ICCJ. Decizia nr. 3875/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

A. Prin sentința penală nr. 160 din 27 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-au dispus următoarele:

1. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului P.S. pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. rap. la art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că cererile pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 290 C. pen. sunt fără obiect.

în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 248¹C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 146 C. pen. și art. 258 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul la:

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

în baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului P.S. arestarea preventivă începând cu data de 19 iunie 2003 și până la 10 ianuarie 2005.

2. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.D. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248, 248¹ C. pen. raportat la art. 146 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) și art. 18 din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru complicitate la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru complicitate la infracțiunea de uz de fals prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a constatat că cererile pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 248 C. pen. sunt fără obiect.

S-a constatat că inculpatul C.D. a fost arestat preventiv în perioada 25 august 2003 - 10 ianuarie 2005.

3. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.I. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că cererile pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 sunt fără obiect.

S-a constatat că inculpatul N.I. a fost arestat preventiv în perioada 8 septembrie 2003 - 10 ianuarie 2005.

4. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru complicitate la uz de fals prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că cererile pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 sunt fără obiect.

S-a constatat că inculpatul M.I. a fost arestat preventiv în perioada 19 iunie 2003 -10 ianuarie 2005.

5. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata G.M. pentru infracțiunea prev. de art 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. raportat la art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că cererea pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) este fără obiect.

în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 248¹C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 146 C. pen. și art. 258 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 248 C. pen. rap. la art. 248 C. pen. rap. la art. 146 C. pen. cu referire la art. 17 lit. d) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatei la

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

în baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

6. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata L.D. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. raportat la art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că cererile pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și art. 291 C. pen. sunt fără obiect.

7. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata Ț.L. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. Ia art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în forma participației improprii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a constatat că cererea pentru schimbarea încadrării juridice în cazul infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) este fără obiect.

8. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitată inculpata C.C. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale în forma participației improprii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitată inculpata pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

în baza art. 350 C. proc. pen. a fost revocată măsura preventivă de a nu părăsi țara luată față de inculpații N.I., M.I. și C.D.

S-a constatat că față de inculpatul P.S. este luată măsura preventivă de a nu părăsi țara.

A fost respinsă acțiunea civilă exercitată de Banca B.

Au fost ridicate toate măsurile asigurătorii luate în cauză.

A fost obligat fiecare din inculpații P.S. și G.M. să plătească statului câte 1.500 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

în subordinea Sucursalei județene a Băncii B. - G. funcționează Sucursala N. care și-a dobândit acest statut din luna august 2002, moment până la care era organizată ca agenție. Director al Sucursalei N. a fost inculpatul P.S., până la data de 25 aprilie 2003, când i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă. Funcția de șef al Serviciului contabilitate a fost îndeplinită de inculpata G.M. Inculpata L.D. a fost ofițer de credite, iar inculpatele Ț.L. și C.C. au avut calitatea de administrator de cont la aceeași sucursală. Inculpatul C.D. a avut în aceeași perioadă calitatea de director al Sucursalei Județene G.

începând cu data de 18 octombrie 2002, la SC F.S. SA Târgu Cărbunești, care a beneficiat de credite de la Sucursala N., a avut calitatea de administrator unic și director general inculpatul I.N. Acționar majoritar la această societate este SC R. SRL Berbești, în proporție de 67,30%, în numele căreia a acționat ca împuternicit inculpatul M.I.

în data de 22 noiembrie 2002, la solicitarea SC F.S. SA Târgu Cărbunești, Sucursala N., prin comitetul director, a aprobat un credit în sumă de 276.000.000.000 ROL, cu termen de valabilitate de 1 an pe documente de plată și un credit global de exploatare de 20.000.000.000 ROL.

La data de 9 decembrie 2002, prin Circulara nr. AA a Centralei Băncii B. a fost suspendată competența de acordare de credite pe cecuri pentru toate unitățile. Anexa nr. 1 a circularei prevede expres că, pe lângă suspendarea competenței de aprobare a creditelor și scrisorilor de garanție bancară, Sucursalei N. i se suspendă și dreptul de avizare a creditelor de scont până la noi precizări. Circulara a fost înregistrată la Sucursala N. sub nr. 7005 din 13 decembrie 2002.

Cu toate acestea, la data de 30 decembrie 2002, sucursala a încheiat cu SC F.S. SA contractul de credit nr. XX pentru suma de 20 miliarde ROL precum și contractul de credit nr. YY pentru suma de 276 miliarde ROL.

S-a precizat că acordarea efectivă a creditelor s-a făcut la data de 3 martie 2003, așa cum reiese din evidențele contabile. în aceeași zi, întreaga sumă de 296 miliarde ROL a fost virată cu trei ordine de plată, în contul SC R. SRL, din conținutul acestora reieșind că ar fi vorba de "sume datorate", respectiv contravaloarea contractului nr. ZZ/2003. Mai departe, această din urmă societate a făcut plăți către alte societăți tot în contul unor datorii.

Operațiunea de acordare de credite a continuat și, conform actului adițional din 24 martie 2003, i s-a acordat SC F.S. SA un alt credit, pe cecuri, de 276 miliarde ROL, utilizat pentru rambursarea creditelor de 246 miliarde și 20 miliarde ROL din 3 și respectiv 4 martie 2003.

Pentru toate creditele acordate, s-au constituit garanții în favoarea băncii sub formă de gajuri, ipoteci și cesionarea cash-flow-ului, asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând SC F.S. SA și SC R. SRL. Instanța a constatat că s-au luat și garanții suplimentare, completându-se garanțiile inițiale.

Toate contractele de credit au fost semnate din partea băncii de inculpații P.S. și G.M., care îndeplineau funcțiile de director și, respectiv, șef serviciu contabilitate, iar pentru beneficiar de inculpatul N.I., în calitate de administrator.

După conturarea stării de fapt, instanța de fond a analizat dacă inculpații se fac sau nu vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

S-a precizat că încadrarea juridică dată faptelor tuturor inculpaților a gravitat în jurul a două infracțiuni. Prima, prevăzută în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție consta, la momentul sesizării instanței, în acordarea de credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, neurmărirea conform legii sau normelor de creditare a destinațiilor contractate ale creditelor ori neurmărirea creditelor restante. Cea de a doua, prevăzută în art. 10 lit. c) din aceeași Lege consta, tot la acel moment, în utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Prin Legea nr. 69/2007 privind modificarea lit. b) și c) ale art. 10 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție au fost dezincriminate faptele de mai sus, rămânând în conținutul celor două reglementări doar referirile la subvenții și la creditele garantate din fonduri publice.

Așa fiind, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpații P.S. și G.M. au fost achitați pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, iar inculpații L.D., Ț.L., C.C. și C.D. au fost achitați pentru complicitate la aceeași infracțiune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. și a art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpații N.I. și M.I. au fost achitați pentru infracțiunea prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că toți inculpații au mai fost trimiși în judecată și pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. prin raportare la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

în art. 323 alin. (2) C. pen. se arată că dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracțiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1), respectiv cea pentru asociere.

Instanța de fond a făcut două precizări, prima în sensul că asocierea vizează numai acele fapte de pericol social care sunt incriminate ca infracțiuni și nu altele și, cea de a doua, că art. 323 alin. (2) vizează un concurs real de infracțiuni cu conexitate etiologică compus din asociere, pe de o parte și infracțiunea pentru care a avut loc asocierea, pe de altă parte.

în accepțiunea art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, asocierea se constituie în vederea săvârșirii unei infracțiuni prevăzute în Secțiunea a 2-a și a 3-a din Lege, în cazul inculpaților fiind vorba de infracțiunea de acordare de credite cu încălcarea legii sau normelor de creditare, prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, inclusă în Secțiunea a 3-a. Or, această infracțiune a fost dezincriminată, iar din moment ce infracțiunea scop nu mai există, nici infracțiunea mijloc nu poate exista, motiv pentru care au fost achitați toți inculpații pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. în condițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat că a mai fost sesizată și cu infracțiunea de înșelăciune comisă de toți inculpații, fie în forma autoratului (coautoratului) - cazul inculpaților P.S., G.M. și N.I., fie în forma complicității în cazul celorlalți.

Instanța a reținut că infracțiunea de înșelăciune, din punct de vedere al naturii juridice, face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului. Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., urmarea în cazul acesteia, ca element al laturii obiective, trebuie să se materializeze într-o pagubă, cu alte cuvinte să existe un prejudiciu pentru persoana vătămată. în prezenta cauză, această calitate a fost revendicată de Banca B. pentru că la Sucursala N. nu au fost recuperate creditele acordate SC F.S. SA Târgu Cărbunești, care, în accepțiunea acesteia, constituie prejudiciu la care se adaugă și alte sume cu titlu de dobânzi. Acesta a și fost motivul pentru care a exercitat în cauză acțiune civilă.

S-a reținut că prejudiciul pretins cu ocazia exercitării acțiunii civile trebuie dovedit ca fiind cert, lucru care în cauză nu s-a făcut.

Banca și-a constituit garanții la acordarea împrumuturilor acordate societății de mai sus și care privesc bunuri ale acesteia (16 instalații de foraj, ipoteci asupra unor terenuri și construcțiile amplasate pe ele, cesiunea încasărilor din cash-flow). S-au mai constituit și garanții suplimentare constând în ipoteci asupra unor bunuri imobile ale SC R. SRL, precum și garanții mobiliare cu privire la bunuri care constituie proprietatea SC F.S. SA.

Cu toate acestea, în mod surprinzător, banca nu a întreprins nimic pentru valorificarea garanțiilor, care acopereau, așa după cum reiese din expertiza contabilă, cuantumul sumelor datorate. S-a apreciat că această pasivitate este de neînțeles, și are drept consecință, potrivit înscrisurilor depuse la ultimele termene, să o pună în postura de creditor care așteaptă distribuirea prețului obținut prin valorificarea masei credale în procedura de lichidare a celor două societăți.

Instanța de fond a argumentat că s-ar fi putut pretinde existența unui prejudiciu dacă în urma valorificării garanțiilor nu s-ar fi recuperat suma cerută, dar în condițiile arătate există doar susținerea părții civile care nu se bazează pe nici o probă. S-a observat și că unele carențe existente cu ocazia încheierii contractelor de garanție, arătate în rechizitoriu, nu constituie probe în sensul certitudinii prejudiciului din moment ce garanțiile există, iar bunurile asupra cărora sunt constituite există în materialitatea lor.

în concluzie, neexistând un prejudiciu, nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, ca element constitutiv al ei, motiv pentru care toți inculpații au fost achitați pentru aceasta în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiecare în forma de participație pentru care a fost sesizată instanța.

S-a mai reținut că inculpații P.S., G.M., L.D. și N.I. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar inculpații C.D. și M.I. pentru complicitate la aceleași infracțiuni.

Raportarea celor două infracțiuni la prevederile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, care are în vedere comiterea lor pentru realizarea scopului urmărit prin vreuna din infracțiunile prevăzute în Secțiunea a 2-a și a 3-a, nu poate duce la concluzia că faptele nu există din moment ce infracțiunea scop, cea prevăzută de art. 10 lit. c), a fost dezincriminată. Aceasta nu ar fi posibilă pentru că înscrisurile la care se referă actul de sesizare au fost întocmite, există și au fost folosite. Altfel spus, instanța a constatat că nu se poate pune problema achitării inculpaților, în condițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru că faptele nu ar exista.

Problema care se cere a fi rezolvată este cu totul alta și anume dacă faptele ce li se impută conțin sau nu toate elementele constitutive ale celor două infracțiuni.

în art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), sub aspectul laturii obiective, este vizată acțiunea sau inacțiunea de falsificare a unui înscris oficial, acesta fiind, așa cum este definit în art. 150 alin. (2) C. pen. orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparțin unei asemenea unități. Ultimul text invocat explicând termenul "public" arată că prin acesta se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Or, Banca B. nu face parte din categoria persoanelor de interes public, fiind o persoană juridică de drept privat.

înscrisurile care ar face obiectul celor două infracțiuni sunt, așa cum s-a susținut în rechizitoriu, cele două contracte de credit din luna decembrie 2002, la care se adaugă actele adiționale din data de 24 martie 2003.

Nefiind realizată una din cerințele laturii obiective toți inculpații - funcționari bancari - trimiși în judecată pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), într-o formă sau alta a participației penale au fost achitați în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pe cale de consecință, au fost achitați și pentru infracțiunea de uz de fals corelativă cu cea de fals intelectual. Din moment ce falsul intelectual nu subzistă, nu se mai poate pune problema uzului.

S-a constatat că o situație asemănătoare există și în cazul inculpaților N.I. și M.I.

Din conținutul rechizitoriului nu rezultă care sunt actele pe care Ie-a falsificat cel dintâi. în concluziile scrise depuse de procurorul de ședință, s-a făcut însă precizarea că a folosit acte false pentru a constitui garanții fictive ale celor două credite care i-au fost acordate dar, nici cu această ocazie, nu s-a arătat, în concret, care sunt actele falsificate de inculpat. în acest sens, au fost arătate o serie de facturi emise de SC F.S. SA despre care s-a afirmat că sunt false întrucât atestă operațiuni comerciale nereale, la care a fost complice și inculpatul M.I.

Și în acest caz, s-a observat că societatea menționată nu poate fi emitentă a unor înscrisuri oficiale pentru motivul că este o persoană juridică de drept privat, lipsind deci și de această dată o cerință esențială a laturii obiective a infracțiunii de fals intelectual. Pentru similitudine logică s-a dispus achitarea pe același temei în cazul ambilor inculpați, pentru ambele infracțiuni.

Instanța de fond a mai reținut că a mai fost sesizată și cu alte infracțiuni de fals săvârșite de unii din inculpați.

Astfel, inculpatul P.S. a mai fost trimis în judecată și pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că, personal, a motivat parte din referatele de credit pentru acordarea celor două credite, întocmite în numele ofițerului de credite, martorul C.I., semnându-le. Așa-zisele "referate de credit" sunt, de fapt, ciorne scrise cu creionul de inculpat și care este posibil să fi fost avute în vedere la întocmirea referatului propriu-zis, ele regăsindu-se la dosar. în rechizitoriu nu rezultă că de acestea ar fi vorba, dar o asemenea afirmație apare în precizările procurorului de ședință.

S-a observat că în optica Ministerului Public, într-o bancă, pentru realizarea aceleiași operațiuni, în speță creditarea, se utilizează două categorii de acte, unele oficiale și altele sub semnătură privată. în categoria actelor oficiale ar intra contractele de creditare, iar în cea de a doua actele care stau la baza contractelor, respectiv referatele ofițerilor de credite. S-a apreciat că punctul de vedere astfel afirmat nu are nici o argumentare.

Cu privire la conținutul infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., s-a constatat că falsificarea înscrisului trebuie făcută prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., adică prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii, sau prin alterarea lor în orice fel. Faptul că inculpatul a întocmit o serie de ciorne în vederea referatului de creditare nu constituie o contrafacere a înscrisului sau alterarea într-un anume fel, după cum nici împrejurarea că a semnat, în nume propriu, originalul nu constituie contrafacerea subscrierii.

Față de cele ce preced, constatând că nu este realizat elementul material al laturii obiective, inculpatul P.S. a fost achitat pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La rândul ei și inculpata G.M. a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Raportat la vinovăția acestei inculpate, s-a constatat că infracțiunile de fals și uz de fals au fost abordate de o manieră globală fără a se face necesara distincție între stările de fapt care ar avea consecințe diferite la încadrarea juridică. Sesizând impreciziunea actului de sesizare, procurorul de ședință a încercat să-i stabilească conținutul, arătând prin concluziile scrise că ar consta în aceea că inculpata, împreună cu P.S., M.I. și N.I., au semnat și actele adiționale la cele două contracte de creditare, atestând în mod nereal împrejurarea că cele două contracte ar fi fost încheiate la data de 30 decembrie 2002, precum și existența și întinderea competenței de acordare a unor anume credite de către Banca B. Sucursala N.

S-a constatat că există o contradicție evidentă între starea de fapt reținută în rechizitoriu și concluziile scrise menționate. Este adevărat că, la un moment dat, se arată în rechizitoriu că a întocmit împreună cu P.S. și salariați din bancă acte justificative în zilele de 3-4 martie 2003 pentru justificarea creditelor, dar în nici un caz actele adiționale, de care se vorbește în concluzii, nu pot intra în categoria de "acte justificative" ale actelor primare. S-a mai susținut în rechizitoriu că inculpata este coautoare la această infracțiune cu inculpatul P.S. dar, în mod surprinzător, acestuia i s-a reținut o altă stare de fapt pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

S-a evidențiat un al aspect apreciat la fel de important. în considerarea infracțiunii de fals intelectual, s-a reținut întocmirea contractelor de creditare, iar în considerarea celei de fals în înscrisuri

sub semnătură privată, întocmirea actelor adiționale. O asemenea distincție nu poate subzista pentru simplul considerent că accesoriul urmează întotdeauna soarta principalului, având același regim juridic cu acesta.

Concluzionând cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. pentru care a fost trimisă în judecată inculpata G.M., instanța de fond a stabilit că aceasta urmează a fi achitată în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsindu-i unul din elementele constitutive, elementul material.

Inculpatele Ț.L. și C.C., ambele fiind încadrate ca administrator de cont la Banca B. Sucursala N., au fost și ele trimise în judecată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., reținându-se că au acceptat ordine de plată emise de SC F.S. SA Târgu Cărbunești și SC R. SRL în favoarea altor societăți pentru plata altor credite, fără a avea la bază operațiuni comerciale reale. Totodată s-au mai emis, în șase situații, câte două ordine de plată pentru aceleași sume, situație care face obiectul aceleiași infracțiuni.

