ICCJ. Decizia nr. 3681/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3681/2011
Dosar nr. 8258/1/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Încheierea de şedinţă din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5892/2/2011 (2357/2011) s-a menţinut starea de arest a inculpatului G.N.A. (fiul lui I. şi M., născut la 26 noiembrie 1971 în Moreni, judeţul Dâmboviţa, cu domiciliul în Bucureşti, sector 1).
S-a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 383/P/2010 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, au fost trimişi în judecată inculpaţii S.M.C., în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; şi G.N.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2011, pronunţată în Dosarul penal nr. 1892/2/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus arestarea preventivă faţă de inculpatul G.N.A., măsura fiind prelungită succesiv.
Instanţa a apreciat, în temeiul art. 3002 şi art. 169b C. proc. pen., la acest termen că măsura preventivă a fost luată şi prelungită cu respectarea dispoziţiilor legale şi garanţiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.
Cu privire la temeinicie, Curtea a constatat că măsura preventivă s-a justificat prin realizarea simultană a condiţiilor impuse de art. 146 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., aceste temeiuri subzistând şi impunând, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Curtea a mai constatat că din probatoriul administrat până în prezent rezultă indicii temeinice (în sensul art. 681 C. proc. pen.) privind presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată.
De asemenea, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă, cât şi cu privire la pericolul pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim aspect, instanţa a avut în vedere faptul că sintagma „pericol pentru ordinea publică"; nu se referă numai la stările de pericol, generate de infracţiunile de violenţă, ci se referă şi la starea de nesiguranţă şi neîncredere în autorităţile statului şi incapacitatea de reacţie a acestora împotriva infracţionalităţii de corupţie.
S-a mai apreciat de către instanţă că nu este oportună nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
În concluzie, instanţa a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. şi va menţine măsura arestării preventive a inculpatului G.N.A.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul G.N.A., solicitând casarea încheierii recurate, să se constate că nu se mai impune menţinerea în arest preventiv a inculpatului şi judecarea acestuia în stare de libertate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât în procedura prevăzută pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului G.N.A., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 257 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 215 alin. (1) C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 23 lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., judecătorul instanţei de fond a Curţii de Apel Bucureşti, în mod legal prin conformare la dispoziţiile art. 160b combinat cu art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpat şi, în consecinţă, menţinerea măsurii privative de libertate, apreciind că este justificată de natura infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, de modalitatea de săvârşire, în sensul că a profitat de funcţia pe care o deţinea pentru a înlesni activitatea infracţională a altor persoane şi a falsificat declaraţia de avere, precum şi de sumele mari de bani încasate ca urmare a traficului de influenţă exercitat.
Astfel, pe de o parte, Înalta Curte are în vedere că în mod legal s-a statuat că măsura preventivă a arestării preventive se justifică prin realizarea simultană a condiţiilor impuse de art. 146 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., aceste temeiuri subzistând şi impunând, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte mai reţine că din probatoriul administrat până în prezent rezultă indicii temeinice (în sensul art. 681 C. proc. pen.) privind presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată.
Or, cu această proiecţie se are în vedere că recurentul inculpat G.N.A. este trimis în judecată pentru săvârşirea:
- infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), constând în aceea că, a pretins suma de 75.000 euro în perioada 2007 - 2008 denunţătorului C.A. pe care l-a lăsat să creadă că are influenţă pe lângă funcţionarii cu funcţii de conducere din cadrul A.N.A.F. - Direcţia Mari Contribuabili, pentru a îi determina să nu blocheze sau să execute conturile SC G.T. SA sau a neachitării obligaţiilor fiscale către stat de către această societate;
- infracţiunea de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul lunii noiembrie 2010, a pretins suma de 200.000 euro de la denunţătorul C.A., din care suma de 100.000 euro să o remită numitului C.V., iar 100.000 euro pentru el, şi să se creadă că are influenţă pe lângă acesta din urmă, pentru a-l determina să reducă tariful vamal aplicat SC I.T.P. SRL;
- infracţiunea de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la sfârşitul anului 2008, a pretins suma de 500.000 euro, redusă ulterior la 200.000 euro de la C.A., pe care l-a lăsat să creadă că are influenţă asupra numitului C.V., director al Direcţiei de Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale, pentru a-l determina să nu fie plătită acciza pentru transferul cantităţii de 871,2 tone tutun de la SC G.T. SA către SC C.T.S. SRL Italia.
Concomitent, Înalta Curte are în vedere că, în mod legal şi temeinic, s-a statuat de prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât cu privire la limitele de pedeapsă, cât şi cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest ultim aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că sintagma „pericol pentru ordinea publică” nu se referă numai la stările de pericol, generate de infracţiunile de violenţă, ci se referă şi la starea de nesiguranţă şi neîncredere în autorităţile statului şi incapacitatea de reacţie a acestora împotriva infracţionalităţii de mare corupţie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N.A. împotriva Încheierii de şedinţă din 13 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 5892/2/2011(2357/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3720/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3678/2011. Penal → |
|---|
