ICCJ. Decizia nr. 3830/2011. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3830/2011
Dosar nr. 3860/36/2005
Şedinţa publică din 28 octombrie 2011
Deliberând asupra recursurilor de faţă pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei constată:
1. Tribunalul Tulcea prin Sentinţa penală nr. 53 din 1 martie 2005 pronunţată în Dosarul 1235/2004 a condamnat pe inculpaţii D.C. şi Z.I.D. în temeiul art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. Au fost aplicate pedepsele accesorii potrivit art. 71 - art. 64 C. pen. Prin aceeaşi sentinţă penală s-a constatat că părţile vătămate T.V., H.M., G.D. şi C.P.N. nu s-au constituit părţi civile şi s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.C. suma de 656,21 dolari SUA şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul din data de 3 mai 2004, întocmit în Dosarul 255/16/P al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor D.C. şi Z.I.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată - art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen. - constând în esenţă în aceea că în perioada noiembrie 2002 - martie 2003 cei doi inculpaţi, de comun acord, au racolat prin înşelăciune mai multe victime de sex feminin de pe raza judeţului Tulcea, promiţându-le locuri de muncă în Spania, iar după ce respectivele victime au fost transferate la Madrid au fost exploatate sexual, activitate de pe urma căreia inculpaţii au obţinut venituri ilicite.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi - înscrisuri - instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut:
Inculpaţii D.C. şi Z.I.D. se cunoşteau de mai bine de opt ani, iar în urmă cu trei ani şi jumătate au început să întreţină relaţii de concubinaj.
În luna august 2002, inculpata Z.I.D. a plecat în Spania la sora ei şi, timp de aproximativ două luni, a mai păstrat legătura telefonic cu inculpatul D.C.. în condiţiile în care legătura dintre cei doi inculpaţi a fost întreruptă, inculpatul D.C. a hotărât să plece şi el în Spania, pentru a se întâlni acolo cu inculpata Z.I.D. însă, întâmplarea a făcut ca aceasta să revină în ţară. La scurt timp după aceea, a revenit în ţară şi inculpatul D.C..
Deplasarea în Spania a prilejuit celor doi inculpaţi cunoaşterea realităţilor din ţara respectivă şi pe baza acestora să pună la cale o modalitate ilicită de obţinere a unor importante venituri prin exploatarea sexuală a unor victime racolate prin înşelăciune din ţară.
Astfel, din declaraţiile victimei T.V. s-a reţinut că aceasta fusese colegă de şcoală cu inculpata Z.I.D. şi prin intermediul acesteia îl cunoştea şi pe inculpatul D.C.. Mizând pe faptul că victima T.V. îi cunoştea de mai mult timp, cei doi inculpaţi au contactat-o, propunându-i să meargă în Spania pentru a lucra într-un bar ca chelnăriţă, barman sau dansatoare, la alegere. Având încredere în cei doi inculpaţi, victima a acceptat oferta fără ezitări şi reticenţe, cu atât mai mult cu cât toate costurile deplasării în Spania urmau a fi suportate de inculpatul D.C.. Plecarea către Spania s-a făcut pe la sfârşitul lunii noiembrie 2002, dată la care au făcut deplasarea victima T.V., inculpaţii D.C. şi Z.I.D. şi o altă persoană, pe nume M.A.
Ajunşi la Madrid, cei patru menţionaţi anterior au fost întâmpinaţi de un cetăţean numit R.R., cunoscut şi sub numele de "M." şi conduşi la locuinţa acestuia, respectiv un apartament cu patru camere.
Victimei T.V. i s-a rezervat un pat într-o cameră pe care trebuia să o împartă cu cei doi inculpaţi, cu R.R., zis "M.", cu M.A. şi alte două fete despre care a aflat că munceau "pe stradă".