Instanța a stabilit că din conținutul probelor administrate a reieșit că cele două inculpate nu au acționat cu vinovăție. Ambele au avut statutul unor funcționari de execuție și s-au conformat dispozițiilor primite pe cale ierarhică, împrejurare care rezultă atât din declarațiile lor, ale celorlalți inculpați cu care au lucrat la Sucursala N., cât și depoziții de martori. Pe de altă parte, din moment ce realitatea operațiunilor comerciale între societățile menționate este o chestiune cel puțin discutabilă, este greu de admis că inculpatele sunt vinovate de conținutul actelor întocmite în legătură cu acestea. în ceea ce privește întocmirea dublă a unor ordine de plată, s-a apreciat că este evidentă existența unei greșeli lipsite de orice urmare, pentru că așa cum a explicat și inculpata C.C., în declarația dată în fața instanței acestea nu puteau fi acceptate la plată. Este o situație asemănătoare cu cea care în doctrina penală este cunoscut sub denumirea de "tentativă absolut improprie".

Lipsind un element constitutiv, respectiv vinovăția, cele două inculpate au fost achitate pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Acelorași două inculpate li s-a reținut și participația improprie la falsul sub semnătură privată comis de martora G.C., cu încadrarea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), raportat la art. 17 lit. c) și art. 18¹din Legea nr. 78/2000.

Făcând încadrarea în prevederile art. 31 alin. (2) C. pen., aceasta însemnă că cele două inculpate au acționat cu intenție dar, concret, instanța a constatat că nu se precizează care este forma de participație improprie, adică instigare ori complicitate. Din considerentele rechizitoriului, în ceea ce o privește pe inculpata Ț.L., a reieșit că participația la fapta martorei G.C. ar consta în neverificarea concordanței și exactității datelor înscrise pe ordinele de plată de către SC F.S. SA pentru sumele de 246 miliarde RON și 20 miliarde RON și aplicarea greșită a ștampilei marca "6" cu data de 3 aprilie 2003 în loc de 3 martie 2003, dispunând totodată și virarea sumelor în conturile beneficiarilor de credite. Această activitate ar putea fi catalogată drept ajutor sau înlesnire, astfel spus forma de participație improprie s-ar regăsi într-o complicitate. în cazul inculpatei C.C. participația nu mai este nici măcar descrisă, fraza rămânând neterminată și conținând doar încadrarea juridică în modalitatea arătată.

S-a arătat că toate considerațiile anterioare, expuse cu ocazia analizării infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., tot în cazul celor două inculpate, sunt valabile și în cazul infracțiunii de față, în sensul că au acționat din dispoziție ierarhică. Sunt relevante în acest sens declarațiile ambelor inculpate. în declarația dată în timpul urmăririi penale, în data de 16 iunie 2003, inculpata Ț.L. arată că s-a opus transferului de sume de bani fără a fi îndeplinite toate condițiile pentru o asemenea operațiune, dar în cele din urmă a făcut-o pentru că inculpata G.M., enervându-se în fața refuzului, i-a spus că dacă nu o face atunci "să plece la vaci acasă". Referitor la datarea greșită, 3 aprilie 2003 în loc de 3 martie 2003, aceeași inculpată explică împrejurarea că "i-a sărit datiera" și că nu a observat acest lucru decât după începerea urmăririi penale. De asemenea, aspectul că și-au încurcat ștampilele marcă poate fi explicat prin faptul că, lucrând în aceeași calitate (administrator de cont), se înlocuiau reciproc, obligația fiind prevăzută și prin fișa postului.

Față de cele arătate, instanța de fond a concluzionat că cele două inculpate nu au contribuit în nici un fel la falsul pretins săvârșit de martora G.C., lipsind intenția infracțională. în consecință, au fost achitate pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. c) și art. 18¹din Legea nr. 78/2000, tot în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. pentru care au fost trimiși în judecată inculpații P.S., G.M. și inculpatul C.D. s-au arătat următoarele:

Din probele administrate a rezultat fără nici un dubiu că inculpații P.S. și G.M. au acționat abuziv, lezând grav interesele unității bancare unde lucrau.

în acest sens au fost avute în vedere următoarele împrejurări:

Normele metodologice ale Băncii B. nr. 1/2000 precizează că, în vederea acordării creditelor solicitate, trebuie făcută o analiză a încasărilor anterioare. SC F.S. SA Târgu Cărbunești efectuase în luna noiembrie 2002 două operațiuni bancare, iar în luna decembrie 2002 efectuase trei transferuri bancare. Totalul încasărilor prin conturile Băncii B. cu 30 zile înainte de aprobarea creditului fuseseră de 2.354.000.000 ROL. Din actele de constatare și control rezultă că suma maximă ce putea fi creditată pe C.E.C.-uri era de 1.177.000.000 ROL. Aspectul a fost sesizat și de martora B.A., în nota prezentată în Comitetul Director al Sucursalei Județene G. la 4 aprilie 2003 din care reiese că la Sucursala N. s-au acordat cele două credite cu depășirea competențelor de aprobare conform Normelor metodologice nr. 1/2000.

Prin Circulara nr. AA din 9 decembrie 2002 a Centralei Băncii B. s-a suspendat acordarea de credite pe C.E.C.-uri la toate unitățile, iar pentru sucursala N. s-a prevăzut în anexa 1 și suspendarea dreptului de avizare a creditelor de scont. Circulara s-a înregistrat la Sucursala N. la 13 decembrie 2002, după cum reiese din răspunsul dat Direcției de audit Intern. încheind cele două contracte de creditare, XX și YY la data de 30 decembrie 2002, a fost încălcată această circulară.

O altă împrejurare privește C.E.C.-urile pe baza cărora s-a acordat creditul de 276 miliarde ROL în 24 martie 2003 și care au ca date de emitere zilele de 11, 12, 14, 15 și 20 aprilie 2003, ulterior acordării creditului. în acest fel, a fost încălcată Circulara Băncii B. nr. 10/2002 care la pct. 3.2 prevedea că nu este permisă creditarea cecurilor postdatate.

De asemenea, garanțiile au fost constituite în perioada 28 februarie 2003 - 6 martie 2003, deci ulterior încheierii celor două contracte.

S-a mai observat și un alt aspect de încălcare a reglementărilor bancare interne, respectiv trecerea la restanță a creditului de 276 miliarde ROL, cu o zi întârziere, 16 aprilie în loc de 15 aprilie 2003, fiind încălcat pct. 599 din Normele metodologice nr. 1/2000 ale Băncii B.

S-a apreciat că toate acestea se datorează inculpaților P.S. și G.M., care au acționat de o manieră abuzivă, încălcând și ignorând în exercitarea atribuțiilor de serviciu reglementările menționate. Consecința a fost că s-a produs o perturbare deosebit de gravă a activității sucursalei, soldată cu debite neîncasate într-un cuantum însemnat, angrenarea și altor funcționari în aceste nereguli, destituirea din funcțiile de conducere deținute și perturbarea activității chiar a Sucursalei Județene G., al cărui director a fost demis, imputându-i-se de șefii ierarhici că nu a coordonat și controlat în mod corespunzător sucursala din subordine.

S-a analizat în continuare natura juridică a abuzului comis de cei doi inculpați. încadrarea juridică dată în rechizitoriu vizează interesele publice, dar băncile comerciale nu fac parte din categoria persoanelor de interes public, fiind persoane juridice de drept privat.

în aceste condiții, interesul vătămat fiind al unei persoane juridice private, având în vedere prevederile art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) S-a reținut că sunt aplicabile și prevederile art. 248¹C. pen., fiind vorba de consecințe deosebit de grave, după cum s-a văzut, în varianta perturbării deosebit de gravă a activității prevăzută de art. 146 C. pen. Dat fiind caracterul repetat al acțiunilor infracționale în cazul ambilor inculpați, săvârșite în baza aceleiași rezoluții, care reiese din atitudinea de ignorare permanentă a reglementărilor interne, s-a constatat că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, conform art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Nefiind vorba de un interes public, au fost omise de la încadrarea juridică și prevederile art. 17 lit. d) și art. 18 din Legea nr. 78/2000.

în baza acestor texte, inculpații P.S. și G.M. au fost condamnați, iar la individualizarea pedepselor a fost avut în vedere modul concret de săvârșire a infracțiunii, consecințele cauzate, împrejurările în care s-au comis actele de abuz, precum și împrejurarea că nu au antecedente penale și au fost sinceri. Au fost avute în vedere și prevederile art. 258 C. pen. care își găsesc aplicabilitatea în cauză. Față de toate aceste împrejurări, fiecare din cei doi inculpați a fost condamnat la câte 5 ani închisoare.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen., li s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

Având în vedere prevederile art. 65 alin. (2) C. pen. precum și dispoziția înscrisă în art. 248¹C. pen., li s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.S. arestarea preventivă din perioada 19 iunie 2003 și până la 10 ianuarie 2005, constatându-se totodată că este luată față de acesta măsura preventivă de a nu părăsi țara.

în privința inculpatului C.D., fost director al Sucursalei Județene G. a Băncii B., trimis și el în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, s-a constatat că acestuia i se impută prin actul de sesizare o serie de împrejurări care în accepțiunea acuzării ar realiza conținutul infracțiunii de abuz, acestea constând în: neîndeplinirea activității de organizare, coordonare și control a Sucursalei N., faptul că nu a luat măsuri de stopare a creditării după ce a luat cunoștință de creditul de 246 miliarde ROL din data de 3 martie 2003, că nu a raportat la centrală constatările în urma controlului și că a cerut suplimentarea plafonului de credit pe care a și obținut-o la 10 martie 2003, repartizând sumele la Sucursala N. pentru a acoperi creditele deja acordate.

S-a observat contradictorialitatea întreprinderilor acestui inculpat, care, pe de o parte, și-a încălcat atribuțiile specifice neasigurând o îndrumare și un control eficient al activității unităților din subordine și nu a desemnat o persoană din Comitetul Director care să îndrume, să coordoneze și să controleze Sucursala N., acestea constituind motive pentru care și-a pierdut postul de director al Sucursalei Județene G. a Băncii B. la data de 24 martie 2003, iar pe de altă parte, a luat măsuri de remediere a deficiențelor atunci când a fost informat de existența lor.

în acest sens, a fost remarcată trimiterea în control a martorei B.A. la Novaci, discutarea rezultatelor controlului în Comitetul director al Sucursalei județene. La data de 6 martie 2003, în ședința Comitetului, a propus măsuri de remediere a situației și de informare a centralei în condițiile în care creditul se transferă în credit restant.

De asemenea, cu adresa din 11 aprilie 2003 a informat centrala despre neregulile constatate la Sucursala N. și sancționarea inculpatului P.S.

în ceea ce privește implicarea în suplimentarea plafonului de credite, s-a reținut că nu poate fi luată în considerare ca o acuză, putând fi apreciată ca o încercare de a remedia situația de la Sucursala N. și aceasta nu întâmplător. Inculpatul, în calitatea pe care o avea și cu experiența căpătată în 12 ani ca director de sucursală județeană, nu putea să nu țină cont că numai cu câteva luni înainte, în vara anului 2002, ca urmare a realizărilor obținute, Agenția N. a Băncii B. s-a transformat în sucursală. A veni, în această situație, cu măsuri extreme ar fi avut drept consecință tocmai negarea rezultatelor bune anterioare. Ca vechi funcționar bancar, cunoștea riscurile unor creditări hazardate dar în același timp știa și semnificația și consecințele lipsei de plasamente.

S-a apreciat că toate aceste împrejurări petrecute în contextul arătat au creat o situație de dubiu cu privire la vinovăția inculpatului C.D. pentru o eventuală infracțiune de abuz în serviciu, motiv pentru care s-a dispus achitarea, în condițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

în cazul tuturor inculpaților achitați pentru infracțiunile la care s-a făcut referire la fiecare în parte, cererile pentru schimbarea încadrărilor juridice au fost respinse ca lipsite de obiect, tocmai ca urmare a achitării pronunțate; pentru inculpatul P.S. este vorba despre infracțiunile prevăzute de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,art. 215 și art. 290 C. pen.; pentru inculpatul C.D. infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 248 C. pen.; pentru inculpatul N.I., infracțiunile prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000; pentru inculpatul M.I., infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) și art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000; pentru inculpata G.M. infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); pentru inculpata L.D. infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și art. 291 C. pen.; pentru inculpata Ț.L. infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP); pentru inculpata C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

în conformitate cu art. 350 C. proc. pen. a fost revocată măsura preventivă de a nu părăsi țara luată față de inculpații N.I., M.I. și C.D.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că acțiunea civilă a fost exercitată de Banca B., care s-a constituit parte civilă cu suma de 40.841.103,50 RON, reprezentând creditele nerambursate la care se adaugă dobânzile.

Pentru considerentele arătate cu ocazia analizării infracțiunii de înșelăciune, acțiunea civilă a fost respinsă întrucât în cauză nu există prejudiciu. Reluarea și prezentarea stării de fapt și a argumentelor arătate a fost considerată de prisos, întrucât s-ar constitui într-o repetare inutilă.

Ca o consecință a respingerii acțiunii civile, s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii.

în conformitate cu art. 191 C. proc. pen. inculpații condamnați, P.S. și G.M. au fost obligați să plătească statului câte 1.500 RON cheltuieli judiciare fiecare.

B. împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termenul legal, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia, partea civilă Banca B. SA și inculpații P.S., G.M. și M.I., aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul formulat, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia a invocat nelegalitatea, respectiv netemeinicia hotărârii instanței de fond, sub următoarele aspecte:

1. în mod greșit s-a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților nu există prejudiciu care să fie demonstrat cu certitudine.

2. în mod greșit s-a respins acțiunea civilă exercitată de Banca B., în condițiile în care s-a dispus condamnarea inculpaților P.S. și G.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 146 C. pen. și art. 258 C. pen., infracțiune de prejudiciu.

3. în mod greșit s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor prin actul de învestire a instanței.

4. Pedepsele aplicate inculpaților P.S. și G.M. au fost greșit individualizate, în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

5. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, nefiind motivată soluția de achitare a inculpaților pentru fiecare dintre infracțiunile deduse judecății.

în expunerea motivelor de apel, au fost relevate, în esență, următoarele:

1. Greșita achitare pentru infracțiunea de înșelăciune.

- s-a argumentat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. rap. la art. 146 C. pen. în sarcina inculpatului P.S., întrucât acesta a întocmit personal referatul de creditare pentru creditul acordat, inducând în eroare Banca B. Centrală prin prezentarea unor informații nereale privind bonitatea clientului SC F.S. SA Târgu Cărbunești și cu privire la capacitatea acestei societăți de a rambursa creditul solicitat;

- la încheierea contractului a pretins în mod nereal că este competent să aprobe acordarea unui credit în valoare de 8.800.000 dolari SUA, în condițiile în care competența Băncii B. Sucursala N. se limita la maxim 600.000 dolari SUA;

- la încheierea contractelor de creditare au fost avute în vedere numeroase acte contabile false, care atestau o situație financiară mult mai prosperă a societății și au fost folosite ca și garanții 6 sonde care nu se mai aflau în patrimoniul SC F.S. SA Târgu Cărbunești;

- în baza mențiunilor false privind data încheierii contractelor, existența și întinderea competenței Băncii B. Sucursala N. și în baza raportărilor false către Banca B. Centrală au fost suplimentate plafoanele de creditare, astfel încât sumele aprobate prin cele două contracte de creditare să poată fi acordate SC F.S. Târgu Cărbunești;

în mod nelegal, împreună cu ceilalți coinculpați angajați ai Băncii B. Sucursala N., au constatat că cele două contracte au intrat în vigoare la data de 03 martie 2003 și au permis efectuarea de trageri din credit;

- cu privire la prejudiciu, s-a învederat faptul că instanța de fond a făcut o confuzie între existența prejudiciului și acoperirea acestuia, fiind depuse la dosar note contabile, extrase de cont și ordine de plată din care a rezultat acordarea nelegală a celor două credite, banii fiind transmiși ulterior către grupul de firme M.L., fără ca între firme să existe operațiuni comerciale reale sau creanțe care să justifice transferurile; în cursul derulării procesului, nu s-a negat obținerea banilor și transferul acestora și, mai mult, în cursul cercetării judecătorești, societatea însărcinată cu lichidarea patrimoniului SC F.S. SA Târgu Cărbunești a depus o adresă din care rezulta că bunurile aflate în patrimoniul societății și garanțiile constituite nu acoperă nici măcar cheltuielile de pază impuse până la lichidarea activelor;

în concluzie, s-a susținut că este nelegală soluția instanței de achitarea a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune ori de complicitate la înșelăciune, reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.

2. Greșita respingere a acțiunii civile în condițiile condamnării pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracțiune de prejudiciu.

- actele depuse la dosar au confirmat cu certitudine existența prejudiciului și întinderea acestuia, astfel că în mod nejustificat a fost respinsă acțiunea civilă formulată de Banca B.;

- deși prin circulara din 10 februarie 2002 s-a interzis acordarea de credite pe CEC-uri postdatate și girate, în calitate de membru al comitetului director inculpatul P.S. a aprobat și a acordat un credit pe documente în curs de încasare, încălcându-și cu știință atribuțiile de serviciu, iar în baza acelorași documente false a fost acordat în mod nelegal creditul din 24 martie 2003, acesta din urmă fiind neacoperit;

- inculpatul P.S., împreună cu inculpata G.M., a acordat creditele în condițiile în care știa că biletele la ordin și CEC-urile postdatate au fost emise de SC R.O. SRL și de T. SRL fără a avea disponibil în cont;

- s-a apreciat că latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenției directe, acordarea creditelor având la bază înțelegerea anterioară a inculpaților P.S., C.D., M.I. și N.I., ceilalți inculpați - funcționari în cadrul Băncii B. Sucursala N. acceptând să contribuie la acordarea celor două credite cu încălcarea normelor bancare.

3. Greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.

Inculpatul P.S. a comis infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, având în vedere că în calitate de funcționar public și în exercitarea atribuțiilor de serviciu a semnat contractele de creditare, atestând în mod fals data încheierii contractului, existența și întinderea competenței Băncii B. Sucursala N., existența garanțiilor și bonitatea clientului și, deși cunoștea că nu a existat o aprobare a comitetului director al Băncii B. Sucursala N. din 22 noiembrie 2002 sau o aprobare din partea sucursalei județene, a invocat acest lucru, în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv pentru acordarea creditului.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a reținut că inculpatul a motivat o parte din referatele de credit și Ie-a întocmit în numele ofițerului de credite C.I.

S-a apreciat că în mod greșit s-a dispus achitarea pentru aceste fapte, instanța de fond ignorând statutul funcționarilor bancari - acela de funcționari publici, în sensul art. 147 C. pen.; or, folosindu-se de calitatea de funcționar public, inculpatul a întocmit acte care nu aveau acoperire în realitate, iar actele întocmite au produs consecințe juridice.

Cu privire la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, s-a susținut că inculpatul P.S. a colaborat cu ceilalți inculpați - ofițeri de credite, cu contabila șefă a băncii, cu inculpatul C.D. și cu inculpații M.I. și N.I., în vederea acordării celor două credite, fiecare având un rol bine stabilit, asocierea având o anumită durată în timp.

Susținerile privind întrunirea elementelor constitutive ale acestei infracțiuni au fost reiterate față de fiecare inculpat, cu relevarea particularităților activității fiecăruia.

Cu privire la inculpata G.M., s-a invocat faptul că în datele de 3, 4 și 24 martie 2003 a indus în eroare Banca B. Centrală prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase (bonitatea societății debitoare, situația creditelor acordate anterior), în scopul de a obține pentru sine sau pentru alții un folos material injust, pricinuind o pagubă patrimoniului Băncii B.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, s-a reținut că alături de ceilalți inculpați, aceasta a folosit acte care atestau situații nereale pentru a crea aparența că cele două credite din 3-4 martie 2003 au fost aprobate la 22 noiembrie 2002. De asemenea, în calitate de contabil șef al Băncii B. - Sucursala N. și membru al comitetului director a aprobat și acordat creditele menționate cu depășirea competențelor și ignorând faptul că Sucursalei N. îi fusese suspendată competența de acordare a oricărui tip de credite.

La încheierea contractelor au fost avute în vedere numeroase acte contabile false care atestau o situație financiară mult mai prosperă pentru SC F.S. Târgu Cărbunești și au fost folosite ca și garanții un număr de 6 sonde care la data constituirii garanțiilor nu se mai aflau în patrimoniul societății. De asemenea, în baza mențiunilor false privind data încheierii contractelor și competența de acordarea a creditelor de către Sucursala N., precum și în baza raportărilor false către Banca B. Centrală au fost suplimentate plafoanele de creditare, astfel încât sumele aprobate prin cele două contracte să poată fi acordate SC F.S. Târgu Cărbunești SA.

S-a mai reținut că, în mod nelegal, inculpata a constatat, împreună cu ceilalți angajați ai Sucursalei N., că cele două contracte au intrat în vigoare la 03 martie 2003 și au permis efectuarea de trageri din credit.

S-a imputat inculpatei că împreună cu inculpatul P.S., cu ofițerii de credite, cu inculpatul C.D. și cu inculpații M.I. și N.I. au întocmit acte false pe care le-au folosit pentru a da o aparență de legalitate contractelor XX și YY din 30 decembrie 2003.

Mai mult, inculpata a conceput și realizat mecanismul deschiderii de cont pentru SC F.S. SA la data de 03 martie 2003, când au fost acordate sumele de 246 miliarde ROL, respectiv, 20 miliarde ROL.

S-a învederat că la dosar au fost depuse acte din care a rezultat cu certitudine existența și întinderea prejudiciului, soluția instanței de fond de achitare a inculpatei pentru infracțiunea de înșelăciune fiind netemeinică și nelegală.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplic. art. 146 C. pen. și art. 17 lit. d) și 18 din Legea nr. 78/2000, s-a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, astfel că în mod greșit instanța a respins acțiunea civilă a Băncii B., cu toate că a dispus condamnarea inculpatei.

Cu privire la infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (constând în semnarea contractelor de creditare la data de 03 martie 2003, cu atestarea nereală a datei întocmirii acestora, a existenței și întinderii competenței Băncii B. Sucursala N. de acordare a acestora), uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. (constând în folosirea unui contract care conținea date necorespunzătoare adevărului pentru a acorda nelegal creditele solicitate de SC F.S. SA), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. (constând în semnarea actelor adiționale la contractele nr. XX și YY, atestând nereal că acestea au fost încheiate la 30 decembrie 2002, precum și existența și întinderea competenței de acordare a unor asemenea credite), s-a susținut că în mod nelegal s-a dispus achitarea inculpatei, faptele fiind săvârșite cu intenție directă, inculpata având totodată calitatea de funcționar public, în sensul art. 147 C. pen.

Referitor la inculpata L.D., s-a arătat că au fost realizate elementele materiale ale infracțiunii de înșelăciune, astfel cum s-a arătat în rechizitoriu, deoarece inculpata, în calitate de ofițer de credite la Banca B. Sucursala N., a semnat referatul de creditare întocmit de inculpatul P.S. pentru martorul C.I., iar acest act a stat la baza acordării celor două credite, deși în referat erau consemnate date nereale cu privire la bonitatea societății și cu privire la capacitatea de rambursare a creditelor acordate; de asemenea, inculpata a întocmit 8 note contabile din 04 martie 2003 pentru acordarea creditului în sumă de 276 miliarde ROL.

în legătură cu infracțiunile de fals și uz de fals, prev. de art. 289 și 291 C. pen., s-a învederat că, la momentul întocmirii contractelor de creditare împreună cu inculpatul P.S., inculpata a făcut mențiuni false cu privire la data încheierii contractelor, la intrarea în vigoare a acestora, la bonitatea clientului, la existența și întinderea competenței Băncii B. Sucursala N. la acordarea acestor credite și, de asemenea, în calitate de funcționar public a folosit înscrisul oficial (referatul de creditare) care conținea date necorespunzătoare adevărului la redactarea contractelor nr. XX și YY/2002.

S-a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond a dispus achitarea inculpatei pentru aceste fapte, cu motivarea că nu avea calitatea de funcționar public, deoarece la momentul săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, Banca B. avea capital majoritar de stat, instituția făcând parte din cele prevăzute în art. 145 C. pen.

Referitor la inculpata Ț.L., s-a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu apl. art. 146 C. pen., întrucât în calitate de administrator de cont la Banca B. Sucursala N. nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, în sensul că nu a verificat documentația care a fundamentat acordarea creditelor din 3 și 4 martie 2003, respectiv actele care atestau situația financiară a SC F.S. SA, astfel că Banca B. Centrală, necunoscând situația financiară reală a societății, a majorat plafonul de creditare pentru Sucursala N.

Cu privire la participația improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a susținut că inculpata nu a verificat concordanța și exactitatea datelor înscrise pe ordinele de plată, completate de martora G.C. din dispoziția inculpatului N.I. și, de asemenea, a aplicat ștampila cu marca 6 cu data falsă de 03 aprilie 2003, în loc de data reală de 03 martie 2003.

A fost criticată soluția instanței de fond și în ce privește soluția de achitare a acestei inculpate pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și 18 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, arătându-se că inculpata, care avea calitatea de funcționar public, a întocmit în mod fals câte două ordine de plată pentru aceeași sumă în ceea ce privește plățile efectuate la SC D.C. SRL, SC H. SRL, SC T. SRL, SC L.C. SRL, SC G. SRL și SC L. SRL.

în privința inculpatei C.C., s-a arătat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., întrucât în calitate de funcționar public, administrator de cont la Banca B. - Sucursala N., nu a verificat documentația care a stat la baza întocmirii referatului de creditare și nu a verificat existența în realitate a operațiunilor comerciale, așa cum rezultau din cele 44 de mijloace de plată în curs de încasare; de asemenea, a efectuat înregistrări în contabilitate fără a verifica existența documentelor justificative, cu consecința efectuării transferului banilor din contul Băncii B. în contul SC F.S., producându-se în patrimoniul băncii un prejudiciu egal cu valoarea celor două credite, cu penalitățile și dobânzile cuvenite.

S-a invocat că inculpata a săvârșit și o participație improprie la infracțiunea de fals material, prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece nu a verificat concordanța datelor înscrise de martora G.C. pe ordinele de plată emise de SC F.S. SA.

De asemenea, sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a învederat că inculpata a emis mai multe ordine de plată care nu reflectau operațiuni comerciale reale și astfel a efectuat transferul banilor obținuți din creditele acordate nelegal în conturile altor societăți din grupul M.L., și mai mult, a emis câte două ordine de plată pentru aceleași operațiuni financiare prin care banii din credit erau transferați în conturile altor societăți.

Inculpata avea calitatea de funcționar public, astfel că e greșită soluția de achitare pentru infracțiunile de fals și uz de fals.

Pentru inculpatul C.D., fost director al Sucursalei Județene G., s-a susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., deoarece a dispus întocmirea unor raportări false către Banca B. București cu privire la creditele acordate de Banca B. Sucursala N., aspect dovedit prin actele de control întocmite de Banca B. București, prin procesul verbal al Băncii Naționale a României și prin depoziția martorei O.E.

Alte elemente ale laturii obiective relevate au fost omisiunea de a anunța Centrala Băncii B. în legătură cu cele două credite acordate nelegal și solicitarea adresată Centralei de a majora plafoanele de creditare, astfel încât cele două credite să poată fi acordate integral.

De asemenea, s-a susținut că prin modalitatea în care inculpatul C.D. a îndrumat funcționarii bancari din cadrul Băncii B. Sucursala N. să creeze aparența de legalitate a acordării creditelor, inculpatul a săvârșit elementul material al infracțiunii de înșelăciune, participarea sa la acordarea creditelor fiind descrisă de majoritatea inculpaților.

S-a arătat că și cu privire la acest inculpat, s-a reținut în mod greșit inexistența prejudiciului, fiind eronată soluția de achitare ca urmare a reținerii acestui fapt.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen. și art. 17 lit. d) și 18 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, s-a apreciat că elementul material al laturii obiective constă în faptul că, deși la data de 04 martie 2003, a efectuat un control la Banca B. Sucursala N. și a constatat numeroase deficiențe, inculpatul nu a informat centrala băncii și a dispus, prin procesul verbal încheiat, ca situația să nu fie raportată decât în cazul în care creditele nu ar fi fost recuperate.

De asemenea, deși avea atribuții de organizare, coordonare și control cu privire la Sucursala N., nu a luat măsuri pentru prevenirea unor activități nelegale și și-a dat tot concursul pentru acordarea unor credite în mod nelegal.

Tot ca element circumscris acestei infracțiuni, a fost reținut faptul că inculpatul a solicitat Centralei Băncii B., la data de 03 martie 2003, suplimentarea plafonului de creditare, pe care, la data de 10 martie 2003, l-a repartizat integral Sucursalei N.

Cu privire la complicitatea la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, s-a susținut că, pentru a da o aparență de legalitate contractelor nr. XX și YY, a dispus ca acestea să fie înregistrate cu data de 30 decembrie 2002, la ultimele poziții din registrele Băncii B. Sucursala N., scăpând însă din vedere faptul că cererile de creditare se pretindeau a fi discutate în ședința comitetului director din 22 noiembrie 2002.

A fost menționată și calitatea de funcționar public a inculpatului, apreciindu-se greșită soluția primei instanțe de achitare pentru faptele descrise.

Referitor la inculpatul N.I., fost director general și administrator unic la SC F.S. SA, s-a apreciat că acesta a comis infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 145 C. pen., întrucât a pretins în mod fals că avea calitatea de administrator al SC F.S. SA la data încheierii contractelor de creditare.

Conform art. 143 din Legea nr. 31/1990, acesta putea încheia acte juridice prin care să constituie garanții asupra bunurilor din patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a bunurilor societății, doar cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, însă în speță inculpatul a informat Adunarea Generală a Acționarilor la două luni după ce pusese gaj întregul patrimoniu al SC F.S. SA pentru cele două credite.

S-a mai precizat că înșelăciunea în dauna Băncii B. Centrală a fost realizată prin mijloace frauduloase, care constituie ele însele infracțiuni de fals și uz de fals, inculpatul depunând pentru a justifica acordarea creditelor 900 facturi fictive, care nu aveau acoperire în operațiunile comerciale desfășurate de SC F.S. SA.

în legătură cu infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 289 și 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și 18 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, s-a imputat inculpatului faptul că a folosit acte false pentru a constitui garanții fictive ale celor două credite acordate, un exemplu în acest sens constituindu-l factura aflată la dosarul de urmărire penală.

S-a susținut că, în acest mod, inculpatul voia să facă dovada existenței unor activități comerciale profitabile, iar pe de altă parte, să inducă în eroare Banca B. Centrală cu privire la realitatea garanțiilor constituite pentru credite.

Aceleași manopere frauduloase au fost efectuate și cu privire la vânzarea-cumpărarea unor uriașe cantități de motorină, anvelope și motoare, ce păreau că aparțin SC F.S. SA.

S-a arătat că este nelegală soluția de achitarea a primei instanțe pentru infracțiunile de fals și uz de fals, deoarece acesta avea calitatea de funcționar public.

Cu privire la inculpatul M.I., s-a susținut că a săvârșit o complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., deoarece a semnat contractele de creditare nr. XX și YY/2002, atestând în mod nereal că acestea au fost încheiate în decembrie 2002, deși în realitate au fost încheiate la data de 03 martie 2003. De asemenea, inculpatul l-a ajutat pe coinculpatul N.I. să intre în posesia unor instrumente de plată (bilete la ordin și CEC-uri postdatate), care nu aveau corespondent în activități comerciale, iar emitentul nu avea disponibil în cont. Aceste mijloace de plată au fost folosite pentru a garanta creditul de 276 miliarde ROL.

în acest mod, inculpatul M.I. a indus în eroare Banca B. Centrală, cu prilejul executării obligațiilor contractuale, deoarece prin remiterea celor 44 de documente în curs de încasare, inculpatul a creat aparența că SC F.S. SA își va putea onora obligațiile contractuale și va putea restitui creditele obținute.

Garanțiile pretins prezentate pentru încheierea și executarea contractului nu au putut fi executate din cauza lipsei disponibilului la tras, iar SC F.S. SA nu a putut acoperi valoarea prejudiciului cu întregul său patrimoniu.

S-a apreciat greșită soluția instanței de fond de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, deoarece prejudiciul există și nu a putut fi recuperat datorită situației financiare precare a debitorului.

în sarcina inculpatului a fost reținută și săvârșirea infracțiunilor de complicitate la fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 289 și 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, deoarece l-a ajutat pe inculpatul N.I. să creeze aparența că SC F.S. SA are capacitatea de a achita cele două credite, în sensul că are o activitate comercială deosebit de profitabilă, fiind încheiate facturi fictive care nu aveau corespondență în activități comerciale reale.

S-a apreciat netemeinică și nelegală soluția de achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, deoarece acesta avea calitatea de funcționar public.

4. Critica privind individualizarea pedepselor.

S-a susținut că la individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța de fond nu a ținut seama de circumstanțele reale ale infracțiunilor deduse judecății și de circumstanțele personale ale inculpaților, în sensul că activitatea desfășurată de inculpați a fost laborioasă, s-a desfășurat pe o mare perioadă de timp și a implicat multe persoane, prejudiciul cauzat a fost în sumă de 40.841.103,50 RON, neacoperit până în prezent, iar inculpații nu au recunoscut în totalitate faptele săvârșite.

5. Nepronunțarea cu privire la toate infracțiunile deduse judecății.

S-a apreciat că instanța de fond a criticat într-o manieră generală actul de sesizare, însă nu s-a pronunțat cu privire la fiecare din infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat, nesoluționând în totalitate fondul cauzei.

Motivele de apel ale Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia au fost suplimentate la termenul de judecată din 15 decembrie 2009, solicitându-se, cu privire la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals reținute în sarcina inculpaților P.S., G.M., L.D., N.l. (în calitate de autori), C.D. și M.I. (în calitate de complici), schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., după cum urmează:

- pentru inculpații P.S., G.M., L.D. și N.I. din infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- pentru inculpații C.D. și M.I. din infracțiunile de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a argumentat că, în considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că înscrisurile conținând mențiuni nereale au existat și au fost folosite de inculpați, astfel că, reținând această stare de fapt și motivând că Banca B. nu face parte din categoria persoanelor de interes public, fiind o persoană juridică de drept privat, contractele de credit intrând în categoria înscrisurilor sub semnătură privată, s-a apreciat că soluția corectă ar fi fost de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 290 C. pen.

De asemenea, cu privire la infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina tuturor inculpaților, s-a solicitat, motivat de modificările legislative intervenite, schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării dispozițiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și, având ca premisă achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunile scop, temeiul de drept pe care să se fundamenteze achitarea să fie cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsește scopul special cerut de conținutul constitutiv al infracțiunii, acela ca asocierea să se facă în scopul săvârșirii unor infracțiuni.

