ICCJ. Decizia nr. 3934/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3934/2011

Dosar nr. 532/88/2008

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă:

Constată că prin Sentinţa penală nr. 301 din data de 3 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 532/88/2008, s-a hotărât:

"1) În conformitate. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Condamnă pe inculpatul S.B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În conformitate cu art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, republicată, cu aplicare art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33 - 34 C. pen.

Contopeşte pedepsele aplicate, în cea mai grea de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen.

Interzice inculpatului S.B. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2) În conf. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Condamnă pe inculpata M.A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În conformitate cu art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen.

Condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În conformitate cu art. 33 - 34 C. pen.

Contopeşte pedepsele aplicate, în cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen.

Interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

3) În conf. cu art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Condamnă pe inculpatul S.T., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33 - 34 C. pen.

Contopeşte pedepsele aplicate, în cea mai grea de 6 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen.

Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

4) În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Condamnă pe inculpatul A.O., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - art. 42 C. pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33 - 34 C. pen.

Contopeşte pedepsele aplicate, în cea mai grea de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 71 C. pen.

Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Achită pe inculpatul S.P.R., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.

Respinge ca nefondate pretenţiile la despăgubiri pentru daune materiale formulate de partea civilă A.A..

Admite în parte pretenţiile formulate de aceiaşi parte civilă la despăgubiri pentru daune morale.

În conformitate cu art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ.

Obligă în solidar pe inculpaţii S.T. şi A.O. la plata sumei de 10.000 RON către partea civilă A.A. cu titlul de despăgubiri pentru daune morale.

În conf. cu art. 19 din Legea nr. 678/2001.

Dispune confiscarea de la inculpatul S.T. a sumei de 3.000 euro, de la inculpat S.B. a sumei de 12.500 euro şi de la inculpata M.A. a sumei de 12.500 euro.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în perioada august - septembrie 2004 inculpaţii S.T. (zis B.) şi A.O. s-au ocupat de racolarea victimei A.A., handicapat locomotor din oraşul Babadag, în scopul de a o transfera în străinătate, unde urma să cerşească în folosul lor.

Cei doi l-au contactat pe A.A. la domiciliul său, propunându-i să meargă în străinătate. În consens cu mama şi concubina sa (martorele A.C. şi A.A.) partea vătămată a refuzat acest lucru, însă învinuiţii mai sus-citaţi au insistat şi l-au îmbătat, reuşind astfel să-l deplaseze pe A.A. la Tulcea unde i-au făcut paşaport, achitându-i toate taxele necesare eliberării acestui document de identitate şi călătorie.

Ulterior, victima a fost transportată de către cei doi învinuiţi în Medgidia, fiind cazată provizoriu la domiciliul inculpatului S.T..

La 16 septembrie 2004, victima a fost transportată în Italia de către inculpaţii S.B. şi S.T., împreună cu victima I.E., cu un autoturism condus de martorul C.M..

În Italia, victima, A.A. a fost dusă la Milano şi cazată în nişte barăci improvizate în spatele Gării "G.", fiind pus să cerşească aproape imediat. Toţi banii i-au fost luaţi de către învinuitul S.T., care i-a promis că la întoarcerea în România îi va da 200.000.000 lei, promisiune evident neonorată.

După aproximativ o lună, timp în care în Italia ajunsese şi inculpatul A.O., victima a fost transferată în Portugalia de acesta împreună cu inculpatul S.T., unde se afla şi inculpatul S.P.R. şi a fost obligată din nou să cerşească, toţi banii fiindu-i luaţi în continuare de către S.T.. Constatând că învinuiţii vor să-l ţină în continuare la cerşit în Portugalia cel puţin un an, după alte 2 luni de zile, victima A.A. le-a cerut acestora paşaportul şi o anumită sumă de bani ce considera că i se cuvenea pentru a pleca în România. A fost refuzat, ameninţat şi bătut, fapt pentru care a încercat să ia legătura cu organele locale de poliţie. A fost prins şi bătut iar de către inculpatul S.T., fiind obligat de către acesta să cerşească în continuare. În cele din urmă, a reuşit să ajungă la poliţie, fiind sprijinit să-şi recupereze paşaportul, fapt ce i-a permis să revină în România la aproximativ 3 luni de la plecare.

Pe parcursul celor 3 luni cât a cerşit în Italia şi Portugalia, victima A.A. a obţinut cel puţin 3.000 de euro, bani pe care i-a dat lui S.T.. A.A. s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 20.000 RON daune morale şi 5.000 RON despăgubiri pentru daune materiale.

Victima I.E., de asemenea handicapat motor din Medgidia, judeţul Constanţa, a fost racolată în februarie 2004 de către inculpaţii S.B. şi S.T.. Ca şi în cazul precedent, victimei i-a fost procurat mai întâi paşaportul, iar la data de 22 martie 2004 a fost transferat în Italia, la Milano, cu o maşină condusă de inculpatul S.P.R., fiind însoţit de inculpatul S.B., cumătrul acestuia şi alte două femei. Victima a fost cazată în spatele gării "G.", în condiţii cu totul improprii, în nişte barăci improvizate, unde locuiau mai mulţi membri din cele două clanuri descrise anterior, precum şi victimele lor. Imediat după sosirea în Italia, inculpatul S.B. i-a spus victimei sale că va trebui să cerşească, luându-i şi ascunzându-i paşaportul. Ulterior, începând de a doua zi, timp de 4 luni, partea vătămată I.E. a cerşit continuu, câte 10 - 12 ore/zi, câştigând în medie aproximativ 100 - 150 euro/zi, sub supravegherea permanentă a învinuitei M. (fostă S.) A., care, din 2 în 2 ore îi lua banii, "... pentru ca trecătorii să nu vadă că deja strânsesem ...", precum declară.

Victimei îi erau supravegheate de asemenea convorbirile telefonice şi discuţiile cu alte persoane, prin numărul şi comportamentul familiei S. fiindu-i indusă permanent o stare de frică, aşa cum declară.

