ICCJ. Decizia nr. 3748/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3748/2011
Dosar nr. 6007/116/2010
Şedinţa publică din 24 octombrie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 30 din 16 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a fost respinsă cererea părţilor civile privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., şi:
În baza art. 183 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului S.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. a fost scăzută din pedeapsa durata reţinerii de 24 ore din 7 octombrie 2009.
S-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar părţile civile C.A. şi V.M. au renunţat la cererile de despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Dr. B.A." Bucureşti la plata sumei de 4.756 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a toiagului folosit la săvârşirea infracţiunii, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Călăraşi.
A fost obligat inculpatul la 800 RON, cheltuieli judiciare statului.
Hotărârea în cauză a fost pronunţată de instanţa Tribunalului Călăraşi ca instanţă de rejudecare, învestită în acest sens prin Decizia nr. 237/A din 11 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Iniţial, procesul penal privind pe inculpatul S.M. a fost soluţionat în primă instanţă prin Sentinţa penală nr. 35 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Călăraşi.
În apelul declarat de părţile civile C.A., C.V. şi V.M. a fost pronunţată Decizia penală nr. 141/A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatându-se că judecătorul care a intrat în compunerea completului era incompatibil să participe la judecarea cauzei în fond, judecătorul procesului fiind şi cel care dispusese arestarea preventivă a inculpatului S.M..
În rejudecare, Tribunalul Călăraşi a pronunţat Sentinţa penală nr. 72 din 10 septembrie 2010, sentinţă atacată cu apel de inculpat şi părţile civile C.A. şi V.M..
Prin Decizia penală nr. 237/A din 10 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au fost admise apelurile declarate în cauză, desfiinţată sentinţa atacată şi retrimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru readministrarea probelor cauzei şi audierea nemijlocită a inculpatului, acte procedurale ce nu au fost refăcute de instanţa de rejudecare, subsecvent primului ciclu procesual şi după ce se constatase nulitatea tuturor actelor procedurale efectuate de un judecător incompatibil.
În rejudecare, a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 30 din 16 februarie 2011 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, ce formează obiectul examinării de faţă.
Ca situaţie de fapt, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
La data de 27 septembrie 2009, în jurul orelor 13,00, inculpatul S.M. şi victima C.G. s-au întâlnit pe islazul comunei Chironogi, judeţ Călăraşi - ambii fiind crescători de animale, şi împreună au hotărât să se deplaseze cu căruţa victimei spre localitate, pentru a consuma băuturi alcoolice.
După ce au ajuns în comună, cei doi au mers la barul SC RS SRL Chironogi, unde au consumat băuturi alcoolice şi în compania martorilor L.M. şi C.G. până în jurul orei 17,00, când inculpatul S.M. s-a hotărât să plece acasă.
Inculpatul a ieşit din bar şi s-a îndreptat spre căruţa victimei pentru a-şi recupera bunurile lăsate acolo, respectiv geaca şi băţul de cioban.
Victima a rămas în continuare în bar în compania martorului L.M., persoană care văzându-l pe inculpat la căruţă şi neştiind ce intenţie avea, i-a spus victimei că inculpatul îi ia căruţa.
Ca urmare, victima a mers după inculpat, între cei doi având loc o altercaţie, inculpatul aplicând victimei o lovitură puternică cu pumnul în zona feţei, în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ.
Lovitura aplicată victimei a produs fractura piramidei nazale, dezechilibrarea şi un politraumatism cranio-cerebral grav cauzat prin căderea victimei cu capul pe pietrişul din faţa barului SC RS SRL Chironogi.
Victima a intrat în stare de comă şi, deşi a fost internată şi supusă unei intervenţii chirurgicale, aceasta nu a putut fi salvată, decedând la 6 zile după incident.
Prin raportul medico-legal nr. x/2009 întocmit de I.N.M.L Mina Minovici, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, consecinţă a traumatismului cranio-cerebral, cu fractură orizontală de boltă craniană pe partea stângă, hemoragie şi dilacerare cerebrală pe partea dreaptă, ce a indus starea de comă, traumatism cranio-cerebral pe fondul căruia, post-operator, s-a produs decesul prin stop cardiac.