În împrejurările amintite, victima T.V. a ripostat în sensul că ea nu înţelesese nicio clipă de la cei doi inculpaţi faptul că urma să se prostitueze. În replică, numitul R.R. i-a spus victimei faptul că, în varianta în care nu acceptă să se prostitueze, va trebui să se descurce singură cu formalităţile şi banii necesari pentru întoarcerea în ţară şi a mai făcut precizarea că va avea grijă să o dea pe mâna "altor băieţi". Insinuările ameninţătoare ale numitului R.R., faptul că se afla într-o ţară străină şi îi lipseau mijloacele financiare au constrâns-o pe victima T.V. să rămână în Spania pe perioada celor trei luni cât era valabilă viza de şedere şi să se prostitueze în condiţiile impuse de cei doi inculpaţi şi numitul R.R..
Astfel, victimei i s-a impus să aducă zilnic suma de 200 euro, care erau predaţi lui R.R., iar inculpaţii D.C. şi Z.I.D. ţineau evidenţa sumelor aduse de victimele obligate să se prostitueze pentru ca, în final, aceste sume să fie împărţite între cei trei. Constrângerea victimei T.V. a continuat pe toată perioada şederii în Spania şi a constat în concret în faptul că nu i se permitea să meargă la plimbare sau cumpărături decât însoţită de unul din cei doi inculpaţi sau de numitul R.R., trebuia să predea zilnic sume obţinute din practicarea prostituţiei, iar la telefon nu putea, de asemenea, să vorbească singură cu rudele din ţară. Regulile impuse de cei doi inculpaţi şi de numitul R.R. victimelor trebuiau respectate cu stricteţe, iar atunci când victima T.V. a avut convorbiri telefonice în ţară fără supraveghere a fost chiar lovită de numitul R.R.. Abia în ultimele zile de valabilitate a vizei de şedere în Spania, victima T.V. a putut să păstreze integral sumele obţinute în urma practicării prostituţiei şi, din aceste sume, şi-a plătit biletul de întoarcere în România.
Întoarsă în ţară, victima T.V. a formulat plângere penală împotriva inculpaţilor D.C. şi Z.I.D., solicitând tragerea la răspundere a celor doi, iar în faţa instanţei a declarat că nu înţelege să se constituie parte civilă în cauză, rămânând doar în calitate de parte vătămată.
Din declaraţiile victimei G.D., coroborate cu declaraţiile martorului G.D., s-a reţinut că în cursul lunii februarie 2003 cei doi inculpaţi au procedat la racolare şi în acest caz, bazându-se tot pe faptul că inculpata Z.I.D. fusese vecină şi colegă de şcoală cu victima, ceea ce era de natură să o facă pe aceasta din urmă mai puţin vigilentă.
Şi în cazul victimei G.D., cei doi inculpaţi au folosit manopera dolosivă de a-i promite un loc de muncă onest şi bine plătit într-un bar dintr-o localitate din Spania, promiţându-i totodată că, la scurt timp, va fi adus în Spania şi martorul G.D., soţul victimei, după ce i se va găsi şi acestuia un loc de muncă. Victima G.D. a plecat spre Spania la data de 1 martie 2003 împreună cu inculpatul D.C., cu inculpata Z.I.D. şi cu numitele L. şi M. Ajunsă în Spania, victima G.D. a aflat de la numitul R.R., zis şi "M.", că urma să se prostitueze, aşa cum făceau toate fetele care veneau la el. În faţa refuzului categoric al victimei de a se prostitua, numitul M. i-a reproşat inculpatei Z.I.D. faptul că nu a pus-o în temă pe victimă în legătură cu "munca" ce urma să o presteze în Spania.
Faţă de victima G.D., inculpaţii nu au putut exercita alte forme de constrângere motivat de împrejurarea că rămânerea ei în Spania ar fi impus aducerea şi a soţului acesteia, martorul G.D., şi în cele din urmă, demascarea activităţii desfăşurate de cei doi inculpaţi.