După 4 luni, la întoarcerea acasă, învinuitul S.B. i-a dat victimei sale doar 2.000 de euro, spunându-i că diferenţa i-o va da acasă, în România, ceea ce evident nu s-a mai întâmplat, cu motivarea că banii au fost investiţi în construcţia (renovarea) locuinţei autorilor.

La 16 septembrie 2004, victima I.E. a fost transportată din nou în străinătate de către învinuitul S.B. şi soţia sa, învinuita M.A., fiind cazat şi obligat să cerşească la fel ca şi la prima sa traficare.

Revenind în Italia, victima I.E. a constatat că a fost din nou înşelat de către inculpaţi, în primul rând de către S.B., pentru care cerşea nemijlocit şi, precum declară, a hotărât să se răzbune. În acest scop, împreună cu învinuita M. (fostă S.) A., a revenit pentru a treia oară în Italia, cu un autoturism condus de către numitul C.D.E., iar ulterior a sesizat autorităţilor italiene traficarea şi exploatarea sa prin obligarea la practicarea cerşetoriei, însă nu a fost luat în considerare, fiind astfel constrâns să cerşească în continuare. Precum declară, victima I.E. a asistat în Italia la momentul transferării în Portugalia a victimei A.A., de către inculpatul S.T. şi inculpatul A.O., transferul fiind motivat de faptul că victima A.A. câştiga puţin în Italia (aprox. 80 - 90 euro/zi).

În luna septembrie 2005, inculpatul S.B. l-a racolat în vederea traficării şi exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei şi pe partea vătămată I.P., fratele victimei I.E., de asemenea handicapat locomotor. Aflând acest lucru, acesta din urmă s-a opus şi i-a rugat pe inculpaţi să-l lase pe I.P. în România, urmând ca el, I.E., să cerşească mai mult, pentru a acoperi cheltuielile imputate de către autori pentru traficarea în Italia a lui I.P.. În contradictoriu însă, după acelaşi scenariu, inculpaţii i-au făcut paşaport pe care i l-au luat ulterior, şi l-au traficat în Italia şi pe I.P., unde, sub supravegherea inculpatei M. (fostă S.)A., acesta a fost pus să cerşească.

După multe insistenţe, victima I.P. a fost lăsat să se întoarcă în România, iar victima I.E. a fost obligat să cerşească în continuare, în aceleaşi condiţii, inclusiv pentru a achita autorilor contravaloarea cheltuielilor făcute pentru eliberarea paşaportului şi transportul în Italia a victimei I.P..

Din declaraţiile victimei I.E. reiese că în cele cca. 10 luni de exploatare a sa în Italia a obţinut pentru inculpaţii S.B. şi M.A. (fostă S. A.) cel puţin 25.000 de euro.

Deşi în cursul urmăririi penale victima I.E. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 55.000 RON despăgubire pentru daune morale, în cursul cercetării judecătoreşti a renunţat la aceste pretenţii şi a dat declaraţii contrarii celor din cursul urmăririi penale. Examinând aceste declaraţii, instanţa de fond le-a apreciat ca fiind nesincere.

Traficul şi exploatarea prin obligarea la cerşetorie a victimelor A.A., I.E. şi I.P., prin acte repetate săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de către inculpaţii S.B., M.A., S.T. şi A.O. rezultă cu caracter de certitudine şi, în consecinţă, se constată că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din coroborarea probelor administrate a rezultat că inculpaţii S.T. şi A.O. au conlucrat în vederea racolării, transferării şi exploatării victimei A.A., iar inculpaţii S.B. şi M.A., a victimelor I.E. şi I.P..

În legătură cu încadrarea juridică a acestei infracţiuni, având în vedere precizările D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial Tulcea - prin care se arată că în mod eronat nu s-a indicat în rechizitoriu varianta agravantă prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi că aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. se justifică faţă de toţi inculpaţii, - instanţa constată că nu se mai impune aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice, şi adresa D.I.I.C.O.T a urmărit înlăturarea unei omisiuni vădite strecurate în actul de acuzare.

Analizând modul de reglementare al infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, modificările intervenite în timp şi consecinţele reţinerii formei continuate a infracţiunii de trafic de persoane, se apreciază că dispoziţiile art. 13 C. pen., nu sunt incidente în cauză.

De asemenea, analiza de ansamblu a modului de operare, a relevat faptul că în perioada anilor 2004 - 2005 inculpaţii S.B., S.T., M.A. (fostă S. A.), membrii ai aceleiaşi familii dar şi inculpatul A.O. (socrul inculpatului S.T.) s-au constituit într-un grup infracţional organizat în scopul racolării persoanelor cu handicap, transferării în străinătate şi exploatării acestora prin constrângerea la practicarea cerşetoriei, în scopul obţinerii de foloase materiale apreciabile, fapt pentru care se constată că inculpaţii S.B., S.T., M.A. şi A.O. se fac vinovaţi şi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.P.R., s-a reţinut prin actul de acuzare că acesta a făcut parte din grupul infracţional organizat şi chiar l-a coordonat, participând totodată la racolarea, transferul, cazarea şi exploatarea victimelor I.E., I.P., A.A., S.A. şi M.I..

Analizând probele administrate în cauză, instanţa constată că elementele de fapt referitoare la inculpatul S.P.R. nu sunt suficiente pentru a se putea reţine vinovăţia acestuia pentru faptele de coordonare a grupului infracţional organizat şi de trafic de persoane. Nici victimele A.A., I.E. şi I.P. şi nici martorii S.A. şi M.I. nu au susţinut că au practicat cerşetoria pentru inculpatul S.P.R..

Faptul că inculpatul S.P.R., este tatăl inculpaţilor S.B. şi S.T., naşte într-adevăr bănuiala implicării sale în activitatea infracţională a celor doi, dar în acelaşi timp poate justifica prezenţa sa în unele locuri lângă membrii familiei.

Astfel, doar victima I.E. a fost transferată în Italia de inculpatul S.B., cu autoturismul condus de inculpatul S.P.R., în maşină aflându-se şi alte două femei străine de cauză.