Acelaşi act medical a concluzionat că respectiva leziune traumatică a fost produsă prin lovire de corp dur, între leziunile constatate şi deces existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
În raport de starea de fapt expusă, prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 183 C. pen., rezultând că inculpatul a acţionat cu intenţie în ceea ce priveşte agresarea victimei şi din culpă în ceea ce priveşte rezultatul mai grav produs, respectiv, moartea victimei.
Pe baza poziţiei subiective a inculpatului, caracterizată de culpă în ceea ce priveşte moartea victimei, a fost respinsă cererea părţilor civile privind schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu în sensul reţinerii infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
De asemenea, pe baza constatărilor şi concluziilor actelor medicale întocmite în cauză, s-a stabilit că, în speţă, nu a fost vorba de aplicarea mai multor lovituri victimei de către inculpat, singura leziune produsă prin lovire activă fiind cea care a produs fractura de piramidă nazală şi, în succesiune, dezechilibrarea şi căderea victimei.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere gravitatea faptei şi circumstanţele reale ale săvârşirii acesteia - într-un loc public, pe fondul consumului de alcool, posibil ca ripostă la atitudinea părţii vătămate, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale.
A fost respinsă cererea apărării privind reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, considerându-se că buna conduită avută de inculpat înainte de săvârşirea faptei nu justifica prin ea însăşi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar părţile civile C.A. şi V.M. au renunţat în proces la cererea de despăgubiri civile.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul S.M. şi părţile civile C.A. şi V.M..
În apelul inculpatului a fost invocată nelegalitatea măsurii confiscării dispusă de prima instanţă cu privire la toiagul indisponibilizat în timpul urmăririi penale, susţinându-se că respectivul obiect nu a servit la comiterea infracţiunii, pentru a fi incidente prevederile art. 118 lit. b) C. pen.
De asemenea, a fost criticat şi refuzul primei instanţe de a proceda la administrarea probei testimoniale prin audierea nemijlocită a martorului din lucrări T.A., cu consecinţa încălcării dreptului la apărare şi a unui proces echitabil.
Tot astfel, a fost criticată şi dispoziţia de respingere a cererii privind efectuarea unei noi expertize medico-legale, expertiză absolut necesară pentru stabilirea mecanismului de producere a leziunilor cu efect tanato-generator şi în raport de care părţile civile solicitaseră schimbarea de încadrare juridică în infracţiunea de omor.
Deopotrivă, a fost criticată şi greşita individualizare judiciară a pedepsei, în cuantum şi ca modalitate de executare, susţinându-se că sancţiunea aplicată inculpatului este disproporţionată în raport de circumstanţele personale şi împrejurările de săvârşire a faptei.
Prin apelul declarat de părţile civile C.A. şi V.M. a fost criticată greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului, susţinându-se că acesta acţionase cu intenţie indirectă în ceea ce priveşte moartea victimei, iar în raport de încadrarea juridică corespunzătoare, s-a solicitat şi majorarea pedepsei. Criticile formulate au fost susţinute cu argumente de fapt şi de lege.
Prin Decizia penală nr. 190/A din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul inculpatului S.M. numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, desfiinţată în parte sentinţa atacată iar în rejudecare:
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 861C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 6 ani, cu impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 861 alin. (3) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării.
S-a tăcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce priveşte executarea pedepsei accesorii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile C.A. şi V.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt stabilită de prima instanţă este conformă probatoriului administrat - cu referire la concluziile actelor medico-legale, procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliţie şi planşele foto, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor audiaţi, cu menţiunea că nu fusese identificat niciun martor ocular, rezultând că inculpatul săvârşise fapta reţinută în sarcina sa şi că aceasta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care a fost condamnat.