Din declaraţiile victimei G.D. s-a mai reţinut că inculpaţii D.C. şi Z.I.D. împărţeau sumele de bani aduse de fetele care se prostituau cu numitul R.R., zis "M.", şi că suma zilnică pretinsă de cei trei era de 200 euro pentru fiecare fată. După aproximativ trei zile de la sosirea în Spania, victima G.D. s-a reîntors în ţară, iar costurile respective au fost suportate de numitul R.R., zis "M.".
Ajunsă în ţară, victima a formulat plângere penală împotriva celor doi inculpaţi, iar în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că rămâne în proces ca parte vătămată, neînţelegând să se constituie parte civilă.
Din declaraţiile victimei H.M. şi a martorei N.I. s-a reţinut că inculpaţii Z.I.D. şi D.C. au racolat-o şi pe aceasta prin înşelăciune, promiţându-i un loc de muncă onest şi bine plătit în Spania, profitând de încrederea pe care o avea familia victimei faţă de inculpata Z.I.D., pe care o cunoşteau din copilărie şi cu părinţii căreia erau în relaţii de prietenie. La momentul racolării victimei H.M., inculpaţii D.C. şi Z.I.D. i-au solicitat acesteia să mai contacteze o persoană dornică să meargă în Spania la muncă, întrucât aveau deja bilete cumpărate, iar persoanele vizate iniţial nu obţinuseră încă paşapoartele. În această situaţie, victima H.M. a contactat-o pe G.D., care a acceptat în aceleaşi condiţii să facă deplasarea în Spania.
Urmare înţelegerii avute cu inculpaţii, victima H.M. a plecat către Spania la data de 9 martie 2003, împreună cu inculpatul D.C., ajungând în Madrid la data de 13 martie 2003.
În Spania victima a fost întâmpinată de inculpata Z.I.D. şi de o persoană pe nume "M.", fiind condusă într-un apartament unde i s-a repartizat o cameră, iar acolo s-a întâlnit şi cu O.M., P.L. şi P.C.D..
Întrucât victima H.M. a întrebat de G.D., care plecase în Spania cu o săptămână înaintea ei, inculpata Z.I.D. i-a spus că a trebuit să se reîntoarcă în ţară, întrucât nu se simţea bine.
Peste noapte, victima H.M. a realizat că a fost înşelată de cei doi inculpaţi, după ce O.M. i-a relatat că toate fetele de acolo sunt obligate să se prostitueze, iar sumele astfel obţinute trebuiau predate celor doi inculpaţi şi numitului "M.".
Tot de la O.M. victima H.M. a aflat condiţiile în care trebuiau să îşi desfăşoare activitatea şi ce sume de bani trebuia să aducă zilnic în urma practicării prostituţiei şi predate celor doi inculpaţi sau numitului "M.".
Toate aceste relatări au fost de natură să îi creeze victimei H.M. o puternică temere, astfel că la momentul în care a fost dusă în stradă nu a mai îndrăznit să formuleze niciun fel de opoziţie, temându-se pentru integritatea şi chiar viaţa ei.
Din relatările victimei H.M. s-a mai reţinut că pe perioada cât se aflau în stradă pentru a practica prostituţia victimele erau îndeaproape supravegheate de unul din cei doi inculpaţi şi de numita P.C.D., aceasta din urmă informându-l pe inculpatul D.C. despre faptul că H.M. împreună cu O.M. cumpăraseră un telefon mobil, cu care intenţionau să stabilească legătura telefonică în ţară cu rudele lor.
Cumpărarea telefonului mobil de către victima H.M. împreună cu O.M. a nemulţumit pe inculpaţi şi 1-a determinat pe inculpatul D.C. să le ameninţe pe cele două cu moartea dacă vor relata cuiva despre activitatea desfăşurată de ei în Spania.
Urmare faptului că victima H.M. a relatat inculpaţilor că părinţii ei au aflat despre cele ce se întâmplă cu ea în Spania de la G.D., care se întorsese în ţară, inculpaţii au hotărât să le repatrieze pe cele două.
