ICCJ. Decizia nr. 3678/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3678/2011
Dosar nr. 1325/1/2011
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3660 din 19 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1325/1/2011 s-a dispus admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat P.V. împotriva Deciziei penale nr. 215 din 18 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1868/1999.
A fost desfiinţată Decizia penală nr. 215 din 18 ianuarie 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, dispunându-se, judecarea de îndată a recursului declarat de inculpat, respectiv la data de 19 octombrie 2011.
Soluţionând recursul declarat de inculpatul P.V., împotriva Deciziei penale nr. 204 din 22 aprilie 1999 a Curţii de Apel Galaţi, urmare admiterii contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 386 din 16 noiembrie 1998 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 241/1999 s-a dispus, în baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. condamnarea inculpatului P.V. (fiul lui I.M. şi M., născut la 29 noiembrie 1975 în Galaţi, cetăţean român, necăsătorit, fără antecedente penale, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, administrator la SC V. SRL Galaţi), la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare, cu un spor de 2 ani închisoare, inculpatul executând în final 18 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile după cum urmează:
- 9.100.000 lei către partea civilă A.M.;
- 3.000 dolari SUA sau echivalentul în lei al acestei sume la cursul valutar de la data executării către partea civilă I.F.;
- 15.000.000 lei către partea civilă T.G.;
- 5.550.000 lei către partea civilă A.N.;
- 10.000.000 lei către partea civilă V.E.;
În baza disp. art. 191 în ref. la art. 189 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul către stat la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansat către Baroul de Avocaţi Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
Inculpatul P.V., administrator al firmei SC V. SRL care avea ca obiect de activitate vânzări-cumpărări de autoturisme, percepea pentru aceasta un comision de 5 - 10% din valoarea acestora.
Inculpatul a publicat în ziarul V.L. din Galaţi anunţuri cu privire la activitatea firmei sale şi persoanele interesate de autoturisme ieftine şi cu plata în rate îl contactau.
După ce era contactat de către aceştia, inculpatul le punea în legătură cu vânzătorii de autoturisme aflaţi atât în mun. Galaţi cât şi în alte localităţi, vedeau autoturismele pe care le şi verificau şi dacă le convenea preţul îi plăteau inculpatului o treime încheind cu o bancă din mun. Galaţi un contract de împrumut pe care îl achitau în rate, intrând în posesia maşinii dorite şi a actului de proprietate.
În ultima parte a activităţii sale, inculpatul a constatat că nu mai poate returna unor beneficiari suma de aproximativ 100 milioane lei.
Această situaţie s-a datorat, conform declaraţiei inculpatului, unor împrumuturi acordate pe încredere unor persoane care au refuzat să le mai restituie, cât şi a unor cheltuieli făcute în scop personal.
La o parte din aceştia, ca o consolare morală, atunci când a renunţat la activitatea pe care o desfăşură, inculpatul le-a trimis câte o scrisoare prin care le-a cerut scuze pentru situaţia în care i-a adus, motivându-şi comportarea faţă de ei, de cauze independente de voinţa sa, rugându-i totodată să-l ierte pentru ceea ce le-a făcut.
Cei aflaţi în această situaţie s-au adresat însă organului de poliţie, care în urma cercetărilor a stabilit modalitatea şi condiţiile în care aceştia au fost înşelaţi.
1. Partea civilă V.E. a declarat că în ziua de 14 noiembrie 1997, după ce a citit anunţul publicat de inculpat în ziarul V.L. a luat legătura cu acesta care a convenit ca în schimbul unui comision să-i intermedieze cumpărarea unui microbuz (8+1 locuri), de fabricaţie străină şi, totodată, acesta să-i vândă maşina sa proprietate personală.
V.E. a declarat că iniţial a dat inculpatului, la 17 decembrie 1997, un comision de 500.600 lei şi atunci când i s-a oferit spre cumpărare la alegere, un microbuz sau o maşină de teren, a mai dat un comision de 1.000.000 lei.
După mai multe amânări, părţii vătămate i s-a oferit posibilitatea să vadă autoturismul pe care şi l-a ales şi care se afla în localitate, dar numai după ce a achitat un avans de 15.000.000 lei.
Cu această ocazie, inculpatul i-a spus că diferenţa până la o treime din valoarea autoturismului va fi acoperită cu un împrumut făcut pe numele său la B. Galaţi, lucru pe care însă nu l-a făcut şi nici nu a intenţionat să facă aşa ceva.
După mai multe peregrinări prin mai multe locuri unde i se spunea în mod nereal că se află autoturismul cumpărat, constatând amânarea sistematică privind restituirea banilor pe care i-a dat, V.E. s-a adresat cu plângere organului de poliţie.