În esenţă, instanţa de apel a constatat că activitatea desfăşurată de inculpat a constat în aceea că, la data de 27 septembrie 2009, i-a aplicat victimei C.G. o lovitură în zona feţei care a produs fractura piramidei nazale, impactul determinând dezechilibrarea victimei care în cădere s-a lovit cu capul de trotuar, suferind o fractură craniană cu dilacerare cerebrală, ce a provocat ulterior decesul. La aplicarea loviturii, inculpatul s-a folosit de toiagul ciobănesc pe care îl avea asupra sa.
În considerentele deciziei pronunţate în apel au fost examinate criticile părţilor civile şi ale inculpatului invocate în susţinerea cererilor privind greşita încadrare juridică a faptei şi, respectiv, greşita reţinere a stării de fapt şi indicate motivele pentru care nu au fost primite solicitările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond.
În analiza efectuată, instanţa de apel a arătat că lovirea victimei cu un băţ în zona feţei, a toracelui şi a membrului stâng nu implică intenţia de a ucide, iar modalitatea şi mijloacele folosite de inculpat la săvârşirea agresiunii nu determină în mod obişnuit decesul persoanei.
Pe de altă parte, s-a reţinut că din raportul medico-legal de necropsie rezulta neechivoc că leziunile traumatice care au constituit cauza directă a morţii s-au produs prin lovire de corp dur.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că decesul victimei a fost cauzat de traumatismul cranio-cerebral produs în urma căderii victimei pe trotuar, subsecvent loviturii aplicate acesteia de către inculpat. Producerea acestui rezultat - moartea victimei, nu a fost urmărit şi nici acceptat de inculpat, ceea ce acesta a intenţionat fiind numai lovirea victimei.
Sub aspectul inexistenţei intenţiei inculpatului de a ucide au fost menţionate şi constatările făcute în cuprinsul raportului medico-legal, conform cărora, urmele de lovituri existente pe corpul victimei erau inapte să producă sau să contribuie la decesul persoanei.
De asemenea, a fost avută în vedere şi declaraţia martorului T.A. care a fost audiat nemijlocit în apel.
Conform declaraţiei martorului, inculpatul aplicase victimei o lovitură cu băţul în zona capului, aspect pe care l-a aflat de la copiii care se aflau pe stradă.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că fapta săvârşită de inculpat a fost corespunzător caracterizată juridic ca infracţiune de lovituri cauzatoare de moarte, neexistând elemente care să susţină pretinsa intenţie de omor invocată de părţile civile.
Instanţa de apel a constatat că starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost bine stabilite în cauză, neexistând temeiuri care să justifice efectuarea unei noi expertize medico-legale. Raportul medico-legal de necropsie efectuat în cursul urmăririi penale conţinea elemente necesare şi suficiente pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt, însăşi declaraţia inculpatului cu privire la modalitatea de desfăşurare a evenimentelor din cursul incidentului confirmând întrutotul actul medico-legal, ale cărui concluzii au fost clar şi precis formulate sub aspectul leziunilor traumatice şi a cauzei care determinase producerea decesului.
De asemenea, s-a constatat că obiectul folosit de inculpat la comiterea agresiunii şi intensitatea loviturii aplicate erau de natură să producă victimei fractura piramidei nazale, consecutiv acestei lovituri având loc dezechilibrarea şi producerea în cădere a traumatismului cranio-cerebral care a condus la decesul victimei.
În ceea ce priveşte omisiunea primei instanţe de a proceda la audierea nemijlocită a martorului din lucrări T.A., aceasta a fost complinită la judecata în apel.
În schimb, instanţa de apel a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanţă era prea severă în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi persoana inculpatului.
Ca temeiuri de aplicare a unui regim sancţionator mai blând au fost menţionate lipsa antecedentelor penale şi împrejurările concrete în care a avut loc incidentul dintre părţi.
S-a reţinut astfel că activitatea infracţională a fost declanşată pe fondul consumului de alcool şi de o anumită doză de agresivitate din partea victimei. Modificarea conduitei inculpatului a fost generată practic de atitudinea necorespunzătoare a victimei care s-a manifestat violent faţă de inculpat şi i-a adresat cuvinte jignitoare.