Pentru a se putea reţine vinovăţia inculpatului S.P.R. pentru transferul în străinătate a victimei I.E. era necesar să rezulte fără dubiu faptul că acesta cunoştea situaţia victimei, activitatea infracţională a lui S.B. şi scopul transferării victimei în străinătate de către fiul său, elemente care nu rezultă în cauză.

Referiri cu privire la participarea inculpatului S.P.R. există doar în declaraţiile martorilor S.R. şi S.I., dar cum între aceştia şi inculpat există o duşmănie recunoscută fără ocolişuri, iar declaraţiile martorilor nu se coroborează cu declaraţiile victimelor, ele nu pot fi avute în vedere de instanţă.

În consecinţă, probele administrate în cauză nu pot conduce la conturarea clară a activităţii infracţionale a inculpatului S.P.R. şi la reţinerea fără dubiu a vinovăţiei acestuia, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., faptele fiind comise de alte persoane.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea şi inculpaţii S.P.R., Ş.B., M.A. (fostă S.), S. T. şi A.O..

În dezvoltarea motivelor de apel ale Ministerului Public s-a criticat greşita achitare a inculpatul S.P.R. pentru faptele deduse judecăţii. În contradictoriu cu ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut neîntemeiat că elementele de fapt sunt suficiente pentru a se putea reţine vinovăţia acestuia, deoarece "... nici victimele ... şi nici martorii ... nu au susţinut că au practicat cerşetoria pentru inculpatul S.P.R."; s-a susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane; cu privire la probele administrate în cauză s-a solicitat a se da prioritate celor din faza de urmărire penală, acestea putând duce la o soluţie de condamnare şi s-a solicitat înlăturarea declaraţiilor din faza de cercetare judecătorească şi să se acorde prioritate declaraţiilor martorilor S. R. şi S. I. din faza de urmărire penală, a declaraţiilor părţilor vătămate, precum şi să se aibă în vedere celelalte probe, respectiv listingurile deplasărilor inculpatului S.P.R., care coincid cu perioadele când acesta a lipsit din ţară.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea, iar pe fond condamnarea inculpatului S.P.R.; cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 23 septembrie 2010, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu mai susţine motivul de apel privind latura civilă a cauzei.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpaţilor S.B., M. (fostă S.) A. şi S. T., s-a criticat hotărârea primei instanţe, pentru următoarele motive:

1) instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare pentru alte fapte decât cele avute în vedere la momentul sesizării instanţei cu rechizitoriu, fără a pune în discuţia părţilor în condiţiile art. 334 C. proc. pen., necesitatea discutării unei schimbări de încadrare juridică, situaţie în raport de care apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În acest sens, s-a arătat că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. (în concurs real cu infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003), iar după precizarea Ministerului Public de la dosarul primei instanţe privind încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de persoane, instanţa de fond s-a pronunţat prin hotărârea apelată asupra infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, s-a susţinut că încadrările juridice ale faptelor deduse judecăţii au suportat o serie de modificări, în sensul introducerii art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în sensul nereţinerii art. 13 C. pen. pentru toţi inculpaţii şi al înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S. T., fără a se respecta prevederile art. 6 şi art. 334 C. proc. pen. faţă de inculpaţi, hotărârea instanţei de fond fiind astfel lovită de o cauză de nulitate absolută potrivit art. 197 alin. (2) C. pen.

În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

2) greşita condamnare a inculpaţilor, din ansamblul întregului material probator administrat în cauză rezultând în mod evident o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de către instanţă, respectiv că inculpaţii nu au determinat, prin exercitarea unor acte de violenţă fizică sau verbală ori prin inducerea în eroare, anumite persoane să meargă în străinătate în vederea practicării cerşetoriei; s-a arătat că singurele declaraţii în susţinerea acuzaţiilor sunt declaraţiile părţilor vătămate din cursul urmăririi penale, declaraţii care nu au mai fost menţinute în faţa instanţei de fond, fiind astfel incident principiul "in dubio pro reo"; în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a arătat că inculpaţii trimişi în judecată sunt membrii aceleiaşi familii şi în consecinţă, întâlnirile, deplasările sau orice alte acţiuni întreprinse în acest sens au avut legătură cu relaţiile lor de rudenie; în concluzie, s-a solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi, pe fond în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor - fapta nu există, raportat la natura infracţiunilor deduse judecăţii şi a relaţiilor de rudenie. De asemenea, achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. - lipsa elementului material al infracţiunii ce se reţine în sarcina inculpaţilor.

3) greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât în ceea ce priveşte cuantumul acestora cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare, în raport de circumstanţele personale ale acestora, faptul că au familii numeroase, se află la primul conflict cu legea penală.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului A.O. s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, arătându-se că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate, nu rezultă că apelantul inculpat ar fi săvârşit o faptă penală; declaraţia dată la termenul din 23 septembrie 2010 de martorul S. R. nu poate fi convingătoare întrucât nu oferă niciun fel de detalii concrete, este o declaraţie generică, evazivă; s-a mai arătat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă nicio probă care să demonstreze vinovăţia inculpatului la săvârşirea faptei.

În apel, la termenul din data de 11 februarie 2010, inculpatul S.P.R. a declarat că îşi retrage apelul formulat (dosar apel).

Curtea a audiat în apel pe inculpaţii S.B., M.A., A.O. şi S.P.R., pe părţile vătămate I.E., I.P. şi pe martorii C.N., S. R.; inculpatul S.B. a depus la dosar, în copie, un certificat medico-legal şi certificatele de naştere ale copiilor săi.

