ICCJ. Decizia nr. 3890/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3890/2011
Dosar nr.761/90/2010
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 10 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.C.M., aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, la 8 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 03 decembrie 2009, ora 16,50, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat bâta, în lungime de 1,20 m - 1,30 m, folosită de către inculpat la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în seara zilei de 23 noiembrie 2009, în jurul orei 18,20, părţile vătămate H.D. şi S.I., însoţite de martora D.E., după terminarea orelor de curs la Universitatea „C.B.", s-au deplasat la barul „P.R.", amplasat în imediata apropiere a unităţii de învăţământ. În interior, au ocupat o masă situată în partea stângă a localului, în apropierea barului propriu-zis. La scurt timp, în bar a intrat inculpatul S.C.M., înarmat cu o bâtă de circa 1,20 - 1,30 m lungime, urmat de încă trei persoane, rămase neidentificate, precum şi de învinuiţii C.I., S.T.D. şi M.I.D.
Inculpatul S.C.M. s-a îndreptat spre masa ocupată de părţile vătămate, cele trei persoane rămase neidentificate s-au poziţionat în spatele lui, iar învinuiţii s-au deplasat în mijlocul sălii. În condiţiile în care partea vătămată H.D. se afla aşezată pe scaun cu spatele spre uşa de acces, a fost lovită puternic, din spate, în cap de inculpatul S.C.M., cu bâta pe care o avea asupra sa. Imediat după lovirea părţii vătămate H.D., inculpatul s-a îndreptat asupra părţii vătămate S.I., poziţionată în stânga lui H.D. şi a intenţionat să o lovească cu aceeaşi bâtă la nivelul capului, însă partea vătămată S.I., sesizând acest lucru, a ridicat braţul drept, astfel că a fost lovită peste braţ, de mai multe ori.
În aceste condiţii, partea vătămată S.I. a încercat să se refugieze după barul propriu-zis, însă inculpatul S.C.M. a urmat-o cu bâta în mână. Partea vătămată S.I. şi-a pus mâinile la nivelul capului şi a ridicat membrele inferioare, în timp ce era poziţionată la nivelul solului, pentru a-şi apăra capul şi corpul, însă a fost lovită în mod repetat de inculpat, în diferite zone ale corpului, în special la nivelul membrelor inferioare şi superioare. Apoi, după agresiunea inculpatului, de locul unde se afla partea vătămată S.I., s-a apropiat şi învinuitul C.I. care a lovit şi el, cu un cuţit, o dată, partea vătămată S.I., însă aplecându-se asupra acesteia, a afirmat „Nu este ăsta", agresiunea încetând. În condiţiile în care partea vătămată S.I. striga să fie lăsată în pace, a fost întrebată de inculpatul S.C.M. „Nu eşti tu M.D. ?", iar pe fondul răspunsului său negativ şi a precizării „Nu, nu sunt, eu sunt I.S.", inculpatul şi învinuiţii au plecat din bar, părăsind zona cu două autoturisme.
Din actele medico-legale aflate la dosar, s-a reţinut că partea vătămată H.D. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, respectiv traumatism cranio-cerebral grav prin agresiune, dilacelare cerebeloasă stângă, plagă confuză occipitală, comă, care au necesitat 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, leziunile punându-i în primejdie viaţa. În completarea lucrării medico-legale s-a enumerat printre leziunile traumatice şi hematom subdural de emisfer cerebelos stâng şi fractură multieschiloasă occipitală cu extensie, apreciindu-se şi faptul că partea vătămată va rămâne cu infirmitate permanentă prin lipsă de substanţă osoasă craniană; partea vătămată S.I. a prezentat, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 1137/E/902/2009 şi a completării 37/E/26/2010, leziuni traumatice produse prin: lovire cu corpuri dure, printre care fractura 1/3 medie ambe oase antebraţ drept, fractură cominutivă deschisă tip I, olecran drt., fractură metacarp V, care au necesitat 70 - 80 de zile de îngrijiri medicale; leziunile nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, care nu rămâne cu infirmităţi sau invalidităţi posttraumatice; lovire cu un corp tăietor - plaga de la nivelul art. metacarfofalangiene plantar stâng, care a necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.