Ca urmare, s-a apreciat că deşi conduita victimei nu a fost provocatorie în sensul art. 73 lit. b) C. pen., ea a constituit totuşi cauza generatoare a întregului conflict.
Toate aceste elemente referitoare la persoana inculpatului, vârsta şi comportamentul corespunzător avut în general în societate, dar şi faptul că decizia infracţională a fost luată instantaneu, fără o minimă pregătire anterioară, precum şi atitudinea avută după comiterea faptei în raporturile cu victima şi cu organele judiciare, au fost calificate în apel ca având valoarea unor circumstanţe atenuante în sensul art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa stabilirii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Aceleaşi considerente au determinat concluzia că reeducarea inculpatului poate avea loc şi fără executarea efectivă a pedepsei, în condiţiile art. 861 C. pen.
Ca urmare, numai în aceste limite a fost admis apelul inculpatului şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.
A fost respins apelul declarat de părţile civile formulat sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului şi, corelativ considerentelor mai sus expuse, şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei.
Şi împotriva acestei decizii şi, în esenţă, pentru aceleaşi motive, în termen legal, au declarat recurs părţile vătămate C.A., C.V. şi V.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
În cadrul criticii referitoare la greşita încadrare juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului, părţile vătămate au invocat greşita interpretare a probelor cauzei, susţinându-se că din conţinutul raportului medico-legal de necropsie rezultă că traumatismul cranio-cerebral care a determinat decesul victimei s-a produs prin lovire cu şi de corp dur, ceea ce confirmă existenţa mai multor lovituri active aplicate victimei de către inculpat.
În acelaşi sens, s-a menţionat că din interpretarea coroborată a tuturor declaraţiilor date de inculpat în cursul procesului penal rezultă că inculpatul exercitase mai multe violenţe asupra victimei infracţiunii, aplicând acesteia cel puţin două lovituri cu toiagul peste cap, lovituri care au provocat traumatismul cranio-cerebral.
Prin urmare, s-a solicitat să se constate că traumatismul cranio-cerebral nu a fost cauzat prin căderea victimei, ci prin loviturile aplicate în mod direct de către inculpat cu toiagul pe care îl avea asupra sa.
Prin urmare, s-a arătat că inculpatul prevăzuse şi acceptase rezultatul mai grav, intenţia specifică infracţiunii de omor fiind demonstrată de instrumentul folosit la comiterea agresiunii şi zona vitală în care au fost aplicate loviturile periculoase pentru viaţă.
Referitor la critica circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., părţile vătămate au susţinut că fapta reţinută în sarcina inculpatului este de o gravitate deosebită, în primul rând prin urmarea produsă, precum şi prin totala indiferenţă manifestată ulterior faţă de victimă şi atitudinea nesinceră din proces.
S-a arătat că toate aceste elemente justifică aplicarea unei pedepse între limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită şi cu executare în regim de detenţie, instanţa de apel manifestând clemenţă exagerată raportat la consecinţele ireversibile produse asupra vieţii victimei.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce urmează:
Solicitând schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., recurentele părţi vătămate invocă grava eroare săvârşită de instanţe în evaluarea probatoriului şi stabilirea stării de fapt.
Se susţine în esenţă că instanţele de judecată nu au analizat corespunzător poziţia subiectivă a inculpatului în săvârşirea agresiunii, considerându-se eronat că inculpatul nu a intenţionat uciderea victimei deşi instrumentul folosit, numărul şi intensitatea loviturilor şi, mai ales, zona în care au fost aplicate, demonstrează că inculpatul a prevăzut şi acceptat producerea rezultatului periculos pentru viaţă.
Susţinerile formulate nu sunt întemeiate.
Pentru a se reţine existenţa infracţiunii de omor nu este suficient ca obiectul cu care s-a cauzat leziunea să fie apt pentru a ucide şi ca victima să fi încetat din viaţă; este deopotrivă necesar să se stabilească, în contextul tuturor împrejurărilor cauzei, că inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii victimei şi că el a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat.
