ICCJ. Decizia nr. 3721/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3721/2011
Dosar nr. 7628/105/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2011
Asupra recursului declarat de inculpatul B.R.C.;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 46 din 7 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova au fost condamnaţi inculpaţii: M.A.S. şi G.G. la pedepsele de câte 3 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, de câte 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru introducerea în ţară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi câte 6 luni închisoare pentru deţinerea de droguri de mare risc pentru consumul propriu prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., fiecare să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi; B.R.C. la pedepsele de 3 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi 6 luni închisoare pentru deţinerea de droguri de mare risc pentru consumul propriu prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen., urmând ca conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 închisoare şi interzicerea unor drepturi.
În baza art. 71 C. pen., pentru fiecare dintre inculpaţi s-a interzis şi exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele de executat reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 2 iulie 2010 pentru inculpaţii M.A.S. şi B.R.C. şi, respectiv, 17 septembrie 2010 pentru inculpatul G.G., la zi.
Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. a) şi b) C. pen., ca măsură de siguranţă, s-a dispus confiscarea specială faţă de: suma de 22.500 lei, precum şi un cântar electronic marca Champion Scale seria nr. CH-500, de la inculpatul S.M.R., ultimul fiind sigilat cu sigiliul MI nr. 12313; cantitatea de 0,50 grame de 4 - metilmetcatinonă (mefedronă), rămasă neconsumată, precum şi suma de 1.000 lei încasată de la inculpatul M.A.S.; cantitatea de 1,11 grame de 4 - metilmetcatinonă (mefedronă) şi 4 - metoximetcotinonă (metredonă), rămasă neconsumată, precum şi o cameră video Cannon MV600 de la inculpatul B.R.C.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut că cei patru inculpaţi au fost trimişi în judecată alături de inculpaţii B.G.B. şi B.T.G., prin rechizitoriul nr. 82/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti.
Faţă de declaraţiile făcute în şedinţă publică în sensul că recunosc faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la cererea inculpaţilor S.M.R., M.A.S., B.R.C. şi G.G., prima instanţă a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpaţii B.G.B. şi B.T.G., procedând la soluţionarea acţiunii penale exercitate împotriva primilor patru potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii S.M.R., M.A.S., B.R.C. şi G.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 61 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii S.M.R., M.A.S., B.R.C. şi G.G., toţi aflaţi în stare de deţinere la Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinţei penale nr. 46 din 07 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova.
I. S-a desfiinţat, în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe şi s-a pronunţat o nouă hotărâre în ce priveşte pe inculpaţii S.M.R., M.A.S. şi G.G., după cum urmează:
1) S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare şi interzicerea unor drepturi aplicată inculpatului S.M.R. în componentele sale, reţinându-se la încadrarea juridică şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., iar pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 comb. cu art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi a fost condamnat inculpatul:
- în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000 comb. cu art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 320l C. proc. pen., pentru trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- în baza art. 25 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000 comb. cu art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 3202 C. proc. pen., pentru instigare la introducerea în ţară de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.M.R. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
2) S-au descontopit pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi aplicate inculpaţilor M.A.S. şi G.G., în pedepsele componente, s-au reţinut la încadrarea juridică a faptelor circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. şi a fost condamnat fiecare dintre inculpaţi:
- în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., pentru trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de câte 3 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- în baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi art. 320l C. proc. pen., pentru introducerea în ţară de droguri de mare risc, la pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;
- în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., pentru deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, la pedeapsa de câte 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat fiecăruia dintre inculpaţii M.A.S. şi G.G. pedeapsa cea mai grea de câte 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
II. S-a desfiinţat, în parte, în latură penală, sentinţa primei instanţe în ce priveşte pe inculpatul B.R.C., aflat în stare de deţinere la Penitenciarul Mărgineni şi s-a dispus trimiterea cauzei la acelaşi tribunal pentru rejudecare, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează judecata procesului penal în primă instanţă.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor apelanţi S.M.R., M.A.S., B.R.C. şi G.G. şi s-a computat reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 02 iulie 2010, la zi, pentru apelanţii S.M.R. şi M.A.S., iar pentru apelantul G.G., începând cu data de 17 septembrie 2010, la zi.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.A.S., B.R.C. şi G.G., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 mai 2011.
La termenul de judecată din data de 21 octombrie 2011, recurentul inculpat B.R.C., personal, a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul declarat.
