S., B.F. şi C.M. cu pumnii. H.D. era singurul care le spunea celorlalţi să-l lase în pace. Apoi, fraţii B., C.M. şi H.D. au plecat iar inculpatul i-a condus până la poartă. În acest timp, el a sărit pe geam încercând să fugă, dar a fost prins de inculpat, care a luat un par şi a început să-l lovească, până ce a căzut la pământ inconştient. Când şi-a revenit, i-a văzut în curte pe fiii inculpatului, M.G.A. şi M.E. (zis „M.";). Aceştia i-au spus să intre în casă că, dacă nu, tatăl lor îl va omorî. Vătămatul, de frică, a intrat. Aici, inculpatul avea în mână o secure, o bătea de pământ şi îl ameninţa că-l omoară. Au intervenit fiii inculpatului, care l-au rugat să nu-l omoare după care, tot aceştia, i-au spus să plece acasă pentru că este liber. Spune că s-a întâlnit în drum cu mama sa care a chemat ambulanţa.

În primul rând, ziua de 18 decembrie 2008 era o zi de joi, iar fiii inculpatului erau la şcoală (fapta s-a petrecut în jurul orelor 10⁰⁰). Aceştia au plecat de acasă la bunica lor încă de pe data de 17 decembrie 2008 şi au revenit la domiciliu a doua zi după amiază, după ce se consumase fapta. Când au ajuns ei acasă, tatăl lor era singur. Mai târziu a venit şi poliţia iar ei atunci l-au întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat, acesta spunându-le că l-a bătut pe B.M.C.

În al doilea rând, nu există nici o probă care să confirme că B.M.C. a fost lovit şi de cei trei martori, în condiţiile în care însuşi inculpatul declară că el este singurul care l-a lovit pe vătămat.

În al treilea rând, vătămatul a fost găsit de mama sa în curtea locuinţei inculpatului şi nu s-a întâlnit cu el pe drum, aşa după cum reiese din declaraţia acesteia.

Pentru aceste motive, declaraţia părţii vătămate nu poate fi reţinută în totalitate decât în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Fapta inculpatului M.V., aşa cum a fost expusă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

Pentru infracţiunea săvârşită inculpatului i se va stabili o pedeapsă la individualizarea căreia în cadrul general, prevăzută de art. 52 şi 72 C. pen., vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, precum şi dispoziţiile art. 320¹ alin. 7 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010. I se va aplica de asemenea inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 lit. a) teza a II-a, şi b) C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. îi vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi b) C. pen.

Gravitatea faptei comise de inculpat îl face nedemn de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei precum şi pe o perioadă după executarea acesteia.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine că partea vătămată B.M.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.

La dezbateri, partea civilă a motivat prin apărător că a suferit un prejudiciu moral constând în suferinţa cauzată de leziunile pricinuite prin infracţiunea săvârşită de inculpat.

Examinând cererea părţii civile prin prisma motivării arătată de aceasta, instanţa constată că solicitarea părţii civile este întemeiată în parte. Este evident că partea civilă a suferit un prejudiciu moral important, constând în durerea cauzată de leziunile grave de către inculpat, leziuni care au necesitat internarea repetată a părţii vătămate în spital, ocazie cu care s-a intervenit chirurgical, intervenţii în urma cărora, partea vătămată a rămas cu lipsă de substanţă osoasă, ceea ce îi conferă şi o infirmitate fizică permanentă. În acest context, cererea părţii vătămate constituită parte civilă de acordare a unei sume de bani cu titlu de compensaţie a prejudiciului moral suferit este justificată. Suma de 50.000 RON solicitată, apare însă cam exagerată. Compensaţia trebuie să reprezinte o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului moral suferit, fiind necesară o echivalenţă între intensitatea prejudiciului moral suferit şi cuantumul sumei acordate.

Tribunalul apreciază că o sumă de 35.000 RON ar putea să realizeze compensaţia despre care s-a precizat anterior.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor ocazionate de transportul şi spitalizarea părţii vătămate în unităţile spitaliceşti constituite părţi civile.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul M.V. pentru motive de netemeinicie ce vizează atât latura penală, cât şi latura civilă a cauzei.

În latura penală, s-a invocat greşita aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei raportat la cuantum şi modalitate de executare, fără o analiză aprofundată a împrejurărilor legate de faptă şi de persoana inculpatului, împrejurări de natură a atenua răspunderea penală.

Circumstanţele reale invocate sub acest aspect (atitudinea părţii vătămate care, profitând de o anumită situaţie a sustras o sumă de bani din locuinţa inculpatului, împrejurare ce a condus indubitabil la săvârşirea infracţiunii), precum şi cele cu caracter personal (lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră şi regretul profund faţă de urmările faptei comise, disponibilitatea manifestată pentru despăgubirea părţii civile), pot fi apreciate drept circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub limita minimă şi aplicarea unei pedepse care să permită incidenţa dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării.