În raport de cele arătate, s-a reţinut că fapta inculpatului S.C.M. de a aplica o lovitură puternică, din spate, cu o bâtă de 1,20 - 1,30 m lungime, la nivelul capului părţii vătămate H.D., urmată de aplicarea mai multor lovituri în direcţia capului şi corpului părţii vătămate S.I., care pentru a se feri a ridicat braţul drept mai întâi, apoi membrele inferioare şi superioare, adăpostindu-se după bar, constituie infracţiunea unică complexă de omor deosebit de grav asupra a două persoane, respectiv a părţilor vătămate H.D. şi S.I., în formă de tentativă, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., rezoluţia în baza căreia a acţionat inculpatul fiind dovedită de elementele externe ale faptei sale, expuse anterior. S-a reţinut că, acţionând în modul descris, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei, suprimarea vieţii, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Mijlocul folosit în agresiune - o bâtă de circa 1,20 - 1,30 m lungime, zonele vitale vizate - capul, intensitatea deosebită şi multitudinea loviturilor aplicate, constituie elemente suficiente pentru a se reţine intenţia de a ucide.
Din fişa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul S.C.M. nu are antecedente penale.
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică dispus şi întocmit în cauză la nivelul I.N.M.L. M.M. Bucureşti a rezultat faptul că inculpatul S.C.M. prezintă diagnosticul tulburare de personalitate de tip instabil, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Pe parcursul urmăririi penale, S.J.U. Vâlcea a comunicat cuantumul cheltuielilor ocazionate cu internarea în Secţia ortopedie-traumatologie a părţii vătămate S.I., respectiv suma de 1.748,78 RON, precizând că se constituie parte civilă cu această sumă. De asemenea, S.J.A. Vâlcea a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.597,45 RON, reprezentând cheltuielile ocazionate cu transportul şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească părţii vătămate H.D.
De asemenea, H.L. - soţia părţii vătămate H.D., a precizat, cu ocazia audierii, faptul că se constituie parte civilă cu o sumă pe care o va preciza ulterior.
Prin Ordonanţa nr. 1200/P/2009 din data de 03 decembrie 2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul S.C.M., luându-se măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând din data de 03 decembrie 2009, ora 16,50. Prin Încheierea nr. 57 din 03 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul penal 4024/90/2009, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 03 decembrie 2009, până la 31 decembrie 2009, inclusiv. Ulterior, instanţa de judecată a dispus prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpat de 2 ori, ultima dată pe o perioadă de 30 de zile, începând din 31 ianuarie 2010 până la 01 martie 2010, inclusiv.
La termenul de judecată din data de 08 decembrie 2010, inculpatul a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând această cerere a inculpatului, în raport de dispoziţiile legale incidente, instanţa a considerat-o ca întemeiată şi a procedat la soluţionarea laturii penale a acţiunii, conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a avut în vedere că momentul recunoaşterii nu poate avea vreo relevanţă, în situaţia în care dispoziţiile legale menţionate au intrat în vigoare după momentul începerii cercetării judecătoreşti, scopul avut în vedere de lege, de accelerare a soluţionării proceselor nefiind înfrânt, ci fiind de actualitate şi în această situaţie, unde există aceeaşi raţiune, impunându-se aceeaşi soluţie, fiind necesar a se evita soluţii diferite în aceleaşi cazuri, determinate numai de momentul descoperirii săvârşirii infracţiunilor şi infractorilor, iar dispoziţiile art. 3201 alin. (7) teza ultimă C. proc. pen. nu sunt aplicabile în speţă, infracţiunea săvârşită de către inculpat nefiind pedepsită cu detenţiunea pe viaţă.
La stabilirea pedepsei aplicate s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, gravitatea extremă a infracţiunii săvârşite, modalitatea de săvârşire, inculpatul acţionând fără nicio reţinere, în public, profitând de poziţia victimei ce nu putea reacţiona, urmările deosebite produse asupra părţilor vătămate, în special H.D., leziuni traumatice concretizate prin traumatism cranio-cerebral grav prin agresiune, dilacelare cerebeloasă stângă, plagă contuză occipitală, comă, care au necesitat 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, leziunile punându-i în primejdie viaţa, hematom subdural de emisfer cerebelos stâng şi fractură multieschiloasă occipitală cu extensie, partea vătămată rămânând cu infirmitate permanentă prin lipsă de substanţă osoasă craniană, lipsa oricărei consideraţii faţă de valoarea maximă ocrotită de către legea penală, atitudinea inculpatului care regretă nu săvârşirea faptei, ci doar că părţile vătămate sunt altele decât cele vizate prin acţiunea sa, ceea ce relevă periculozitatea sa şi necesitatea intervenţiei prompte a funcţiei represive şi preventive a pedepsei penale, motiv pentru care pedeapsa aplicată a fost orientată spre maximul special, aşa cum a fost necesar a fi redus prin dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi a disp. art. 21 C. pen., în favoarea inculpatului nefiind dovedită existenţa vreunei circumstanţe atenuante, susţinerile apărătorilor acestuia referitoare la un presupus conflict anterior în care inculpatul ar fi fost parte vătămată neavând relevanţă în contextul recunoaşterii de către inculpat în totalitate a faptelor din rechizitoriu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât şi inculpatul S.C.M., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor s-a susţinut de parchet că hotărârea este nelegală şi netemeinică, având în vedere că instanţa de judecată în mod greşit a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având în vedere că declanşarea acestei proceduri simplificate are loc până la începerea cercetării judecătoreşti.