Faţă de această situaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a recurentului inculpat B.R.C., în sensul retragerii recursului promovat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
Verificând conform art. 160b alin. (1) C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului B.R.C., constată că acesta a fost reţinut şi arestat preventiv la data de 2 iulie 2010, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 208/U din 03 iulie 2010 emis de Tribunalul Prahova, în temeiul art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi, ulterior, a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 82/D/P/2010 din 8 decembrie 2010 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi respectiv art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.
Măsura arestului preventiv dispusă iniţial faţă de inculpat a fost ulterior menţinută motivat de către instanţă.
Prin încheierea din 23 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.R.C. întrucât a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea lui de libertate.
La acest moment procesual însă, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că acestea nu mai subzistă, astfel că nu se mai impune în continuare privarea de libertate a inculpatului B.R.C.
Se reţine că măsura arestării preventive are caracter de excepţie şi poate fi dispusă numai atâta timp cât este absolut necesară, indispensabilă pe parcursul procesului penal şi sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege, doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speţei, dat fiind faptul că este cea mai severă dintre măsurile preventive reglementate de Codul de procedură penală.
Punerea în libertate a unei persoane arestate preventiv şi care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, se impune, în momentul în care menţinerea ei în detenţie încetează să mai fie necesară.
Menţinerea în arest preventiv a unei persoane se raportează, printre altele, şi la natura şi modalitatea de săvârşire a faptei de care este acuzată, aceasta neputând constitui, însă, o justificare în sine a menţinerii măsurii, până la depăşirea unui termen rezonabil, natura şi gravitatea faptelor neputând constitui criterii care să excludă de plano persoana respectivă de la beneficiul punerii sale în libertate, având în vedere şi împrejurarea că odată cu trecerea timpului, rezonanţa socială negativă a faptelor se estompează.
Mai mult, doar gravitatea acuzaţiilor îndreptate împotriva unei persoane nu este de natură să justifice detenţia acesteia, dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar exista riscul, de exemplu de compromitere a probelor sau de influenţare a martorilor şi că menţinerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravităţii faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie.
Motivarea menţinerii sine die a măsurii arestării preventive, prin referire exclusivă la gravitatea faptei sau prin raportare doar la probele ce susţin culpabilitatea inculpatului, nu satisface exigenţele CEDO.
Din examinarea normelor interne, interpretate prin coroborare şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale, rezultă că dreptul la libertate este un drept inalienabil la care nu se poate renunţa, iar garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.
Astfel, regula în materie o constituie starea de libertate, restrângerea sau atingerea, în orice mod şi de orice intensitate, a substanţei dreptului imprimând un caracter relativ acestui drept fundamental.
Practica instanţei europene a reţinut că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia.
Înalta Curte reţine că la acest moment procesual nu mai există riscul tulburării ordinii publice, în condiţiile în care reacţia publică la comiterea unor astfel de fapte şi aşteptările societăţii relativ la atitudinea organelor abilitate şi-au găsit corespondent în modul ferm şi prompt de acţiune al autorităţilor judiciare.
Raportat la circumstanţele cauzei, se constată că motivele care au justificat iniţial arestarea preventivă a inculpatului B.R.C., nu mai sunt valide pentru menţinerea acestei măsuri în actualul stadiu al procesului penal, având în vedere şi împrejurarea că prin Decizia curţii de apel, admiţându-se apelul inculpatului, s-a desfiinţat, în parte, în latură penală, sentinţa tribunalului în ce-l priveşte pe acesta şi s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.
Pentru a se asigura desfăşurarea, în condiţii optime, a procesului penal se impune însă înlocuirea acestei măsuri preventive privative de libertate cu o măsură restrictivă de drepturi, respectiv cea a obligării de a nu părăsi ţara, prev. de art. 1451 C. proc. pen., în conformitate cu disp. art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Aşa fiind, în temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 1451 C. proc. pen., va înlocui măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul B.R.C. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
În temeiul art. 1451 alin. (2) coroborat cu art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata obligării de a nu părăsi ţara, se va dispune ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
b) să se prezinte la organul de poliţie din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat.
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Se va atrage atenţia inculpatului B.R.C. asupra disp. art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B.R.C. (mandat de arestare preventivă nr. 208/U din 03 iulie 2010 emis de Tribunalul Prahova), dacă nu este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act de manifestarea de voinţă a recurentului inculpat B.R.C. de retragere a recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 61 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Înlocuieşte măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 cu referire la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie din raza de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
Dispune punerea deîndată în libertate a recurentului inculpat B.R.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat B.R.C. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Disjunge cauza cu privire la recurenţii inculpaţi M.A.S. şi G.G. şi acordă termen la data de 4 noiembrie 2011.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 385/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