Prin apelul formulat, partea civilă Banca B. a adus critici de nelegalitate și netemeinicie soluției instanței de fond, susținând că, în mod eronat, s-a reținut inexistența prejudiciului, în condițiile în care atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești au fost depuse acte din care rezultă cu certitudine prejudiciul, al cărui cuantum se ridică la 40.841.103,50 RON.

S-a arătat că, în mod nelegal, au fost luate în considerare acte depuse de inculpați la ultimele termene de judecată și care nu au fost puse în discuția părților, iar instanța a omologat raportul de expertiză întocmit de cei trei experți, deși s-a invocat pe parcursul judecății nelegalitatea acestuia, fiind întocmit de trei experți nespecialiști (în domeniul bancar).

în condițiile în care experții nu aveau specializarea bancară, nu se regăsesc pe listele publicate în M. Of. privind experții acreditați de Ministerul Justiției, instanța era obligată să dispună efectuarea unui nou raport, însă în mod nejustificat a respins cererea de efectuare a unei noi expertize în cauză.

S-a învederat că instanța de fond nu a avut în vedere numeroasele demersuri efectuate pentru recuperarea prejudiciului, prin care Banca B. a recuperat o parte din suma datorată, rămânând de recuperat un prejudiciu de 32.470.189 RON la data de 31 decembrie 2007.

S-a invocat faptul că motivarea instanței de fond este în totală contradicție cu dispozitivul, având în vedere că, deși se reține că Banca B. nu a făcut dovada prejudiciului, totuși se dispune o soluție de condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și cu reținerea prevederilor art. 146 C. pen.

S-a susținut că motivarea achitării inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune este contradictorie și contrazisă de actele depuse de Banca B. la dosar, soluția instanței fiind eronată. Totodată, s-a subliniat obligația instanței de a constata că, și în condițiile dezincriminării infracțiunilor prev. de art. 10 din Legea nr. 78/2000, situația de fapt reținută în cauză conducea la reținerea infracțiunilor prevăzute de C. pen.

în consecință, s-a solicitat desființarea în întregime a sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu cererea de efectuare a unei expertize de către trei experți specialiști bancari, membri ai Corpului Experților Tehnici de pe lângă Ministerul Justiției.

Cererea de efectuare a unei noi expertize nu a mai fost susținută, reprezentantul apelantei Banca B. renunțând expres la această solicitare la termenul din 17 noiembrie 2009.

Prin apelul formulat, inculpatul P.S., prin apărătorul ales, a solicitat desființarea în parte a hotărârii primei instanțe și, cu ocazia noii judecăți, adoptarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen., în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.

în expunerea motivelor de apel, inculpatul a susținut în esență că reținerea instanței de fond, în sensul că ar fi acționat abuziv, lezând grav interesele băncii, este eronată, având în vedere că în permanență nu a lucrat decât în interesul instituției bancare.

A fost invocată inegalitatea de tratament cu inculpatul C.D., care a fost achitat pentru infracțiunea menționată, față de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 69/2007, și anume dezincriminarea infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 146 și art. 17 lit. d) și 18 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la analiza încasărilor SC F.S. Târgu Cărbunești, s-a arătat că la dosar se regăsește întocmită capacitatea de rambursare a creditului întocmită de către ofițerul de credite C.F., iar experții au arătat că SC F.S. Târgu Cărbunești putea lua credite mai mari decât cele în discuție.

S-a arătat că la apariția Circularei AA/2002, cele două credite în litigiu erau aprobate, iar prin circulară se suspendase competența de aprobare, iar nu de încheiere a contractelor deja aprobate, aspect confirmat de adresa din 05 februarie 2003 a Direcției de Metodologie și Management al Riscului.

Cu privire la garanțiile luate, s-a precizat că acestea au fost constituite în termen, până la acordarea creditelor, iar după acordarea creditelor au fost constituite garanții suplimentare.

Trecerea la restanță a creditului cu o zi întârziere nu îi poate fi imputată, având în vedere că intra în atribuția ofițerului de credite, conform pct. 599 din Normele metodologice nr. 1/2000 ale Băncii B., iar pe de altă parte, s-a susținut că ultima zi a scadenței era 15 aprilie 2003, deci corect trecerea la restanța s-a realizat a doua zi dimineața.

Hotărârea a fost criticată sub aspectul reținerii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în condițiile inexistenței unui prejudiciu, inculpatul susținând că perturbările grave ale activității sucursalei au apărut după destituirea sa, fiind consecința managementului prost al succesorilor.

Prin apelul formulat, inculpata G.M. a solicitat desființarea sentinței doar sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și adoptarea unei soluții de achitare, întemeiate pe prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a invocat faptul că în mod greșit instanța a reținut ca temei al răspunderii penale aprobarea de către Comitetul Director a creditelor solicitate de SC F.S. Târgu Cărbunești SA, având în vedere că aprobările au fost date pe baza referatelor și documentațiilor prezentate.

S-a invocat faptul că din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că aprobarea și acordarea creditelor s-a încadrat în Normele de creditare nr. 1/2000 ale Băncii B.

Inculpata a susținut că răspunderea sa penală nu poate fi atrasă în calitate de membru al comitetului director, iar în calitate de contabil șef nu avea obligația să verifice propunerile făcute de către șefii compartimentelor de credite și de către ofițerii de credite.

Inculpata a invocat faptul că din nici o probă nu rezultă că ar fi avut cunoștință de Regulamentul de organizare și funcționare XX din noiembrie 2002 privind atribuțiile și răspunderile comitetului director, și nici de circulara AA/2002, în registrul de primire a corespondenței figurând doar semnătura directorului.

Din nici o probă nu a rezultat că ambele credite în litigiu ar fi fost acordate de apelantă, din pct. 473 din Norma nr. 1/2000 a Băncii B. rezultând că directorii acordau creditele pe documente în curs de încasare, indiferent de sumă sau de situația expunerii. S-a arătat că eventualele deficiențe cu privire la acordarea creditelor nu îi pot fi imputate, cât timp din fișa postului și din alte reglementări nu rezultă că avea atribuții pentru verificarea acestora.

De asemenea, trecerea la restanță a creditelor nu intra în atribuțiile sale de serviciu, neputând fi subiect activ pentru această infracțiune.

S-a apreciat că, în mod eronat, instanța a reținut că faptele apelantei au produs o perturbare deosebit de gravă a activității sucursalei, având în vedere că din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a stabilit că nu s-a produs o perturbare la nivel central a activității băncii.

Prin apelul formulat, inculpatul M.I. a solicitat schimbarea temeiului achitării, apreciind că pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni soluția corectă era de achitare conform prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât starea de fapt specifică acestei infracțiuni nu a fost dovedită. Referitor la infracțiunea de înșelăciune, s-a apreciat că atât timp cât fapta a fost incriminată și s-a reținut aplicabilitatea art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, aceleași manopere nu ar putea realiza și elementele constitutive ale infracțiunii menționate, soluția justă fiind cea de achitare, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Pentru infracțiunile de fals reținute în sarcina sa, inculpatul a solicitat o soluție de achitare, conform art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât falsul intelectual nu subzistă, nefiind vorba despre instituții publice, iar pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., care se raportează la art. 288 C. pen., nu s-a reținut nici o stare de fapt.

Prin decizia penală nr. 13/A din 12 februarie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia și de partea civilă Banca B. SA împotriva sentinței penale nr. 160 din 27 iulie 2007 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția penală.

S-a desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals reținute în sarcina inculpaților și soluția adoptată față de acestea, în privința temeiului achitării pentru infracțiunea prev. de art. 323 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.S., G.M., L.D. și N.I. în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații P.S., G.M., L.D. și N.I. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.D. și M.I. în infracțiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații C.D. și M.I. pentru complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia din infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpaților P.S., C.D., N.I., M.I., G.M., L.D., Ț.L. și C.C. în infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen.

S-a schimbat temeiul achitării inculpațiior P.S., C.D., N.I., M.I., G.M., L.D., Ț.L. și C.C. pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 și 1003 C. civ. au fost obligați, în solidar, inculpații P.S. și G.M. la plata sumei de 32.470.189 RON în favoarea părții civile Banca B. SA, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor inculpaților P.S. și G.M. prin ordonanța din 02 iulie 2003 a Parchetului Național Anticorupție.

Au fost obligați inculpații P.S. și G.M. la plata sumei de 14.499,20 RON fiecare în favoarea părții civile Banca B. SA, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la fond.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

S-au respins ca nefondate apelurile formulate de inculpații P.S., G.M. și M.I. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că starea de fapt reținută de prima instanță este corespunzătoare, în acord cu probele existente la dosar. în esență, aceasta nu a fost contestată, doar anumite aspecte legate de data aprobării creditelor, dispozițiile legale aplicabile, reglementări încălcate.

Astfel, inculpații P.S., G.M. și N.I., semnatari ai contractelor de creditare, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., iar inculpații C.D. (director al Sucursalei Băncii B. Sucursala G. la acea dată), M.I. (director al SC R. SRL), L.D. (ofițer de credite la Banca B. Sucursala N.), Ț.L. (administrator de cont la Banca B. Sucursala N.) și C.C. (administrator de cont la Banca B. Sucursala N.) pentru complicitate la această infracțiune, reținându-se în esență că, prin manopere dolosive, constând în încălcări ale normelor de creditare, au indus, respectiv au înlesnit inducerea în eroare a Centralei Băncii B. și au cauzat un prejudiciu unității bancare.

Instanța de fond a adoptat o soluție de achitare față de toți inculpații, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât infracțiunea de înșelăciune este îndreptată împotriva patrimoniului, iar urmarea trebuie să se materializeze într-o pagubă, însă Banca B. nu a făcut dovada existenței prejudiciului.

Fără a subscrie argumentelor primei instanțe referitoare la lipsa prejudiciului, instanța de apel a apreciat că soluția de achitare adoptată este cea corespunzătoare, însă întemeiat pe alte considerente.

întreaga activitate infracțională imputată inculpaților s-a circumscris modalității, apreciate nelegale, de aprobare și acordare a creditelor și, pornind de la aceeași unitate faptică, prin actul de sesizare s-au dat multiple încadrări juridice și s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive atât ale infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cât și ale infracțiunilor de înșelăciune, respectiv abuz în serviciu.

în mod forțat, s-a argumentat că toate acțiunile vizând activitatea de creditare pot îmbrăca forma unei înșelăciuni cu consecințe deosebit de grave în dauna patrimoniului Băncii B., în realitate reprezentând acțiuni ce ar realiza doar elementul material ai laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu și aceasta doar în contextul dezincriminării infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, întocmirea personală a referatului de creditare de către inculpatul P.S., referat în care a prezentat bonitatea clientului SC F.S. Târgu Cărbunești și capacitatea acestuia de rambursare a creditelor solicitate, nu poate reprezenta o acțiune de inducere în eroare a societății bancare, al cărei reprezentant era.

în calitate de director al sucursalei, inculpatul era membru al comitetului director, organism care avea competența legală de a aproba credite, în limitele stabilite de normele interne ale băncii și cu respectarea procedurilor, astfel că prin prezentarea unor aspecte pretins nereale cu privire la bonitatea solicitantului și la capacitatea de rambursare, inculpatul ar fi indus în eroare organismul abilitat să aprobe creditele, al cărui membru era, iar în nici un caz centrala Băncii B.

De asemenea, nu se poate aprecia că acordarea unui credit cu depășirea competențelor de aprobare ar reprezenta o manoperă dolosivă, de natură a induce în eroare centrala Băncii B., pentru a fi atrasă incidența prevederilor art. 215 alin. (2) C. pen. O atare activitate realizează în mod distinct latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținută în sarcina inculpatului, în realitate fiind vorba despre o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, în accepțiunea art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Actele false la care se face referire, care ar fi atestat în mod nereal o situație financiară mult mai prosperă pentru SC F.S. Târgu Cărbunești și care au stat la baza acordării creditelor nu pot fi reținute ca mijloace frauduloase de inducere în eroare, în condițiile în care creditele au fost acordate independent de circumstanțe. Mai mult, în lipsa celorlalte elemente ale infracțiunii de înșelăciune, doar existența acestor acte nu poate determina reținerea infracțiunii menționate în sarcina inculpaților.

în acest sens, utilizarea actelor respective ar fi putut fi de natură să inducă în eroare partea contractantă, în speță Sucursala N., iar în această ipoteză ar fi fost exclusă reaua credință a angajaților băncii și îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

Astfel, în contextul menționat, instanța de apel a apreciat că cele două infracțiuni se exclud reciproc, nefiind posibilă reținerea ambelor în sarcina acelorași persoane.

Cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., prin apelul formulat s-a apreciat că pentru executarea contractelor, în baza mențiunilor false referitoare la data încheierii contractelor, competența sucursalei de acordare a creditelor și a raportărilor false către centrală, au fost suplimentate plafoanele de creditare, astfel încât sumele aprobate prin cele două contracte să poată fi acordate efectiv SC F.S. Târgu Cărbunești.

Din examinarea actelor dosarului rezultă însă că tragerile din credit s-au efectuat la 03 martie 2003 și 04 martie 2003, iar plafoanele au fost suplimentate ulterior, la data de 10 martie 2003, după ce SC F.S. Târgu Cărbunești a beneficiat efectiv de sumele aferente celor două credite, astfel că raționamentul expus în cadrul motivelor de apel nu poate fi primit. în acest sens, instanța de apel a menționat adresa din 30 iulie 2003 a Băncii B. Sucursala Județeană G., trimisă Direcției audit din cadrul Băncii B., prin care se comunică faptul că redistribuirea plafoanelor aprobate s-a realizat efectiv la data de 10 martie 2003.

Mai mult, este greu de crezut că centrala băncii putea fi indusă în eroare cu privire la limitele competenței sucursalei de acordare a creditelor, în condițiile în care aceste competențe erau stabilite clar prin normele interne ale băncii.

Nu poate constitui element material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. nici împrejurarea că inculpatul P.S., împreună cu ceilalți coinculpați, angajați ai Băncii B. Sucursala N., au permis efectuarea tragerilor din credit anterior intrării în vigoare a contractelor și mai înainte de constituirea garanțiilor.

Nu rezultă în ce modalitate s-a realizat astfel o inducere în eroare a Centralei Băncii B., în condițiile în care părți contractante au fost Sucursala N. și SC F.S. Târgu Cărbunești, iar înșelăciunea în convenții presupune inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Așadar, înșelăciunea în convenții privește strict părțile contractante, iar raportat la speța dedusă judecății nu se poate reține că inculpații, în calitate de reprezentanți, respectiv angajați ai sucursalei, s-au indus pe sine în eroare în relațiile contractuale derulate cu SC F.S. Târgu Cărbunești.

Instanța de apel a apreciat că toate elementele relevate se pot circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 248¹C. pen. în ceea ce privește inculpații - angajați ai băncii, iar nu infracțiunii de înșelăciune.

Acestea sunt considerentele pentru care instanța de apel a apreciat că soluția de achitare adoptată de instanța de fond în privința infracțiunii de înșelăciune, respectiv complicitate la înșelăciune, este cea corectă, chiar dacă a fost fundamentată pe alte argumente, vizând lipsa oricărui prejudiciu cauzat Băncii B. Achitarea se impune ca urmare a lipsei elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune, lipsind acțiunile specifice acesteia, iar nu ca o consecință a lipsei urmărilor patrimoniale.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că raționamentul primei instanțe, deși bazat pe concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, nu poate fi primit, însă considerentele care au dus la această concluzie vor fi expuse pe larg cu ocazia analizării următorului motiv de apel.

Instanța de apel a mai constatat că în sarcina inculpaților a fost reținută și încadrarea de la art. 215 alin. (4) C pen., privind emiterea unui CEC asupra unei instituții de credit sau asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară.

în speță, nici unul dintre inculpații trimiși în judecată nu au emis CEC-urile care au stat la baza acordării creditului nr. YY din 30 decembrie 2002, acestea aparținând altor societăți, în speță SC R.O. SRL și SC T. SRL București, fiind emise în favoarea societăților din grupul M.L. și girate succesiv în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești. Or, potrivit art. 13 din Legea nr. 59/1934, trăgătorul este cel care răspunde de plată, astfel că nici unul dintre inculpați nu poate avea calitatea de subiect activ raportat la această încadrare.

Raționamentul expus cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în ceea ce îl privește pe inculpatul P.S., este valabil și în cazul inculpatei G.M., soluția de achitare adoptată față de aceasta fiind criticată sub aceleași aspecte.

în plus, în sarcina acesteia s-a reținut că a conceput și realizat mecanismul deschiderii de cont pentru SC F.S. Târgu Cărbunești, la data de 03 martie 2003, când au fost acordate sumele de 246 miliarde ROL, respectiv 30 miliarde ROL.

La simpla examinare a activității imputate s-a constatat că aceasta nu este de natură să realizeze elementul material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune. Astfel, pe de o parte, nu se poate constata în ce manieră partea civilă ar fi fost indusă în eroare, iar pe de altă parte, deschiderea contului în vederea virării sumelor creditate reprezintă un act de punere în executare a contractelor încheiate, neavând o relevanță distinctă.

Cu privire la inculpatul N.I., în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului, prin criticile formulate în apel s-a arătat că elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni s-a realizat prin faptul că inculpatul a pretins în mod nereal că ar avea calitatea de administrator al SC F.S. Târgu Cărbunești la data încheierii contractelor de creditare.

