ICCJ. Decizia nr. 3921/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 52 din 12 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul C.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.
în baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia penală nr. 3487/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul C.C.C. să execute 6 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului C.C.C., exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a-II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsa principală aplicată, durata de la 19 octombrie 2004 la 7 ianuarie 2005 executată în stare de arest preventiv din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, precum și durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză, de la data de 3 decembrie 2010 la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
în baza art. 14, 246 C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, pretențiile civile formulate de partea civilă C.D.M.
S-a constatat că părțile vătămate C.V. și C.D. nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-a constatat că suma de 1.000 de euro provenită din fondul special constituit conform art. 43 privind D.N.A, folosită pentru organizarea și constatarea infracțiunii flagrante de corupție, a fost ridicată de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău la data de 2 decembrie 2010.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 107/P/2010 din data de 28 decembrie 2010 Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
Inculpatul C.C.C. a fost acuzat pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, constând în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului Neamț, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, le-a pretins denunțătorilor C.D.M. și C.V. suma de 1.000 euro, sau echivalentul în lei a acestei sume, suplimentar față de onorariul de 1.000 de euro, plătit pentru asistența juridică a reclamantei C. (fostă Bă.) D.M., pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se creadă că o are în mod direct asupra unui magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile și soluționării cu celeritate a dosarului civil, primind suma de bani menționată la data de 3 decembrie 2010 de la denunțătorul C.V.
Prin coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, s-a constatat că situația faptică avută în vedere de procuror la momentul trimiterii în judecată a inculpatului C.C.C. a fost confirmată de probe, relevând cu certitudine existența faptei pentru care a fost acuzat și vinovăția sa.
Elementele de fapt ce au rezultat din mijloacele de probă administrate în cauză au condus la concluzia certă că inculpatul C.C.C., cu ocazia exercitării profesiei de avocat într-o cauză civilă în care a acordat asistență juridică părților vătămate denunțători C.D.M. și C.V., a folosit cu rea credință o împrejurare personală legată de faptul că nașa sa de cununie avea calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, învestită cu judecarea cauzei civile în care denunțătoarea C.D.M. avea calitatea de parte, și a pretins de la denunțători suma de 1.000 de euro (suplimentar de față de onorariul de 1.000 de euro plătit de la debutul procesului) cu titlu de preț al influenței pe care a lăsat să se creadă că o are în mod direct asupra magistratului în baza legăturii de afinitate, în vederea obținerii de către denunțătoare a unei hotărâri judecătorești favorabile și soluționării cu celeritate a cauzei civile.
Fapta comisă de inculpat a fost deosebit de gravă și în contextul urmăririlor produse, a generat în rândul opiniei publice un sentiment de suspiciune și neîncredere asupra înfăptuirii justiției, prestigiului și integrității de care trebuie să se bucure orice magistrat.
Inculpatul C.C.C. a asigurat asistență și reprezentare juridică mai multor membri ai familiei C., în litigii comerciale, civile și penale în care aceștia au fost implicați în perioada 2007-2010.
Astfel, în cursul anului 2008, partea vătămată C.D.M., împreună cu alte rude apropiate (mama sa și trei frați) au formulat o acțiune civilă de revendicare imobiliară împotriva pârâtului B.P., cauza înregistrându-se pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț sub numărul de dosar la data de 6 iunie 2008.
Pentru redactarea, depunerea acțiunii civile și asistența juridică în cadrul acestui dosar civil a reclamanților, partea vătămată denunțătoare C. (fostă Bă.) D.M. l-a angajat în calitate de avocat pe inculpatul C.C.C., partea vătămată reprezentându-i și pe ceilalți reclamanți în raporturile cu avocatul.
Partea vătămată C. (fostă Bă.) D.M. a stabilit cu inculpatul C.C.C. ca onorariul pentru asistența juridică să fie de 1.000 euro, sumă plătită prin echivalent în lei în anul 2008 o dată cu formularea și depunerea acțiunii. De asemenea, părțile au stabilit ca după soluționarea în fond a cauzei, inculpatul să primească încă 1.000 euro cu titlu de onorariu de succes, numai în situația în care reclamanții vor câștiga cauza. în sensul celor convenite s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. DD/2008 între inculpatul C.C.C., în calitate de avocat și reclamanți. înscrisul care a consfințit înțelegerea părților nu a avut menționată data încheierii în sensul mențiunii zilei și a lunii, iar la rubrica clienți a apărut ca fiind semnat de mai multe persoane.
La majoritatea discuțiilor dintre inculpat și partea vătămată C.D.M., purtate în legătură cu derularea contractului de asistență juridică nr. DD/2008 a asistat și soțul acesteia din urmă, C.V.
Părții vătămate C.D.M. nu i-a fost eliberată de către inculpat o copie a contractului de asistență juridică ori chitanțe pentru sumele încasate.
Dosarul civil se află și în prezent pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț în stadiul soluționării în fond a acțiunii. Datorită nemulțumirii determinate de prestația inculpatului, denunțătoarea C.D.M. a mai angajat, începând cu termenul din data de 20 septembrie 2010 al doilea avocat, J.A. din cadrul Baroului Neamț.