La scurt timp, victima H.M. s-a întors în ţară singură, fiind înştiinţată de inculpaţi că O.M. urma să plece puţin mai târziu. Din declaraţia victimei H.M. s-a mai reţinut împrejurarea că inculpaţii obişnuiau să consume droguri, dar şi să administreze fetelor pe care le obligau să se prostitueze stupefiante, tocmai pentru a le putea manipula voinţa mai uşor.
Victima H.M. a formulat plângere penală împotriva inculpaţilor şi a precizat că înţelege să stea în proces ca parte vătămată, fără a formula pretenţii băneşti împotriva acestora.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, victima H.M. nu a putut fi audiată motivat de împrejurarea că se afla în Spania, situaţie atestată de mama acesteia, martora N.I., dar a depus la dosar o declaraţie prin care preciza din nou că nu înţelege să formuleze pretenţii civile în cauză.
Din declaraţia victimei C.P.N., dată în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut că şi aceasta a fost racolată de cei doi inculpaţi prin manopere dolosive, în sensul că i s-a promis un post de dansatoare într-un bar, cu un salariu deosebit de atrăgător, şi profitându-se de capitalul de încredere pe care cei doi inculpaţi îl aveau faţă de victimă, cu care se cunoşteau încă din copilărie. Odată acceptată oferta de muncă, victima C.P.N. a părăsit ţara la data de 5 noiembrie 2002, împreună cu P.D. şi inculpata Z.I.D., parcurgând o rută prin Italia. La Roma, victima împreună cu inculpata Z. şi cu numita P.D. au fost găzduite timp de două zile de un individ pe nume G., iar de acolo au fost luate de numitul R.R., care le-a transportat cu autoturismul său până în Spania. Ajunsă la destinaţie, victima a fost informată de către numitul R. despre faptul că atât ea cât şi P.D. vor trebui să se prostitueze, iar când cele două i-au relatat despre faptul că li se promisese un loc de muncă într-un bar, acesta le-a spus că asta se va întâmpla mai târziu. Aflată într-o ţară străină, fără documente şi fără mijloace financiare, victima C.P.N. s-a văzut nevoită să accepte condiţiile impuse de numitul R. şi să se prostitueze, iar sumele astfel obţinute să le predea respectivului şi celor doi inculpaţi.
La o zi după sosirea victimei în Spania, a venit şi inculpatul D.C., care îl cunoştea pe numitul R. şi îl însoţea tot timpul.
La sfârşitul lunii noiembrie 2002 inculpatul D.C. a plecat în România, iar în jurul datei de 1 decembrie 2002 a revenit în Spania însoţit de inculpata Z.I.D. şi numitele T.V. şi B.A.E., iar acestea din urmă au fost şi ele obligate să se prostitueze în aceleaşi condiţii, respectiv prin ameninţări la adresa integrităţii şi vieţii lor.
A mai relatat victima C.P.N. că în cursul lunii decembrie 2002 a fost ridicată de pe stradă de un echipaj de poliţie şi că în aceste condiţii ea a relatat că se ocupă cu prostituţia, fără însă a face cunoscut autorităţilor spaniole faptul că era constrânsă la aceasta de către inculpaţi şi a indicat adresa la care locuieşte. Cercetările ulterioare ale poliţiei spaniole i-au determinat pe inculpaţi şi colaboratorul acestora, numitul R., să îi înlesnească victimei repatrierea, pentru a nu fi în pericol de a li se descoperi activitatea ilicită pe care o desfăşurau în Spania.
Victima C.P.N. a relatat şi împrejurarea că, la plecarea din Spania, inculpatul D.C. a ameninţat-o cu moartea dacă va relata cuiva cele întâmplate.
Prin plângerea formulată, victima C.P.N. a solicitat tragerea la răspundere a inculpaţilor pentru faptele săvârşite.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, victima C.P.N. nu a putut fi audiată, întrucât nu a fost găsită la domiciliul şi reşedinţa indicate de ea la urmărirea penală, fiind citată în conformitate cu prevederile art. 177 C. proc. pen.