Instanța de apel nu a reținut această critică, față de împrejurarea că în Adunarea Generală a Acționarilor desfășurată la data de 18 octombrie 2002, inculpatul a fost desemnat administrator unic al societății, iar la data de 24 octombrie 2002 a fost întocmit actul adițional la actul constitutiv, după care, prin rezoluția din 18 decembrie 2002, Oficiul Registrului Comerțului a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare.

Abia la data de 14 mai 2003, ulterior contractării creditelor în litigiu, prin decizia nr. 795/2003 a Curții de Apel Craiova a fost anulată dispoziția privind instituirea administratorului unic al societății, astfel că nu se poate reține că, la data semnării contractelor, inculpatul nu avea calitatea cerută și că ar fi indus în eroare banca în legătură cu această împrejurare.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor Legii nr. 31/1990, respectiv constituirea garanțiilor cu nerespectarea art. 143 din actul normativ menționat, în lipsa aprobării Adunării Generale a Acționarilor, ar fi de natură să atragă răspunderea administratorului în raport cu societatea, însă nu pot constitui împrejurări care să determine inducerea în eroare a băncii, aceasta în condițiile în care garanțiile constituite au fost executate silit ulterior, tocmai în vederea recuperării creanțelor, deci nu au fost afectate de vicii.

Instanța de apel a reținut și existența unui mandat expres dat inculpatului N.I. pentru încheierea unor contracte de garanție vizând bunurile societății, fapt ce rezultă din publicarea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor în M. Of. din 27 mai 2003.

Cu privire la mijloacele frauduloase utilizate de inculpat pentru obținerea creditelor, au fost invocate 900 facturi fictive, care nu ar fi avut corespondent în operațiuni comerciale reale și care ar fi fost folosite pentru a crea aparența capacității de rambursare a creditelor la scadență, mijloace frauduloase care constituie prin ele însele infracțiuni de fals.

Pentru considerentele expuse cu ocazia analizării elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals reținute în sarcina acestui inculpat, instanța de apel a reținut că infracțiunea de înșelăciune nu subzistă nici în forma prevăzută de alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), nefiind dovedită cu certitudine activitatea operațiunilor comerciale reflectate în facturile invocate.

în plus, instanța de apel a reținut că, dacă s-ar proceda la reținerea infracțiunii de înșelăciune în sarcina inculpatului N.I., ar fi exclusă atunci reaua credință a persoanelor responsabile de acordarea creditelor în litigiu și, pe cale de consecință, nu ar mai putea fi reținută și infracțiunea de abuz în serviciu în sarcina funcționarilor bancari responsabili, cele două infracțiuni, prin elementele lor specifice, excluzându-se reciproc, după cum s-a arătat și mai sus.

Raportat la soluția de achitare adoptată față de autori, soluție ce se impune a fi menținută, pentru considerentele expuse, instanța de apel a reținut că nu subzistă nici forma de participație a complicității, reținută în sarcina celorlalți inculpați.

Pe lângă acest argument, care exclude de plano pronunțarea unei soluții de condamnare pentru complici, chiar analizând criticile aduse raportat la fiecare inculpat în parte, instanța de apel a constatat că nu subzistă elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

Astfel, cu privire la inculpata L.D., s-a reținut că aceasta a fost complice la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina celorlalți inculpați, întrucât în calitate de ofițer de credite la Banca B. Sucursala N., a semnat referatul de creditare întocmit de inculpatul P.S. pentru martorul C.I., iar acest act a stat la baza acordării celor două credite din contractele XX și YY/2002.

De asemenea, a întocmit 8 note contabile din 04 martie 2003 pentru acordarea creditului în sumă de 276 miliarde ROL în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești.

Din probele administrate în cauză a rezultat că referatul de creditare a fost întocmit de inculpatul P.S., semnat de inculpata L.D. în locul martorului C.I., însă dintr-o eroare, rectificată ulterior, neexistând date din care să rezulte că inculpata a fost cea care a consemnat datele referitoare la bonitatea SC F.S. Târgu Cărbunești, respectiv cu privire la capacitatea societății de rambursare a creditelor acordate.

în acest sens, instanța de apel a reținut că la dosarul de urmărire penală se regăsesc două referate, unul semnat de inculpată în condițiile arătate, iar celălalt nesemnat.

în declarațiile date, care se coroborează cu declarațiile martorelor T.I. și C.F., inculpata L.D. a explicat împrejurările în care a ajuns să semneze referatul de creditare, împreună cu alte documente, cu toate că nu l-a întocmit.

De asemenea, deși inculpatul P.S. a susținut că i-a dat dispoziție verbală inculpatei L.D. să se ocupe de documentația necesară creditării SC F.S. Târgu Cărbunești, în condițiile în care conform fișei postului aceasta se ocupa de clienții persoane fizice, nu a negat faptul că a întocmit personal partea a doua a referatului, în care a realizat o detaliere a activității solicitantului, cu atestarea unor împrejurări apreciate reale.

în condițiile arătate, nu se poate reține că prin pretinsa sa activitate, inculpata ar fi înlesnit inducerea în eroare a Băncii B. Centrală, cu consecința producerii unor prejudicii importante.

în legătură cu cele 8 note contabile întocmite, instanța de apel a reținut că acestea vizează aspecte legate de punerea în executare a contractelor de creditare încheiate, inculpata fiind obligată la întocmirea acestora în virtutea atribuțiilor sale de serviciu.

Din moment ce creditarea a fost aprobată, contractele semnate de organele abilitate, întocmirea notelor contabile era necesară pentru reflectarea corectă în contabilitate a acordării sumelor cuprinse în contractele de creditare. Pentru aceste motive, nu se poate reține că prin activitatea desfășurată, inculpata ar fi înlesnit inducerea în eroare a vreunei persoane.

Cu privire la complicitatea la înșelăciune reținută în sarcina inculpatelor Ț.L. și C.C., constând în neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în sensul că nu au verificat documentația care a stat la baza acordării creditelor din 3-4 martie și 24 martie 2003, instanța de apel a reținut că la simpla examinare a criticilor aduse se constată că acestea nu se circumscriu laturii obiective a infracțiunii imputate. Chiar în motivele de apel se face referire la o neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu, iar nu la o activitate care, prin natura ei, a înlesnit acordarea creditelor în litigiu, prin inducerea în eroare a centralei băncii.

în ceea ce îl privește pe inculpatul C.D., fostul director al Băncii B. - Sucursala Județeană G., criticile aduse au vizat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de complicitatea la înșelăciune, acesta fiind acuzat că a dispus întocmirea unor raportări false la centrală cu privire la situația creditelor acordate SC F.S. Târgu Cărbunești.

Instanța de apel nu a subscris argumentelor expuse de acuzare, având în vedere că din actele dosarului a rezultat că imediat după ce s-a constatat acordarea creditelor de către Banca B. Sucursala N., acesta a dispus efectuarea unui control la sucursală pentru verificarea situației, după care, la data de 06 martie 2003, în ședința comitetului director al sucursalei județene, s-a decis ca raportarea la centrală să fie efectuată doar în ipoteza intrării la restanță a creditelor acordate.

Astfel, decizia de a raporta situația creată prin acordarea creditelor de către Sucursala N. numai la intrarea creditelor la restanță nu a aparținut exclusiv inculpatului C.D., ci a fost voința membrilor comitetului director, astfel că nu se poate proceda la tragerea acestuia la răspundere pentru manifestarea de voință a forului de conducere a sucursalei județene.

în acest sens, instanța de apel a indicat documentele aflate la dosar, respectiv procesul verbal încheiat în ședința comitetului director din 06 martie 2003.

Nu poate fi reținut nici raționamentul privind solicitarea de suplimentare a plafoanelor, pentru ca sumele să poată fi acordate integral, tocmai pentru considerentele expuse mai sus, când a fost analizată situația inculpatului P.S. Cererea de suplimentare a plafoanelor acordate a fost aprobată la data de 10 martie 2003, dată la care sumele creditate fuseseră deja virate societății solicitante.

în legătură cu inculpatul M.I., în sarcina căruia s-a susținut existența infracțiunii de complicitate la înșelăciune, întrucât a semnat contractele de creditare nr. XX și YY/2002 și l-a ajutat pe inculpatul N.I. să intre în posesia unor instrumente de plată care nu aveau corespondent în activități comerciale, iar emitentul nu avea disponibil în cont, creând astfel aparența că SC F.S. Târgu Cărbunești va putea să onoreze obligațiile contractuale și să restituie creditele luate, instanța de apel a constatat că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, inculpatul M.I. nu a fost semnatar al contractelor de creditare, ci a semnat ulterior acordării creditelor contractele de garanție suplimentară, aducând în garanție bunuri ale societăților pe care le reprezenta, bunuri care de altfel au și fost executate silit, în procedura de recuperare a sumelor restante.

Cele 44 de instrumente de plată nu au fost emise de societăți din grupul M.L., societățile menționate fiind doar beneficiarele cecurilor și biletelor la ordin, girate ulterior în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești.

Lipsa disponibilului la tras nu este imputabilă inculpatului, ci emitenților instrumentelor de plată, în acord cu dispozițiile cuprinse în Legea cecului, astfel că nu se poate considera că inculpatul, cu intenția specifică infracțiunii prev. de art 215 C. pen., a creat aparența că SC F.S. își va putea onora obligațiile contractuale.

Pentru toate considerentele expuse, instanța de apel a apreciat ca fiind corectă soluția de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., respectiv pentru complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

Cu privire la greșita respingere a acțiunii civile în condițiile condamnării pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracțiune de prejudiciu, instanța de apel a apreciat că acest motiv de apel este fondat.

Raționamentul primei instanțe, care a condus la respingerea acțiunii civile exercitate de Banca B., pe considerentul lipsei dovezilor privind cauzarea unui prejudiciu, față de toate garanțiile constituite, a fost bazat pe concluziile expertizei întocmite în cauză, în fața instanței de fond, prin care s-a menționat că în patrimoniul Băncii B. nu s-a produs vreo pagubă.

Experții au luat în considerare faptul că banca avea constituite provizioane specifice de risc, astfel că în evidența contabilă a Băncii B. Sucursala N. nu a rezultat un prejudiciu din contractele de credit nr. XX și YY/2002.

Totodată, s-a luat în considerare faptul că banca a preluat prin cesiune, spre încasare, de la societățiile R.O. și T. București, creanțe în valoare de 306 miliarde ROL și și-a constituit garanții reale - gajuri și ipoteci - în sumă de 605 miliarde ROL.

Bazat pe opinia experților, prima instanță a apreciat că banca nu a întreprins nimic pentru valorificarea garanțiilor, care acopereau cuantumul sumelor datorate, iar eventualul prejudiciu putea fi reclamat doar dacă, în urma valorificării garanțiilor, nu s-ar fi recuperat suma cerută.

Instanța de apel nu a împărtășit opinia primei instanțe, având în vedere că din actele depuse la dosar de către partea civilă Banca B. au rezultat demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor datorate de SC F.S. Târgu Cărbunești. Astfel, banca s-a înscris la masa credală, conform notificării din 14 iunie 2004, figurând în tabloul creditorilor cu creanțe necontestate, garantate în valoare de 389.199 milioane ROL, aferente contactelor de credit nr. XX și YY, aspect menționat inclusiv în expertiză.

La solicitarea instanței de apel, partea civilă Banca B. a depus la dosar înscrisuri, din care rezultă detaliat toate demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor acordate prin contractele de credit în litigiu, totalul sumelor încasate în contul creanțelor Băncii B. față de SC F.S. Târgu Cărbunești fiind de 8.846.531,07 RON, totalul sumelor nerecuperate ridicându-se la 32.470.189 RON.

Existența prejudiciului efectiv suferit de partea civilă rezultă și din certificatele emise de lichidatorul SC F.S. Târgu Cărbunești, prin care se atestă, la închiderea lichidării societății, creanțele nerecuperate de partea civilă.

De menționat că în urma închiderii procedurii lichidării, SC F.S. Târgu Cărbunești a fost radiată din Registrul Comerțului.

Nu se poate afirma așadar că banca a rămas în pasivitate și nu și-a valorificat garanțiile constituite. Este cert că bunurile aduse în garanție au fost evaluate la data încheierii contractelor de garanție, însă din valorificarea lor efectivă, nu s-au putut recupera sumele datorate, banca fiind astfel prejudiciată.

în ceea ce privește provizioanele specifice de risc, la care experții au făcut referire, instanța de apel a reținut că acestea reprezintă rezerve constituite de bancă pentru acoperirea eventualelor pierderi ce pot rezulta din activitatea curentă și se evidențiază prin înregistrarea pe cheltuieli. Potrivit normelor Băncii Naționale a României, băncile comerciale sunt obligate să regularizeze lunar provizioanele de risc.

Existența acestor provizioane nu exclude însă prejudiciul încercat de bancă în urma nerambursării creditelor acordate, pentru simplul fapt că acoperirea contabilă se realizează tot din banii băncii.

Astfel, este cert că prin acordarea sumelor menționate în contractele de creditare banii au ieșit efectiv din patrimoniu băncii. La fel de cert este faptul câ debitoarea SC F.S. Târgu Cărbunești nu a fost în măsură să restituie împrumuturile contractate, deci banii nu au reintrat în patrimoniul băncii.

Evidențierea în contabilitate a prejudiciului suferit, respectiv regularizarea provizionului specific de risc nu semnifică o recuperare a banilor, ci acordă băncii posibilitatea de a funcționa în continuare, fără a intra într-o eventuală insolvabilitate. Aceasta nu semnifică însă că banca nu a suferit nici un prejudiciu, doar pe motiv că evidențele contabile nu reflectă o atare pagubă.

Dacă s-ar accepta raționamentul primei instanțe, referitor la provizioanele de risc, ar însemna că banca nu este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor prin valorificarea garanțiilor, întrucât prejudiciul ar fi acoperit prin simpla constituire a provizioanelor.

Or, nu s-a contestat calitatea de creditor al Băncii B. în nici o procedură derulată pentru recuperarea sumelor ce au făcut obiectul contractelor de credit nr. XX și YY/2002.

Așadar, contrar concluziilor primei instanțe, instanța de apel a constatat că în cauză au fost dovedite cu certitudine atât existența, cât și întinderea prejudiciului suferit de partea civilă Banca B. prin acordarea creditelor în litigiu, această condiție stipulată de art. 998 și urm. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale fiind îndeplinită.

Analiza celorlalte cerințe impuse de textele menționate se realizează prin raportare la faptele imputate inculpaților, pentru a determina faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu și persoanele responsabile.

După cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului anterior de apel, infracțiunea de înșelăciune, indiferent de forma de participație, nu subzistă în contextul probator administrat, și aceasta independent de existența sau inexistența prejudiciului.

Instanța de apel a constatat că doar infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și cu referire la art. 146 C. pen., reținute în sarcina inculpaților P.S., G.M. și C.D. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 248, 248¹ rap. la art. 17 din Legea nr. 78/2000, prin natura lor, sunt infracțiuni de prejudiciu și astfel doar acestea ar fi susceptibile de a constitui fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, în accepțiunea art. 998 C. civ.

Prima instanță a reținut existența acestor infracțiuni în sarcina inculpaților P.S. și G.M., pentru care a adoptat o soluție de condamnare, inculpatul C.D. fiind achitat, pe considerentul lipsei elementelor constitutive.

Răspunzând și motivelor de apel ale inculpaților P.S. și G.M., care au criticat hotărârea instanței de fond doar sub acest aspect, instanța de apel a constatat următoarele:

Din actele dosarului rezultă cu certitudine că inculpații P.S. și G.M., în calitate de membri ai Comitetului Director al Sucursalei N. a Băncii B., nu și-au respectat atribuțiile de serviciu și au procedat la aprobarea și acordarea creditelor în valoare de 296 miliarde ROL în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești cu nerespectarea normelor de creditare instituite prin normele băncii.

în acest sens, instanța de apel a achiesat considerentelor expuse de prima instanță și a făcut următoarele precizări, raportat la criticile expuse:

Prin aprobarea creditelor în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești, inculpații au încălcat Normele metodologice nr. 1/2000 ale Băncii B. privind activitatea de creditare, și anume pct. 468 care reglementează nivelul de competență la aprobarea creditelor. Astfel, s-a aprobat o expunere pe client de 296 miliarde ROL (echivalentul la acea dată a 8.800.000 dolari SUA), în condițiile în care limita de competență era de maxim 600.000 dolari SUA, competențele de aprobare fiind la nivelul Centralei Băncii B.

încălcarea acestei norme a fost constatată cu ocazia controalelor efectuate, atât de către Banca B., cât și de către Banca Națională a României și a fost menționată inclusiv de inculpatul C.D., în procesul verbal încheiat la data de 04 martie 2003 cu prilejul deplasării la Sucursala N. pentru efectuarea unui control, în urma constatării creșterii angajamentelor la nivelul sucursalei.

Apărările inculpatului P.S., în sensul că avea competențe nelimitate în acordarea creditelor conform prevederilor art. 468 și 473 din Normele metodologice nr. 1/2000, nu pot fi primite, în condițiile în care, din nota întocmită de Banca B., existentă la dosar, rezultă că în urma controalelor efectuate în perioada 29 octombrie - 01 noiembrie 2002 (deci anterior aprobării creditelor în litigiu), au fost constatate o serie de abateri de la Normele metodologice nr. 1/2000, fiind acordate credite pe documente în curs de încasare în favoarea SC R. SA (din Grupul M.L.), prin depășirea competențelor. Așadar, deși anterior inculpatul fusese sancționat cu reducerea salariului pentru nerespectarea normelor care reglementau limitele de competență la acordarea creditelor pe documente în curs de casare, a continuat să procedeze în același mod, fiind exclusă buna-credință.