Potrivit declarațiilor celor doi denunțători, încă din stadiul inițial al judecății ce se desfășura în dosarul civil al Judecătoriei Piatra Neamț, inculpatul le-a sugerat ca modalitate de a asigura câștigarea procesului civil, remiterea unei sume de bani pentru a influența judecătorul, iar în funcție de natura cauzei a stabilit un cuantum de 1.000 euro. în luna septembrie 2010 inculpatul le-a cerut denunțătorilor să ia o decizie în acest sens, până la termenul din data de 06 decembrie 2010.
La data de 30 noiembrie 2010, la biroul de avocat al inculpatului din Municipiul Piatra Neamț, Bld. Republicii, nr. 14, județul Neamț, a avut loc o întâlnire între denunțătorul C.V. și inculpatul C.C.C., la discuțiile din finalul întâlnirii participând și C.D.M.
în cursul acestei întrevederi inculpatul a adoptat față de denunțători o atitudine explicită cu privire la rezoluția sa infracțională și a pretins suma de 1.000 de euro în scopul traficării influenței pe care a lăsat să se creadă că o are în mod direct asupra magistratului învestit cu judecarea cauzei civile.
Pentru a-i convinge pe denunțători de influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra magistratului și pentru a-i asigura că vor obține rezultatul urmărit (câștigarea procesului și judecarea cu celeritate), inculpatul le-a spus că magistratul învestit cu judecarea cauzei este nașul său de cununie.
Din conținutul discuției purtate cu denunțătorii C.V. și C.D.M. la data de 30 noiembrie 2010 (înregistrată autorizat), inculpatul le-a spus că pentru a fi garantată câștigarea procesului civil, trebuie să-i remită suma de 1.000 de euro, suplimentar onorariului plătit în același cuantum, ce urma să fie dată judecătorului care va soluționa dosarul, față de care inculpatul a creat aparența că are influență întrucât este nașa sa de cununie.
Conform înțelegerii dintre inculpat și denunțători, la data de 3 decembrie 2010, partea vătămată C.V. s-a deplasat la biroul de avocatură al inculpatului și a remis inculpatului suma de 1.000 de euro compusă din 10 bancnote în cupiură de 100 de euro, (bani marcați în prealabil de către lucrătorii operativi ai D.N.A), ce urma, în conformitate cu susținerile inculpatului, să fie remisă magistratului învestit cu judecarea cauzei pentru a-l determina să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorilor. Darea/ luarea acestei sume de bani a fost constatată în flagrant de procuror.
Inculpatul, pentru a disimula caracterul penal al faptei sale, a încercat să confere sumei de 1.000 de euro legalitate, completând o chitanță ce poartă semnătura inculpatului, pe care a menționat numele părții vătămate C.V., suma de 1.000 (fără precizarea monedei) precum și faptul că această sumă reprezintă onorariul de avocat.
în realitate inculpatul nu a avut nici o întrevedere cu judecătorul N.C.M., iar discuțiile purtate cu denunțătorii, au avut ca scop pentru inculpat însușirea sumei de 1.000 euro de la aceștia.
Situația de fapt reținută a rezultat din următoarele mijloace de probă: declarații C.D.M., C.V., proces-verbal de consemnare acte premergătoare din 29 noiembrie 2010 (declarație C.D.M.), proces verbal de consemnare acte premergătoare din 29 noiembrie 2010 (declarație C.V.), declarații denunțător C.V. din 03 decembrie 2010 și 08 decembrie 2010, declarații denunțător C.D.M. din 03 decembrie 2010 și 08 decembrie 2010, proces-verbal de prindere în flagrant din 03 decembrie 2010 (proces-verbal) de marcare criminalistică din 02 decembrie 2010, declarații martori asistenți N.G. și C.Co., declarații martori C.D., N.C.M., P.E., T.A., procese-verbale de redare în formă scrisă a dialogurilor ambientale, declarații inculpați.
în drept, faptele care au fost reținute în sarcina inculpatul C.C.C. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și au constat în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului Neamț, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010, le-a pretins denunțătorilor C.D.M. și C.V. suma de 1.000 euro (sau echivalent în lei), suplimentar față de onorariul de 1.000 euro, plătit încă de la debutul procesului, pentru asistența juridică a reclamantei C. (fostă Bă.) D.M., pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se creadă că o are în mod direct asupra magistraților judecători din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile și soluționării cu celeritate a dosarului civil, primind suma de bani la data de 03 decembrie 2010 de la denunțătorul C.V.
Cu ocazia dezbaterilor în fond a cauzei, inculpatul C.C.C., prin apărătorii săi, a invocat excepția nelegalei sesizări a instanței, solicitând restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
în susținerea excepției, inculpatul prin apărător a arătat că procurorul nu a stabilit corect încadrarea juridică a faptei reținute în actul de sesizare a instanței, apreciind că nu a definit și clarificat acuzațiile aduse, fapta concretă săvârșită de acesta, fiind posibil ca fapta sa să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare sau luare de mită sau infracțiunea de înșelăciune, iar nu pe cele ale infracțiunii de trafic de influență.