În speţă însă circumstanţele concrete în care s-a desfăşurat agresiunea demonstrează că inculpatul a executat o activitate intenţionată de lovire prin care a urmărit cel mult producerea unei vătămări corporale, iar în ceea ce priveşte rezultatul morţii victimei, acesta a lipsit din câmpul reprezentării inculpatului, deşi acesta avea posibilitatea şi trebuia să îl prevadă.
Aşa cum bine a subliniat şi instanţa de prim control judiciar, lovirea victimei cu un toiag în zona feţei, a toracelui şi a membrului stâng nu determină în mod obişnuit decesul persoanei.
Din raportul medico-legal de necropsie rezultă că moartea victimei a fost consecinţa traumatismului cranio-cerebral, cu fractură orizontală de boltă craniană, hemoragie şi dilacerare cerebrală, leziuni traumatice ce nu s-au produs prin lovire activă - cum fără temei se susţine prin motivul de casare invocat de părţile vătămate - ci prin lovire de corp dur, ceea ce confirmă că traumatismul cranio-cerebral a fost cauzat prin căderea victimei, subsecvent loviturii aplicate în zona feţei şi care i-a produs acesteia fractura piramidei nazale.
Ca urmare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine că inculpatul a comis fapta cu intenţia de a ucide.
Între părţi nu existau relaţii de duşmănie, agresiunea fiind săvârşită în cadrul unui conflict spontan, inculpatul acţionând sub impulsul reacţiei generate de conduita violentă a victimei şi în condiţii de timp ce au exclus reprezentarea posibilităţii morţii victimei.
Faţă de întreaga desfăşurare a evenimentelor şi de constatările medicului legist, concluziile raportului de necropsie având o valoarea probatorie deosebită în economia cazului, în condiţiile în care nu a fost posibilă identificarea niciunui martor ocular, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele de judecată au ajuns la concluzia vinovăţiei inculpatului pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Faptul că la examinarea medicală a cadavrului victimei au fost descoperite şi alte leziuni traumatice externe nu modifică cu nimic concluzia exprimată, având în vedere că respectivele leziuni nu au contribuit la decesul persoanei, conform raportului medico-legal de necropsie întocmit în cauză.
În raport de cele arătate, va fi înlăturată critica părţilor vătămate referitoare la greşita încadrare juridică dată faptei săvârşite în cauză, constatându-se, totodată, că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., rezultând că în faţa instanţei de apel părţile vătămate nu au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se putea invoca astfel pretinsa omisiune a instanţei de a se pronunţa cu privire la necesitatea administrării probei.
Cererea de efectuare a unei expertize medico-legale a fost formulată în apel de către inculpat, cerere analizată de instanţă şi respinsă motivat.
În schimb, Înalta Curte constată că în operaţiunea de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel nu a acordat semnificaţia cuvenită gravităţii faptei săvârşite, apreciind că reeducarea inculpatului poate fi obţinută şi prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 861C. pen.
Înalta Curte constată însă că deşi corect stabilită în cuantum pedeapsa aplicată inculpatului - împrejurările reţinute în favoare atrăgând valabil incidenţa prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin dispoziţiile penale încălcate şi consecinţele ireversibile produse asupra vieţii victimei, se impune ca executarea pedepsei să se facă în regim penitenciar, modalitate de executare ce se învederează a asigura atât prevenţia specială, cât şi prevenirea generală, conform art. 52 C. pen.
Ca urmare, numai sub acest aspect, admiţând recursurile declarate de părţile vătămate, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi casată decizia instanţei de apel, iar în rejudecare, va fi înlăturată dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului S.M., urmând ca respectiva pedeapsă să se execute în regim penitenciar.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părţile vătămate C.A., C.V. şi V.M. împotriva Deciziei penale nr. 190/A din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului S.M. şi, rejudecând:
Înlătură dispoziţia de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului S.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.M. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3685/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3693/2011. Penal → |
|---|