Având în vedere precizarea inculpatului S.P.R. de la termenul din data de 11 februarie 2010 (dosar apel), în baza art. 369 C. proc. pen., Curtea a luat act de retragerea apelului formulat de către inculpatul S.P.R. împotriva Sentinţei penale nr. 301 din data de 3 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 532/88/2008, cu obligarea acestui inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în apel, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte celelalte apeluri formulate în cauză, examinând hotărârea instanţei de fond raportat la motivele de apel şi la actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că acestea sunt fondate, pentru următoarele:

Mai întâi, Curtea constată că nu este temeinic primul motiv de apel al inculpaţilor S.B., M. (fostă S.) A. şi S. T. (care nu vizează fondul cauzei, ci examinarea unor incidente procedurale care ar implica trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond), constând în faptul că încadrările juridice ale faptelor deduse judecăţii au suportat o serie de modificări, în sensul introducerii art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, în sensul reţinerii art. 13 C. pen. pentru toţi inculpaţii şi al înlăturării art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S. T., fără a se respecta prevederile art. 6 şi art. 334 C. proc. pen. faţă de inculpaţi, motiv pentru care s-a solicitat desfiinţarea sentinţei pronunţată de Tribunalul Tulcea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Sub acest aspect, Curtea constată:

- prin precizarea Ministerului Public de la dosarul primei instanţe privind încadrarea juridică a infracţiunii de trafic de persoane, în sensul menţionării "lit. a)" ("traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună") a agravantei infracţiunii prev. de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. nu constituie o schimbare de încadrare juridică a infracţiunii, în sensul art. 334 C. proc. pen., având în vedere că prin menţionarea "lit. a)" a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu s-a reţinut existenţa elementelor constitutive ale unei alte infracţiuni decât cea de trafic de persoane, astfel cum s-a reţinut în starea de fapt expusă în rechizitoriu, respectiv că faptele au fost săvârşită de mai multe persoane împreună.

Nu se poate reţine, sub acelaşi aspect, că inculpaţilor nu le-a fost respectat dreptul la apărare, deoarece atât în momentul în care li s-a adus la cunoştinţă învinuirile cât şi când au fost audiaţi în cursul urmăririi penale li s-a adus la cunoştinţă că infracţiunile de trafic de persoane de care sunt învinuiţi au fost săvârşite împreună cu ceilalţi inculpaţi (inculpatul A.O. era dispărut de la domiciliu la data de 28 februarie 2008, prezentarea materialului de urmărire penală nefiind posibilă datorită acestui fapt).

- nereţinerea de către instanţa de fond în favoarea inculpaţilor a prevederilor art. 13 C. pen. care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile (astfel cum Ministerului Public a precizat la dosarul primei instanţe) nu reprezintă o schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, atâta timp cât discuţiile privind legea penală mai favorabilă au vizat limitele speciale de pedeapsă şi nu elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001.

- în ceea ce priveşte precizarea Ministerului Public de înlăturarea a art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul S. T., Curtea constată această solicitare a fost pusă în discuţia părţilor de către instanţa de fond la termenul din data de 20 octombrie 2009 cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales M.D. pentru acest inculpat punând concluzii în sensul nereţinerii săvârşirii infracţiunii în formă continuată (verso dosar instanţă de fond), astfel că nu sunt fondate criticile apelantului în sensul că această solicitare nu s-a pus în discuţia părţilor şi că s-ar fi încălcat astfel dreptul la apărare al inculpatului S. T..

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, Curtea constată că din materialul probator administrat în cauză nu reiese fără putinţă de tăgadă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective.

În acest sens, Curtea reţine că art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate incriminează şi sancţionează "iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup".

Curtea mai reţine că prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 este definită expresia "grup infracţional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului".

Prin urmare, din definiţia dată chiar de legiuitor rezultă că grupul infracţional implică participarea a cel puţin trei persoane, care trebuie să acţioneze în mod unitar, pe baza unei structuri bine definite, în care conducerea şi rolul fiecărui component al grupului să fie prestabilite.

Participaţia penală nu poate conduce, în mod automat, la reţinerea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizare condiţiile specifice grupului infracţional.

Curtea constată că din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu reiese că activitatea infracţională a inculpaţilor este specifică unui grup infracţional, deoarece contribuţia celor cinci inculpaţi la comiterea infracţiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate; astfel, Curtea constată că nu s-a dovedit că fiecare dintre cei cinci inculpaţi au avut un anumit rol în săvârşirea faptelor (respectiv activitatea de recrutare să fie în sarcina unuia dintre ei, activitatea de transport a părţilor vătămate în străinătate să fie în sarcina altui inculpat, şi la fel şi în cazul activităţilor de transferarea, cazarea, primire şi exploatare a părţilor vătămate), neputându-se reţine că fiecare dintre inculpaţi avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie şi anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpaţi.

Curtea reţine că inculpaţii sunt rude (S.P.R. este tatăl inculpaţilor S.B. şi S. T.; M.A. era soţia lui S.B. iar A.O. era socrul lui S. T.), iar colaborarea lor în exploatarea părţilor vătămate I.E., I.P. şi A.A. s-a produs pe fondul relaţiilor de familie, iar nu pe baza unei înţelegeri convenite în cadrul unei structuri infracţionale, participaţia inculpaţilor avea caracter conjunctural, iar nu pe baza unor atribuţii clare în cadrul unui grup infracţional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003.

Prin urmare, Curtea constată, sub aspectul laturii obiective, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În consecinţă, sub acest aspect sunt fondate apelurile formulate de către S.B., M. (fostă S.) A., S. T. şi A.O. şi D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Tulcea (cu privire la soluţia de achitare pentru aceeaşi infracţiune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.), şi în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile formulate de către aceşti inculpaţi precum şi apelul formulat de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Tulcea cu privire la inculpatul S.P.R., a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaţii S.B., M.A. (fostă S.), S. T., A.O. şi S.P.R. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte apelul formulat de către D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Tulcea, examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (atât în cursul urmăririi penale cât şi ale cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel) Curtea constată că reiese săvârşirea de către inculpatul S.P.R. a infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens, Curtea are în vedere:

- declaraţia părţii vătămate I.E.: "în luna februarie 2004 a venit la domiciliul meu S. T. care mi-a spus că fratele său S.B. doreşte să-mi propună o afacere ... a doua zi conform înţelegerii am mers la domiciliul lui P. pentru a vedea despre ce este vorba ... la sfârşitul lunii martie am plecat în Italia cu maşina lui P., însoţit de S.B., cumnatul său A. şi mama lui A., E. Autoturismul era condus de P. ... În Italia am mers cu toţii în Milano şi ne-am cazat în nişte barăci improvizate din spetele gării G. ... În seara când am ajuns B. mi-a spus că acolo voi cerşi aşa cum fac şi ceilalţi care se aflau deja acolo ... tot atunci mi-a spus că banii ce îi voi obţine din cerşit îi vom împărţi jumătate - jumătate, dar să îi dau lui să ţină şi partea mea ca să nu mi-i fure cineva ... am cerşit pentru ei fiindcă îmi era frică ... la prima ieşire am stat aproximativ 4 luni ... la aproximativ două luni după ce venisem în România am plecat din nou în Italia cu S.B. şi soţia lui cu maşina lui C.N., care şi conducea. În Italia am mers tot în Milano şi am locuit în acelaşi loc. Am cerşit din nou în aceleaşi condiţii ca şi prima dată timp de aproximativ trei luni ... Când am plecat a doua oară în Italia a mai mers cu noi şi S. T. care avea şi el o persoană pe nume A.A. să cerşească pentru el ... Fiindcă A.A. nu câştiga prea mulţi bani acolo au hotărât să plece în Portugalia la S.P.R.";

- declaraţia martorului S. I.: "în luna august - septembrie 2004 mă aflam în Italia şi la un moment dat a venit acolo S., B., S. T., S.P.R., aceştia fiind însoţiţi de nişte persoane cu handicap locomotor. Aceste persoane erau I.E., ... una poreclită O., ... A.A.. Cele trei persoane cu handicap au fost puse să cerşească din ziua următoare astfel: A.A. pentru S. T., I.E. pentru S.B. iar O. pentru S.P.R.…T. lua bani de la A. şi îi dădea tatălui său, fără ca acesta să ştie. Din discuţiile lor am înţeles că S.P.R. o parte din banii primiţi de la T. îi dădea lui S.B. care îşi construia casă în aceeaşi perioadă. După aproximativ o lună, S. T., S.B. şi S.P.R. însoţiţi de persoanele ce cerşeau pentru ei au plecat în Portugalia fiindcă auziseseră că acolo pot câştiga mai mulţi bani. ... o altă parte din bani a folosit-o S.P.R. pentru a achiziţiona un teren în localitatea Ovidiu unde urma să-i construiască o casă fiului său, S. T."

- declaraţia martorului S. R.: " În cursul anului 2004 - 2005, nu-mi aduc aminte exact, am stat stat în aceeaşi curte în oraşul Milano cu toţi cei cinci inculpaţi. Ştiu că I.E. a fost adus de S. A. şi S.B. în Italia la cerşit cu o maşină D. a lui S.P.R.. În această perioadă de 3 - 4 luni cât am stat împreună în aceeaşi curte am constatat că I.E. cerşea pentru S.B.. L-am văzut pe I.E. cerşind în oraşul Milano într-un loc în apropierea curţii unde stăteam şi vedeam seara când venea de la cerşit, că banii din cerşit îi dădea celor doi inculpaţi ... I.E. a fost dus de către aceştia în România şi apoi adus în Italia, când s-a împlinit termenul de şedere în Italia de 2 luni jumătate - 3 luni. Ştiu că S.B., S. P. şi S. T. l-au luat împreună pe A.A. şi au plecat în Portugalia ..."

Curtea constată că schimbarea declaraţiilor părţii vătămate I.E. nu a fost justificată în mod credibil, argumentarea în sensul că a fost ameninţat de către S. R. pentru a da prima declaraţie nefiind dovedită în niciun fel, mai ales că partea vătămată a susţinut că S. R. se afla în penitenciarul Poarta Albă în acel moment.

Curtea constată că apărarea inculpatului S.P.R., în sensul că nu a fost implicat în traficarea nici uneia dintre părţile vătămate din dosar, a fost susţinută doar de către ceilalţi inculpaţi, care şi ei au susţinut acelaşi lucru.

În acel dosar au dat declaraţii de martor şi membrii familiei S.P.R., astfel cum şi în acest dosar au fost audiaţi în calitate de martor membri ai familiei S. R., respectiv S. R. şi S. I..

În consecinţă, Curtea constată că datorită stării conflictuale ale celor două familii ale lui S. R. şi S.P.R., determinate de încercarea acestora de a controla cât mai multe persoane cu handicap pentru practicarea cerşetoriei, s-a ajuns în final ca faptele săvârşite de către acestea să fie aduse la cunoştinţa organelor de poliţie, să fie administrate mijloace de probă şi în final să se probeze săvârşirea de către fiecare grupare a infracţiunilor de trafic de persoane în vederea practicării cerşetoriei.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, Curtea constată că faptele inculpatului S.P.R. care în perioada anilor 2004 - 2005 a transportat pe partea vătămată I.E. în oraşul Milano, Italia, a asigurat cazarea (împreună cu ceilalţi patru inculpaţi) a părţilor vătămate I.E., I.P. şi A.A. în oraşul Milano şi a transportat (împreună cu ceilalţi inculpaţi) pe partea vătămată A.A. în Portugalia, toate aceste activităţi fiind desfăşurate de inculpatul S.P.R. având cunoştinţă că cele trei părţi vătămate vor fi constrânse la practicarea cerşetoriei de către ceilalţi inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În consecinţă, sub acest aspect este fondat apelul Ministerului Public, şi, prin urmare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul formulat de către D., B.T. Tulcea şi a dispus condamnarea inculpatului S.P.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate acestui inculpat, Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret la infracţiunii, circumstanţele reale de săvârşirea a faptei, circumstanţele personale ale inculpatului, vârsta acestuia (60 de ani), faptul că este infractor primar şi s-a orientat spre minimul special al pedepsei, aplicându-i inculpatului S.P.R. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., Curtea a interzis inculpatului S.P.R. exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., apreciind că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. se poate realiza doar prin executarea în regim de detenţie a pedepsei, având în vedere cuantumul pedepsei ce se va aplica şi gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite.