Pe de altă parte, înregistrările efectuate în mediul ambiental, precum și interceptările convorbirilor telefonice, care constituie probe pe care s-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpatului au fost autorizate înainte de a începe urmărirea penală, în faza actelor premergătoare.
în considerarea acestor critici, apărătorii inculpatului au considerat că se impune refacerea urmăriri penale, întrucât, procurorul nu a calificat juridic fapta supusă judecății, nu a efectuat corect urmărirea penală, întrucât administrarea unor probe (interceptările și înregistrările audio-video) în faza actelor premergătoare echivalează cu lipsa urmăririi penale.
S-a constatat că excepția invocată este nefondată.
încadrarea juridică greșită dată faptei inculpatului prin actul de inculpare, nu poate constitui motiv de desesizare a instanței și de trimitere a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
în conformitate cu dispozițiile art. 332 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, iar împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror sau persoana ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.
Potrivit art. 62 și art. 64 alin. (2) C. proc. pen. în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.
Pe de altă parte, în baza art. 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar când constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată, dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.
Din examinarea prevederilor menționate a rezultat că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea caracterului ilegal al mijloacelor de probă obținute de procuror în cursul urmăririi penale, ce constituie fundamentul trimiterii în judecată, este atributul instanței, care se pronunță, însă, prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri.
Analizând rechizitoriul nr. 107 din 28 decembrie 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău, s-a constatat că s-au respectat, prin formă și conținut cerințele legii.
Actul de sesizare a instanței cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen., și anume datele referitoare la persoana inculpatului, fapta reținută, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere în judecată, precum și numele persoanelor care trebuie citate în instanță.
Totodată s-a constatat că acest act nu cuprinde aspecte de neregularitate care să impună refacerea lui de către procuror.
Susținerea apărării, conform căreia încadrarea juridică stabilită de procuror în actul de sesizare a instanței nu este corectă, nu constituie, așa cum s-a arătat, un motiv de desesizare a instanței. Dacă din administrarea probelor rezultă că încadrarea juridică reținută de procuror nu este corectă, instanța, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. din oficiu, la cererea părților ori a procurorului de ședință poate schimba încadrarea juridică a faptei (faptelor) prin încheiere premergătoare sau prin sentință.
Cu privire la susținerea invocată de inculpat, referitoare la încălcarea dispozițiile art. 911C. proc. pen., întrucât autorizațiile de interceptare au fost date anterior începerii urmăririi penale care a debutat prin rezoluția procurorului din data de 2 decembrie 2010, s-a constatat că este nefondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 911alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impune pentru stabilirea situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Alin. (2) al aceluiași art. enumera infracțiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.
Din analiza dispozițiilor art. 911C. proc. pen., a rezultat că înregistrarea convorbirilor telefonice a fost subordonată unor condiții strict determinate, și anume: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni. Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârșirea unei infracțiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua și înainte de săvârșirea oricărei infracțiuni; să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice; să existe o autorizație din partea judecătorului competent.
Potrivit dispozițiilor art. 913alin. (1) C. proc. pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.
Rezultă că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiționată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură și caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoștință despre înregistrare, având totodată posibilitatea de a contesta conținutul înregistrărilor.
Prin urmare, împrejurarea că autorizațiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice au fost date de judecătorul competent anterior rezoluției de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului din data de 2 decembrie 2010, nu constituie un motiv de ineficacitate probantă a interceptărilor convorbirilor efectuate în cauză.
Pentru aceste considerente instanța a constatat că neregularitățile invocate nu pot fi reținute, iar restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale nu se justifică.
în ceea ce privește fondul cauzei, pe parcursul procesului penal, inculpatul a susținut nevinovăția sa și a arătat că suma de 1.000 de euro remisă și însușită de inculpat la data de 3 decembrie 2010 a reprezentat onorariul de avocat datorat de denunțătoarea C. (fostă Bă.) D.M. conform contractului de asistență juridică nr. DD/2008, care nu fusese plătit până la acel moment.
Din probele administrate a rezultat cu certitudine că pretinderea și primirea sume de bani de 1.000 de euro, s-a realizat după ce onorariul prevăzut în contract a fost plătit și înainte de a fi îndeplinită condiția pentru plata onorariului de succes.
Inculpatul a încercat să se disculpe, precizând că denunțătorii C.D.M. și C.V. l-au acuzat calomnios.
Instanța a înlăturat apărarea inculpatului, apreciind că din conținutul discuțiilor redate în scris la dosarul cauzei, a reieșit că inculpatul a făcut referiri explicite la judecătorul asupra căreia are influență și cu care urma să ia legătura în scopul remiterii sumei de 1.000 euro pentru pronunțarea unei soluții favorabile.
în acest sens a fost conținutul interceptării audio video a convorbirii ambientale dintre inculpat și C.V., din data de 30 noiembrie 2010 înregistrată autorizat, prin care inculpatul îi garanta acestuia soluționarea favorabilă a procesului, în considerarea faptului că judecătorul este o persoană apropiată - nașul său de cununie, cu care trebuia să se întâlnească în vederea înmânării sumei de 1.000 de euro, reprezentând prețul influenței cumpărate de denunțător.