Probatoriul administrat în cauză a demonstrat fără echivoc împrejurarea că inculpaţii D.C. şi Z.I.D. s-au făcut vinovaţi de faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
Vinovăţia celor doi inculpaţi a fost pusă în evidenţă de faptul că aceştia, în baza aceleiaşi rezoluţii delictuoase, au recrutat prin manopere dolosive mai multe persoane de sex feminin, care, provenind din cercul lor de cunoştinţe şi prieteni, aveau încredere în promisiunile făcute, pe care le-au transportat apoi în Spania, unde le-au exploatat sexual prin constrângere psihică şi fizică, însuşindu-şi banii obţinuţi de propriile lor victime.
Apărarea inculpaţilor în sensul că victimele au cunoscut scopul real pentru care s-au deplasat în Spania, acceptând de bunăvoie şi din plăcere să practice prostituţia, a fost contrazisă de toate celelalte probe administrate în cauză şi cu deosebire de declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi, astfel că nu a putut fi primită de instanţă.
În condiţiile în care toate părţile vătămate au fost contactate şi au acceptat deplasarea în Spania, urmare promisiunilor mincinoase ale inculpaţilor, iar odată ajunse acolo erau constrânse să se prostitueze, fiind strict supravegheate şi ridicându-li-se zilnic sumele obţinute în urma practicării prostituţiei, a reieşit clar că în speţă nu a putut fi vorba de un consimţământ valabil exprimat din partea părţilor vătămate.
În condiţiile în care în speţă s-a dovedit fără echivoc că cei doi inculpaţi au beneficiat de sumele obţinute în urma exploatării sexuale a părţilor vătămate, s-a impus antrenarea răspunderii penale a acestora, întrucât art. 16 din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 precizează că şi în situaţia în care există consimţământul persoanei, victimă a traficului, răspunderea penală nu poate fi înlăturată pentru cei care au traficat persoanele respective.
Raportat la cele reţinute, tribunalul a constatat că faptele inculpaţilor D.C. şi Z.I.D. de a recruta, în baza unei rezoluţii delictuoase unice, mai multe persoane de sex feminin, prin înşelăciune, în perioada noiembrie 2002 - martie 2003, pe care le-au transportat în Spania, unde le-au exploatat sexual prin constrângere psihică şi fizică, însuşindu-şi banii obţinuţi de victime din practicarea prostituţiei întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) şi (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiune ce s-a reţinut în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi.
În privinţa activităţii desfăşurate de numitul R.R., zis "M.", în colaborare cu inculpaţii din prezenta cauză, cercetările penale au fost disjunse.
Din declaraţiile părţilor vătămate, instanţa a reţinut faptul că inculpaţii D.C. şi Z.I.D. au beneficiat de sumele obţinute de persoanele supuse exploatării sexuale.
Aşa fiind şi având în vedere şi prevederile art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la prevederile art. 118 lit. d) C. pen., s-a hotărât confiscarea sumelor de care au beneficiat cei doi inculpaţi.
Din adresa din 30 martie 2004, eliberată de BCR - Sucursala T., rezultă că în perioada 1 august 2002 - 29 martie 2004 inculpatul D.C. a fost beneficiarul unor tranzacţii, după cum urmează: astfel, la data de 7 martie 2003, inculpatul D.C. a fost beneficiarul unei tranzacţii al cărei ordonator a fost inculpata Z.I.D. în sumă de 317,99 dolari, la data de 2 martie 2004 inculpatul D.C. a primit de la inculpata Z.I.D. 162,04 dolari, iar la data de 3 martie 2004 inculpatul D.C. a primit de la inculpata Z.I.D. suma de 176,18 dolari, rezultând o sumă totală de 656,21 dolari SUA.