În ceea ce priveşte infracţiunile de trafic de persoane prev.de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinute de către instanţa de fond ca fiind săvârşite de ceilalţi inculpaţi, Curtea a constatat că nu sunt temeinice motivele de apel ale inculpaţilor S.B., M. (fostă S.) A., S. T. şi A.O., prin care au solicitat achitarea, în temeiul de art. 11 pct. (2) lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane reţinute în sarcina acestora, instanţa de fond reţinând în mod temeinic starea de fapt şi efectuând o încadrare juridică corectă.

Curtea constată însă că apelurile inculpaţilor S.B., M. (fostă S.) A., S. T. şi A.O. (faţă de acesta din urmă Curtea făcând aplicarea efectului extensiv al apelului potrivit art. 373 C. proc. pen.) sunt fondate sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate de către instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că faţă de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret la infracţiunii, circumstanţele reale de săvârşirea a faptei, circumstanţele personale ale inculpaţilor, vârstele tinere ale acestora, faptul că sunt infractori primari se impune aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special al pedepsei.

În consecinţă, Curtea a redus pedeapsa aplicată de la 7 ani închisoare pt. inculpatul S.B., respectiv de la 6 ani închisoare pentru inculpatul S. T. la câte 5 ani închisoare fiecare.

Pentru inculpata M.A. (fostă S.) Curtea apreciază că se impune reţinerea circumstanţei atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că este infractor primar şi că a avut o contribuţie mai redusă decât ceilalţi inculpaţi la faptele de traficare a părţilor vătămate în vederea practicării cerşetoriei (astfel cum reiese din starea de fapt expusă mai sus), astfel că în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a redus pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatei M.A. (fostă S.) de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Curtea a menţinut pedepsele complementare aplicate de către instanţa de fond.

Având în vedere implicarea redusă la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane a inculpatei M.A. (fostă S.), faptul că aceasta are 7 copii (cu vârste între 4 şi 18 ani), Curtea apreciază că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. se poate realiza în ceea ce o priveşte pe această inculpată şi fără executarea în regim de detenţie a pedepsei, fiind întrunite cerinţele art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

În consecinţă, examinând cauza şi prin prisma efectului devolutiv al apelului potrivit art. 371 alin. (1), (2) C. proc. pen., Curtea a admis apelul formulat de către inculpata M.A. (fostă S.) şi sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei, şi în consecinţă, baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei aplicată inculpatei M.A..

Conform art. 86²C. pen., Curtea a fixat termenul de încercare de 6 ani (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei) şi, pe durata acestuia, inculpata urmând să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³lit. a) -d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. ultim. C. pen., cu privire la suspendarea pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a executării pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. aplicate în mod temeinic de către instanţa de fond.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, Curtea a dispus confiscarea sumei de câte 650 € de la inculpaţii S.B., M.A. (fostă S.), S. T. şi S.P.R., având în vedere declaraţiile părţilor vătămate cu privire la sumele obţinute din cerşetorie remise inculpaţilor coroborate şi cu înscrisurile depuse de diferite instituţii bancare privind transferurile de bani efectuate de către inculpaţi prin "W.U." sau "M.G.".

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva acestei Decizii penale nr. 23/MP din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, în termen legal s-au exercitat recursuri de către procuror dar şi de către inculpaţii S.B., S. T. şi S.P.R..

În dezvoltarea motivelor de recurs ale Ministerului Public s-a criticat greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. S-a susţinut greşit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane deoarece contribuţia celor cinci inculpaţi nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate, nedovedindu-se că fiecare inculpat a avut un anumit rol în săvârşirea faptelor, că există o anumită ierarhie şi anumite sarcini exprese pentru fiecare.

Cu privire la probele administrate în cauză s-a solicitat a se da prioritate celor din faza de urmărire penală, acestea putând duce la o soluţie de condamnare a tuturor inculpaţilor şi s-a solicitat înlăturarea declaraţiilor din faza de cercetare judecătorească şi să se acorde prioritate declaraţiilor martorilor S. R. şi S. I. din faza de urmărire penală, a declaraţiilor părţilor vătămate, precum şi să se aibă în vedere celelalte probe, respectiv listingurile deplasărilor inculpatului S.P.R., comandantul acestei organizaţii, care coincid cu perioadele când acesta a lipsit din ţară.

S-a invocat şi că pedepsele au fost greşit individualizate, necesitându-se să fie mai aspre. Raportat la M.A. s-a invocat şi nelegalitatea pedepsei aplicate.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpaţilor S.B., S. T. şi S.P.R. s-a criticat hotărârea (soluţia la care s-a ajuns), pe argumente legate de mersul judecăţii din apel, pentru următoarele motive:

Ca şi caz de casare se invocă pct. 10 al art. 385⁹ C. proc. pen., se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea verificării declaraţiei părţii vătămate I.E., de asemenea, S.B. deşi se prezentase în faţa instanţei de apel la 8 aprilie 2010 nu a fost audiat. Maiorului C.N. i s-a citit declaraţia deşi nu s-a făcut dovada că se află în imposibilitate de prezentare.

Se solicită de către toţi inculpaţii respingerea ca nefondat a recursului declarat de procuror pe motivele arătate.

Instanţa de recurs, examinând actele şi lucrările dosarului, cazurile de casare invocate, cu abordarea inclusiv a celor ce se pot trata din oficiu, cu analiza situaţiei juridice pe substanţa acesteia inclusiv faţă de inculpatul S.P.R., care deşi şi-a retras apelul a fost achitat în integralitatea învinuirilor la nivelul instanţei de fond, însă în apel a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de persoane, împrejurarea că inculpatul A.O. nu a mai declarat recurs, aspectul că această ultimă cale de atac ordinară exercitată de procuror vizează toţi cei cinci inculpaţi, reţine următoarele:

Ca şi aspecte preliminare, este de consemnat că solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare formulată de inculpaţii recurenţi nu are suport juridic şi concret în susţinere.