Instanța nu a reținut argumentele inculpatului, conform cărora suma de 1.000 de euro însușită la data de 3 decembrie 2010 a reprezentat onorariul avocat pentru asistența juridică acordată denunțătoarei C.D.M. în conformitate cu clauzele contractului de asistență juridică nr. DD/2008.
S-a apreciat că apărarea inculpatului este contrazisă de declarațiile denunțătorilor C.V. și D. care au specificat că inculpatul le-a pretins suma de 1.000 de euro pentru a o remite judecătorului ce urma să soluționeze cauza civilă, arătând că onorariul de 1.000 de euro stabilit prin contractul de asistență juridică nr. DD/2008 a fost plătit în anul 2008, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Situația expusă de denunțători a fost întărită de conținutul discuțiilor purtate cu inculpatul, din care a rezultat că acesta încasase deja onorariul de avocat.
Caracterul ilicit al acțiunilor inculpatului, a rezultat și din atitudinea prudentă și conspirativă a acestuia adoptată în discuțiile cu denunțătorii, inculpatul, vorbind în șoaptă, apelând la mesaje mimico-gestuale de comunicare evitând să pronunțe cuvinte și invitând denunțătorul într-o altă încăpere unde nu erau prezente telefoane care ar fi putut fi interceptate.
S-a arătat de apărare că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, pe motiv că inculpatul la momentul primirii sumei de 1.000 de euro (3 decembrie 2010), nu mai avea nici un fel de relații cu judecătorul N.C.M. și nu mai asigura asistență juridică denunțătorilor, întrucât contractul nr. DD/2008 fusese reziliat anterior.
într-adevăr, instanța de judecată prin încheierea din 20 septembrie 2010 a luat act de rezilierea contractului reclamanților cu inculpatul, aspect ce rezultă și din declarația martorei N.C.M. dată în instanță.
S-a apreciat că atitudinea psihică a denunțătorului are relevanță doar în ipoteza comiterii infracțiunii de trafic de influență în modalitatea pretinderii, influența reală sau presupusă a făptuitorului fiind necesar să constituie pentru persoana interesată motivul determinant al remiterii foloaselor. în modalitatea comiterii faptei în forma pretinderii, este întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență în momentul în care este cerut folosul material, independent de faptul dacă persoana de la care se pretinde, crede sau nu că făptuitorul are influență asupra funcționarului. Or în cauză inculpatul a pretins, încă din luna septembrie suma de 1.000 euro, spunând că o va da judecătorului cu care poate să vorbească, insistând apoi asupra influenței avute asupra acestui magistrat, în scopul de a determina pe denunțători să remită banii.
împrejurările referitoare la absența oricăror relații personale cu judecătoarea N.C.M., precum și încetarea calității de avocat, în cauza civilă fiind reziliat contractul asistență juridică nr. DD/2008, sunt irelevante juridic, neafectând în nici un mod întrunirea condițiilor de existență ale infracțiunii de trafic de influență.
Traficul de influență constă în esență în vânzarea, traficarea influenței reale sau presupuse pe care făptuitorul o are sau lasă să creadă că o are pe lângă funcționarul competent. Existența infracțiunii nu este condiționată de existența unor relații de orice fel sau raporturi profesionale între traficatul de influență și funcționarul care urma să îndeplinească sau nu un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Aceasta cu atât mai mult cu cât infracțiunea poate fi săvârșită și de către cel care, potrivnic realității pretinde că are influență pe lângă funcționar.
S-a apreciat că fapta inculpatului C.C.C., care, prevalându-se de influența presupusă asupra magistratului judecător învestit cu soluționarea litigiului civil în care denunțătoarea C.D.M. are calitatea de reclamant, a pretins de la ambii denunțători și a primit de la denunțătorul C.V. suma de 1.000 de euro, pretextând că banii sunt destinați cumpărării judecătorului, în scopul obținerii cu celeritate a unei soluții favorabile realizează pe deplin elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.
Constatând că fapta supusă judecății, există, constituie infracțiune și este prevăzută de legea penală, instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului precum și modalitatea de executare a acesteia au fost avute în vedere, în conformitate cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a avut în vedere că până la data săvârșirii faptei inculpatul nu era cunoscut ca fiind o persoană cu un comportament adecvat în societate, suferind anterior o condamnare definitivă pentru o altă faptă de corupție comisă în cadrul exercitării atribuțiilor profesionale de magistrat judecător; fapta inculpatului prezintă în concret un grad ridicat de pericol social, fiind o infracțiune de corupție în legătură directă cu înfăptuirea justiției, de natură să lezeze relațiile sociale referitoare la încrederea în actul de justiție, ca parte esențială a funcționării statului de drept; fapta este gravă întrucât a fost săvârșită de un avocat, persoană care face parte din sistemul însărcinat cu înfăptuirea actului de justiție; deși fapta inculpatului a fost dovedită pe baza unui probatoriu indubitabil, poziția procesuală a acestuia a fost una de nerecunoaștere, de încercare de inducere în eroare a instanței.
S-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse situate peste minimului special prevăzut de textul incriminator, corespunzând astfel criteriului proporționalității necesare între gravitatea infracțiunii și datele personale ale inculpatului.