S-a susţinut că în cauza de faţă, acest moment a fost depăşit, atâta timp cât s-au administrat probele necesare rezolvării cauzei de către instanţă.
Totodată, s-a considerat că în speţă nu se puteau aplica dispoziţiile art. 3201 având în vedere şi teza a II-a a alin. (7) în care se prevede că procedura recunoaşterii vinovăţiei nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
O altă critică a vizat drepturile prevăzute de art. 64 C. proc. pen., iar parchetul a arătat că instanţa de judecată trebuia să-i interzică inculpatului şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen., având în vedere că i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, dar şi în raport de atitudinea inculpatului faţă de valorile fundamentale ale societăţii.
La rândul său, inculpatul a criticat sentinţa penală, arătând că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu referire la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., în două infracţiuni, respectiv cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. i) şi cea prevăzută de art. 182 C. pen.
A doua critică a vizat individualizarea pedepsei, inculpatul apreciind că instanţa de fond nu a avut în vedere circumstanţele personale, care impuneau diminuarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 72/A din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinţei penale nr. 10 din data de 20 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 761/90/2010.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., menţinând în rest dispoziţiile sentinţei penale.
Totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.C.M., aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Colibaşi, împotriva aceleiaşi sentinţe.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a dedus la zi arestarea preventivă a acestuia.
A fost obligat apelantul-inculpat la 700 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariu avocat oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a apreciat întemeiat doar apelul declarat de parchet, respingând ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.C.M.
S-a constatat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei fiind, de asemenea, corect stabilită.
S-a avut în vedere că expertiza medico-legală a prezentat strict mecanismul de producere al leziunilor în sensul că victima a fost lovită cu un corp dur, respectiv un obiect tăietor şi această expertiză medico-legală se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză, respectiv cu declaraţiile martorilor D.M., P.D.D., G.M., G.I., M.A.A., V.E., Ş.C. şi D.E.
Pe de altă parte, s-a constatat că inculpatul a pus în primejdie viaţa celor două părţi vătămate, având în vedere obiectul folosit în agresiune, zonele vitale vizate, intensitatea deosebită a loviturilor care au condus la intrarea în comă a părţii vătămate H.D., ce a prezentat o contuzie occipitală suturată şi dilacerare cerebeloasă şi la fracturarea antebraţului părţii vătămate S.I.
S-a apreciat că aceste elemente sunt suficiente pentru a reţine intenţia de a ucide a inculpatului, care a acţionat în modul anterior descris şi care a pus în primejdie viaţa celor două părţi vătămate, în sensul că a creat un pericol iminent pentru viaţa acestora, prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii şi caracterizată de elementul subiectiv specific infracţiunii de omor.
S-a avut în vedere strict accepţiunea juridică a expresiei de punere în primejdie a vieţii persoanei, constatându-se că intenţia specifică infracţiunii de omor a rezultat din circumstanţele reale şi personale ale cauzei în raport de zona lezată şi cea asupra căreia a avut loc agresiunea inculpatului, nefiind de neglijat în acest sens nici numărul loviturilor aplicate părţilor vătămate, care au condus la punerea în primejdie a vieţii acestora, precum şi obiectul vulnerant folosit, o bâtă de circa 1,20 - 1,30 m lungime, apt pentru uciderea unei persoane.
Critica inculpatului privind individualizarea pedepsei nu a putut fi primită, având în vedere că pedeapsa ce i-a fost aplicată, de 8 ani închisoare, este în măsură să-şi atingă scopul educativ preventiv prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
S-a reţinut că dispoziţiile alin. (1) ale art. 3201 C. proc. pen. circumscriu aplicabilitatea nou introdusei instituţii a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, anterior începerii cercetării judecătoreşti, astfel că declanşarea acestei proceduri simplificate nu poate avea loc decât în faţa instanţei de fond şi până la începerea cercetării judecătoreşti, momentul de debut al acesteia fiind dat de citirea actului de sesizare.