În condiţiile în care în speţă s-a dovedit fără echivoc împrejurarea că sumele vehiculate de cei doi inculpaţi au fost rezultatul exploatării sexuale a părţilor vătămate, făcându-se aplicarea prevederilor art. 118 lit. d) C. pen., cu referire la art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a hotărât confiscarea de la inculpatul D.C. suma totală de 656,21 dolari SUA sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plăţii.
Din conţinutul adresei eliberate de B.C.R. rezultă că D.C. a mai primit diverse sume de bani în valută de la P.C.D. şi de la J.P.A., însă în legătură cu aceste sume în speţă nu au existat dovezi certe legate de provenienţa ilicită a acestora, situaţie în care faţă de aceste sume măsura confiscării nu a putut opera.
Inculpaţii D.C. şi Z.I.D. nu au fost audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti motivat de împrejurarea că aceştia s-au sustras judecăţii, părăsind ţara imediat după audierea lor în cursul urmăririi penale.
2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri inculpaţii D.C. şi Z.I.D. solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate. Curtea verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate, dar şi din oficiu cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii Generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în Partea Specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de fond, respectiv Tribunalul Tulcea, cu ocazia individualizării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, a avut în vedere cerinţele art. 72 C. pen. şi în raport de gravitatea faptei comise, de consecinţele acesteia (recrutarea mai multor persoane de sex feminin şi exploatarea acestora sexual prin constrângere fizică şi psihică, însuşindu-şi sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei), a aplicat pedepse de natură a duce atât la reeducarea apelanţilor inculpaţi cât şi la realizarea prevenţiei generale.
Cum nici din oficiu nu s-au constatat nulităţi de natură să ducă la desfiinţarea sentinţei apelate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, în baza Deciziei penale 285/P din 15 noiembrie 2005 a respins ca nefondate apelurile formulate de cei doi inculpaţi, dispunând obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare statului.
3. Împotriva deciziei penale amintite au formulat recursuri inculpaţii, aducând ample critici cu privire la nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat D.C. a formulat prezentul recurs la data de 2 mai 2011, iar recurenta inculpată Z.I.D. la data de 16 iunie 2011.
S-a invocat în susţinerea motivelor de recurs de către D.C. cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. cu referire la aspectul că la data la care a început cercetarea judecătorească în cauză, inculpatul nu a mai domiciliat în ţară, împrejurare în care instanţa în mod greşit a procedat la realizarea procedurii de citare prin afişare la Primăria Tulcea şi nu la Consiliul Local Tulcea, aşa cum prevăd dispoziţiile procedurale în materie (art. 177 alin. (4) C. proc. pen.), context în care se apreciază că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită pe parcursul procesului.
Şi maniera în care a procedat instanţa de apel în a-l cita pe inculpat este criticată, învederându-se că deşi la dosarul cauzei exista adresa Poliţiei din 28 iunie 2004 (încă din faza judecăţii în primă instanţă), cunoscându-se aspectul că inculpatul D.C. era plecat din ţară, citarea apelantului s-a făcut exclusiv la domiciliul acestuia din Tulcea, în acelaşi sens se mai invocă de apărare că Decizia penală nr. 285/P/15 noiembrie 2005 a fost comunicată la 24 noiembrie 2005 tot prin afişare la domiciliul apelantului şi nu prin afişare la sediul Consiliului Local Tulcea, cum s-ar fi impus potrivit art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
Recurenta inculpată Z.I.D. a apreciat în scris, dar şi în cadrul dezbaterilor că formularea criticilor în cauză vizează dispoziţiile cuprinse în sentinţa fondului, astfel încât calea de atac pe care înţelege să o exercite este aceea a apelului şi nu recurs, cum în mod greşit a intitulat-o iniţial.
A susţinut inculpata că nu a fost prezentă în faţa instanţei de judecată ce a soluţionat fondul cauzei, nu a avut cunoştinţă de momentul pronunţării şi de conţinutul sentinţei şi nu a contactat vreun avocat pentru a promova în numele său vreo cale de atac împotriva hotărârii Tribunalului Tulcea, luând la cunoştinţă despre cererea declarativă de apel formulată de avocat de-abia în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia studierii dosarului.