2. În jurul datei de 10 februarie 1998, aflând prin intermediul rubricii de publicitate a ziarului V.L. de activitatea firmei inculpatului, partea vătămată D.I. a luat legătura telefonic şi personal cu acesta.
De la inculpatul P.V. partea vătămată a aflat că poate cumpăra un autoturism marca V.T., uzat, cu suma de 37.000.000 lei. Iniţial fiind de acord cu oferta lui P.V., partea civilă i-a dat acestuia pe bază de chitanţă fiscală suma de 25.000.000 lei, urmând ca diferenţa să fie împrumutată de la B. Galaţi cu care însă nu s-a încheiat nici un contract.
Şi această parte civilă, după ce a ajuns la concluzia că a fost înşelată de către inculpat s-a adresat cu plângere organului de poliţie.
3. Aflând de reclama făcută prin intermediul ziarului V.L. că inculpatul se ocupă de intermedierea unor vânzări-cumpărări de autoturisme străine, cu plata în rate, partea civilă A.N. a luat legătura cu acesta pentru achiziţionarea unui autoturism R.
Pentru achiziţionarea autoturismului respectiv inculpatul a primit de la partea civilă, la 7 februarie 1998, suma de 10.000.000 lei, urmând ca pentru diferenţa de până la 20.000.000 lei reprezentând jumătate din valoarea maşinii, să se apeleze la un împrumut bancar lucru care însă nu a avut loc pentru că inculpatul P.V. nu avea nici un interes să facă aşa ceva.
Şi în acest caz inculpatul, după ce sub diferite pretexte l-a amânat de mai multe ori, i-a trimis lui A.N. o scrisoare prin care, într-un mod voalat, şi-a cerut scuze că l-a înşelat, rugându-l sub acelaşi formă să-l ierte şi să nu-l denunţe organelor de poliţie.
4. Ca urmare a publicităţii din ziarul V.L., partea civilă T.G. a aflat de activitatea firmei inculpatului şi, ca urmare, a luat legătura cu acesta, întrucât avea un autoturism pe care, din cauza vechimii, nu-l putea înmatricula.
Inculpatul a fost de acord să ajute şi, la cererea sa, a primit de la T.G., în avans, suma de 2.000.000 lei pentru care la 16 februarie 1998 a primit o chitanţă fiscală.
Iniţial, partea civilă, la indicaţia inculpatului, s-a deplasat la o firmă din Bucureşti unde i s-a pretins suma de 2.500 dolari, lucru cu care aceasta nu a fost de acord şi ca urmare a revenit în Galaţi.
În această situaţie, inculpatul i-a propus părţii civile o altă variantă, printr-o firmă din Timişoara care a fost acceptată de aceasta astfel că i-a dat iniţial, pe bază de chitanţă fiscală, suma de 15.000.000 lei.
Deşi a primit suma cerută, inculpatul nu a înmatriculat maşina părţii vătămate, fapt pentru care aceasta a sesizat organele de poliţie.
5. Dorind să înmatriculeze un autoturism care avea o vechime mai mare de 8 ani de la data fabricaţiei şi după ce a aflat din ziarul local de activitatea pe care o desfăşoară inculpatul P.V., în luna februarie 1998, partea civilă P.M. a luat legătura cu acesta, stabilind condiţiile în care să-i rezolve probleme acestuia.
Inculpatul i-a spus că înmatricularea se va face printr-o firmă din Bucureşti căreia i se va trimite actele, activitate pentru care, la 17 februarie 1998, a cerut şi a primit de la partea civilă suma totală de 4.500.000 lei, pentru care a eliberat chitanţe fiscale.
După ce a primit banii şi actele maşinii de la partea civilă P.M. au stabilit să se reîntâlnească după aproximativ 10 zile, timp în care firma din Bucureşti care fusese contactată în acest scop, să procedeze la înmatricularea autoturismului părţii civile.
Conform acestei înţelegeri, P.M. a declarat că l-a căutat pe inculpat de mai multe ori, fiind amânat de fiecare dată sub diferite pretexte şi că, cu ocazia deplasărilor pe care le-a făcut la sediul acestuia, a întâlnit mai multe persoane aflate în aceeaşi situaţie ca el, şi că, într-un final a fost nevoit să facă plângere împotriva acestuia.
6. În luna martie 1998, ca urmare a anunţurilor publicate în ziarul V.L., partea civilă A.M. dorind să cumpere de ocazie un autoturism, a luat în acest scop legătura cu inculpatul P.V. Acesta i-a spus că poate intermedia vânzarea-cumpărarea unui autoturism şi pentru că partea civilă dispunea numai de suma de 9.000.000 lei, inculpatul s-a oferit să-l împrumute cu suma de 4.000.000 lei, spunând că numai aşa vor putea obţine un împrumut de la banca cu care apoi să achite contravaloarea maşinii care urma să fie achiziţionată.