Avându-se în vedere că fapta inculpatului, a fost comisă în cursul termenului de încercare de 5 ani stabilit prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, în baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin sentința menționată, care s-a adăugat la pedeapsa aplicată în cauză. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. în condițiile și pe durata art. 71 C. pen.
Având în vedere soluția de condamnare și aplicarea unei pedepse cu închisoare cu executare a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 350 C. proc. pen.
împotriva sentinței Curții de Apel Bacău au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău și inculpatul C.C.C.
în motivare, Parchetul a apreciat că hotărârea este netemeinică pentru omisiunea instanței de a aplica inculpatului C.C.C. pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., a interzicerii dreptului de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Inculpatul C.C.C. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a arătat în esență următoarele:
în cuprinsul rechizitoriului, procurorul nu a indicat actele materiale care intră în conținutul fiecărei infracțiuni, cu arătarea timpului și a modului în care a fost comisă, nu a examinat și interpretat fapta, ceea ce impune restituirea dosarului la procuror, în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen. pentru refacerea rechizitoriului. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se impune achitarea sa pentru infracțiunea de trafic de influență, întrucât fapta nu există, nexistând probe care să susțină acuzarea.
Instanța de fond nu a verificat regularitatea actului de sesizare, nu i s-au adus la cunoștință acuzațiile, hotărârea de condamnare este nemotivată, fără o analiză a probelor, mijloacelor de probă și din acest motiv se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
în continuare, inculpatul a susținut că D.N.A. a fost necompetentă material să efectueze urmărirea penală pentru că la data consumării infracțiunii nu mai avea calitatea de avocat, solicitând restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 332 C. proc. pen.
De asemenea, a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., întrucât și-a pierdut calitatea de avocat, iar în această situație, competent să soluționeze cauza era Tribunalul și nu Curtea de Apel, solicitând rejudecarea cauzei de către instanța competentă.
Inculpatul a invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen. - pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și a arătat că la individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanțele sale personale favorabile, motiv pentru care se impune reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursurile sunt nefondate.
în conformitate cu dispozițiile art. 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la primă înfățișare, regularitatea actului de sesizare. în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Ca atare, potrivit dispozițiilor legale enunțate, instanței de judecată îi incumbă obligația să verifice din oficiu regularitatea rechizitoriului, anume dacă cuprinde mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. și a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei potrivit art. 264 alin. (2) C. proc. pen.
în cauză, actul de sesizare a instanței cuprinde toate elementele prevăzute în art. 263 C. proc. pen., respectiv, fapta reținută în sarcina inculpatului, datele privitoare la persoana acestuia, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, dispoziția de trimitere în judecată și mențiunea cerută de dispozițiile art. 264 C. proc. pen. - verificat sub aspectul legalității și temeiniciei făcută de procurorul șef al Serviciului Teritorial Bacău din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., în conformitate cu prevederile legale.
Prin urmare, corect instanța de fond a apreciat că nu se impune restituirea dosarului procurorului în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
Susținerea apărării, în sensul că procurorul nu a indicat în cuprinsul actului de sesizare actele materiale care intră în conținutul fiecărei infracțiuni, cu arătarea modului și a timpului în care a fost comisă, că nu a examinat și interpretat fapta reținută în sarcina inculpatului, ceea ce ar atrage, în opinia apărării, nulitatea relativă a rechizitoriului cu consecința anulării acestuia și restituirii dosarului la procuror, nu poate fi reținută.
Dispozițiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen., nu prevăd ca procurorul să examineze și să interpreteze fapta inculpatului, ci să arate în cuprinsul rechizitoriului fapta și persoana deduse judecății, fiind necesar să se limiteze doar la fapta și persoana care au constituit obiectul urmăririi penale, ceea ce s-a și realizat în cauză, inculpatul C.C.C. fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000. în fapt, inculpatul în calitate de avocat în cadrul Baroului Neamț, în perioada septembrie 2010 - 30 noiembrie 2010 a pretins denunțătorilor C.D.M. și C.V., suma de 1.000 euro pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț în vederea obținerii unei hotărâri favorabile și soluționării cu celeritate a dosarului civil, primind suma de bani la data de 3 decembrie 2010 de la denunțătorul C.V.
Așadar, fapta inculpatului C.C.C. a fost descrisă cu menționarea perioadei în care a fost comisă și a încadrării juridice dată faptei.
Infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune simplă - formă a unității naturale de infracțiune și nu trebuie înțeleasă ca fiind întotdeauna rezultatul unei singure acțiuni, ea putând îngloba mai multe acte de executare care nu au însă semnificație proprie, fiind cuprinse în activitatea unică. Actele de executare multiple se integrează în mod natural în activitatea infracțională și nu pun în discuție unicitatea celorlalte elemente.
Ca atare, în situația în care traficul de influență s-a săvârșit atât prin pretinderea unei sume de bani, cât și prin primirea ulterioară a sumei pretinse nu sunt aplicabile dispozițiile art. 41 C. pen., referitoare la infracțiunea continuată, întrucât în această ipoteză nu are loc schimbarea infracțiunii de trafic de influență din infracțiune unică în cea continuată.