În contextul în care a lipsit pe întregul parcurs al judecării fondului cauzei, precum şi la pronunţarea sentinţei de către Tribunalul Tulcea, inculpata a apreciat că se află în stadiul de a formula apel, în fapt, un apel peste termen, reglementat de dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., sens în care înţelege să critice soluţia fondului prin aceea că procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii cu inculpata, iar pe fondul pricinii, instanţa a dat o greşită interpretare probelor administrate în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti.
În acest context, inculpata solicită desfiinţarea hotărârii de condamnare, în calea apelului, cu consecinţa sesizării instanţei competente material să se pronunţe cu privire la cererile sale, respectiv Curtea de Apel Constanţa şi nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cum eronat s-a procedat în urma căii de atac exercitate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma criticilor aduse de recurentul inculpat D.C., circumscrise cazului de casare invocat - art. 385 pct. 21 C. proc. pen., însă, în mod prioritar, evaluând asupra termenului în care acesta a formulat recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Din referatul întocmit de Biroul executări penale al Tribunalului Tulcea, copia Sentinţei penale nr. 53 din 1 martie 2005 a Tribunalului Tulcea, dovezile de comunicare ale hotărârilor pronunţate, în cauză reies următoarele aspecte:
Sentinţa penală invocată a fost menţinută prin Decizia penală nr. 285 din 15 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul D.C. (ca de altfel respins a fost şi apelul formulat de inculpata Z.I.D.).
Decizia instanţei de apel a rămas definitivă la 5 decembrie 2005, prin nerecurare, context în care s-a procedat la emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Astfel, la 15 decembrie 2005 s-a emis pe numele inculpatului D.C. mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 54/1235/2004 către IPJ Tulcea, iar ca urmare a imposibilităţii de încarcerare, inculpatul nefiind găsit, la 2 mai 2007 a fost emis mandatul european de arestare din 2 mai 2007, către IGPR - BNI.
Din adresa din 31 martie 2011 emisă de IGPR - Biroul S.I.R.E.N.E., reiese că inculpatul D.C. a fost arestat la data de 30 martie 2011 în Spania, localitatea Orihuela/Alicante, fiind preluat din Spania la data de 20 aprilie 2011 şi încarcerat la aceeaşi dată în arestul DGPM Bucureşti.
Actele procedurale aflate la dosarul cauzei relevă că inculpatul D.C. formulează recurs la data de 2 mai 2011.
În raport cu aceste elemente şi având în vedere prevederile art. 3853 alin. (2) cu trimitere la dispoziţiile art. 365 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază recursul formulat de inculpatul D.C. peste termen.
În acest sens se reţine că sunt satisfăcute cerinţele instituţiei de drept procesual penal a recursului peste termen, operând acest remediu procesual în împrejurarea în care inculpatul neavând cunoştinţă de judecata în apel, de decizia pronunţată, a pierdut termenul de recurs, iar cererea de recurs a fost introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei, respectiv de la momentul încarcerării de către autorităţile române în urma preluării inculpatului de la autorităţile spaniole.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la examinarea recursului peste termen formulat de inculpatul D.C..
Criticile aduse de inculpat au vizat atât modul de citare pe parcursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în faţa instanţei de apel.
De menţionat faptul că în faţa instanţei de apel inculpatul a solicitat, ca motiv de apel, reindividualizarea pedepsei aplicate.
Susţinerile inculpatului cu privire la incidenţa cazului de casare reglementat în art. 3859pct. 21 C. proc. pen. sunt neîntemeiate.
Cazul de casare invocat este aplicabil hotărârilor supuse casării, în două situaţii: când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi şi când una din părţi legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta la judecata în primă instanţă sau în apel şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.
În cauză se invocă ipoteza primei teze, respectiv judecata s-ar fi desfăşurat în condiţiile nelegalei citări a inculpatului D.C..