După ce a primit, la 6 martie 1998, banii de la partea civilă, fără să mai desfăşoare vreo activitate pentru aceasta, inculpatul, ca şi în cazurile precedente, sub diferite pretexte l-a amânat de mai multe ori până când A.M. şi-a dat seama că a fost înşelat şi a făcut plângerea împotriva acestuia.
7. Partea civilă I.F. l-a cunoscut pe inculpat în mod întâmplător în luna martie 1998, cu ocazia achiziţionării de către acesta de valută de la casa de schimb aflată pe str. B.
Aflând de la acesta că se ocupă cu intermedierea de vânzări-cumpărări de autoturisme, de fabricaţie străină, I.F. l-a rugat pe inculpat să-i găsească şi ei o astfel de maşină. La cererea inculpatului, după câteva negocieri, partea civilă i-a dat acestuia, la data de 23 martie 1998, 1.800 dolari şi 2150 DM, reprezentând echivalentul a 25.000.000 lei, pentru care i-a dat chitanţele fiscale de rigoare.
După ce a primit banii, inculpatul i-a spus părţii civile că în următoarele zile va fi contactată de firma din Bucureşti cu care s-au dus tratativele pentru a se stabili data şi locul unde urma să-şi primească autoturismul dorit, lucru care însă nu a mai avut loc şi după mai multe amânări, dându-şi seama că a fost înşelată, partea vătămată I.F. a făcut plângerea împotriva acestuia.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul P.V., solicitând desfiinţarea acesteia şi, în rejudecare, achitarea sa.
În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 204/A din 22 aprilie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul P.V.
A fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 386 din 16 noiembrie 1998 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), într-o singură infracţiune continuată de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza textelor de lege enunţate s-a dispus condamnarea inculpatului P.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu cele prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., care reglementează concursul de infracţiuni.
Sub aspect probatoriu, instanţa de apel a reţinut că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost dovedite, astfel că nu poate fi însuşită critica acestuia în sensul pronunţării unei hotărâri de achitare.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul P.V. invocând incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 21, 2, 17 şi 14 C. proc. pen.
În principal, a solicitat casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar a solicitat admiterea recursului şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât probele administrate nu demonstrează, dincolo de orice dubiu, vinovăţia sa în raport de faptele reţinute.
Totodată, a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi reducerea pedepsei.
În cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepsei, recurentul inculpat a solicitat a se avea în vedere atitudinea sa procesuală care poate fi circumscrisă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, rezultă că inculpatul P.V., în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada noiembrie 1997 - martie 1998, a indus în eroare mai multe persoane cărora le-a promis că le va procura autoturisme de fabricaţie străină sau că le înlesneşte înmatricularea unor astfel de autoturisme a căror an de fabricaţie era mai mare de 8 ani, cauzând un prejudiciu de 106.000.380 lei.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte în forma de vinovăţie a intenţiei, făptuitorul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta cauzează o pagubă, urmare a cărei producere o doreşte.
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune nu interesează dacă, datorită împrejurărilor concrete, victima a fost sau nu uşor de indus în eroare. Legea a urmărit, prin incriminarea acestei fapte, să apere, îndeosebi, persoanele credule, mai puţin prudente, întrucât tocmai acestea sunt mai expuse să ajungă victime ale infracţiunii.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că inculpatul a dat publicităţii, în cotidianul V.L., că poate să intermedieze, în schimbul unui comision, cumpărarea unor autoturisme de provenienţă străină.
Astfel, partea vătămată V.E. s-a întâlnit cu inculpatul căruia i-a dat, în data de 17 decembrie 1997, un comision de 500.000 lei pentru achiziţionarea unui microbuz.
Inculpatul, după primirea comisionului, a amânat partea civilă succesiv, invocând diverse motive, după care i s-a promis posibilitatea să vadă autoturismul dar numai după achitarea unui avans de 15.000.000 lei, urmând ca restul sumei să fie acoperită de inculpat care urma să facă un împrumut, pe numele său, de la B. Galaţi.
Nu s-a realizat niciuna din promisiunile inculpatului, partea vătămată neputând vedea autoturismul oferit de inculpat, astfel că a solicitat restituirea sumelor pe care i le-a dat. Întrucât demersurile făcute de partea vătămată V.E. au rămas fără succes, acesta a formulat plângere la organele de poliţie.
Aceeaşi modalitate de comitere a fost adoptată de inculpat şi faţă de părţile vătămate D.I. şi A.N., cărora le-a promis, în schimbul unui comision şi a unui avans, cumpărarea unor autoturisme de provenienţă străină.