Infracțiunea continuată - formă a unității legale de infracțiune se caracterizează prin săvârșirea de către aceeași persoană, la intervale de timp diferite, în realizarea aceleiași hotărâri infracționale a unor acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.
Or, pretinderea dar și primirea de bunuri sau alte foloase nu constituie acțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni săvârșite de aceeași persoană la diferite intervale de timp în sensul prevederilor art. 41 C. pen., ci acțiuni alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, ce au fost descrise de către procuror în cuprinsul actului de sesizare.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este incident dacă s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Eroarea de fapt există atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată este contrară probelor dosarului.
Prin urmare, există o eroare de fapt, dacă prin hotărârea atacată instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza probelor administrate în cauză, dar din probele administrate rezultă o altă situație de fapt. Eroarea de fapt există și atunci când situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată nu este confirmată de probe și nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Pentru a constitui motiv de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, esențială, în sensul că a influențat soluția pronunțată în cauză și a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza unei situații de fapt stabilite contrar probelor dosarului.
în urma analizării materialului probator administrat, s-a reținut o corectă situație de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului C.C.C., constatând că vinovăția acestuia a fost dovedită și întrunite condițiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Acțiunea infracțională a inculpatului a fost dovedită cu probe certe de vinovăție, în acest sens fiind avute în vedere denunțurile formulate de numiții C.D.M. și C.V., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, planșe fotografice aferente coroborate cu depozițiile martorilor N.G., C.Co., C.D., N.C.M., T.A., P.E., înscrisuri, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, inclusiv cu relatările inculpatului făcute pe parcursul procesului.
Martorii C.D.M. și C.V. au declarat constant în proces că inculpatul C.C.C.- avocat în Baroul Neamț - le-a pretins suma de 1.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorul ce avea spre soluționare dosarul civil aflat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț (al cărui obiect îl constituia o acțiune civilă în revendicare imobiliară formulată de martora C.D.M. în contradictoriu cu pârâtul B.P.), lăsând să se creadă că are influență asupra magistratului în vederea soluționării cu celeritate și favorabilă a cauzei.
Din procesul-verbal din data de 3 decembrie 2010 (de constatare a infracțiunii flagrante) a rezultat că inculpatul C.C.C. a primit banii pretinși de la martorul C.V., asupra inculpatului fiind găsită suma de 1.000 euro.
Din înregistrarea convorbirii ambientale din data de 30 noiembrie 2010, ce a avut loc între inculpat și martorul C.V. (realizată în conformitate cu dispozițiile art. 911_i urm. C. proc. pen.) a reieșit că inculpatul C.C.C. îi garantează martorului soluționarea favorabilă a procesului, argumentându-i că judecătorul ce-i avea spre soluționare cauza îi este un apropiat (nașă de cununie), că urmează să se întâlnească și să discute cu acesta, iar în situația în care magistratul nu va primii banii, îi va restitui martorului.
Martora N.C.M. - judecător în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț - a confirmat că i-a fost repartizat spre soluționare dosarul civil, în care inculpatul a avut calitatea de apărător al uneia dintre părți, că într-adevăr, l-a cununat religios pe inculpatul C.C.C. cu soția sa C.C. cu ani în urmă, dar că nu a avut cu acesta nicio discuție legată de vreun dosar și de altfel, nici nu a păstrat cu inculpatul vreo legătură mai apropiată.
Se constată că a existat o surprindere în flagrant a momentului primirii banilor de către inculpat de la martorul C.V. și coroborând procesul-verbal ce atestă această împrejurare cu relatările martorilor C.D.M. și C.V. și înregistrarea convorbirii ambientale purtate între inculpat și denunțător (expusă anterior), constituie toate împreună probe ce conduc la o singură concluzie, anume că inculpatul C.C.C. a săvârșit fapta de trafic de influență.
în speță, elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență a fost realizat prin două acțiuni alternative, respectiv, pretinderea și primirea de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorului (neavând vreo relevanță că nu i-a indicat numele, așa cum doctrina dar și practica judiciară au statuat, fiind suficient că l-a determinat numai prin calitatea deținută); de asemenea, inculpatul a promis că va interveni pe lângă judecător pentru a-l determina să soluționeze cu celeritate și favorabil pricina denunțătorului, iar în acest scop a pretins și primit 1.000 euro, infracțiunea fiind săvârșită cu intenție directă pentru că include și scopul determinării funcționarului să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat.
Apărarea inculpatului, anume că suma de 1.000 euro primită la data de 3 decembrie 2010 de la martorul C.V. reprezenta în fapt onorariul de avocat datorat de martora C.D.M., conform contractului de asistență juridică nr. DD/2008 încheiat între părți, corect a fost înlăturată de prima instanță.
Este adevărat că la data de 3 decembrie 2010, după primirea banilor de la martorul C.V., inculpatul a completat o chitanță în cuprinsul căreia a atestat că a primit de la C.V., suma de 1.000 (fără a preciza moneda), reprezentând onorariu de avocat. Chitanța este nedatată și fără număr de înregistrare.
