ICCJ. Decizia nr. 3747/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3747/2011
Dosar nr. 2450/91/2010
Şedinţa publică din 24 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnat inculpatul D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la 4 ani şi 2 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15 milioane RON reprezentând daune morale şi la 5 milioane RON reprezentând daune materiale către partea civilă D.M..
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu avocat oficiu.
S-a dispus ca suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, să fie suportată din fondul Ministerului de Justiţie.
Prin încheierea din 3 noiembrie 2010 s-a dispus modificarea dispozitivului Sentinţei penale nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, în sensul că, la plata daunelor morale şi materiale se vor menţiona sumele de 1.500 RON şi respectiv de 500 RON, precum şi completarea aceluiaşi dispozitiv, în sensul obligării inculpatului D.I. la plata sumei de 521,32 RON către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea şi la plata sumei de 1.450,65 RON către Spitalul de Urgenţă "Sf. P." Focşani, plus dobânzile legale, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la încasarea debitelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţa a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 810/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost trimis în judecată inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 7 aprilie 2010 în jurul orei 19,30, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale din comuna Gura Caliţei, jud. Vrancea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, şi a unei stări conflictuale mai vechi, a lovit-o în zona capului cu o piatră pe soţia sa, D.M., cauzându-i leziuni traumatice, inclusiv fractură frontală stânga, ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, acceptând astfel suprimarea vieţii victimei.
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: inculpatul D.I., pensionar fiind, şi locuitor al comunei Gura Caliţei, Jud. Vrancea, zilnic desfăşura diferite activităţi în gospodărie.
Astfel, la data de 7 aprilie 2010, inculpatul D.I., însoţit fiind de numitul V.A., s-a deplasat la un teren pe care-l deţine pe raza localităţii unde, cei doi au întins sârmă la gardul împrejmuitor.
După ce au terminat activitatea, cei doi s-au întors la locuinţa celui dintâi, unde au consumat alcool, timp în care a ajuns la domiciliu şi soţia inculpatului, D.M..
După plecarea numitului V.A., inculpatul a rugat-o pe soţia sa să pregătească ceva de mâncare, însă D.M. a refuzat şi a început să discute în contradictoriu cu aceasta, făcând afirmaţii ironice la adresa sa.
Pe fondul acestui conflict verbal, în jurul orei 19,30, în timp ce discuta la telefon cu fiica sa, D.I. a luat o piatră, cu forme neregulate, cu proeminenţe şi cu dimensiunea de aproximativ 10/6 cm. şi a lovit-o de la o distanţă de 3 - 4 m pe partea civilă D.M., în zona capului, cauzându-i o plagă contuză frontal stânga.
După ce a aruncat piatra, inculpatul a continuat convorbirea telefonică cu fiica sa, fără să acorde vreun ajutor părţii civile.
În urma loviturii primite, partea civilă care purta o căciulă din material textil pe cap, căciulă ce a atenuat lovitura primită, a început să sângereze, situaţie în care martora Z.E., aflându-se la poarta locuinţei celor doi soţi şi asistând la acest incident, a solicitat telefonic o ambulanţă la faţa locului.
D.M. a fost transportată la Spitalul Judeţean "Sf. P." Focşani, unde a rămas internată până la data de 9 aprilie 2010, fiind diagnosticată cu "traumatism cranio - cerebral acut deschis prin agresiune cu plagă contuză frontală stânga".
Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale faţă de victimă de către specialiştii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vrancea, unde, prin referatul din 9 aprilie 2010, s-a concluzionat că, numita D.M. a prezentat plagă contuză frontală stânga şi fractură frontală stânga, leziuni ce sau putut produce prin lovire cu un corp dur, contondent şi pot data din 7 aprilie 2010, fiind necesare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului D.I., aşa cum a fost reţinută întruneşte elementele constitutive al infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.