De asemenea, s-a constatat și încăicarea prevederilor Circularei nr. 10/2002, prelucrată la nivelul sucursalei la data de 27 februarie 2002, circulară care interzicea aprobarea și acordarea creditelor pe cecuri postdatate și girate.

Circulara prevede la pct. 3.19 făptul că metodologia de aprobare și acordare a creditelor pe cecuri remise spre încasare, prezentată în cuprinsul său, înlocuiește integral lit. 11, Secțiunea 2, Cap. VIII din Normele metodologice nr. 1/2000, precum și orice alte reglementări contrare în domeniu.

Pe cale de consecință, apărările inculpatului P.S., în sensul că au fost respectate normele de creditare incidente, nu pot fi primite.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit aceieiași circulare (pct. 3.4), cecurile simple pot fi creditate doar dacă beneficiarii acestora derulează prin bancă cifre de afaceri semnificative și încasările lor, pe ultimele 30 zile anterioare primirii cererii de creditare, au fost de cel puțin 2 ori mai mari decât valoarea creditului solicitat, condiție nerespectată în speță. Astfel, SC F.S. Târgu Cărbunești efectuase în luna noiembrie 2002 două operațiuni bancare, iar în luna decembrie 2002 trei transferuri, iar totalul încasărilor prin conturile Băncii B. cu 30 zile înaintea aprobării creditului a fost de 2.354.000.000 ROL, iar creditul de scont acordat a fost în valoare de 276.000.000.000 ROL, aspect ce nu mai necesită comentarii suplimentare.

Cu privire la circulara AA din 09 decembrie 2002, prin care s-a suspendat competența de aprobare a creditelor pe cecuri la toate unitățile din subordine, circulară înregistrată la nivelul Sucursalei N. la data de 13 decembrie 2002, instanța de apel a reținut că susținerile inculpatului P.S., referitoare la obiectul suspendării, sunt corecte.

Astfel, într-adevăr, circulara suspenda competențele de aprobare a creditelor pe cecuri, iar nu acordarea acestora în condițiile aprobării lor anterioare apariției circularei. Având în vedere că din actele dosarului nu a rezultat cu certitudine că aprobarea creditelor a avut loc ulterior apariției circularei (ședința comitetului director prin care creditele au fost aprobate s-a ținut la data de 22 noiembrie 2002, iar contractele au fost încheiate la 30 decembrie 2002), instanța de apel a apreciat că, referitor la încălcările acestei circulare, există un dubiu care profită inculpaților.

Aceeași concluzie se impune și cu privire la acuzația de trecere a creditului la restanță cu o zi întârziere, reținută ca o abatere de la îndatoririle de serviciu ale inculpaților P.S. și G.M. Astfel, la data de 15 aprilie 2003, creditul de 276 miliarde ROL era scadent, debitorul având încă posibilitatea de a-l achita, fiind ultima zi de plată. Era firească trecerea lui la restanță la data de 16 aprilie 2003, după expirarea termenului legal de rambursare.

Instanța de apel a reținut însă că în speță au fost încălcate alte dispoziții legale privind constituirea garanțiilor, acestea fiind constituite ulterior încheierii contractelor de creditare, la datele de 03 martie, respectiv 06 martie 2003. De asemenea, evaluarea bunurilor mobile și imobile aduse în garanție s-a realizat ulterior încheierii contractelor de credit, în perioada 28 februarie - 6 martie 2003, contrar pct. 555 din Normele metodologice nr. 1/2000.

Instanța de apel a reținut încălcarea normelor de creditare și în ceea ce privește creditul acordat la data de 24 martie 2003, în valoare de 276 miliarde ROL, conform actului adițional la contractul de credit nr. YY din 30 decembrie 2002. Acuzarea a susținut că este vorba despre un nou contract de creditare, pe când inculpații, în apărare, au invocat faptul că a fost vorba doar despre o prelungire a termenului de rambursare a creditului pe cecuri acordat anterior, aspect confirmat de experți.

Instanța de apel a constatat că în actul adițional se face referire expresă la acordarea unui credit pe cecuri, iar nu la o prelungire a termenului de rambursare, situație în care apreciază că era necesară respectarea tuturor normelor anterior menționate, iar în plus, a intervenit și nerespectarea prevederilor circularei nr. 4/2003, care atribuia centralei Băncii B. competența de acordare a acestui tip de credite pe documente în curs de încasare.

în consecință, pentru toate considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că activitatea de creditare a inculpaților P.S. și G.M., membri ai comitetului director și factori de decizie la nivelul Sucursalei N., se circumscrie infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de ari 246 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și cu referire la art. 146 C. pen.

Inculpații au nesocotit normele interne privind activitatea de creditare, au acordat SC F.S. Târgu Cărbunești credite cu depășirea competențelor legale, credite care nu au fost rambursate, fiind cauzat băncii un prejudiciu cert, în condițiile expuse anterior.

Apărările inculpatei G.M., în sensul că din probe nu rezultă că ar fi acordat creditele în litigiu, întrucât potrivit art. 47.3 din Norma nr. 1/2000 a Băncii B. directorii acordau credite pe documente în curs de încasare, nu pot fi primite, în condițiile în care inculpata a fost membră a comitetului director și semnatară a contractelor de credit încheiate cu SC F.S. Târgu Cărbunești, context în care nu poate fi exonerată de răspundere.

Chiar dacă s-ar reține că aprobările creditelor au fost date pe baza documentațiilor întocmite de terțe persoane, inculpata nu poate invoca necunoașterea competențelor de aprobare a creditelor sau a dispozițiilor circularei 10/2002, care a fost prelucrată la nivelul sucursalei.

Pentru motivele arătate, instanța de apel a apreciat că soluția de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și cu referire la art. 146 C. pen. este corespunzătoare.

Reținând aceasta, precum și existența prejudiciului reclamat de Banca B., instanța de apel a constatat că în sarcina inculpaților P.S. și G.M. se conturează elementele răspunderii civile delictuale, urmând ca în acord cu principiile care guvernează această instituție, să fie obligați la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă, în cuantum de 32.470.189 RON, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat, conform înscrisurilor existente la dosarul Curții de Apel Alba lulia.

Instanța de apel a constatat că în această modalitate s-a răspuns și criticilor formulate de apelanta Banca B., sub aceste aspecte apelul formulat de aceasta fiind fondat.

în ceea ce îl privește pe inculpatul C.D., achitat în primă instanță pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instanța de apel a reținut că soluția este cea corespunzătoare.

Inculpatului i s-a imputat faptul că, în calitate de director al Sucursalei Județene G., cu ocazia controlului efectuat la data de 04 martie 2003 la Sucursala N. a constatat existența unor deficiențe și a dispus ca situația să nu fie raportată la centrală decât în ipoteza nerecuperării creditelor; în aceeași calitate nu a luat măsuri pentru prevenirea activităților nelegale, iar la data de 03 martie 2003 a solicitat suplimentarea plafoanelor, după care a dispus repartizarea lor la Sucursala N.

O parte din aceste activități au fost deja analizate, cu prilejul examinării întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, reținute în sarcina acestui inculpat. Ca și în cazul celorlalți inculpați, s-a realizat o multiplă incriminare, bazată pe aceeași unitate faptică.

Răspunzând criticilor aduse referitor la această infracțiune, instanța de apel a reiterat faptul că raportarea situației ivite la nivelul Sucursalei N. la Centrală, doar în ipoteza trecerii creditelor la scadență, a fost decisă în ședința comitetului director din 06 martie 2003, nu a fost actul unilateral de voință al inculpatului. Potrivit atribuțiilor care îi reveneau, nu inculpatul C.D. era responsabil de activitatea Sucursalei N., ci coordonarea, îndrumarea și controlul asupra activității Sucursalei N. reveneau directorul adjunct al sucursalei județene, în speță numitului F.C., aspect confirmat în declarațiile date de acesta și în raportul de expertiză întocmit în cauză, în care se invocă scrisoarea nr. RR/2003 a conducerii Băncii B.

Cererea de suplimentare a plafoanelor nu poate fi considerată, în sine, o nerespectare a atribuțiilor de serviciu, cât timp repartizarea efectivă a plafoanelor a fost realizată la data de 10 martie 2003, după ce s-au efectuat tragerile din credit, astfel că nu se poate reține vreo contribuție a inculpatului la cauzarea prejudiciului în patrimoniul Băncii B.

Dimpotrivă, la momentul la care a luat cunoștință de situația creată la nivelul Sucursalei, ca urmare a depășirii plafoanelor acordate, inculpatul a dispus efectuarea unui control, iar în procesul verbal întocmit a consemnat toate neregulile constatate în activitatea de creditare.

Mai mult, a luat măsuri pentru constituirea unor garanții suplimentare, iar la 04 aprilie 2003 a solicitat Centralei Băncii B. luarea unor măsuri sancționatorii față de inculpatul P.S., raportat la deficiențele constatate.

în acest context, nu pot fi reținute elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 248 rap. la art. 248¹C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și cu referire la art. 146 C. pen. în sarcina inculpatului C.D., soluția de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind corectă.

Instanța de apel a mai reținut că instanța de fond, adoptând o soluție de achitare față de acest inculpat, nu a mai procedat la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă agravată, deși aceasta din urmă ar fi fost calificarea corectă, având în vedere faptul că Banca B. este o persoană juridică privată, iar nu un organ sau instituție de stat, ori o unitate la care se referă art. 145 C. pen. Cum în speță, raportat la considerentele expuse, nu sunt îndeplinite nici elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu s-a mai procedat, strict formal, la schimbarea încadrării juridice, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a criticat hotărârea sub acest aspect.

Sub aspectul criticii vizând greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor având în vedere că la examinarea motivelor de apel precedente, instanța de apel a analizat și soluțiile de achitare a inculpaților pentru infracțiunile de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, respectiv abuz în serviciu (ultima în ceea ce îl privește pe inculpatul C.D.), au fost examinate doar celelalte infracțiuni imputate inculpaților, respectiv falsurile și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, cu luarea în considerare a faptului că motivele de apel ale Direcției Naționale Anticorupție au fost suplimentate în privința acestora.

Referitor la infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 Iit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.S., G.M., L.D. și N.I., respectiv la infracțiunile de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 Iit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 Iit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.D. și M.I., instanța de apel a constatat că raționamentul primei instanțe, care a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora, deoarece nici unul dintre inculpați nu are calitatea cerută de lege, este corect.

Art. 289 C. pen. privește falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări. înscrisul oficial este definit în art. 150 alin. (2) C. pen., care face trimitere la art. 145 C. pen., unde este definit termenul public. Raportat la accepțiunea textului legal și la împrejurarea că Banca B. este o persoană juridică de drept privat, independent de procentul de capital deținut de stat, instanța de apel a constatat că nu pot fi acceptate susținerile Parchetului, în sensul că Banca B. ar fi o persoană juridică de interes public, un atare tratament diferențiat raportat la alte persoane juridice cu capital privat nefiind justificat. Același raționament este valabil și pentru inculpații N.I. și M.I., reprezentanți ai unor societăți comerciale, persoane juridice private, în sarcina cărora nu pot fi reținute infracțiuni precum falsul intelectual sau uzul de fals, în prima teză reglementată de art. 291 C. pen.

De altfel, sub acest aspect motivele de apel ale Direcției Naționale Anticorupție au fost precizate, solicitându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Raportat la considerentele expuse și la starea de fapt reținută în rechizitoriu, instanța de apel a apreciat că solicitarea este întemeiată, faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, fiind susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor menționate, iar nu pe cele ale infracțiunilor de fals intelectual, respectiv uz de fals.

Probatoriul administrat conturează însă un dubiu serios cu privire la comiterea acestor infracțiuni de către inculpați, motiv pentru care instanța de apel a adoptat o soluție de achitare, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Astfel, cu privire la aceste infracțiuni, în sarcina inculpatului P.S. s-a reținut că a semnat contractele de creditare nr. XX și YY din 30 decembrie 2003 deși nu era competent să facă acest lucru, a atestat în mod fals date nereale cu privire la data încheierii contractului, existența și întinderea competenței Băncii B. Sucursala N., existența garanțiilor și verificarea bonității clientului și totodată, a motivat o parte din referatele de credite întocmite pentru acordarea celor două credite în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești. Aceleași acțiuni au fost imputate și inculpatei G.M., cu excepția motivării referatelor de creditare, dar în plus s-a susținut că aceasta a semnat, împreună cu inculpații P.S., M.I. și N.I. actele adiționale la contractele nr. XX și YY, atestând date nereale.

Instanța de apel a constatat că, din acțiunile descrise, doar menționarea necorespunzătoare a datei încheierii contractelor de creditare nr. XX și YY ar fi susceptibilă să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind de natură să producă anumite consecințe juridice, raportat la normele bancare incidente (circulara nr. AA/2002).

După cum s-a arătat deja, celelalte aspecte imputate se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Referitor la data încheierii contractelor de creditare, instanța de apel a reținut că nu s-a demonstrat cu certitudine încheierea lor la o altă dată, ulterioară celei menționate, probele administrate fiind contradictorii.

De asemenea, nu s-a putut demonstra cu certitudine că ședința comitetului director din 22 noiembrie 2002 nu s-ar fi ținut în realitate la acea dată sau că nu s-ar fi desfășurat.

Pe de o parte, din depozițiile testimoniale administrate a reieșit că ședințele comitetului director nu se țineau corespunzător, iar pe de altă parte, în nota de constatare întocmită de Banca B. este menționată o atare ședință, desfășurată la 22 noiembrie 2002, procesul verbal este încheiat cu referire la ședința comitetului director din 22 noiembrie 2002 și este semnat de participanți, iar controlul efectuat la nivelul Sucursalei N. nu a relevat deficiențe cu privire la modalitatea desfășurării acestor ședințe sau în !egătură cu ținerea registrelor corespunzătoare.

în plus, instanța de apel a făcut referire la depoziția martorului S.G., care a arătat că în luna noiembrie 2002, inculpatul N.I. i-a solicitat să obțină extrase CF pentru imobile asupra cărora s-au înscris ulterior ipoteci în favoarea băncii, pentru garantarea creditelor acordate.

în consecință, instanța de apel a apreciat că, sub acest aspect, se conturează un dubiu care profită inculpaților, în conformitate cu principiul in dubio pro reo, existând totuși indicii în sensul aprobării creditelor în ședința comitetului director din 22 noiembrie 2002, respectiv a încheierii contractelor la data de 30 decembrie 2002.

Nici întocmirea personală a referatului de creditare de către inculpatul P.S. nu poate fi interpretată drept cauzatoare de consecințe juridice, în condițiile în care, oricum, creditele au fost acordate cu nerespectarea evidentă a normelor de creditare incidente, independent de informațiile cuprinse în referat.

De asemenea, semnarea actelor adiționale la contractele de creditare nr. XX și YY nu poate constitui element material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, contractele având caracter real, iar garanțiile constituite au putut fi executate în favoarea băncii, în vederea recuperării creanțelor.

Instanța de apel a constatat că atât timp cât infracțiunile de fals nu subzistă în sarcina autorilor, nu poate fi reținută nici în sarcina inculpatului C.D. forma de participație a complicității, fiind justificată adoptarea unei soluții de achitare, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., acesta fiind acuzat că i-ar fi îndrumat pe autori să creeze aparența încheierii contractelor la o altă dată, aspect ce nu poate fi reținut, după cum s-a arătat, existând un dubiu care profită inculpaților.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) nu poate fi reținută nici în sarcina inculpatei L.D., căreia i s-a imputat întocmirea contractelor de creditare. Nu întocmirea acestora a fost de natură să producă consecințe juridice, ci semnarea lor de către inculpații P.S. și G.M., în condițiile descrise anterior, cu nerespectarea evidentă a normelor bancare incidente, în vederea acordării creditelor solicitate de SC F.S. Târgu Cărbunești.

Cu privire la inculpatele Ț.L. și C.C., instanța de apel a constatat că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și de instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pronunțând o soluție de achitare, întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cele două inculpate au fost angajatele băncii care au efectuat transferurile sumelor creditate și acordate SC F.S. Târgu Cărbunești, din conturile societății, unde banii au fost virați, în conturile altor societăți, pentru efectuarea unor plăți aferente operațiunilor comerciale derulate.

De menționat că inculpatelor nu le revenea obligația de a verifica realitatea operațiunilor comerciale care au fundamentat emiterea ordinelor de plată de către reprezentanții SC F.S. Târgu Cărbunești.

Inculpatelor li s-a imputat și faptul că nu au verificat concordanța sumelor completate de martora G.C. pe ordinele de plată în temeiul cărora s-au făcut viramentele; or, instanța de apel a constatat că aceasta nu poate fi interpretată drept o activitate de instigare, în accepțiunea art. 25 C pen. sau de complicitate, în conformitate cu art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) Nu s-a precizat de ce anume ordinele de plată completate de martoră, la indicațiile inculpatului N.I. erau false, în vreuna din modalitățile prev. de art. 288 C. pen. (contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau alt mod de alterare a acestuia), și nici în ce modalitate inculpatele au determinat martora, i-au indus ideea de a comite, fără vinovăție sau poate din culpă, o faptă prevăzută de legea penală (în speță falsul în înscrisuri sub semnătură privată) sau ar fi înlesnit comiterea unei asemenea fapte.

Instanța de apel a achiesat la concluziile primei instanțe, în sensul că nici emiterea a două ordine de plată pentru aceeași sumă (este evident că doar unul putea fi acceptat la plată), nici mențiunea datei de 03 aprilie 2003 (în loc de 03 martie 2003) nu realizează elementele constitutive ale falsurilor în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care inculpatele au fost trimise în judecată, fiind evidente erori materiale, fără consecințe concrete.