Fără a minimaliza pericolul social al faptei, cât şi suferinţa morală a părţii civile, inculpatul apelant consideră că executarea efectivă a pedepsei aplicate într-un loc de detenţie sau prin limitarea libertăţii de mişcare prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu este de natură a contribui în mai mare măsură la realizarea scopului pedepsei, acela al reeducării, fiindu-i îngrădită posibilitatea de a rămâne în Italia împreună cu soţia şi cei doi copii minori, unde lucrează – fiind perfect integrat, şi care să-i permită un nivel de trai decent.

Criticile formulate de inculpat în latura civilă vizează cuantumul daunelor morale la care a fost obligat către partea civilă B.M.C.

Conştientizând traumele fizice şi psihice produse părţii vătămate ca urmare a incidentului din ziua de 18 decembrie 2008, inculpatul recunoaşte existenţa unui prejudiciu moral, dar consideră că suma acordată cu acest titlu este prea mare, fără a reprezenta o proporţie echitabilă între prejudiciu şi obligaţia stabilită în sarcina sa.

Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate în latura penală şi civilă şi, în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate la un cuantum care să permită incidenţa dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau, într-o teză subsidiară, aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, precum şi reducerea cuantumului daunelor morale stabilit de instanţa de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile invocate de inculpat, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept şi în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea reţine următoarele:

Instanţa de fond, pe baza probatoriilor administrate în cursul urmăririi penale, raportat la poziţia inculpatului care a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, în mod corect a reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Vinovăţia în săvârşirea infracţiunii a fost determinată printr-o evaluare a contribuţiei cauzale a inculpatului atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv şi o analiză a tuturor probelor şi argumentarea soluţiei pronunţate pe acele probe care, coroborate, susţin situaţia de fapt reţinută.

Astfel, faţă de întreg materialul probator administrat şi elementele evidenţiate în urma analizării acestuia, în mod justificat, instanţa de fond a reţinut o încadrare juridică stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normei de incriminare.

Este în mod cert stabilit faptul că, în ziua de 18 decembrie 2008 inculpatul M.V. a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă şi apoi cu pumnii părţii vătămate B.M.C., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 90 - 100 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii complexe cu înfundare parietal dreapta, dilacerare şi contuzie medie temporo-parietal dreapta, hematomului subdural emisferic drept, hemipareză stângă, plăgii contuze, hematomului epicranian şi echimozei.

Leziunile au fost produse prin lovire activă cu obiect contondent şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate care rămâne cu infirmitate fizică permanentă, ca urmare a lipsei de substanţă osoasă.

Reţinând în mod corect vinovăţia inculpatului în săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor (prin aplicarea unor lovituri repetate, cu intensitate, într-o zonă vitală şi prin folosirea unor mijloace apte să producă moartea), instanţa de fond a valorificat corespunzător toate împrejurările care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei.

S-a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de gradul de pericol social în concret al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost comisă şi urmările produse, valorile sociale lezate, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului – atitudinea acestuia faţă de fapta comisă, posibilităţile reale de reeducare şi de diminuare a riscului încălcării repetate a relaţiilor sociale ocrotite de lege.

Acordându-se semnificaţia cuvenită unor împrejurări în care s-a comis fapta – cu o agresivitate excesivă şi cu urmări grave, prin atingerea adusă unor valori sociale fundamentale cum este viaţa omului şi integritatea fizică -, au fost evaluate corect gradul de pericol social al faptei şi al inculpatului.

Cum datele cauzei relevă suficiente elemente din care rezultă un grad sporit de periculozitate a inculpatului, prin natura specifică a infracţiunii cercetate, asociate cu capacitatea scăzută de gestionare a furiei şi perceperea deficitară a valorilor morale – factori care au precipitat comportamentul infracţional al inculpatului, Curtea constată că, în speţă, scopul prevăzut de art. 52 C. pen. nu poate fi atins prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus şi fără executare efectivă.

Procedându-se la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate – cuantum şi modalitate de executare, criticile formulate de inculpat sub acest aspect, nu sunt fondate.

Verificând modul de soluţionare a laturii civile a cauzei sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, Curtea constată următoarele:

Conform art. 14 alin. (1) C. proc. pen. acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, iar potrivit dispoziţiilor cuprinse în alin. (3) al aceluiaşi articol, repararea pagubei se face potrivit legii civile.

În cazul infracţiunilor care au avut ca urmare vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, ori decesul victimei, există posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului produs; cu prilejul rezolvării laturii civile nu se pot acorda direct acele despăgubiri care rezultă în mod direct din acţiunea inculpatului calificată ca infracţiune şi pentru care inculpatul este condamnat.

Stabilind în sarcina inculpatului obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii, instanţa de fond, în mod just a reţinut că victima B.M.C. este îndreptăţită la despăgubiri civile reprezentând daune morale.

În speţă, este indiscutabil că partea civilă B.M.C. a suferit o traumă fizică şi psihică accentuată, ca urmare a agresiunii exercitate de inculpat.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o recuperare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, fără a se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca o parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit dispoziţiilor art. 998, 999 C. civ. şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă iar în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

Astfel, la stabilirea echivalentului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale părţii civile, instanţa trebuie să aibă în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii şi să nu constituie venituri nejustificate pentru partea civilă.