La încadrarea juridică a faptei s-au avut în vedere topografia şi morfologia leziunilor suferite, zona unde lovitura a fost aplicată (tâmpla stângă), intensitatea acesteia, numărul de zile de îngrijiri medicale, obiectul folosit (piatră colţuroasă, dimensiune mică) şi nu în ultimul rând, atitudinea inculpatului, care, văzând situaţia în care se află partea civilă, nu a intervenit pentru a da primul ajutor sau pentru a chema ambulanţa deşi a conştientizat că, victima putea să-şi piardă viaţa (declaraţii dosar cercetare judecătorească).
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa a apreciat că pot fi reţinute dispoziţiile art. 74, 76 C. pen., întrucât cei doi sunt soţi căsătoriţi de peste 43 de ani, fapta a fost comisă în stare de ebrietate, pe fondul unui conflict datorat refuzului părţii civile de a-i pregăti "ceva de mâncare" şi nu în ultimul rând, vârsta inculpatului, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, care a recunoscut şi regretat fapta comisă, fiind de acord să plătească despăgubirile materiale şi morale pretinse de D.M..
Aşadar, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen., dar cu executarea în penitenciar, s-a apreciat că, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, instanţa a avut în vedere faptul că în raport de natura infracţiunii care a comis-o, nu se justifică excluderea inculpatului D.I. din câmpul persoanelor cu drept de vot, în acest sens, neexistând nici o legătură intre interdicţia votului şi scopul pedepsei şi anume acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reintegrarea socială a infractorilor.
Prin urmare, inculpatul i-au fost interzise numai drepturile de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Având în vedere faptul că inculpatul D.I. a declarat că este de acord (fără vreo condiţie) cu plata despăgubirilor solicitate de D.M., în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri materiale şi morale către această parte civilă.
Pentru faptul că partea civilă D.M. a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul "Sf. P." Focşani, unde a şi stat internată, inculpatul D.I. a fost obligat şi la despăgubiri către SAJ Vrancea şi Spital, plus dobânda legală, până la achitarea în totalitate a debitului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.I. criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Ca motiv de nelegalitate s-a invocat faptul că încadrarea juridică a faptei nu a fost corect reţinută nici de către procuror şi nici de către instanţa de fond.
S-a solicitat aplicarea art. 334 C. proc. pen., în sensul de a se schimba încadrarea juridică din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., motivat de următoarele:
- în raportul de constatare medico-legală se consemnează că partea vătămată a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale precum şi faptul că aceste leziuni nu i-au pus în pericol viaţa numitei D.M..
- prin actul de sesizare se reţine că inculpatul, în timp ce vorbea la telefon a luat o piatră de jos şi inculpatul a lovit-o în zona capului pe partea vătămată, aspect ce relevă faptul că inculpatul nu a premeditat nici un moment această lovitură şi nici un moment nu a avut intenţia de a ucide, ci doar de a o lovi partea vătămată în scopul aplicării unei corecţii fizice.
- se reţine în mod eronat în cuprinsul sentinţei instanţei de fond faptul că dacă victima nu ar fi purtat un fes din lână pe cap ar fi murit, acest aspect nefiind confirmat de raportul de constatare medico-legală, acesta relevând fără dubiu că leziunile suferite nu i-au pus părţii vătămate viaţa în pericol.
- inculpatul nu a avut nici un moment reprezentarea posibilităţii uciderii victimei, chiar dacă ar fi conştientizat acest lucru, nu a acceptat producerea ei.
Totodată, având în vedere poziţia victimei din faţa instanţei de apel - care a arătat că s-au împăcat - s-a considerat că se poate dispune încetarea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.
În subsidiar, dacă instanţa va considera că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen., s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că în cazul vătămării corporale grave, inculpatul acţionează cu intenţia de vătămare, iar în speţa de faţă, inculpatul, în timp ce vorbea la telefon, a luat o piatră de pe sol şi a lovit-o pe partea vătămată în cap de la o distanţă de 3 - 4 metri, neputându-se concluziona că a acţionat cu intenţia de a ucide. S-a precizat că dacă inculpatul avea această intenţie, ar fi avut posibilitatea să se înarmeze cu alte obiecte, ori acesta a ales la întâmplare o piatră de pe sol şi a lovit-o pe partea vătămată, intenţionând să sperie victima şi să-i aplice o corecţie fizică.
