ICCJ. Decizia nr. 3897/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3897/2011
Dosar nr.8604/1/2011
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1101.1/59/2010, în temeiul art. 52 raportat la art. 47 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse cererile de recuzare formulate de inculpatul S.I. împotriva domnului judecător P.F.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin cererea de recuzare formulată în scris şi susţinută şi oral de apărătorul ales al inculpatului S.I., avocat M.R., au fost invocate prevederile art. 47 alin. (2), art. 51 şi 52 C. proc. pen., susţinându-se că apărătorii inculpatului S.I. au ridicat o excepţie de nulitate absolută, privind nulitatea actului de sesizare a instanţei, iar preşedintele completului de judecată a imputat public apărării că această excepţie a fost formulată la termenul de judecată din 19 octombrie 2011 şi nu la termenele anterioare sau cu 5 zile înainte de şedinţa de judecată. S-a mai arătat că excepţia vizează o nulitate absolută, astfel că ea poate fi invocată în orice fază a judecăţii, deci fără a se imputa în mod justificat că nu a fost formulată anterior. Prin urmare, s-a considerat că d-nul judecător P.F. şi-a exprimat, fie şi indirect, părerea cu privire la soluţionarea excepţiei şi, implicit, asupra cauzei în ansamblul ei şi asupra statutului procesual al inculpatului S.I., apreciindu-se că această cauză nu mai poate fi judecată cu obiectivitate.
Printr-o a doua cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, formulată de către apărătorul ales al inculpatului S.I., avocat M.R., se arată că domnul judecător P.F. a pus în discuţie excepţia înainte de soluţionarea cererii de recuzare, considerându-se că este o antepronunţare atât cu privire la excepţia formulată, cât şi cu privire la fondul cauzei.
Analizând susţinerile invocate în cererea de recuzare, instanţa a constatat că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia judecătorul cauzei şi-a arătat dezaprobarea faţă de formularea unei excepţii după aproape un an de la înregistrarea cauzei pe rolul instanţei, nu echivalează cu o antepronunţare în cauză, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 320 C. proc. pen., regula generală este ca excepţiile să fie invocate înainte de începerea cercetării judecătoreşti, drepturile procesuale trebuind să fie exercitate cu bună credinţă. De asemenea, s-a apreciat că nici pronunţarea asupra excepţiei înainte ca cererea de recuzare să fi fost soluţionată nu poate conduce la incidenţa art. 47 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile în care potrivit art. 52 alin. (4) din acelaşi cod, în ipoteza admiterii cererii de recuzare, legiuitorul a prevăzut ca instanţa să se pronunţe în ce măsură actele îndeplinite se menţin.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.I., apreciind că aceasta este netemeinică întrucât s-a făcut o analiză lapidară a motivelor de recuzare invocate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Pe de altă parte, potrivit art. 52 alin. (6) Cod procedură penală, încheierea prin care s-a admis ori s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac.
per a contrario, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă căii de atac odată cu fondul cauzei.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul S.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva încheierii din 24 octombrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1101.1/59/2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3895/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3898/2011. Penal → |
|---|