În cazul infracţiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una subiectivă ori pentru a nu tinde spre o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se raporteze la suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin acţiunea inculpatului, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

Din actele dosarului rezultă existenţa prejudiciului moral cauzat părţii civile ce decurge din internarea în spital, conştiinţa de a fi bolnav, traumele fizice şi psihice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea părţii civile la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia sa anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

Raportat la argumentele şi indiciile din care rezultă măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunea exercitată de inculpat, de natură a duce la o evaluare a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral cauzat părţii civile, Curtea consideră că suma stabilită de prima instanţă – 35.000 RON, nu reprezintă o apreciere echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs, impunându-se o reducere a cuantumului, sub acest aspect criticile formulate de inculpat fiind fondate.

În temeiul considerentelor expuse, urmează ca în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să se admită apelul declarat de inculpat şi să se desfiinţeze în parte, în latura civilă sentinţa apelată.

Procedând la rejudecarea cauzei, în limitele menţionate, s-a redus cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile, cu titlu de daune morale de la 35.000 RON la 25.000 RON.

S-au menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 89 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul M.V., împotriva Sentinţei penale nr. 47 din 2 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura civilă.

Rejudecând cauza, a redus cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă B.M.C. de la 35.000 RON la 25.000 RON.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs M.V., criticând-o prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi 14 C. proc. pen. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei pronunţată de instanţa de fond, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau 86¹ C. pen., arătând că potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., deşi inculpatul a recunoscut fapta printr-o procedură specială, pedeapsa de 4 ani închisoare nu fost corect individualizată, inculpatului nu i-au fost reţinute circumstanţe atenuante deşi nu are antecedente penale.

În latura civilă a arătat că despăgubirile la care a fost obligat sunt neconforme cu realitatea, solicitând reducerea acestora.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat şi de cazul de casare indicat, Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă declarat de inculpatul M.V. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât, cu titlu de premisă, se reţine că prin hotărârea de primă instanţă şi menţinută prin decizia instanţei de apel a fost reţinută corect situaţia de fapt imputată, constând în esenţă în aceea că în ziua de 18 decembrie 2008 inculpatul M.V. a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă şi apoi cu pumnii părţii vătămate B.M.C., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 90 - 100 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.

Leziunile au fost produse prin lovire activă cu obiect contondent şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate sus-menţionată care rămâne cu infirmitate fizică permanentă, ca urmare a lipsei de substanţă osoasă.

Reţinând în mod corect vinovăţia inculpatului recurent în săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor (prin aplicarea unor lovituri repetate, cu intensitate, într-o zonă vitală şi prin folosirea unor mijloace apte să producă moartea), instanţele de fond şi de apel au valorificat corespunzător toate împrejurările care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei.

Se conchide în consecinţă că ambele scopuri şi finalităţi definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., atât cel de exemplaritate relativ la nevoia socială a recuperării şi reintegrării recurentului inculpat M.V., cât şi cel de prevenţie generală a săvârşirii de noi infracţiuni pot fi atinse doar prin executare efectivă în regim de detenţie inclusiv în raport de datele care caracterizează persoana sa (lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră şi regretul profund faţă de urmările faptei comise, disponibilitatea manifestată pentru despăgubirea părţii civile).

Se reţine inexistenţa unor elemente care să fie caracterizate drept circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub limita minimă şi aplicarea unei pedepse care să permită incidenţa dispoziţiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării.

Cu referire la critica vizând rezolvarea laturii civile pentru care s-a pretins reducerea despăgubirilor acordate, Înalta Curte are în vedere, cu titlu de premisă, că în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) C. proc. pen. acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, iar potrivit dispoziţiilor cuprinse în alin. (3) al aceluiaşi articol, repararea pagubei se face potrivit legii civile.

În speţă, este fără dubiu că partea civilă B.M.C. a suferit o traumă fizică şi psihică accentuată, ca urmare a agresiunii exercitate de inculpat.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi este imposibilă o recuperare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, fără a se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi reţinerea acestuia ca o parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit dispoziţiilor art. 998, 999 C. civ. este fără echivoc.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială este stabilirea concordanţei între întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirilor în condiţiile în care această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă iar în plan psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

Astfel, la stabilirea echivalentului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale părţii civile, trebuie avute în vedere ca acestea să aibă efecte compensatorii şi să nu constituie venituri nejustificate pentru partea civilă.

Din actele dosarului rezultă existenţa prejudiciului moral cauzat părţii civile nominalizate ce decurge din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechelele post-traumatice care afectează negativ participarea părţii civile la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia sa anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

Or, cu această proiecţie instanţa de apel în mod justificat a dispus reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat recurentul inculpat M.V. către partea civilă B.M.C. de la 35.000 RON la 25.000 RON, sumă aptă să impună compensarea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat, nemaimpunându-se o reducere a acestui cuantum.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 89 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3666/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3645/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3662/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3662/2011. Penal