în privința infracțiunii de fals reținute în sarcina inculpatului N.I., criticile Direcției Naționale Anticorupție au vizat folosirea unor acte false pentru constituirea de garanții fictive pentru cele două credite acordate de Banca B. Sucursala N.

Instanța de apel a constatat că din materialul probator administrat rezultă că, deși au fost constituite după aprobarea creditelor și semnarea contractelor de creditare, garanțiile au fost reale, concrete, au fost luate în considerare în cadrul procedurilor de executare pentru recuperarea creanțelor băncii astfel că nu se poate vorbi despre fictivitatea acestora, cum s-a susținut.

Bunurile aduse în garanție au fost evaluate, conform rapoartelor existente la dosar, chiar și asigurate.

Factura din 18 februarie 2003, invocată cu titlu de exemplu, prin care 6 instalații de foraj au fost vândute către SC R. a fost stornată, iar din depozițiile testimoniale a rezultat că sondele nu au ieșit efectiv din patrimoniul și gestiunea societății, nefiind predate societății cumpărătoare, aspect confirmat și în expertiză.

în acest context, nu se poate reține în sarcina inculpatului N.I. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin constituirea unor garanții fictive, lipsind latura obiectivă a infracțiunii menționate, fapt care atrage o soluție de achitare, conform prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Referitor la inculpatul M.I., căruia i s-a imputat faptul că l-a ajutat pe inculpatul N.I. să creeze aparența că SC F.S. SA are capacitatea de a achita cele două credite, în sensul că are o activitate financiară deosebit de profitabilă, motiv pentru care între SC F.S. SA și societățile din grupul M.L. au fost încheiate facturi fictive care nu aveau corespondență în activități comerciale reale, instanța de apel a reținut că experții au efectuat verificări încrucișate în contabilitatea societăților implicate, concluzionând că operațiunile economice care au avut loc între firmele din grupul M.L. și cele din afara acestora au fost consemnate în documente contabile și înregistrate în evidența contabilă și în gestiune.

Raportat la concluziile expertizei contabile și la caracterul generic al acuzațiilor aduse inculpaților în legătură cu aceste operațiuni (cumpărarea unor cantități mari de motorină și a unui număr foarte mare de anvelope și motoare DET), având în vedere că sunt în discuție 900 facturi pretins fictive, fără a se arăta, în concret, considerentele care au dus la calificarea operațiunilor comerciale reflectate de acestea drept fictive și fără indicarea probelor care au fundamentat o atare concluzie, instanța de apel a apreciat că în sarcina inculpaților N.I. și M.I. nu poate fi reținută infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la această infracțiune, fiind justificată o soluție de achitare, conform prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a fost dovedită latura obiectivă a infracțiunii.

Mai mult, examinând actele din dosarul de urmărire penală (acte indicate de procurorul de ședință de la fond, conform precizărilor depuse), instanța de apel a constatat că facturile la care s-a făcut referire au fost încheiate ulterior semnării contractelor de creditare (în temeiul unor contracte încheiate în ianuarie 2003, facturile fiind emise în martie 2003), astfel că nu se poate reține că acestea au stat la baza acordării creditelor.

Analizând modalitatea de derulare a evenimentelor, acestea au fost întocmite mai curând pentru a justifica plățile efectuate între societățile din grupul M.L., din sumele creditate, însă infracțiunea prev. de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate) a fost dezincriminată, iar în acest context, nu se poate aprecia că facturile în discuție au fost folosite în vederea producerii unor consecințe juridice, în speță pentru a da o aparență de legalitate activităților desfășurate.

în legătură cu infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpaților P.S., C.D., N.I., M.I., G.M., L.D., Ț.L. și C.C., instanța de apel a reținut că prin suplimentul la motivele de apel, Direcția Națională Anticorupție a solicitat schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea referirii la prevederile art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Instanța de apel a reținut că o atare schimbare a încadrării juridice nu este justificată, având în vedere că asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni a fost reținută în sarcina inculpaților tocmai în legătură cu infracțiunile prev. de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, care au fost dezincriminate.

Infracțiunea din legea specială face referire expresă la asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni prevăzute în Secțiunile a 2-a și a 3-a din Legea nr. 78/2000; or, în condițiile în care infracțiunea scop a fost dezincriminată, nemaifiind prevăzută de legea penală, lipsește scopul special al infracțiunii prev. de art. 323 C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și, pe cale de consecință, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Instanța de apel a constatat însă că prima instanță, deși a raționat în sensul arătat, și-a fundamentat soluția de achitare pe prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că nu a existat o faptă în materialitatea sa, astfel că, reținând considerentele primei instanțe, a apreciat că soluția ce se impunea era de achitare, conform prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen. lipsind un element constitutiv al inf^racțiunii, scopul special prevăzut de lege.

în consecință sub acest aspect apelul Direcției Naționale Anticorupție a fost admis, fiind schimbat temeiul achitării pentru această infracțiune din prevederile art. 10 lit. a) în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

în ceea ce privește critica privind individualizarea pedepselor aplicate inculpaților P.S. și G.M., instanța de apel a apreciat că instanța de fond a luat în considerare toate criteriile de evaluare puse la dispoziție de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind sancțiunile într-un cuantum care este de natură a realiza scopul preventiv și coercitiv prev. de art. 52 C. pen.

Pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este corespunzătoare gravității faptelor reținuse în sarcina celor doi inculpați, nefiind justificată majorarea acesteia, luând în considerare și circumstanțele personale ale acestora, respectiv lipsa antecedentelor penale și atitudinea adoptată în raport cu organele judiciare (deși inculpații s-au considerat nevinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, s-au prezentat la solicitarea organelor judiciare).

Referitor la apelurile formulate de partea civilă Banca B. și de inculpații P.S. și G.M., instanța de apel a constatat că acestea au fost examinate anterior, cu ocazia analizării motivelor de apel ale Direcției Naționale Anticorupție, răspunzându-se și criticilor aduse de sus-numiți hotărârii atacate, pentru argumentele expuse cu acea ocazie instanța de apel reținând că apelul Băncii B. este fondat, în ceea ce privește greșita soluționare a laturii civile, iar apelurile inculpaților sunt nefondate.

Considerentele expuse de partea civilă Băncii B., privind viciile care afectează raportul de expertiză, nu au mai fost examinate, în condițiile în care s-a renunțat expres la solicitarea de efectuare a unei noi expertize.

Plângerile formulate împotriva experților nu au fost finalizate printr-o soluție de trimitere în judecată, iar din actele depuse la dosar de inculpați, a rezultat că experții aveau calificarea necesară întocmirii raportului dispus la fond.

Instanța de apel a reținut însă că stabilirea condițiilor de antrenare a răspunderii civile delictuale, precum și constatarea normelor legale încălcate constituie apanajul exclusiv al instanțelor de judecată, astfel că aprecierile experților vor fi luate în considerare doar prin raportare la celelalte probe administrate în cauză și doar în măsura coroborării lor cu restul probațiunii.

în ceea ce privește apelul inculpatului M.I., instanța de apel a apreciat că și acesta este nefondat.

Inculpatul a criticat soluția primei instanțe doar sub aspectul temeiurilor achitării, apreciind că în privința infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni erau incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în privința infracțiunii de înșelăciune, prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, instanța de apel a apreciat că soluția care se impune cu privire la asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, este cea de achitare întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind un element constitutiv al acesteia, în speță scopul special prevăzut de lege, nefiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. (inexistența faptei). Este evident că în derularea raporturilor intervenite între inculpați (încheiere contracte, etc) a existat o colaborare, astfel că nu se poate reține că lipsește o faptă, în materialitatea ei, însă această colaborare nu a avut scopul cerut de lege și nu a îmbrăcat forma specifică acestei infracțiuni, motiv pentru care achitarea va fi întemeiată pe prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de complicitate la înșelăciune, nu se impune schimbarea temeiului achitării în cel prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât dezincriminarea infracțiunilor prev. de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi extinsă și cu privire la infracțiunea de înșelăciune, care se bucură de o reglementare distinctă în C. pen. Fapta menționată nu poate fi reținută în sarcina inculpatului pe considerentul lipsei elementelor constitutive, iar nu pe motiv că nu ar fi prevăzută de legea penală, soluția de achitare, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. fiind cea corespunzătoare.

în legătură cu infracțiunile de fals reținute în sarcina inculpatului, instanța de apel a făcut trimitere la analiza acestora, realizată cu ocazia examinării apelului Direcției Naționale Anticorupție, iar pentru toate argumentele expuse cu acea ocazie, a considerat că nu se justifică schimbarea temeiului achitării în cel prev. de art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Celelalte critici ale Parchetului și ale inculpaților au fost apreciate ca nefondate, fiind respinse în consecință.

C. împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia și inculpații P.S. și G.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele de recurs arătate în scris și precizate oral cu ocazia dezbaterilor, așa cum au fost consemnate în practicaua care face parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, prev. de art. 385⁹pct. 12, 17, 18 și 14 C. proc. pen., înalta Curte constată următoarele:

1. Primul motiv de recurs al Parchetului, astfel cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor și concluziilor scrise, în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunile de înșelăciune și abuz în serviciu într-o singură infracțiune prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - pentru inculpații P.S., G.M. și N.I., respectiv din complicitate la infracțiunea de înșelăciune în complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 26 rap. la art. 246 comb. cu art. 248¹C. pen. - pentru inculpații C.D., L.D., M.I., Ț.L. și C.C., precum și condamnarea inculpaților pentru această faptă, este neîntemeiat.

De remarcat că precizările din concluziile scrise ale Parchetului conțin o eroare vădită, în sensul că se solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de înșelăciune și abuz în serviciu într-o singură infracțiune prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul N.I., deși acesta nu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu sau complicitate la această infracțiune și nici nu s-a schimbat ulterior încadrarea juridică în această infracțiune. Cel mai probabil, reprezentantul Parchetului a vrut să facă referire la situația inculpatului C.D. - director al Sucursalei Județene G. a Băncii B., trimis în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la înșelăciune.

Cu această precizare, Curtea constată că, așa cum corect au reținut instanța de fond și cea de apel, pentru aceeași unitate faptică - constând în activitatea de aprobare și acordare a creditelor către SC F.S. Târgu Cărbunești, cu nerespectarea normelor bancare, necontestată de Parchet în apel sau recurs, prin actul de inculpare s-au dat multiple încadrări juridice, considerându-se că sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cât și ale infracțiunilor de înșelăciune, respectiv abuz în serviciu.

Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la fiecare dintre infracțiunile cu care a fost sesizată, dispunând, pentru motivele expuse anterior și care nu vor fi reluate, achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pe care a constatat-o ca fiind dezincriminată, condamnarea inculpaților P.S. și G.M., respectiv achitarea inculpatului C.D. pentru infracțiunea de abuz în serviciu - și aceasta doar în contextul dezincriminării infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, precum și achitarea tuturor inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune (autorat sau complicitate), constatând lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni (inexistența prejudiciului în accepția instanței de fond și respectiv lipsa elementului material al laturii obiective în opinia instanței de apel).

Pe de altă parte, între infracțiunile de abuz în serviciu și înșelăciune există deosebiri fundamentale sub aspectul obiectului juridic special, subiectului activ și al laturii obiective, în speța de față cele două infracțiuni excluzându-se reciproc, nefiind posibil ca inculpații, în calitate de reprezentanți/angajați ai băncii, să se inducă pe ei înșiși în eroare cu ocazia derulării relațiilor contractuale cu SC F.S. Târgu Cărbunești, soluția instanței de apel fiind deplin justificată sub acest aspect.

în consecință, solicitarea Parchetului de a se schimba încadrarea juridică din infracțiunile de înșelăciune și abuz în serviciu într-o singură infracțiune prev. de art. 246 rap. la art. 248¹C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - pentru inculpații P.S. și G.M., respectiv din complicitate la infracțiunea de înșelăciune și abuz în serviciu într-o singură infracțiune, prev. de art. 246 comb. cu art. 248¹C. pen. - pentru inculpatul C.D., este vădit neîntemeiată, reprezentând doar un artificiu procedural lipsit de orice fundament juridic, astfel că recursul Parchetului urmând a fi respins sub acest aspect.

Referitor la solicitarea Parchetului de a se schimba încadrarea juridică dată faptelor din autorat/complicitate la infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de abuz în serviciu (complicitate), prev. de art. 246 alin. (26) rap. la art. 248¹C. pen. - pentru inculpații N.I., L.D., M.I., Ț.L. și C.C., precum și condamnarea inculpaților pentru această faptă, Curtea constată următoarele:

Cu privire la inculpatul N.I., în sarcina acestuia s-a reținut infracțiunea de înșelăciune în forma autoratului, arătându-se că elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni s-a realizat prin faptul că inculpatul a pretins în mod nereal că ar avea calitatea de administrator al SC F.S. Târgu Cărbunești la data încheierii contractelor de creditare. Totodată, cu privire la mijloacele frauduloase utilizate de inculpat pentru obținerea creditelor, au fost invocate 900 facturi fictive, care nu ar fi avut corespondent în operațiuni comerciale reale și care ar fi fost folosite pentru a crea aparența capacității de rambursare a creditelor la scadență, mijloace frauduloase care constituie prin ele însele infracțiuni de fals.

Având în vedere că materialul probator nu a relevat cu certitudine fictivitatea operațiunilor comerciale reflectate în facturile invocate, precum și faptul că desemnarea inculpatului ca administrator unic al SC F.S. Târgu Cărbunești cu ocazia Adunării Generale a Acționarilor din data de 18 octombrie 2002 a fost anulată prin decizia nr. 795/2003 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Craiova, nu poate reține că, la data semnării contractelor, inculpatul nu avea calitatea cerută de lege pentru a angaja societatea și că, în acest fel, și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu. în plus, inculpatul avea un mandat expres pentru încheierea unor contracte de garanție vizând bunurile societății, fapt ce rezultă din publicarea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor în M. Of. din 27 mai 2003, astfel că, nici sub acest aspect nu poate reține că a acționat cu rea credință.

Ca atare, cum materialul probator nu a evidențiat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, nu se impune schimbarea încadrării juridice în această infracțiune din cea de înșelăciune reținută în actul de inculpare în sarcina inculpatului.

Referitor la inculpata L.D., aceasta a fost trimisă în judecată pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina celorlalți inculpați, întrucât în calitate de ofițer de credite la Banca B. Sucursala N., a semnat referatul de creditare întocmit de inculpatul P.S. pentru martorul C.I., iar acest act a stat la baza acordării celor două credite din contractele nr. XX și YY/2002; de asemenea, a întocmit 8 note contabile din 04 martie 2003 pentru acordarea creditului în sumă de 276 miliarde ROL în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești.

Instanța de fond și cea de apel au reținut în mod corect, în baza materialului probator administrat în cauză, că referatul de creditare a fost întocmit de inculpatul P.S., fiind semnat de inculpata L.D. în locul martorului C.I. dintr-o eroare, rectificată ulterior, neexistând date din care să rezulte că inculpata a fost cea care a consemnat datele referitoare la bonitatea SC F.S. Târgu Cărbunești, respectiv cu privire la capacitatea societății de rambursare a creditelor acordate.

Sub un alt aspect, în legătură cu cele 8 note contabile întocmite de inculpată, instanța de apel a reținut că acestea vizează aspecte legate de punerea în executare a contractelor de creditare încheiate, inculpata fiind obligată la întocmirea lor în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, astfel că din moment ce creditarea a fost aprobată, contractele semnate de organele abilitate, întocmirea notelor contabile era necesară pentru reflectarea corectă în contabilitate a acordării sumelor cuprinse în contractele de creditare.

în consecință, nu se poate reține că inculpata L.D. și-a îndeplinit defectuos, cu știință, atribuțiile de serviciu, în legătură cu activitatea de creditare a SC F.S. Târgu Cărbunești, astfel că nu se justifică schimbarea încadrării juridice în această infracțiune sau în cea de complicitate la aceeași infracțiune (așa cum a solicitat reprezentantul Parchetului), din cea de complicitate la înșelăciune pentru care a fost trimisă în judecată.

în ceea ce privește pe inculpatele Ț.L. și C.C., în sarcina cărora s-a reținut complicitatea la înșelăciune, constând în neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în sensul că nu au verificat documentația care a stat la baza acordării creditelor din 3-4 martie și 24 martie 2003, precum și că au efectuat transferurile sumelor creditate și acordate SC F.S. Târgu Cărbunești, din conturile societății în conturile altor societăți, pentru efectuarea unor plăți aferente operațiunilor comerciale derulate, Curtea constată, în acord cu instanța de fond și cea de apel, că inculpatele nu aveau în sarcină verificarea documentației care a stat la baza acordării creditelor și nici a realității operațiunilor comerciale care au fundamentat emiterea ordinelor de plată de către reprezentanții SC F.S. Târgu Cărbunești, ele fiind angajate ca administrator de cont - funcție de execuție, calitate în care s-au conformat dispozițiilor primite pe cale ierarhică.

Pentru aceste motive, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau ale complicității la această infracțiune, nu se justifică schimbarea încadrării juridice cerută de reprezentantul Parchetului.

Referitor la inculpatul M.I., în sarcina acestuia s-a reținut infracțiunea de complicitate la înșelăciune, întrucât a semnat contractele de creditare nr. XX și YY/2002 și l-a ajutat pe inculpatul N.I. să intre în posesia unor instrumente de plată care nu aveau corespondent în activități comerciale, iar emitentul nu avea disponibil în cont, creând astfel aparența că SC F.S. Târgu Cărbunești va putea să onoreze obligațiile contractuale și să restituie creditele luate.