Inculpatul nu a făcut niciun demers, în sensul celor promise, cauzându-le părţilor civile prejudicii de 25.000.000 lei, respectiv 10.000.000 lei.
A doua modalitate de inducere în eroare a constat în promisiunea făcută de inculpat părţilor vătămate, că le va înmatricula autoturisme care aveau o vechime mai mare de 8 ani, în schimbul unor sume de bani.
Astfel, în luna februarie 2008, inculpatul a primit de la partea vătămată P.M. - căruia i-a spus că înmatricularea se va face printr-o firmă din Bucureşti - suma de 4.500.000 lei pentru care a şi eliberat chitanţe fiscale.
Deşi s-au înţeles să se întâlnească după 10 zile, acest lucru nu a mai fost posibil, fiind amânat de inculpat sub diverse pretexte, astfel că partea vătămată a formulat plângere penală.
În luna martie 1998 – urmare anunţurilor de publicitate făcute de inculpat în acelaşi cotidian V.L. – părţile vătămate A.M. şi I.F. au luat legătura cu inculpatul care le-a promis că le va înlesni cumpărarea unui autoturism.
Nici de această dată inculpatul nu a respectat promisiunea, primind în schimb de la părţile vătămate suma de 9.000.0000 lei, respectiv 1800 dolari şi 2150 DM.
Din declaraţiile date de inculpat în faza de urmărire penală, rezultă că nu sunt contestate tranzacţiile încheiate cu părţile vătămate şi că avea posibilitatea reală de a onora aceste contracte.
Intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile vătămate rezultă, pe de o parte, din modul de operare şi din împrejurările comiterii faptelor.
Astfel, inculpatul promitea fiecărei părţi vătămate, fie cumpărarea unui autoturism de provenienţă străină, fie înmatricularea unor autoturisme care aveau o vechime mai mare de 8 ani în schimbul unor comisioane dar şi al unui avans, după care inculpatul nu mai făcea demersurile necesare, utilizând banii în scop personal.
Pe de altă parte, intenţia inculpatului de a înşela părţile vătămate rezultă din declaraţiile date de acestea care, au încercat, după ce şi-au dat seama că au fost induse în eroare, recuperarea sumelor date inculpatului dar nu au reuşit, fiind amânate sub diverse motive.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că vinovăţia inculpatului este dovedită, astfel încât nu se justifică achitarea sa.
Nu este fondată nici critica circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Astfel, potrivit disp. art. 177 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin Serviciul personal al unităţii la care lucrează.
În alin. (3) al aceluiaşi text, se prevede că „în caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită.”.
Or, în cauză, instanţa de fond şi apel a dispus citarea inculpatului la adresa indicată în faza de urmărire penală, fiind respectate astfel dispoziţiile legale enunţate anterior.
Inculpatul era cel care avea obligaţia să încunoştiinţeze instanţa despre schimbarea adresei unde locuieşte, neputând fi imputabilă instanţei de judecată omisiunea inculpatului.
Nici solicitarea inculpatului, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu poate fi însuşită în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, solicitând achitarea sa.
Cât priveşte, latura civilă a cauzei, aceasta a fost corect soluţionată de instanţe, recuperarea parţială a prejudiciului, neavând relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, acest aspect urmând a fi avut în vedere la punerea în executare a hotărârii.
Recursul declarat de inculpat este însă fondat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte va reţine că de la data comiterii faptei şi până la soluţionarea cauzei a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207 din 15 noiembrie 2000, potrivit cu care prin „consecinţe deosebit de grave se înţelege crearea unei pagube mai mari de un miliard de lei”.
Cum în cauză, prejudiciul cauzat de inculpat este de 106.000.000 lei se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 2151, alin. (2) şi alin. (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
La individualizarea judiciară a pedepsei, se vor avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - fapta, prezentând un grad ridicat de pericol social, cauzând, la momentul comiterii faptei, un prejudiciu substanţial - aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 8 ani închisoare.
I se va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 36 C. pen., se va scădea din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 4 februarie 2011 la 19 octombrie 2011.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Vor fi anulate formele de executare emise în cauză şi se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.V., împotriva Deciziei penale nr. 204 din 22 aprilie 1999 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Casează în parte decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 386 din 16 octombrie 1998 a Tribunalului Galaţi, numai sub aspectul încadrării juridice dată faptei şi rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia condamnă inculpatul P.V. la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
Scade din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în detenţie de la 4 februarie 2011 la 19 octombrie 2011.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Anulează formele de executare emise în cauză şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului, iar suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3681/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3660/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
