ICCJ. Decizia nr. 372/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 372/2011
Dosar nr. 1198/46/2010
Şedinţa publică din 02 februarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92/F din 8 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, – în dosarul nr. 1198/46/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul C.C. împotriva rezoluţiei din 1 iulie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 429/P/2009.
A menţinut rezoluţia atacată.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, persoana vătămată a solicitat a se efectua cercetări faţă de făptuitorii D.A.L. şi H.D.V. – avocaţi în cadrul Baroului Vâlcea – pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Petiţionarul a reclamat faptul că în dosarul execuţional nr. 305/2008 înregistrat la B.E.J. C.F. a fost indus în eroare de organul de executare cu prilejul punerii în executare a sentinţei civile nr. 2609/2008 a Judecătoriei Sibiu, deoarece executorul judecătoresc a inclus, în mod nejustificat, în cheltuielile de executare suma de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, urmare actelor premergătoare dispuse şi efectuate în cauză, prin rezoluţia din 1 iulie 2010 dată în dosarul nr. 429/P/2009, a dispus conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.A.L. şi H.D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Procurorul reţine, în esenţă, că intimatul D.A.L. a avut calitatea de creditor, iar intimatul H.D.V. a reprezentat interesele acestuia în dosarul execuţional nr. 305/2008. S-a apreciat că intimaţii nu au desfăşurat o activitate de inducere în eroare a executorului judecătoresc, cu scopul ca acesta din urmă să includă şi cheltuielile de executare în suma de 600 lei reprezentând onorariu de avocat.
Totodată, s-a reţinut că petiţionarul nu a suferit nici o vătămare.
Prin rezoluţia din 4 august 2010 dată în dosarul nr. 575/II/2/2005, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de persoana vătămată C.C.
În temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată a formulat plângere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza pe fond, respectiv la Curtea de Apel Piteşti.
Instanţa de fond reţine, în esenţă, că în contractul de executare au fost prevăzute toate cheltuielile aferente activităţii de executare care vor fi suportate şi avansate de partea care solicită îndeplinirea actului de executare, conform art. 3717 C. proc. civ., separat de plata onorariului. În baza acestui document, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din data de 12 noiembrie 2008, incluzând cheltuielile de executare în sumă totală de 804,45 lei efectuate de creditor şi suma de 600 lei reprezentând onorariu de avocat.
Se arată, de asemenea, că petiţionarul C.C. nu a formulat contestaţie la executare.
În atare condiţii, infracţiunea de înşelăciune nu există deoarece intimaţii nu au desfăşurat o activitate cu scopul de a induce în eroare petiţionarul şi de a-i crea acestuia un prejudiciu material.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul C.C., solicitând casarea sentinţei şi, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii D.A.L. şi H.D.V.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în baza dispoziţiilor art. 38514 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin sentinţa civilă nr. 2609 din 14 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 330/306/2008, s-a dispus admiterea acţiunii civile formulată de reclamantul D.A.L. în contradictoriu cu pârâtul C.C. şi, pe cale de consecinţă, a fost obligat să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de despăgubiri civile precum şi suma de 1.085 lei cu titlu de cheltuieli parţiale prin reducerea onorariului de avocat.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 635 din 23 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 330/305/2008, fiind respinse recursurile declarate de recurentul reclamant D.A.L. şi de recurentul pârât C.C.
După rămânerea definitivă a hotărârii, intimatul D.A.L. a formulat, la data de 10 noiembrie 2008, cerere de punere în executare, aceasta formând obiectul dosarului execuţional nr. 305/2008, pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc C.F.
Potrivit art. 3 din contractul de executare silită „cheltuielile aferente activităţii de executare vor fi suportate şi avansate de către partea care solicită îndeplinirea actului de executare conform art. 3717 C. proc. civ., separat de plata onorariului", condiţii în care executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din 12 noiembrie 2008 incluzând, în cheltuielile de executare în sumă totală de 804,45 lei efectuate de creditorul D.A.L. şi suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Faţă de împrejurarea că avocatul ales H.D.V., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 132 din 10 noiembrie2008, a redactat formele de executare, în numele creditorului D.A.L. în dosarul de executare nr. 305/2008 al B.E.J. C.F., în mod corect a fost inclusă în cheltuielile de executare şi suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Infracţiunea de înşelăciune presupune inducerea în eroare a unei persoane şi cum în cauză nu pot fi reţinute indicii care să contureze săvârşirea acesteia, dar nici a altei fapte penale, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi corelativ justificat s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar ca fiind neîntemeiată.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 92/F din 08 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.C. împotriva sentinţei penale nr. 92/F din 08 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3701/2011. Penal. Lovirea sau alte violenţe... | ICCJ. Decizia nr. 3721/2011. Penal → |
|---|