în dezacord cu actul de inculpare, materialul probator a relevat că inculpatul M.I. nu a fost semnatar al contractelor de creditare, ci aceasta a semnat contractele de garanție suplimentară, ulterior acordării creditelor, aducând ca garanție bunuri ale societăților pe care le reprezenta, bunuri care de altfel au și fost executate silit, în procedura de recuperare a sumelor restante.

Sub un alt aspect, cele 44 de instrumente de plată nu au fost emise de societăți din grupul M.L., societățile menționate fiind doar beneficiarele cecurilor și biletelor la ordin, girate ulterior în favoarea SC F.S. Târgu Cărbunești, astfel că lipsa disponibilului la tras nu este imputabilă inculpatului, ci emitenților instrumentelor de plată. De asemenea, cercetarea judecătorească nu a validat nici acuzarea în sensul că între SC F.S. Târgu Cărbunești și societățile din grupul M.L. s-ar fi încheiat facturi fictive pentru a crea aparența unei activități comerciale profitabile, operațiunile economice fiind înregistrate în evidența contabilă a celor două societăți comerciale, pe baza documentelor contabile justificative.

în consecință, pentru considerentele expuse, Curtea apreciază nejustificată solicitarea Parchetului de schimbare a încadrării juridice dată faptei și în ceea ce privește pe acest inculpat, neexistând indicii în sensul comiterii de către acesta a complicității la infracțiunea de abuz în serviciu.

Având în vedere toate aceste aspecte, în raport de rezolvarea dată cu privire la încadrarea juridică, solicitarea Parchetului de condamnare a inculpaților pentru infracțiunile cu privire la care s-a cerut schimbarea încadrării juridice este nefondată și urmează, de asemenea, a fi respinsă ca nefondată.

2. în ceea ce privește solicitarea de condamnare a inculpatului C.D. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, Curtea constată că soluția de achitare adoptată de instanța fondului, menținută de instanța de apel, este corespunzătoare materialului probator administrat în cauză.

Astfel, fără a face o reinterpretare a probelor, Curtea constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă apreciere a probelor, pe baza cărora au stabilit că inculpatul C.D., în calitate de director al Sucursalei Județene G. a Băncii B., și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, dispunând efectuarea unui control la Sucursala N. pentru verificarea situației imediat ce a aflat despre depășirea plafonului de creditare, la care a participat în mod direct, control valorificat în ședința comitetului director al sucursalei județene din data de 06 martie 2003, unde s-a decis ca raportarea la centrală să fie efectuată doar în ipoteza intrării la restanță a creditelor acordate. Așadar, cum decizia de a raporta situația creată prin acordarea creditelor de către Sucursala N. numai la intrarea creditelor la restanță nu a aparținut exclusiv inculpatului C.D., ci a fost voința membrilor comitetului director, nu se poate angaja răspunderea penală a acestuia sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu.

Totodată, inculpatul a propus Comitetului Director al Sucursalei județene retrogradarea din funcție a directorului Sucursalei N., inculpatul P.S., propunere ce a fost transmisă Centralei Băncii B.

Mai mult, la data efectuării controlului, 5 martie 2003, creditul fusese pus integral la dispoziția clientului, astfel că inculpatul C.D. nu mai avea posibilitatea obiectivă de a stopa creditarea, neavând de altfel nici calitatea de anula o hotărâre luată de Comitetul Director al Sucursalei N. în aceste condiții, inculpatul a luat singurele măsuri posibile, de diminuare a riscului de credit, dispunând constituirea de garanții suplimentare, respectiv constituirea în termen de 5 zile a garanțiilor imobiliare din patrimoniul SC F.S. SA, precum și informarea Centralei Băncii B. cu privire la ipoteza transformării creditului într-unul restant, hotărârea în acest sens fiind luată de Comitetul Director al Sucursalei Județene G.

Nici suplimentarea plafonului de creditare al Sucursalei N., ulterior acordării creditelor în discuție, nu poate fi imputată inculpatului, acesta fiind doar o măsură necesară pentru punerea de acord a plafonului de credite cu creditele efectiv acordate.

Pe de altă parte, potrivit fișei postului, inculpatul C.D. nu era responsabil de activitatea Sucursalei N., ci coordonarea, îndrumarea și controlul asupra activității Sucursalei Băncii B., Sucursala N. reveneau directorul adjunct al sucursalei județene, în speță numitului F.C.

Ca atare, achitarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu este legală, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, recursul Parchetului nefiind întemeiat nici sub acest aspect.

3. în ceea ce privește critica Parchetului ce vizează greșita achitare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. - cu mențiunea că, în luna martie 2003, s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penală, solicitându-se în consecință încetarea procesului penal pentru această infracțiune, înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată.

Fără a mai relua considerentele pentru care instanța de apel, după schimbarea încadrării juridice dată acestei fapte - din infracțiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.S., G.M., L.D. și N.I. în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și respectiv din infracțiunile de complicitate la fals intelectual, prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.D. și M.I. în infracțiunea de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a dispus achitarea acestor inculpați, menținând totodată achitarea dispusă de instanța de fond cu privire la aceeași infracțiune față de inculpatele Ț.L. și C.C., Curtea constată că, pentru aceleași argumente, pe care și le însușește integral, expuse anterior cu ocazia prezentării considerentelor instanței de apel, soluția adoptată de cele două instanțe cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv complicitate la această infracțiune, este în acord cu materialul probator administrat în cauză, ce a fost evaluat cu respectarea dispozițiilor art. 62,art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia s-a stabilit că se conturează un dubiu serios cu privire la comiterea acestor infracțiuni de către inculpați.

Cum soluția de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. primează față de cea de încetare a procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., iar inculpații au solicitat continuarea procesului penal și achitarea pentru această faptă, înalta Curte va menține soluția de achitare dispusă de instanța de fond și cea de apel față de toți inculpații cu privire la infracțiunea de infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv complicitate la această infracțiune.

4. Recurentul - inculpat P.S. a reiterat motivele de apel, arătând în esență că nu se face vinovat de infracțiunea de abuz în serviciu întrucât, la apariția circularei nr. AA/2002, cele două credite în litigiu erau aprobate, iar prin circulară se suspendase competența de aprobare, iar nu de încheiere a contractelor deja aprobate; garanțiile luate au fost constituite în termen, până la acordarea creditelor, iar după acordarea creditelor au fost constituite garanții suplimentare; trecerea la restanță a creditului cu o zi întârziere nu îi poate fi imputată, având în vedere că intra în atribuția ofițerului de credite, conform pct. 599 din Normele metodologice nr. 1/2000 ale Băncii B., iar pe de altă parte, s-a susținut că ultima zi a scadenței era 15 aprilie 2003, deci corect trecerea la restanța s-a realizat a doua zi dimineața; referitor la analiza încasărilor SC F.S. Târgu Cărbunești, capacitatea de rambursare a creditului întocmită de către ofițerul de credite C.F. este confirmată de către iar experții care au arătat că SC F.S. Târgu Cărbunești putea lua credite mai mari decât cele în discuție; nu există un prejudiciu în cauză, existând constituite garanții din care banca se putea îndestula.

în principal, inculpatul a solicitat încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. f) C. proc. pen., în raport de modificarea art. 258 alin. (2) C. pen., survenită în anul 2008, potrivit căreia pentru faptele prev. la art. 246, 247 și 250 alin. (1)-(4), pentru punerea în mișcare a acțiunii penale este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate și ca atare, era necesară citarea acesteia cu mențiunea formulării plângerii, cerință ce n-a fost realizată.

în subsidiar, a solicitat achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, pentru motivele sus menționate.

Tot în subsidiar, recurentul a criticat ambele hotărâri sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei pe care a considerat-o excesivă raportat la persoana sa și la circumstanțele reale ale faptei.

înalta Curte apreciază că sub aspectul criticii principale, recursul inculpatului P.S. este nefondat, întrucât chiar dacă Banca B. este o persoană juridică de drept privat iar nu o instituție de interes public, la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale (2003) nu era necesară existența plângerii prealabile a părții vătămate, în cazul infracțiunilor prev. de art. 246, 247 și 250 alin. (1)-(4) C. pen., dispozițiile în acest sens ale art. 258 alin. C. pen. aplicându-se doar după modificarea acestui text de lege în anul 2008, fiind cunoscut că dispozițiile procedural - penale sunt de imediată aplicare iar legea procesual - penală nu retroactivează.

Ca atare, solicitarea de încetare a procesului penal față de inculpatul P.S. cu privire la infracțiunea prev. de art. 246 rap. la art. 248¹cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru lipsa unei condiții prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.

în ceea ce privește criticile privind lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni și grava eroare comise de ambele instanțe care au dispus condamnarea recurentului - inculpat, înalta Curte constată că soluția dispusă de instanțele de fond și de apel este corectă și reprezintă rezultatul unei analize pertinente a materialului probator administrat în cauză.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de apel, din actele dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul P.S., în calitate de membru al Comitetului Director al Sucursalei N. a Băncii B., nu și-a respectat atribuțiile de serviciu și a procedat la aprobarea și acordarea creditelor în valoare de 296 miliarde ROL în favoarea SC F.S. Târgu Carbunești cu nerespectarea normelor de creditare, respectiv Normele metodologice nr. 1/2000 ale Băncii B. privind activitatea de creditare, pct. 468, care reglementează nivelul de competență la aprobarea creditelor. Astfel, s-a aprobat o expunere pe client de 296 miliarde ROL (echivalentul la acea dată a 8.800.000 dolari SUA), în condițiile în care limita de competență era de maxim 600.000 dolari SUA, competența de aprobare fiind la nivelul Centralei Băncii B., încălcarea acestei norme fiind constatată atât cu ocazia controalelor efectuate la 04 martie 2003 de Sucursala Județeană G., cât și de către Banca B. și Banca Națională a României.

Inculpatul P.S. mai fusese sancționat anterior ca urmare a controalelor efectuate în perioada 29 octombrie - 01 noiembrie 2002, când s-a constatat că a acordat credite pe documente în curs de încasare în favoarea SC R. SA (din Grupul M.L.), prin depășirea competențelor și că a încălcat prevederile circularei nr. 10/2002, ce prevede la pct. 3.19 faptul că Metodologia de aprobare și acordare a creditelor pe cecuri remise spre încasare, prezentată în cuprinsul său, înlocuiește integral lit. 11, Secțiunea 2, Cap. VIII din Normele metodologice nr. 1/2000, precum și orice alte reglementări contrare în domeniu, și interzice aprobarea și acordarea creditelor pe cecuri postdatate și girate (pct. 3.2 și 3.5).

De asemenea, în mod corect s-a reținut că au fost încălcate și dispozițiile legale privind constituirea garanțiilor, acestea fiind constituite ulterior încheierii contractelor de creditare, la datele de 03 martie 2003, respectiv 06 martie 2003, iar evaluarea bunurilor mobile și imobile aduse în garanție s-a realizat ulterior încheierii contractelor de credit, în perioada 28 februarie - 6 martie 2003, contrar pct. 555 din Normele metodologice nr. 1/2000.

Totodată, s-a reținut și încălcarea normelor de creditare în ceea ce privește creditul acordat la data de 24 martie 2003, în valoare de 276 miliarde ROL, conform actului adițional la contractul de credit nr. YY din 30 decembrie 2003, acesta făcând referire expresă la acordarea unui credit pe cecuri, iar nu la o prelungire a termenului de rambursare, situație în care, în mod corect, s-a apreciat că era necesară respectarea tuturor normelor anterior menționate, iar în plus, a intervenit și nerespectarea prevederilor circularei nr. 4/2003, care atribuia centralei Băncii B. competența de acordare a acestui tip de credite pe documente în curs de încasare.

în ceea ce privește susținerea inculpatului privind lipsa prejudiciului, ca element constitutiv al infracțiunii, înalta Curte constată că deși au fost constituite garanții care acopereau cuantumul sumelor acordate cu titlu de credit, valorificarea garanțiilor nu a acoperit valoarea creditului și a dobânzilor aferente, iar aceasta nu s-a datorat pasivității părții civile Băncii B.

Astfel, aceasta a făcut dovada demersurile întreprinse pentru recuperarea sumelor datorate de SC F.S. Târgu Cărbunești, respectiv faptul că s-a înscris la masa credală, conform notificării din 14 iunie 2004, figurând în tabloul creditorilor cu creanțe necontestate, garantate, în valoare de 389.199 milioane ROL, aferente contactelor de credit nr. XX și YY. Cu toate acestea, banca nu a reușit să încaseze în contul creanței decât suma de 8.846.531,07 RON, rămânând de recuperat suma de 32.470.189 RON, fapt ce reiese inclusiv din certificatele emise de lichidatorul SC F.S. Târgu Cărbunești la închiderea lichidării societății, ce a fost și radiată din Registrul Comerțului.

Pe de altă parte, Curtea găsește pertinentă și înlăturarea susținerii inculpatului privind inexistența prejudiciului în evidențele contabile ale băncii și acoperirea eventualelor prejudicii din provizioanele specifice de risc, întrucât acestea reprezintă rezerve constituite de bancă pentru acoperirea eventualelor pierderi ce pot rezulta din activitatea curentă și se evidențiază prin înregistrarea pe cheltuieli, însă existența acestor provizioane nu exclude prejudiciul încercat de bancă în urma nerambursării creditelor acordate.

Or, existența și întinderea prejudiciului suferit de partea civilă Banca B. prin acordarea creditelor în litigiu este certă atâta vreme cât prin acordarea sumelor menționate în contractele de creditare banii au ieșit efectiv din patrimoniu băncii, iar pe de altă parte debitoarea SC F.S. Târgu Cărbunești nu a fost în măsură să restituie împrumuturile contractate, deci banii nu au reintrat în patrimoniul băncii, fiind întrunite astfel cerințele art. 998 și urm. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

5. Aceleași critici ca cele învederate de inculpatul P.S. au fost formulate și de inculpata G.M., aceasta arătând în plus că, în calitate de șef birou contabilitate, nu avea atribuții de serviciu în domeniul creditării, ci doar în ceea ce privește calcularea și înregistrarea dobânzilor și comisioanelor în contabilitate. în ceea ce privește aprobarea creditelor de către Comitetul Director din care făcea parte alături de directorul P.S. și ofițerul de credite C.I., inculpata a arătat că, în mod concret, se analiza referatul de credit întocmit de ofițerul de credite, semnat și verificat de director, fără ca șeful biroului de contabilitate să aibă obligația de a reverifica activitatea ofițerului de credite. în plus, sub aspectul laturii subiective, nu s-a făcut dovada că inculpata a acționat cu intenția, directă sau indirectă, de a provoca o vătămare a intereselor legale ale băncii.

în subsidiar, inculpata a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea de circumstanțe atenuante, în raport de modul de săvârșire a faptelor, lipsa antecedentelor penale, starea gravă a sănătății și faptul că are un copil minor în întreținere, precum și stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate.

Sub aspectul primei critici, înalta Curte constată, pe lângă argumentele expuse cu ocazia analizării recursului inculpatului P.S. că apărările inculpatei G.M., în sensul că aprobările creditelor au fost date pe baza documentațiilor întocmite de terțe persoane, nu pot fi primite, inculpata neputând invoca nici necunoașterea competențelor de aprobare a creditelor sau a dispozițiilor circularei 10/2002, care a fost prelucrată la nivelul sucursalei, cu atât mai mult cu cât avea o funcție de conducere la nivelul Sucursalei N. Totodată, nu se poate susține în mod pertinent că, în calitate de membru al Comitetului Director, nu avea nicio răspundere în angajarea creditelor, atâta vreme cât fără acordul și semnătura sa, contractul de credit nu putea fi încheiat în forma prevăzută de lege, aceste operațiuni nefiind pur formale.

6. în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților P.S. și G.M. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 246 rap. la art. 248¹cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 146 și art. 258 C. pen., înalta Curte apreciază că recursurile acestora sunt întemeiate.

în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților - lipsa antecedentelor penale și conduita corespunzătoare în societate, existând șanse de reintegrare socială a acestora, înalta Curte va proceda la o reindividualizare a pedepselor pe care le va reduce de la 5 ani la 4 ani închisoare, apreciind că prin stabilirea acestui cuantum se va realiza scopul de constrângere și reeducare a inculpaților, dar și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni; totodată, în raport de dispozițiile art. 52 C. pen., având în vedere inclusiv durata mare de timp scursă de la data săvârșirii faptelor și până la pronunțarea unei hotărâri definitive, care nu este imputabilă inculpaților, înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate, astfel că, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86¹C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 86²C. pen., perioadă în care inculpații se vor supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³alin. (1) lit. a)-d) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu mai există și alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) din același Cod, va admite recursurile formulate de inculpații P.S. și G.M., va casa în parte decizia recurată și sentința penală pronunțată de Tribunalul Sibiu numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art 248¹C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 146 și art. 258 C. pen. de la câte 5 ani închisoare la câte 4 ani închisoare iar în baza art. 86¹C. pen. va dispune suspendarea executării sub supraveghere a acestor pedepse pe durata câte unui termen de încercare de 9 ani care se socotește de la data rămânerii definitivă a hotărârii.

Totodată, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din același Cod, va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva aceleiași decizii, privind și pe intimații inculpați M.I., C.D., N.I., L.D., Ț.L. și C.C., constatând toate criticile formulate ca nefondate.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat cu ocazia soluționării prezentelor recursuri au rămas în sarcina acestuia.

← ICCJ. Decizia nr. 3921/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3801/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3875/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3875/2011. Penal