În concluzie, dacă se va schimba încadrarea juridică în infracţiunea de vătămare corporală gravă, s-a solicitat ca la individualizarea judiciară a pedepsei să se ţină cont de dispoziţiile art. 72 C. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 74 lit. a), b), c) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi să se aplice o pedeapsă cu mult sub minimul prevăzut de lege.
Faţă de persoana inculpatului şi de comportamentul său după săvârşirea infracţiunii, s-a solicitat ca în cauză să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
Dacă se va considera că aceste apărări sunt nefondate, şi se va reţine că încadrarea juridică corectă e aceea din actul de sesizare, s-a solicitat să se ţină cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, regretă profund comiterea faptei, are o vârstă înaintată, are împreună cu partea vătămată patru copii şi o căsnicie de aproape 43 de ani şi să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, în conformitate cu dispoziţiile art. 861 C. pen.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, s-a constatat că în mod corect prima instanţă a stabilit situaţia de fapt, încadrarea în drept şi a reţinut vinovăţia inculpatului având în vedere ansamblul probator administrat în cauză.
Inculpatul D.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Ca situaţie de fapt, aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, s-a reţinut că în data de 7 aprilie 2010, inculpatul pe fondul unei stări conflictuale mai vechi şi a consumului de băuturi alcoolice, a lovit-o pe soţia sa D.M. cu o piatră în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
S-a considerat că Tribunalul Vrancea, a reţinut în mod just încadrarea juridică a infracţiunii de tentativă la omor calificat, având în vedere probele administrate în cauză.
S-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată de la o distanţă mică (3 - 4 metri - aspect confirmat de toţi martorii) cu o piatră colţuroasă, de dimensiuni relativ mari (10 cm/6 cm - aceasta fiind ilustrată în fotografiile aflate la dosar).
Faptul că medicul legist nu a constatat că părţii vătămate i-a fost pusă în primejdie viaţa, nu e de natură a atrage încadrarea juridică solicitată de inculpat. Zona vizată (capul), intensitatea loviturii aplicate, morfologia leziunilor suferite, conduc către faptul că inculpatul a comis fapta cu intenţie indirectă. Acesta a acceptat producerea rezultatului caracteristic infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în cauză neputând fi vorba nici de infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi nici de infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Intenţia inculpatului, relevată de topografia leziunilor cauzate, intensitatea loviturii şi declaraţia martorei Z.S., conduc către menţinerea încadrării juridice avută în vedere de către procuror şi de către Tribunalul Vrancea.
Faţă de toate acestea, s-a apreciat că nu pot fi reţinute solicitările inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) sau art. 182 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut că apelul inculpatului este fondat, sub aspectul temeiniciei hotărârii, respectiv sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate acestuia, apreciindu-se totodată că şi modalitatea de executare aleasă de prima instanţă nu e corectă având în vedere următoarele:
S-a mai reţinut că în mod justificat s-au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen., dar considerăm că se impunea ca pedeapsa aplicată să fie mai mult coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
În acest sens, pledează conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată, de recunoaştere şi regret a faptei săvârşite, faptul că a achitat cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate, având în vedere totodată vârsta înaintată a inculpatului şi faptul că e căsătorit cu partea vătămată de aproape 43 de ani (aceasta din urmă declarând în faţa instanţei de apel că l-a iertat şi că renunţă la pretenţiile civile solicitate).
S-a mai reţinut că aceleaşi elemente de individualizare, menţionate mai sus, dovedesc că scopul procesului penal şi reeducarea inculpatului, potrivit art. 52 C. pen., pot fi realizate şi fără ca acesta să mai execute efectiv pedeapsa, acesta putând beneficia de dispoziţiile art. 861 C. pen., considerându-se că măsurile de supraveghere ce vor fi impuse inculpatului vor asigura reeducarea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 50/A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de inculpatul D.I. împotriva Sentinţei penale nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea.
A desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare:
A redus de la 4 ani şi 2 luni închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului D.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 în ref. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 861, art. 862 şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsi principale, a pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 6 ani.
În baza art. 863C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul D.I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
Să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea la datele fixate de această instituţie, desemnată cu supravegherea inculpatului;
Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864în ref. la art. 83 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A constatat că în apel partea vătămată D.M. a renunţat la pretenţiile civile la plata cărora a fost obligat inculpatul prin Sentinţa penală 190 din 27 octombrie 2010, respectiv 1.500 RON daune morale şi 500 RON daune materiale.
A constatat că în apel inculpatul a achitat integral despăgubirile civile către partea civilă Spitalul de Urgenţă Sf. P. Focşani, în sumă de 1.450,65 RON cu chitanţa din 27 ianuarie 2011.
În baza art. 192 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea prezentului apel rămân în sarcina statului.
A dispus ca în baza art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală dispune ca suma de 150 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel (avocat C.C.) să fie avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva Deciziei penale nr. 50/A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2450/91/2010.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel invocând motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172şi pct. 14 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit instanţa de apel a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor accesorii şi a pedepsei complementare precum şi că în mod nejustificat instanţa de apel a dat eficienţă prea mare circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului făcând astfel o greşită individualizarea a pedepsei principale precum şi a modalităţii de executare a acesteia şi că în mod greşit s-a constatat a fi incidente dispoziţiile art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi este fondat numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. privind pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I., motiv pentru care îl va admite pentru următoarele considerente:
I. Referitor la motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat.
Instanţa de apel, printre altele, în baza art. 861, art. 862 şi art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, a pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 6 ani.
Dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. prevăd că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Or, în contextul instituţiei pedepselor complementare nu este prevăzută suspendarea executării sub supraveghere a acestora deoarece prin natura şi conţinutul lor, executarea unor asemenea sancţiuni nu poate fi supusă unui regim de supraveghere similar celui instituit de prevederile art. 861 - art. 866 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 66 C. pen., executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a arestului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei, dispoziţii care nu atestă posibilitatea suspendării executării sub supraveghere a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 C. pen.
Astfel, pedepsele complementare nu pot fi suspendate condiţionat ori sub supraveghere, în acest sens neexistând nicio dispoziţie legală.
II. Referitor la motivul de casare invocat şi prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul greşitei reduceri a pedepsei aplicate inculpatului stabilind o modalitate de executare cu încălcarea dispoziţiilor art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.
Instanţa de Apel a dat eficienţă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reţinându-se pericolul social al faptei comise şi conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată, de recunoaştere şi regret a faptei săvârşite, faptul că a achitat cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate, având în vedere totodată vârsta înaintată a inculpatului şi faptul că e căsătorit cu partea vătămată de aproape 43 de ani (aceasta din urmă declarând în faţa instanţei de apel că l-a iertat şi că renunţă la pretenţiile civile solicitate) astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune, instanţele aplicând în favoarea acestuia circumstanţele atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., astfel încât sub efectele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., în mod corect s-a redus pedeapsa pentru infracţiunea dedusă judecăţii sub limita minimă specială, de la 4 ani şi 2 luni la 4 ani, dispunând totodată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a pedepsei principale neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
Împrejurarea că infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 în referire la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. ar fi putut pune în pericol viaţa părţii vătămate D.M., aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii, astfel că în mod corect i s-au aplicat dispoziţiile legale privind suspendarea sub supraveghere executării pedepsei principale aşa cum sunt prevăzute la art. 861 C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (2) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 50/A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. referitor la pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I. şi, rejudecând:
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I..
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I., se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 50/A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. referitor la pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I. şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I..
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I., se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3693/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3445/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