În speţa de faţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu identifică încălcarea dispoziţiilor privind procedura de citare a inculpatului, iar susţinerea greşitei citări prin afişare la Primăria Tulcea, în loc de Consiliul Local Tulcea nu poate fi primită, în împrejurarea în care citaţia a fost afişată la sediul Consiliului Local Tulcea, asigurându-se astfel eficienţa cuvenită dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen.
De altfel, şi în situaţia în care în fapt procedura de citare a inculpatului D.C. s-ar fi realizat prin afişare la Primăria Tulcea - ceea ce nu e cazul - nu şi-ar fi aflat incidenţa cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind ca îndeplinite dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., o abordare în sensul celor solicitate de inculpat echivalând cu un formalism excesiv şi, fără îndoială, nejustificat.
Referitor la îndeplinirea procedurii de citare a inculpatului în faţa instanţei de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta a fost îndeplinită prin afişare, conform prevederilor art. 179 alin. (5) C. proc. pen., neexistând, de asemenea, vreo încălcare a normelor în materie.
În virtutea considerentelor ce preced Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul peste termen formulat de inculpatul D.C. împotriva Deciziei penale nr. 285/P din 15 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
În ceea ce priveşte solicitările formulate de inculpata Z.I.D. în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precizările făcute cu referire la calea de atac promovată, se constată:
Inculpata Z.I.D. a fost arestată la data de 4 mai 2011 în Spania - Murcia, pe numele său fiind emis mandatul european de arestare din 28 mai 2007, către IGPR - BNI. De asemenea, la data de 15 decembrie 2005 pe numele aceleiaşi inculpate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2004 către IPJ Tulcea.
Inculpata a fost preluată din Spania la data de 26 mai 2011 şi încarcerată la aceeaşi dată în arestul DGPM Bucureşti, astfel cum rezultă din adresa din 4 mai 2011 emisă de IGPR - Biroul S., procesul-verbal de încarcerare din 6 iunie 2011 - Penitenciarul Tulcea, executarea pedepsei aplicate inculpatei începând la data de 26 mai 2011 şi urmând a expira la data de 25 mai 2017.
Inculpata Z.I.D. a exercitat calea de atac împotriva Sentinţei penale nr. 53 din 1 martie 2005 a Tribunalului Tulcea - astfel cum a înţeles să precizeze în notele scrise depuse în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi în cadrul dezbaterilor, învederând că în cauză cererea sa se impune a fi considerată cerere de apel, în împrejurarea în care apărătorul ce a formulat apel nu a avut mandat în acest sens -la data de 16 iunie 2011.
Se poate constata, aşadar, că termenul în care inculpata a avut posibilitatea de a exercita calea de atac, în condiţiile în care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare - respectiv nu mai târziu decât 10 zile de la începerea executării pedepsei - a fost depăşit.
Prin urmare, criticile aduse de către inculpată, vizând nelegalitatea şi netemeinicia Sentinţei penale nr. 53 din 1 martie 2005 a Tribunalului Tulcea, precum şi precizările făcute cu privire la greşita calificare a căii sale de atac ca şi recurs, în contextul în care nu a formulat iniţial apel în cauză, lipsind la toate termenele de judecată şi la pronunţare, iar avocatul ce a învestit Curtea cu soluţionarea unui apel, neavând mandat în acest sens - nu pot fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că au fost formulate tardiv, astfel încât dispoziţiile art. 3853 alin. (2) cu trimitere la art. 365 C. proc. pen. nu sunt incidente.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul peste termen formulat de inculpatul D.C., conform art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38515pct. 1 lit. a) C. proc. pen. recursul formulat de inculpata Z.I.D. va fi respins ca tardiv.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata Z.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 285/P din 15 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul D.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, iar suma de câte 250 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi vătămate T.V., H.M., G.D., C.P.N. şi G.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 octombrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3759/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3707/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