Astfel, s-a reţinut că, odată depăşit momentul începerii cercetării judecătoreşti, instituţia îşi pierde raţiunea pentru care a fost edictată şi nu va mai exista nicio justificare pentru a fi aplicată.
S-a constatat că, în speţă, instanţa de fond a administrat un probatoriu complex şi a început cercetarea judecătorească la data de 5 mai 2010, dând citire actului de sesizare potrivit art. 322 C. proc. pen. şi procedând la ascultarea inculpatului şi a părţilor vătămate potrivit disp. art. 323 şi art. 326 C. proc. pen., la acelaşi termen dispunându-se citarea în cauză a martorilor din acte.
Ca atare, s-a dispus înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi s-a constatat că pedeapsa de 8 ani ce a fost stabilită de către instanţa de fond se încadrează în limitele speciale prevăzute pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.
Critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) a fost respinsă ca neîntemeiată.
În acest sens, s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a interzis inculpatului doar exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., apreciind că limitarea acestor drepturi este justificată de faptul că inculpatul s-a dovedit nedemn, prin conduita sa ilegală, să ocupe şi să fie ales în funcţii publice sau implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Totodată, s-a reţinut că interzicerea de drept, automată, a dreptului de a fi tutore sau curator, ar constitui o ingerinţă nejustificată în exercitarea dreptului prevăzut de art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în considerarea art. 48 şi 49 din Constituţia României.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C.M., solicitând reducerea pedepsei aplicate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere şi circumstanţele personale ale acestuia.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul S.C.M. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 23 noiembrie 2009, înarmat cu o bâtă, s-a îndreptat spre masa ocupată de părţile vătămate din barul „P.R." şi l-a lovit puternic, din spate, pe H.D., iar ulterior, s-a îndreptat asupra părţii vătămate S.I., pe care a intenţionat să-l lovească cu aceeaşi bâtă la nivelul capului, însă acesta din urmă a ridicat braţul drept pentru a se apăra, astfel că a fost lovit peste braţ de mai multe ori de inculpat. De altfel, la termenul de judecată din data de 08 decembrie 2010, în faţa instanţei de fond, inculpatul a arătat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Astfel fiind, în urma analizării cererii sale, în raport de dispoziţiile legale incidente, Tribunalul Vâlcea a considerat-o ca fiind întemeiată şi a procedat la soluţionarea laturii penale a acţiunii, conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fiind reţinute în favoarea inculpatului S.C.M. dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel că i s-a aplicat acestuia o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii anterior menţionate.
Se reţine că Legea nr. 202/2010 a fost adoptată pentru accelerarea judecăţii ca urmare a contribuţiei inculpatului de a recunoaşte faptele, aşa cum au fost ele reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi pentru a reduce timpul de desfăşurare a procesului penal, însă potrivit art. 3201 C. proc. pen., recunoaşterea vinovăţiei trebuie să se facă „până la începerea cercetării judecătoreşti" la instanţa de fond şi pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar nu în apel sau recurs, iar pe de altă parte, reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care „inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare."
Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, reţine că dispoziţiile alin. (1) ale art. 3201 C. proc. pen. circumscriu aplicabilitatea acestei instituţii a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, anterior începerii cercetării judecătoreşti, astfel că declanşarea acestei proceduri simplificate nu poate avea loc decât în faţa instanţei de fond şi până la începerea cercetării judecătoreşti, momentul de debut al acesteia fiind dat de citirea actului de sesizare (în prezenta cauză, s-a citit actul de sesizare potrivit art. 322 C. proc. pen. şi s-a procedat la ascultarea inculpatului la data de 5 mai 2010, deci anterior datei de 08 decembrie 2010, când inculpatul a arătat că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa şi a solicitat să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.).
Nu în ultimul rând, se reţine că fapta săvârşită prezintă un grad mare de pericol social, care este reflectat inclusiv de legiuitor care, pentru infracţiunile pedepsite cu detenţiune pe viaţă, a făcut inaplicabilă instituţia prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Astfel fiind, se contată că în mod corect instanţa de apel a dispus în cauză înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
În acelaşi timp, se constată că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel se încadrează în limitele speciale prevăzute pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenţie, fiind, de asemenea, corect stabilită.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speţă s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi consecinţele acesteia, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat, fiind nejustificată reducerea acesteia.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.
Ca atare, se apreciază că în cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apărând ca fiind temeinică şi legală, circumstanţele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanţă cu prilejul aplicării sancţiunii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, ţinând cont şi de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare consfinţit prin disp. art. 52 C. pen.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 decembrie 2009 la 02 noiembrie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 72/A din 27 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 03 decembrie 2009 la 02 noiembrie 2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3886/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3891/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