însă, ceea ce are relevanță în cauză nu este titlul pe care făptuitorul îl atribuie pretinderii și primirii sumei de bani de la martor, ci este necesar a se stabili pe bază de probe, titlul cu care inculpatul C.C.C. a pretins și primit banii - 1.000 euro la data de 3 decembrie 2010 de la martorii C.V. și C.D.M.
Or, după cum s-a arătat, probatoriul a dovedit cu certitudine că banii au fost pretinși și primiți de inculpat nu ca plată a serviciilor prestate în calitatea sa de avocat al părților într-un proces civil, ci pentru a interveni pe lângă judecător, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență în vederea soluționării favorabile și cu celeritate a pricinii martorilor.
De altfel, martorii C.V. și C.D. au relatat că onorariul de 1.000 euro stabilit cu inculpatul prin contractul de asistență juridică nr. DD/2008, fusese achitat acestuia încă din anul 2008, anterior introducerii cererii de chemare în judecată de către inculpat pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț, împrejurare confirmată și de înregistrarea convorbirii ambientale dintre inculpat și C.V. din 30 noiembrie 2010, din cuprinsul căreia a reieșit cu claritate că inculpatul primise suma de 1.000 euro anterior acestei date (30 noiembrie 2010).
în fapt, mențiunile consemnate de inculpatul C.C.C. în cuprinsul chitanței emisă de cabinetul său individual de avocatură (atașată la dosar) sunt nereale și au fost făcute de inculpat cu scopul de a conferi legalitate acțiunii sale de primire a banilor.
Concluzionând, a fost dovedită vinovăția inculpatului C.C.C. ce a acționat cu intenție directă, în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte.
în recurs, inculpatul C.C.C. a mai susținut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, motivând că instanța de fond nu a verificat regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., nu i s-au adus la cunoștință acuzațiile formulate împotriva sa, hotărârea de condamnare este nemotivată, fără o analiză a probelor și a actelor materiale ale infracțiunii, cu arătarea modului și a timpului în care au fost comise și a mijloacelor de probă, nefiind înlăturat dubiul în ceea ce privește activitatea sa infracțională prin probele administrate.
în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., rejudecarea cauzei se dispune în cazurile prevăzute în art. 3859alin. (1) pct. 3-5, pct. 6 Teza a II-a, pct. 7-10 și pct. 21 și de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
Niciunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile legale enunțate și care impun rejudecarea cauzei nu se regăsesc în speță.
în conformitate cu prevederile art. 356 C. proc. pen., sentința primei instanțe cuprinde descrierea faptei inculpatului C.C.C., cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, motivele pe care se întemeiază soluția, temeiurile de fapt și drept care au justificat hotărârea dată în cauză, fiind înlăturate motivat apărările inculpatului.
Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, include printre altele și dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor și obligația instanței de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților, ceea ce nu înseamnă un răspuns detaliat pentru fiecare argument, cum Curtea Europeană a statuat constant în jurisprudența sa (în acest sens și cauza Boldea v. România).
Se constată că prima instanță în cuprinsul hotărârii de condamnare a realizat o analiză efectivă, reală a apărărilor inculpatului, o referire concretă la elementele de fapt ce au justificat concluzia referitoare la vinovăția inculpatului, procedând la interpretarea elementelor constitutive ale infracțiunii.
Ca atare, nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, în speță nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 C. proc. pen., invocat de apărare, anume hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.
Cât privește celelalte susțineri ale recurentului inculpat, sunt nefondate, iar în acest sens se are în vedere că instanța de fond (astfel cum rezultă din încheierile de ședință din 30 decembrie 2010 și 25 ianuarie 2011), i-a adus la cunoștință că poate solicita ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 3201C. proc. pen.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (2) raportat la art. 322 C. proc. pen., l-a înștiințat pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Pentru că inculpatul a fost de acord să dea declarație, instanța i-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire la faptă și învinuirea ce i s-a adus în legătură cu aceasta, în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 322 C. proc. pen., s-a dat citire actului de sesizare, după ce anterior instanța a constatat că rechizitoriul a fost întocmit de procurorul competent din cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, avându-se în vedere calitatea de avocat a inculpatului și fapta pentru care a fost cercetat. De asemenea, a constatat că actul de sesizare a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul șef și cuprinde elementele prevăzute de art. 263-264 C. proc. pen.
Prin urmare, a fost realizată o verificare a regularității rechizitoriului, în conformitate cu prevederile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., contrar susținerilor apărării, pe parcursul procesului fiind respectate drepturile și garanțiile procesuale ale inculpatului, care a formulat cereri, a propus și i s-au încuviințat probe în apărare - martori și acte - asistența juridică fiindu-i asigurată de apărător ales.
Critica inculpatului C.C.C. referitoare la necompetența materială a D.N.A. în a efectua urmărirea penală în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț fiind cel competent material să o realizeze, întrucât la data consumării infracțiunii de trafic de influență - vara anului 2007 nu avea calitatea de avocat, nu poate fi reținută.
Consumarea infracțiunii de trafic de influență are loc la momentul realizării oricărei acțiuni dintre cele trei alternative ale elementului material al laturii obiective - primirea, pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri.