Aprecieri asupra probatoriului pot fi realizate şi în calea de atac a recursului, cale ordinară de atac, fiind de reţinut însă că în desluşirea cauzei instanţele ierarhic inferioare s-au preocupat de administrarea unui vast probatoriu, s-au făcut cuvenitele trimiteri la normele legale incidente în materie, s-au respectat toate cerinţele procesuale, cu obiectivitate au fost înlăturate mijloacele de probă care au fost apreciate subiective, ce nu s-au coroborat cu celelalte considerate ca covârşitoare.

Expres, inculpatului S.B. i s-a luat declaraţie în apel, la 8 aprilie, nici această critică nu poate fi reţinută.

În aceste condiţii nu se poate considera decât că motivele invocate de recurenţii inculpaţi sunt nişte forţări juridice, aşa-zise impedimente în pronunţarea definitivă asupra unei cauze, ce nu au suport în susţinere, neacoperite de aspecte juridice obiective şi concrete.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, Curtea de Apel a constatat cu deplin temei că din materialul probator administrat în cauză nu reiese fără putinţă de tăgadă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective.

Prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 este definită expresia "grup infracţional organizat" ca fiind "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului".

Or, participaţia penală nu poate conduce, în mod automat, la reţinerea infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, chiar dacă sunt comise infracţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 39/2003, în măsura în care nu se constată realizare condiţiile specifice grupului infracţional.

Din niciun mijloc de probă administrat în cauză nu reiese că activitatea infracţională a inculpaţilor este specifică unui grup infracţional, deoarece contribuţia celor cinci inculpaţi la comiterea infracţiunilor nu a avut loc în cadrul unei structuri organizate.

Nu s-a dovedit, inclusiv luând în considerare a motivelor de recurs dezvoltate susţinute de procuror în sens contrar, că fiecare dintre cei cinci inculpaţi au avut un anumit rol în săvârşirea faptelor, neputându-se reţine că fiecare dintre inculpaţi avea un rol determinat în cadrul grupului, că exista o anumită ierarhie şi anumite sarcini exprese pentru fiecare dintre inculpaţi.

Esenţial de reţinut este că inculpaţii sunt rude (S.P.R. este tatăl inculpaţilor S.B. şi S. T.; M.A. era soţia lui S.B. iar A.O. era socrul lui S. T.), iar colaborarea lor în exploatarea părţilor vătămate I.E., I.P. şi A.A. s-a produs pe fondul relaţiilor de familie, iar nu pe baza unei înţelegeri convenite în cadrul unei structuri infracţionale, participaţia inculpaţilor avea caracter conjunctural, rudimentar, iar nu pe baza unor atribuţii clare în cadrul unui grup infracţional, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 39/2003.

Prin urmare, constatarea instanţei de apel că, sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 este deplin argumentată juridic.

În alt plan, deşi fără invocare expresă în recurs, dar cu luarea în considerare a cazurilor de casare abordabile din oficiu, examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză (atât în cursul urmăririi penale cât şi ale cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi a instanţei de apel) se constată că reiese indubitabil săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

În acest sens, s-au avut în vedere declaraţiile părţilor vătămate A.A., I.E. şi I.P. din cursul urmăririi penale.

- partea vătămată A.A. a declarat că a fost racolat de către S.T. (zis B.) şi A. în scopul de a o transfera în străinătate, unde urma să cerşească în folosul lor, l-au dus la Tulcea unde i-au făcut paşaport, achitându-i toate taxele necesare eliberării acestui document de identitate şi călătorie; ulterior, victima a fost transportată de către cei doi învinuiţi în Medgidia, fiind cazată provizoriu la domiciliul inculpatului S.T. iar la 16 septembrie 2004, victima a fost transportată în Italia de către inculpaţii S.B. şi S.T., împreună cu victima I.E., cu un autoturism condus de martorul C.M., respectiv a fost dus la Milano şi cazată în nişte barăci improvizate în spatele Gării "G.", fiind pus să cerşească aproape imediat; toţi banii i-au fost luaţi de către învinuitul S.T., care i-a promis că la întoarcerea în România îi va da 200.000.000 lei, promisiune evident neonorată; partea vătămată a mai precizat că după aproximativ o lună, timp în care în Italia ajunsese şi inculpatul A.O., victima a fost transferată în Portugalia de acesta împreună cu inculpatul S.T., unde se afla şi inculpatul S.P.R. şi a fost obligată din nou să cerşească, toţi banii fiindu-i luaţi în continuare de către S.T.; constatând că învinuiţii vor să-l ţină în continuare la cerşit în Portugalia cel puţin un an, după alte 2 luni de zile, victima A.A. le-a cerut acestora paşaportul şi o anumită sumă de bani ce considera că i se cuvenea pentru a pleca în România, însă a fost refuzat, ameninţat şi bătut, fapt pentru care a încercat să ia legătura cu organele locale de poliţie dar a fost prins şi bătut iar de către inculpatul S.T., fiind obligat de către acesta să cerşească în continuare; în cele din urmă, a reuşit să ajungă la poliţie, fiind sprijinit să-şi recupereze paşaportul, fapt ce i-a permis să revină în România la aproximativ 3 luni de la plecare.

- partea vătămată I.E. a declarat că a fost racolat în februarie 2004 de către inculpaţii S.B. şi S.T., aceştia i-au procurat mai întâi paşaportul, iar la data de 22 martie 2004 a fost transferat în Italia, la Milano, cu o maşină condusă de inculpatul S.P.R., fiind însoţit de inculpatul S.B., cumătrul acestuia şi alte două femei, fiind cazat în spatele gării "G.", în condiţii cu totul improprii, în nişte barăci improvizate, unde locuiau mai mulţi membri din cele două clanuri descrise anterior, precum şi victimele lor; imediat după sosirea în Italia, inculpatul S.B. i-a spus victimei sale că va trebui să cerşească, luându-i şi ascunzându-i paşaportul; începând de a doua zi, timp de 4 luni, partea vătămată I.E. a cerşit continuu, câte 10 - 12 ore/zi, câştigând în medie aproximativ 100 - 150 euro/zi, sub supravegherea permanentă a învinuitei M. (fostă S.) A., care, din 2 în 2 ore îi lua banii, "... pentru ca trecătorii să nu vadă că deja strânsesem ..."; aceeaşi parte vătămată a mai declarat că la data de 16 septembrie 2004 a fost transportată din nou în străinătate de către învinuitul S.B. şi soţia sa, învinuita M.A., fiind cazat şi obligat să cerşească la fel ca şi la prima sa traficare, şi după un timp a sesizat autorităţilor italiene traficarea şi exploatarea sa prin obligarea la practicarea cerşetoriei, însă nu a fost luat în considerare, fiind astfel constrâns să cerşească în continuare; I.E. a precizat că a asistat în Italia la momentul transferării în Portugalia a victimei A.A., de către inculpatul S.T. şi inculpatul A.O., transferul fiind motivat de faptul că victima A.A. câştiga puţin în Italia (aprox. 80 - 90 euro/zi;