în speță, au fost realizate două dintre acțiunile alternative ale elementului material al infracțiunii pentru că inculpatul C.C.C. a pretins dar a și primit bani, dar consumarea infracțiunii s-a realizat la momentul pretinderii banilor, care potrivit declarațiilor martorilor C.D.M. și C.V. a fost în luna septembrie 2010, primirea banilor realizându-se la data de 3 decembrie 2010, potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Așa cum rezultă din hotărârea Consiliului Baroului Neamț, inculpatul C.C.C. a devenit membru al Baroului Neamț la data de 1 octombrie 2007, dobândind calitatea de avocat și ca atare, la momentul perinderii banilor - septembrie 2010 - a săvârșit infracțiunea de trafic de influență în această calitate, de avocat.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 privind D.N.A. sunt de competența D.N.A. infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise printre alții, și de către avocați.
Cum în speță, infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, care este o infracțiune de corupție prevăzută în Legea nr. 78/2000 a fost săvârșită de un avocat, în conformitate cu dispozițiile legale enunțate, competența efectuării urmăririi penale revine D.N.A. și se realizează în cadrul acesteia de către procurori specializați care efectuează obligatoriu urmărirea penală, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 43/2002.
Așadar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț nu are competență materială sau personală în a efectua urmărirea penală în cauză, cum susține recurentul, în cauză fiind respectate dispozițiile privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, urmărirea penală fiind realizată de organele de urmărire penală competente.
Cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., invocat de apărare, este incident în situația în care instanța de judecată nu a respectat dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, prevăzute în art. 25-29 C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 281pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel judecă în primă instanță și infracțiunile săvârșite de avocați. în conformitate cu dispozițiile art. 40 C. proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului sau s-a dat o hotărâre în primă instanță.
în cauza dedusă judecății, inculpatul C.C.C. era avocat în Baroul Neamț la data săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și în această calitate a și săvârșit-o, ceea ce în conformitate cu prevederile art. 281pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze cauza în fond este Curtea de Apel.
Faptul că ulterior, după sesizarea instanței competente, inculpatul C.C.C. a fost exclus din profesia de avocat prin Hotărârea Consiliului Baroului Neamț din data de 12 ianuarie 2011, nu are nicio relevanță, Curtea de Apel rămânând în continuare competentă să soluționeze cauza, întrucât fapta are legătură cu atribuțiile inculpatului, în cauză devenind incidente prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin urmare, instanța a respectat dispozițiile privind competența după calitatea persoanei prevăzută în art. 281pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea fiind pronunțată de către o instanță competentă și ca atare, cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. nu are aplicabilitate.
în recurs, inculpatul a invocat și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului C.C.C. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura și gravitatea faptei comise, infracțiune de corupție cu un grad ridicat de pericol social, în legătură cu înfăptuirea justiției, de natură a-i perturba normala desfășurare și a-i știrbi prestigiul, împrejurările comiterii faptei, urmările produse precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
Se reține că inculpatul C.C.C. a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Anterior a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru luare de mită, prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin decizia nr. 3487/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție și a comis infracțiunea de trafic de influență în cursul termenului de încercare.
La data săvârșirii infracțiunii de luare de mită pentru care a fost anterior condamnat, inculpatul avea calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Piatra Neamț.
Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, lăsând să se creadă că are influență asupra unui judecător pentru a rezolva favorabil procesul civil părții ce o reprezenta în calitate de avocat.
Circumstanțele personale favorabile inculpatului - studii superioare, doi copii minori - sunt insuficiente a conduce la reținerea circumstanțelor atenuante și implicit la reducerea pedepsei sub minimul special în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei.
Cât privește schimbarea modalității de executare solicitată de către inculpat, nu este posibil a se realiza întrucât dispozițiile art. 83 alin. (1) C. pen. prevăd că dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen., prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 C. pen. De asemenea, s-a statuat că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. (1) C. pen.
Prin recursul formulat, Parchetul solicită a se aplica inculpatului C.C.C. pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., a interzicerii dreptului de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. S-a motivat că prin comiterea infracțiunii de trafic de influență, folosindu-se de profesia de avocat, inculpatul este nedemn să o mai exercite în continuare, pe o anumită perioadă de timp după executarea pedepsei principale de 6 ani, aplicată de instanță.
Avându-se în vedere că prin hotărârea Consiliului Baroului Neamț din 12 ianuarie 2011, inculpatul C.C.C. a fost exclus din profesia de avocat pentru nedemnitate, iar în acest sens s-a avut în vedere condamnarea pentru luare de mită ca judecător și fapta sa de trafic de influență din prezenta cauză, înalta Curte apreciază că nu se justifică și aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.
Constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău și de inculpatul C.C.C. împotriva sentinței penale nr. 52 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
în temeiul dispozițiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa inculpatului, durata de la 19 octombrie 2004 la 7 ianuarie 2005 executată în arest preventiv, din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești și reținerea și arestarea preventivă în prezenta cauză de la 3 decembrie 2010 la 04 noiembrie 2011.
în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3979/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3875/2011. Penal → |
|---|