- partea vătămată I.P. a declarat că în luna septembrie 2005 inculpatul S.B. l-a racolat în vederea traficării şi exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei, a venit cu inculpatul S.B. în Italia şi acelaşi inculpat i-a plătit drumul până în Milano; neputând cerşi, partea vătămată I.P. a precizat că fratele său, I.E., i-a rugat pe inculpaţi să-l lase pe I.P. în România, urmând ca I.E., să cerşească mai mult, pentru a acoperi cheltuielile imputate de către autori pentru traficarea în Italia a lui I.P. şi după multe insistenţe, victima I.P. a fost lăsat să se întoarcă în România, iar victima I.E. a fost obligat să cerşească în continuare, în aceleaşi condiţii, inclusiv pentru a achita autorilor contravaloarea cheltuielilor făcute pentru eliberarea paşaportului şi transportul în Italia a victimei I.P.

Curtea a constatat că nu este credibilă justificarea acestor părţi vătămate privind schimbarea ulterioară a primelor declaraţii date în cursul urmăririi penale, în sensul că organele judiciare au exercitat presiuni asupra lor pentru a le determina să declare într-un anumit fel, o astfel de susţinere nefiind probată în niciun fel; de asemenea, se constată că părţile vătămate au descris detaliat întreaga succesiune a evenimentelor - începând de la momentul racolării lor, continuând cu cel al transferării, cazării în străinătate şi obligării la practicarea cerşetoriei, descriere ce conferă un caracter de veridicitate mai pronunţat, comparativ cu declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti.

Aşadar Curtea de Apel s-a pronunţat în mod expres inclusiv asupra schimbării declaraţiilor părţii vătămate I.E. care nu a fost justificată în mod credibil, argumentarea în sensul că a fost ameninţat de către S. R. pentru a da prima declaraţie nefiind dovedită în niciun fel, mai ales că partea vătămată a susţinut că S. R. se afla în penitenciarul Poarta Albă în acel moment.

Este adevărat că între familia martorului S. R. şi familia inculpatului S.P.R. este o stare conflictuală, însă motivul real al stării conflictuale este faptul că iniţial S. R. şi S.P.R. (aceştia fiind fraţi) în perioada 2003 - 2004 au traficat împreună mai multe persoane cu handicap în vederea practicării cerşătoriei în statele UE (în special Italia şi Portugalia) însă ulterior între familiile celor doi au apărut tensiuni determinate de faptul că îşi "furau" cerşetorii între ei; o astfel de stare conflictuală a apărut după ce persoanele cu handicap M.I. şi S.A. a fost "furate" din grupul de cerşetori al familiei lui S. R. de către cei din familia lui S.P.R. şi puse să facă sesizări organelor de poliţie şi în final s-a dispus condamnarea definitivă atât a numitului S. R. cât şi a altor persoane din familia acestuia pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de persoane prin Sentinţa penală nr. 377 din data de 17 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 10973/118/2007, definitivă astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 14/MP din 9 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa şi prin Decizia penală nr. 1878 din 12 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosar nr. 2244/36/2008. În acel dosar au dat declaraţii de martor şi membrii familiei S.P.R., astfel cum şi în acest dosar au fost audiaţi în calitate de martor membri ai familiei S. R., respectiv S. R. şi S. I.. În consecinţă, tocmai datorită stării conflictuale ale celor două familii ale lui S. R. şi S.P.R., determinate de încercarea acestora de a controla cât mai multe persoane cu handicap pentru practicarea cerşetoriei, s-a ajuns în final ca faptele săvârşite de către acestea să fie aduse la cunoştinţa organelor de poliţie, să fie administrate mijloace de probă şi în final să se probeze săvârşirea de către fiecare grupare a infracţiunilor de trafic de persoane în vederea practicării cerşetoriei.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret la infracţiunii, circumstanţele reale de săvârşirea a faptei, circumstanţele personale ale inculpaţilor, vârsta fiecăruia, aplicându-li-se cu obiectivitate pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Pentru inculpata M.A. (fostă S.) Curtea a apreciat temeinic că se impune reţinerea circumstanţei atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) C. proc. pen., având în vedere este infractor primar şi că a avut o contribuţie mai redusă decât ceilalţi inculpaţi la faptele de traficare a părţilor vătămate în vederea practicării cerşetoriei (astfel cum reiese din starea de fapt expusă mai sus), astfel că în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a redus pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatei M.A. (fostă S.) de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Aceasta este motivarea instanţei de apel, în sensul reţinerii exprese de circumstanţe atenuante pentru inculpată, împrejurarea că în dispozitiv nu apare incidenţa art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., fiind o evidentă eroare materială îndreptată de altfel pe calea Încheierii în acest sens din 28 octombrie 2010.

Aşadar, privit prin prisma celor mai sus arătate, toate recursurile de faţă apar nefondate, decizia atacată a fost pronunţată în condiţii de deplină legalitate şi temeinicie, fiind de menţinut, art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. 2 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii S.B., S. T. şi S.P.R. împotriva Deciziei penale nr. 23/MP din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.O., în sumă de 300 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimata parte civilă A.A., intimata parte vătămată I.E. şi I.P., în sumă de câte 150 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - CL

← ICCJ. Decizia nr. 3909/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3759/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3934/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3934/2011. Penal